Moribundus sum : Heidegger și problema morții

406 Pages·2007·193.275 MB·Romanian

by  Heidegger, Martin, Ciocan, Cristian

CRISTIAN CIOCAN
M O R I B U N D U S S UM:
HEIDEGGER ŞI PROBLEMA MORŢII
ß i" U "EUGEN TÖDORAN"
TIMIŞOARA
biblioteca centrală
UNIVERSITARĂ
TIMIŞOARA
02307800
H U M A N I T A S
BUCUREŞTI
Coperta
IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CIOCAN, CRISTIAN
Moribumlus suni: Heidegger şi problema morţii / Cristian Ciocan. - Bucureşti:
Humanitas, 2007
Bibliogr.
ISBN 978-973-50-1552-7
14(430) Heidegger, M.
© HUMANITAS, 2007
EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. [phone], fax [phone]
www.humanitas.ro
Comenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. [phone],
fax [phone], C.P.C.E. - CP 14, Bucureşti
e-mail: [email protected]
www.librariilehumanitas.ro
MULŢUMIRI
Această carte s-a născut în urma unei teze de doctorat
susţinute la Universitatea din Bucureşti în luna mai 2006.
Realizarea ei a fost făcută cu putinţă de mai multe conjunc­
turi fericite, atât personale, cât şi instituţionale.
întâi de toate, mulţumirile mele se îndreaptă către dl Gabriel
Liiceanu, cel care m-a iniţiat şi m-a călăuzit în labirinturile
conceptuale ale studiilor heideggeriene. Sunt de asemenea
îndatorat Guvernului Francez şi fundaţiei Open Society
Institute care m-au sprijinit financiar prin acordarea de burse
în perioada redactării tezei. In cele câteva sejururi pariziene
de care am beneficiat, am avut şansa să studiez sub condu­
cerea dlui Jean-Franţois Courtine, căruia îi mulţumesc şi cu
această ocazie pentru îndrumările sale experimentate. Pre­
gătirea pentru tipar a acestei lucrări a beneficiat de clima­
tul calm al Freiburgului, într-un sejur ce se datorează
Fundaţiilor Hertie şi Alexander von Plumboldt.
In sfârşit, această carte s-a hrănit din spaţiul vital al unor
prietenii preţioase: recunoştinţa mea se îndreaptă către Paul
Balogh, Dorel Bucur, Gabriel Cercel, Radu Oancea, Adrian
Sandu, Bogdan Tătaru-Cazaban şi Andrei Timotin. Mulţu­
mesc apoi şi colegilor din board-ul editorial al revistei Studia
Phaenomenologica, cu care am purtat un fertil dialog în aceşti
ani: Adina Bozga, Virgil Ciomoş, Ion Copoeru, Mădălina
Diaconu, Bogdan Mincă, Delia Popa şi Attila Szigeti. O căl­
duroasă mulţumire adresez şi membrilor Societăţii Române
6 MOR1BUNDUS SUM: HEIDEGGER ŞI PROBLEMA MORŢII
de Fenomenologie, în special lui Cătălin Cioabă, Dan Lazea,
Victor Popescu şi Ion Tănăsescu, pentru disponibilitatea lor
dialogală.
Sunt recunoscător Marilenei Vlad, care a avut răbdarea
să corecteze aceste pagini.
AUTORUL
INTRODUCERE
Nu este uşor să te plasezi în mod adecvat în faţa fenomenu­
lui morţii, mai ales când o faci în cadrul unei lucrări de factură
academică. Abordând un astfel de fenomen, suntem expuşi
mai multor riscuri ale inadecvării. Pe de o parte, o astfel de
temă - fenomenul morţii - suscită din start un anumit
patetism, căci moartea ne priveşte pe fiecare dintre noi, atât
pe cel ce scrie cât şi pe cel ce citeşte. Ea ne implică în mod
integral în acest exerciţiu al înţelegerii ei şi nu ne permite
să păstrăm o distanţă neutră, specifică oricărui demers teo­
retic. Pe de altă parte, tratarea pur tehnică a acestui subiect
riscă să trădeze fenomenul pe care îl abordează, osificân-
du-1 şi rigidizându-1, transformându-1 într-un pur joc con­
ceptual. A scrie o carte despre problema filozofică a morţii
implică aşadar această perpetuă şi complicată pendulare,
între viaţă şi referinţe, între frisonul finitudinii şi bibliografi­
ile obligatorii, între înţelegerea „trăită'' a morţii şi ocurenţele
conceptuale din textele cercetate.
Cu toate acestea, înţelegerea morţii pare vocaţia profundă
a filozofiei. Căci încă de la începuturile istoriei sale, filozofia
a întreţinut un raport distinct cu această limită definitorie
a înţelegerii, încercând în varii feluri să exprime ce anume este
moartea şi cum ar trebui omul să se raporteze la ea. Făcând
din confruntarea cu propriul sfârşit una dintre pietrele
unghiulare ale înţelegerii de sine, filozofia a ajuns să se
definească prin însăşi această raportare la moarte, numin-
du-se pe sine „pregătire pentru moarte" (lieAetr) Bauarou)1.
1 Platon, Phmdon, 81 al.
8 MORIBUNDUS SUM: HEIDEGGER ŞI PROBLEMA MORŢII
Cunoaşte-te pe tine însuţi înseamnă aşadar: cunoaşte-te ca
fiinţă finită, ca fiinţă aflată în orizontul propriului sfârşit.
In consecinţă, înţelegerea acestei limite ajunge să ţină ast­
fel de esenţa filozofiei: fie că a fost înţeleasă ca o punte către
altceva sau ca punct terminus al unei existenţe în urma căreia
nu urmează absolut nimic, moartea nu a dat pace filozofilor,
care au căutat constant şi în diverse moduri să descrie o
manieră adecvată de apropiere de acest de-ne-apropiat care
este moartea. Căci, cu fiecare clipă a vieţii noastre, ne îndrep­
tăm irepresibil spre propria moarte, într-o apropiere înfri­
coşătoare, moartea părând că se apropie la rândul ei, la fel
de irecuzabil şi nebulos, dintr-un viitor ameninţător spre
prezentul nostru ameninţat. Iar dacă această tensiune a
apropierii de moarte ia cel mai adesea chipul fricii, o frică
„naturală" în faţa oribilului morţii, sarcina filozofului este
aceea de a tenta o înfrângere, prin înţelegere, a acestei frici
naturale sau, cel puţin, o neutralizare a ei.
Neutralizarea prin înţelegere a înfricoşătorului morţii este
astfel asumată ca sarcină a filozofiei. Fie că e vorba de ver­
siunea socratico-platonică, de cea stoică sau cea epicureică,
confruntarea filozofilor cu moartea se consumă sub forma
acestei neutralizări, a unei suspensii aplicate frisonului afec­
tiv pe care îl trezeşte în noi gândul morţii. Nu este însă cazul
să arătăm aici în ce sens moartea a fost şi a rămas o pro­
blemă fundamentală a filozofiei, nici cum au înţeles filozofii,
de-a lungul istoriei, moartea, şi nici cum au determinat ei
maniera optimă a raportării la acest „eveniment" definito­
riu al vieţii. Nu sunt puţine acele lucrări care au asumat o
atare sarcină2.
în ceea ce ne priveşte, am ales să abordăm un moment
distinct al acestei istorii: este vorba de interpretarea pe care
a oferit-o Martin Heidegger fenomenului morţii în lucrarea
sa principală, Fiinţă şi timp (1927)3. Trebuie spus dintru
2 Cf., de exemplu, J. Choron, La mort et la pensée occidentale, Payot,
1969.
3 Martin Heidegger, Sein und Zeit, Max ISliemeyer, Tubingen,
161986 [trad. rom. de Gabriel Liiceanu şi Cătălin Cioabă: Fiinţă şi timp,
INTRODUCERE 9
început că meritul lui Heidegger este acela de a fi reuşit să
readucă în discuţie fenomenul morţii în cadrul filozofiei con-
lemporane şi, mai ales, de a-1 impune ca temă centrală pen-
Iru reflecţia actuală. Singularitatea lui Heidegger constă în
faptul că extrage acest fenomen din arealul patetic al unei
filozofări aflate în căutarea „sensului vieţii", fiind astfel con­
fruntată cu moartea, şi îi conferă o deschidere ontologică
şi o pondere de sens fundamentală. După cum vom vedea,
fenomenul morţii este plasat în epicentrul ontologiei fun­
damentale, în nucleul celei mai ambiţioase construcţii feno­
menologice elaborate vreodată de Heidegger: constituţia de
fiinţă a Dasein-vlui. Poate pentru prima dată în istoria filozofiei,
fenomenul morţii a fost tratat cu maximă rigoare concep­
tuală şi a fost plasat în arhitectonica ontologică a fiinţei
umane, în strânsă articulare cu momentele constitutive ale
constituţiei sale ontologice.
Fenomenologia heideggeriană a morţii merită însă abor­
dată din mai multe perspective, în optici hermeneutice con­
jugate, cu metodologii de lectură distincte. In ceea ce priveşte
corpusul textual, punctul de referinţă al lucrării noastre va
rămâne interpretarea ontologică a morţii din Sein und Zeit,
căreia îi vom dedica prima parte a acestei cărţi. Pornind de
aici, vom încerca, în a doua parte, să plasăm această inter­
pretare într-o reţea de probleme şi referinţe istorice în raport
cu care tema heideggeriană a morţii să poată ieşi mai preg­
nant în evidenţă.
Lucrarea noastră este aşadar structurată în două secţiuni,
care corespund celor două unghiuri de atac din care este abor­
dată aici fenomenologia morţii. In consecinţă, fiecare dintre
aceste două părţi va pune la lucru metode distincte de cer­
cetare. în prima parte, focalizându-ne exclusiv asupra proble­
mei morţii din Sein und Zeit, vom aplica o lectură imanentă,
sistematică, traversând pas cu pas palierele problematice în
care fenomenul morţii intervine în analitica existenţială, tema-
tizând nivelurile existenţiale care configurează acest fenomen.
Humanitas, 2003]. Această ediţie este citată în continuare cu sigla
SuZ.
10 MOR1BUNDUS SUM: HEIDEGGF.R ŞI PROBLEMA MORŢII
Astfel, vom discuta într-un mod aplicat, de-a lungul a zece
capitole, raporturile conceptuale pe care le întreţine proble­
ma morţii cu alte fenomene care circumscriu analitica Dasein-
ului: cu totalitatea, alteritatea, înţelegerea, situarea afectivă,
discursul, adevărul, conştiinţa, temporalitatea şi istoricitatea.
Vom încheia această secţiune cu o punere în contrast între
fenomenul morţii şi problematica vieţii, a animalităţii şi a cor­
poralităţii. Scopul general al acestei secţiuni este, pe de o parte,
acela de a pune în lumină fiziologia lăuntrică a fenomenului
morţii în structura sa ontologică şi, pe de altă parte, de a evi­
denţia intima articulare a fenomenului morţii cu momentele
constitutive ale fiinţei Dasein-\i\m.
In partea a doua a cărţii, ce asumă o optică istoric-compara-
tivă, vom plasa problema heideggeriană a morţii în cadrul dez­
baterii contemporane privitoare la acest fenomen. Vom încerca
astfel să scoatem din izolare problema heideggeriană a morţii
şi să o situăm în cadrul unei istorii căreia ea îi aparţine de drept.
Acest lucru nu înseamnă a submina pretenţia de originalitate
a interpretării heideggeriene cu privire la moarte, ci a restitui
acel fundal pornind de la care această originalitate să poată fi
mai corect şi mai concret înţeleasă. Vom discuta astfel poziţia
lui Max Scheler, a lui Karl Jaspers şi a lui Edmund Husserl,
autori care au configurat mediul intelectual în care Heidegger
s-a format. Vom insista apoi asupra posterităţii problemei
morţii în fenomenologia post-heideggeriană, analizând repli­
cile critice care s-au dat interpretării heideggeriene a fenomenu­
lui morţii. Desigur, nu putem avea pretenţia de a discuta toţi
filozofii contemporani care au abordat problema morţii4. Am
căutat doar să surprindem continuităţile şi discontinuităţile din­
tre problematizarea heideggeriană a fenomenului morţii şi
replicile sale contemporane, cu precădere cele critice, concen-
trându-ne asupra autorilor care au intrat într-un dialog expli­
cit cu Heidegger în această privinţă: Jean-Paul Sartre,
Emmanuel Levinas şi Jacques Derrida.
4 Cf., de exemplu, Bernard Schumacher, Confrontations avec la mort.
La philosophie contemporaine et la question de la mort, Editions du Cerf,
2005.
PARTEA ÎNTÂI:
PROBLEMA MORŢII ÎN FIINŢĂ ŞI TIMP