Drepturile persoanei în probatoriul penal: conceptul promovării elementului privat

417 Pages·2009·2.045 MB·Romanian

by  Igor Dolea

Igor Dolea
DDrreeppttuurriillee
persoanei în probatoriul penal
– conceptul promovării elementului privat –
Chișinău, 2009
343.13/.14
D 64
Monografi a a fost recomandată spre publicare
de către Senatul Universităţii de Stat din Moldova
Lucrarea apare cu sprijinul fi nanciar al ICCO
Redactor: Ariadna Strungaru
Corector: Eugenia Chiosa
Coperta: Andrei Dănilă
Machetare: Ana Burlacu, Sorin Ivasișin
Dolea, Igor
Drepturile persoanei în probatoriul penal: conceptul promovării elementului
privat / Igor Dolea. – Ch.: Cartea Juridică, 2009 (Tipogr. «Bons Offi ces» SRL). –
416 p.
230 ex.
ISBN 978-9975-9927-7-0 © Igor Dolea, 2009
În memoria profesorului
Eugen Martâncic
4
CUPRINS
Introducere. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7
CAPITOLUL I. Concepte generale de protecţie a drepturilor
în justiţia penală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
§ 1.1. Morala, dreptul, drepturile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .24
§ 1.2. Mecanisme de protecţie a drepturilor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .45
§ 1.3. Esenţa probatoriului în contextul unui proces echitabil. . . . .82
§ 1.4. Prezumţiile ca un instrument de protecţie a drepturilor
persoanei în probatoriul penal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .117
CAPITOLUL II. Mecanisme de asigurare a drepturilor persoanei
acuzate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
§ 2.1. Conţinutul drepturilor acuzatului în cadrul probatoriului
penal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .156
§ 2.2. Elemente ale principiului egalităţii armelor în perspectiva
consolidării drepturilor acuzatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .182
§ 2.3. Dreptul la tăcere sub aspect procesual penal . . . . . . . . . . . . .210
CAPITOLUL III. Asigurarea drepturilor persoanei prejudiciate
în cadrul probatoriului. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 231
§ 3.1. Considerente generale privind victima în aspect
procesual . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .231
§ 3.2. Dimensiunea: ofi cialitate și disponibilitate în asigurarea
drepturilor persoanei prejudiciate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .249
§ 3.3. Conceptul justiţiei restaurative în perspectiva protecţiei
drepturilor persoanei prejudiciate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .284
5
CAPITOLUL IV. Mijloace procesuale de asigurare a drepturilor
martorului în cadrul probatoriului penal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 308
§ 4.1. Precizări terminologice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .308
§ 4.2. Asistenţa juridică a martorului în cadrul probatoriului. . . .317
§ 4.3. Imunităţile și privilegiile martorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . .326
§ 4.4. Protecţia ca element de asigurare a drepturilor martorului 343
Postfaţă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 378
Bibliografi e. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 383

Introducere 7
Introducere
Demnitatea umană este nucleul activităţii procesuale. Persoana se ma-
nifestă nu doar ca o fi inţă biologică – demnitatea umană constituind o
valoare primordială care include aspecte obiective și subiective. Cele obiec-
tive caracterizează demnitatea ca o valoare independentă de particularităţi
ale persoanei ca un tot unitar de calităţi morale și fi zice. Cele subiective
exprimă conștientizarea de către individ a importanţei sale ca om în ge-
neral, ca persoană concretă. În probatoriul penal nu este admisibil a se
face o diferenţiere între persoane după anumite calităţi morale sau fi zice.
Actualmente persoana este un subiect și al dreptului internaţional. Un
deziderat important în asigurarea realizării conceptului drepturilor omului
constă în aplicabilitatea directă și în supremaţia normelor internaţionale
în procedura penală. Un impact determinant asupra drepturilor omului îl
exercită Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit principiului
subsidiarităţii, garantarea drepturilor consacrate de Convenţie, care pre-
supune atât respectarea lor de către autorităţile naţionale, cât și înlătura-
rea consecinţelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor, trebuie să
fi e asigurată, în primul rând, de fi ecare stat contractant. În același timp,
ca regulă generală, normele juridice internaţionale privitor la protecţia
drepturilor omului au aplicabilitate directă în dreptul intern. Prevederile
Convenţiei și ale protocoalelor sale adiţionale nu pot fi interpretate și apli-
cate în mod corect decât prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene
a Drepturilor Omului, alcătuind împreună un bloc de convenţionalitate.
Jurisprudenţa Curţii Europene este parte componentă a sistemului naţio-
nal de drept al Republicii Moldova având forţă constituţională și suprale-
gislativă, reprezentând autoritatea de lucru interpretat.
Garanţiile procesuale sunt atât anumite mijloace de ocrotire a dreptu-
rilor incluse în categoria garanţiilor și în activitatea organelor de urmărire
penală și a instanţelor de judecată, cât și în cea a apărătorului. Drepturile
subiective ale acuzatului nu înseamnă nimic altceva decât posibilitatea și
libertatea de a proceda în așa fel, cum determină normele de drept. Dar
aceasta nu este sufi cient pentru ca acuzatul să poată benefi cia în toate cazu-
rile de drepturile sale, îndeosebi când apar obstacole în realizarea acestora.
8 Introducere
Drepturile persoanei sunt un factor esenţial care stabilește obiectivele,
conţinutul și forma activităţii procesuale în cauzele penale. Nu drepturile
persoanei trebuie să se conformeze intereselor descoperirii infracţiunii și
urmăririi penale, a procesului penal în general, dar rigorile procesual pe-
nale trebuie să se conformeze la maximum drepturilor persoanei. Această
teorie exprimă esenţa unei noi metodologii de cercetare și reformare a
procesului penal.
Drepturile și libertăţile persoanei determină conţinutul legilor. Aceste
prevederi capătă o actualitate deosebită în practica Curţii Constituţionale.
Dezvoltarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale este o realitate care nu
trezește îndoieli. În special, în faţa Curţii Constituţionale, pe lângă alte
deziderate, stă și elaborarea unui concept de proporţionalitate în raportul
stat – persoană, inclusiv, poate îndeosebi, în procesul penal. Măsura pro-
porţionalităţii este faptul că în cazul aplicării unei norme juridice sau al
interpretării acesteia decizia pronunţată să fi e raţională, justă și echitabilă.
Consecinţele răspunderii trebuie să fi e proporţionale cu situaţiile care au
determinat răspunderea. În cazul existenţei mai multor posibilităţi de in-
terpretare a unei legi sau acţiuni, urmează a fi aleasă acea care lasă cât mai
multă libertate cetăţeanului. Trebuie să se ţină cont de faptul că urmările
preconizate ale măsurilor statale nu trebuie să fi e mai împovărătoare decât
avantajele scontate, ceea ce înseamnă că trebuie respectată formula: „cu
cât mai avansată este măsura care afectează bunăstarea individuală, cu atât
mai fundamentate trebuie să fi e temeiurile care vor sta la baza imixtiunii”.
Principiul proporţionalităţii se realizează având în faţă anumite obiective.
În primul rând, este necesar a determina dacă scopul legal normativ și
măsura pentru realizarea acestui scop sunt legale, trecând așa-numitul test
al legitimităţii. Testul legitimităţii presupune constatarea faptului că scopul
urmărit de stat este legitim, adică dacă într-adevăr este justifi cat, și că mă-
surile respective întreprinse de stat sunt admisibile legal. În al doilea rând,
este necesar a controla calitatea măsurilor menţionate și a determina dacă
între scop și măsură există o proporţionalitate adecvată. Calitatea măsurilor
trebuie să fi e controlată în baza criteriilor de potrivire și necesitate.
În probatoriu proporţionalitatea se manifestă în situaţia aplicării proce-
deelor probatorii care aduc anumite limitări libertăţii individuale. În aceste
Introducere 9
cazuri, legiuitorul a pus în sarcina altui subiect, decât cel care efectuează
urmărirea penală, adică judecătorului de instrucţie, determinarea propor-
ţionalităţii între fapta comisă și libertatea restrânsă în urma procedeului
probatoriu. Principiul proporţionalităţii trebuie utilizat în toate cazurile
când se constată necesitatea unor ingerinţe. Orice amestec trebuie să se
bazeze pe prevederi legale. În caz contrar, adică în situaţia când prevederile
sunt vagi și imprecise, acestea pot genera, în primul rând, nesiguranţă între
subiecţii procesuali, în al doilea rând, abuzuri ale organelor responsabile
pentru aplicarea normelor, iar în al treilea rând, restricţiile trebuie să fi e
determinate de necesitatea protejării unor valori, cum ar fi , de exemplu,
securitatea publică sau alte drepturi ale persoanei. În al patrulea rând, re-
stricţiile nu trebuie să fi e o privare a persoanei de drepturile sau libertăţile
esenţiale și, în al cincilea rând, restricţiile trebuie să fi e necesare într-o
societate democrată.
O importanţă primordială capătă și perspectiva utilizării jurisprudenţei
naţionale în activitatea subiecţilor procesuali. Cu toate că în majoritatea
ţărilor cu sistem de drept continental legea este considerată ca unic izvor
al dreptului sau ca unul esenţial, în același timp, precedentul este viabil,
pornindu-se de la premisa că asupra dreptului statelor membre ale Con-
siliului Europei infl uenţează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului a cărei esenţă constă în utilizarea precedentelor. Este certă poziţia
superioară a legiuitorului faţă de instanţă în ceea ce privește ela borarea
normelor de drept; legiuito rul nu este în stare să prevadă totalitatea as-
pectelor juridice ale normei elaborate, misiunea de a defi ni tiva norma
rămânând a fi pusă în seama instanţei, vitalitatea procesului de cristalizare
a normei juri dice fi ind condiţionată de instituţia precedentului judiciar.
Precedentul are capacitatea de a suplini lacunele în drept, fi ind mai mult
prompt decât un act normativ. Este necesar a lua în consideraţie și faptul
că precedentul, situând pe aceeași treaptă puterea legislativă, execu tivă și
judecătorească, asigură fi ecărei vocaţia de a crea izvoare de drept. Prece-
dentul judiciar poate fi mai simplu de modifi cat în cazul apariţiei nece-
sităţii sociale de schimbare a elementului normativ prin adoptarea unei
noi hotărâri. Precedentul judiciar este mult mai fl exibil în comparaţie cu
legea, fapt ce denotă stabilitate.