Societatea de consum. Mituri si structuri

127 Pages·2008·1.414 MB·Romanian

by  Jean Baudrillard

rii
ă
c
ni
u
o m
rco

•
a
e ur
arult
cc
i
n
u
m
o
c
JFAN
BAUDRILLARD
Societatea
de consum
Mituri şi structuri
Traducere de Alexandru Matei
Prefaţă de Ciprian Mihali
comunicare (•) ro
Redactor: Cecilia Ştefănescu PREFAŢĂ
Tehnoredactor: Olga Machin Societatea de consum:
La Societe de consommation abundenţa de lucruri, precaritatea sinelui / 9
© Editions DENOEL 1970
Toate drepturile asupra acestei versiuni PARTEA ÎNTÎI
aparţin Editurii Comunicare.ro, 2008 Liturghia formală a obiectului / 29
Belşugul. Panoplia / 30
SNSPA, Facultatea de Comunicare
Mall-ul / 32
şi Relaţii Publice
Parly 2/34
Strada Povernei 6, Bucureşti Statutul miraculos al consumului / 36
Tel./fax: [phone] Mitul cargoului / 38
E-mail: [email protected] Vertijul consumat al catastrofei / 39
www.editura.comunicare.ro
Cercul vicios al creşterii / 43
Cheltuieli colective şi redistribuire / 43
Factorii nocivi / 47
Contabilizarea creşterii sau mistica PNB / 51
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Risipa / 53
BAUDRILLARD, JEAN
Societatea de consum: mituri şi structuri / Jean
PARTEA A DOUA
Baudrillard; trad.: Alexandru Matei; pref.: Ciprian Teoria consumului / 61
Mihali. Ed. a 2-a. - Bucureşti:
Comunicare.ro, 2008 Logica socială a consumului / 61
Bibliogr. Ideologia egalitară a bunăstării / 61
ISBN 978-973-711-184-5 Sistemul industrial şi sărăcia / 69
Noile segregări / 71
I. Matei, Alexandru (trad.) O instituţie de clasă / 73
O dimensiune a mîntuirii / 75
II. Mihali, Ciprian (pref.)
Diferenţiere şi societate de creştere / 76
Cuprins Paleoliticul sau prima societate de abundenţă / 84
316
Pentru o teorie a consumului / 86 Erotismul funcţional / 171
Autopsia lui homo mconomictis / 86 Principiul plăcerii şi forţa productivă / 173
Domeniul obiectelor - domeniul nevoilor / 96 Strategia modernă a corpului / 174
Denegarea plăcerii / 98 Este oare corpul feminin? / 176
O analiză structurală? / 99 Cultul medical: „forma" / 179
Fun System-ul sau obligaţia plăcerii / 100 Obsesia slăbitului: „silueta" / 181
Consumul ca emergenţă şi control Sex Exchange Standard / 184
al noilor forţe productive / 102 Simboluri şi fantasme în publicitate / 187
Funcţia logistică a individului / 105 Păpuşa sexuată / 192
Ego consumans / 107
Drama timpului liber
Personalizarea sau Cea Mai Mică Diferenţă sau imposibilitatea de a-ţi pierde timpul / 194
Marginală (C.M.M.D.M.) / 109
Mistica solicitudinii / 204
To be or not to be myself / 109
Transfer social şi transfer matern / 205
Producţia industrială a diferenţelor / 111 Patosul zîmbetului / 207
Metaconsumul / 114 Playtime sau parodia serviciilor / 209
Distincţie sau conformitate? / 116 Publicitatea şi ideologia darului / 211
Cod şi Revoluţie / 118 Vitrina / 214
Modelele structurale / 119 Societatea terapeutică / 215
Model masculin şi model feminin / 121 Ambiguitatea şi terorismul solicitudinii / 216
Compatibilitatea sociometrică / 219
PARTEA A TREIA Probare şi aprobare
Mass media, sex şi divertisment / 125 („WerbungundBewăhrung") / 220
Cultul sincerităţii - toleranţa funcţională / 222
Cultura mediatică / 125
Neo - sau renaşterea anacronică / 125 Anomia în societatea de abundenţă / 224
Reciclarea culturală / 126 Violenţa / 224
Tirlipot-ul şi Computerul sau Cea Mai Mică Subcultura nonviolenţei / 232
Cultură Comună (C.M.M.C.C.) / 130 Oboseala / 234
Cei Mai Mici Multipli Comuni
(C.M.M.M.C.) / 133 CONCLUZIE
Kitsch-ul / 139 Despre alienarea contemporană
Gadgetul şi ludicul / 141 sau sfirşitul pactului cu diavolul / 241
Pop-ul: o artă a consumului? / 146
Studentul din Praga / 241
Orchestrarea mesajelor / 154
Sfirşitul transcendenţei / 246
The Medium Is the Message / 156
De la un spectru la celălalt / 248
Mediul publicitar / 159
Consumul consumului / 249
Pseudoeveniment şi neorealitate / 161
Dincolo de adevărat şi de fals / 162
Bibliografie / 255
Cel mai frumos obiect de consum: corpul / 165
Cheile secrete ale corpului dumneavoastră / 166
Frumuseţea funcţională / 169
Despre raţiunile şi iraţiunile unei absenţe
A fost nevoie de mai bine de treizeci de ani pentru
a traduce şi citi în limba română cartea lui Jean
Baudrillard, Societatea de consum. Dacă pînă în 1990
ea nu a putut fi oferită cititorului român (deşi, în
ideologia vremii, traducerea ei ar fi fost oarecum
justificată prin critica severă a autorului la adresa
societăţii capitaliste), după schimbarea de regim
mediul cultural românesc a continuat să fie insen­
sibil la această lucrare, aşa cum, surprinzător sau
nu, a rămas opac în general la traducerea lui Jean
Baudrillard. Ar rămîne un mister absenţa acestui
autor, greu de clasat printre filozofi, sociologi sau
scriitori, dacă nu am cunoaşte incoerenţa progra­
melor editoriale şi a opţiunilor culturale ale inte­
lectualilor români. Baudrillard este unul dintre cei
mai prolifici autori francezi, publicînd în ultimele
decenii peste cincizeci de titluri. In limba română,
însă, cărţile sale pot fi numărate pe degete, iar
Societatea impactul său asupra dezbaterilor de idei este practic
inexistent. Nu e locul aici să facem o arheologie a
de consum:
acestei omisiuni care doar se adaugă altora, destul
abundenţa
de numeroase, oferind despre aceste dezbateri
de lucruri, imaginea unei pînze găurite, pe care peticele apli­
precaritatea cate punctual nu o pot salva de la lipsa de articu­
lare ce-i grevează argumentele.
sinelui
10 / Societatea de consum Prefaţă /II
Se prea poate ca această absenţă să se datoreze şi dificultăţii de a-1 situa înţeleagă, să explice, să critice prezentul. Argument adevărat în anumite
pe Baudrillard într-un curent, într-o şcoală, într-o disciplină chiar. Filo­ • i •nilitii, şi cu deosebire în condiţiile româneşti de azi: s-a dovedit că numai
zofii îl lasă pe dinafară, din cauza, spun ei, insuficientei conceptualizări a traducerea unui autor nu e suficientă pentru a-1 introduce în discuţii, că
ideilor sale; sociologii nu-1 recunosc ca fiind de-al lor pentru că stilul său llmpla existenţă pe piaţă a unui volum sau altul în limba română nu
eseistic contrastează cu ariditatea tratărilor contemporane din ştiinţele garantează intrarea sa în circuitul de idei. Nenumărate exemple pot fi
sociale. Istoric nu poate fi decît cel mult în sensul foucauldian al istoriei dlte în acest sens: unul, mai apropiat mie şi de o evidenţă izbitoare, este
prezentului, scriitor nici atît, pentru că nu e nimic ficţional în cărţile sale. ll fţnl de numele lui Michel Foucault. Dar, alături de el, pot fi cu uşurinţă
Ataşat unui departament de sociologie dintr-o universitate pariziană, el II/.Ui Adorno, Benjamin, Debord, Lyotard etc.
nu se regăseşte decît arareori printre numele ce compun bibliografiile Aşadar, s-au scurs mai bine de treizeci de ani între momentul publicării
studenţilor din disciplinele umane. i .n (ii lui Baudrillard şi traducerea ei. Un interval care ne îngăduie să ne
Stilul său, elegant, seducător, surprinzător, l-ar putea plasa printre ese­ întrebăm, previzibil, dacă această carte (mai) este „de actualitate". Dacă
iştii promovaţi asiduu şi, deci, bine vînduţi de marile edituri româneşti. Iar Inaliza critică a societăţii de consum din anii '60 şi '70 din Europa occi-
dacă asta nu se întîmplă, pricina trebuie găsită în altă parte: nu calitatea ilinială şi Statele Unite poate fi reluată, prelungită, adaptată la societatea
literară intrinsecă a textului scris îl lansează pe un autor, nici forţa ideilor pottcomunistă (deopotrivă est- şi vest-europeană). In fond, această între­
pe care le aşterne pe hîrtie, ci împrejurări exterioare care nu sînt străine bare ţine de un orizont problematic mai larg, în care se discută însăşi acor-
de convingerile intelectuale ale editorilor, după cum nu sînt străine nici il.nca societăţii româneşti şi est-europene la prezentul societăţilor
imperativele a ceea ce dă numele acestei cărţi, societatea de consum. occidentale. Plecînd de Ia evidenţa cea mai elementară, anume că nu e
S-ar putea să mai existe un argument: la ce bun a traduce o carte din nicidecum cu putinţă să reluăm un proces întrerupt al modernităţii
1970, scrisă şi publicată într-un moment delicat al societăţii occidentale, ilinli-un moment trecut (cine l-ar stabili şi unde anume în istorie?), trebuie
încă nerefăcută după mişcările anului 1968, o carte la modă atunci, cînd vi admitem că această acordare se face Ia structurile sociale, politice şi
era de bon ton (aşa cum nu a încetat să fie şi azi, de altfel) să critici, economice ale lumii contemporane, dar se face în grade, în intensităţi şi
dinăuntrul, desigur, al acelei societăţi, daunele colaterale produse de forme diferite. Că avem de asumat o serie de decalaje pe care armonizarea
abundenţă şi de consum? A fi intelectual, indiferent de orientarea juridică, politică sau militară nu le vor putea depăşi, iar parte dintre aceste
politică, înseamnă a cultiva în doze bine măsurate critica socială. Incrîn- decalaje sînt, ca să folosim un termen la îndemînă şi în multe privinţe
cenarea împotriva invadării existenţelor noastre de către obiecte de discutabil, de mentalitate, de ordinul unei evaluări raţionale a condiţiilor
consum, mărfuri, bani etc. face parte din reţeta succesului public. Dar am de existenţă, o evaluare care să devină habitus nu numai pentru o elită
trecut de anul 2000, şi această încrîncenare specifică anilor '70 s-a mai subţire, ci pentru cît mai mulţi membri ai societăţii.
domolit, patosul critic al marilor rezistenţi de odinioară a devenit ingre­ Mai precis, şi cu referire la această carte: critica societăţii de consum
dient într-o reţetă universal practicată... nu şi-a pierdut nimic din pertinenţă. Societatea românească a devenit, în
Astăzi, cartea lui Baudrillard face parte dintr-o arhivă impresionantă ultimii ani şi într-un interval extrem de scurt, una de consum. Abundenţa,
de scrieri critice, cu rădăcini pînă departe (în secolul XX, să-i amintim belşugul par a fi, în logica lui Baudrillard, noile valori care dinamizează o
doar pe Heidegger, pe Adorno, pe Benjamin, pe „primul" Habermas, pe societate. Numai că în condiţiile unei asemenea transformări extrem de
Lefebvre, Debord etc), scrieri care, în ciuda referinţelor adesea precise la rapide - transformare determinată în multe dintre dimensiunile sale
evenimente şi momente ale epocii în care au fost scrie, rămîn actuale prin tocmai de presiunea imperativelor pieţei şi comerţului - o societate
modul în care-şi chestionează prezentul, rămîn, dacă nu modele, cel întreagă se lasă sedusă şi se abandonează cu voioşie consumului,
puţin exemple ale unei asumări critice a contemporaneităţii. S-ar putea renunţînd, după decenii de falsă condamnare ideologică a acestuia, la
obiecta atunci că, prin simpla traducere, nu refacem condiţiile unei orice distanţă, la orice rezistenţă nu numai faţă de consumul propriu-zis
asemenea asumări, că e nevoie de texte ale momentului prezent care să (care nu e, desigur, în sine condamnabil), ci şi, mai ales, faţă de suveranitatea
12 / Societatea de consum Prefaţă / 13
lui, faţă de exhaustivitatea şi exclusivitatea lui. Altfel spus, renunţînd la iu ii Im iloi ca semne, ca blazoane, ca insigne; corpul nostru devine suport
orice formă de critică a consumului, o societate ca a noastră, împreună cu I ni, relaţiile interumane, simple schimburi. Sînt numeroase exem-
cei care reflectează asupra devenirii ei, admit că există o legătură intrin­ |l. li HI cartea lui Baudrillard care descriu cu multă plasticitate şi fineţe
secă între creşterea galopantă a consumului şi democratizarea politică. Că • • i i i,i deturnare a raportului cu sine, cu ceilalţi, cu lucrurile. In sfirşit, a
abundenţa şi consumul sînt, dacă nu libertatea însăşi, egalitatea însăşi ori • lilllvii detaşarea minimă faţă de obiectul de consum e şansa pluralităţii
dreptatea socială, măcar semne şi promisiuni ale lor. Şi de aici, într-o împotriva uniformităţii, a diferenţei împotriva conformismului; cu alte
circularitate vicioasă, concluzia că a face o critică a consumului înseamnă • UVillIe, e şansa unei alternative, nu a acelei alternative care ne propune
a face o critică a democraţiei înseşi şi, deci, a te situa pe poziţii suspecte un pil liigider în locul celui vechi sau un nou look la modă azi. E, poate,
din punct de vedere politic. De fapt, s-ar mai putea spune, Baudrillard era • l" II '.insa pluralismului drept condiţie a existenţei politice a unei soci-
deja reprezentantul unei stingi destul de ciudate în anii '60 şi '70 în Franţa • i.i(i. de salvat în structurile sale minimale, acolo unde numai diferenţa de
şi n-a încetat să fie pînă astăzi un gînditor de stînga. Oricum, s-ar putea II II i . singularitatea ei, mai poate întemeia o legătură socială.
apoi adăuga, majoritatea celor care au furnizat argumentele unei critici
vehemente a consumului au fost aproape fără excepţie oameni de stînga,
unii cu declarate afinităţi comuniste, alţii inclasabili în evantaiul spec­
t ..iiili.inul: locul comun al consumului
trului politic. Astfel încît, astăzi, aici, preluînd sau continuînd o asemenea
critică am fi obligaţi să adoptăm o ideologie stîngistă, altfel extrem de şifo­
\ M II '60 şi '70 marchează, cel puţin în spaţiul cultural francez, naşterea
nată şi de debilă în numeroase dintre manifestările sale actuale, politice
un. i sensibilităţi teoretice faţă de cotidian. Acest fenomen nu este întîm-
sau nepolitice. Şi, punînd în discuţie consumul şi valorile sale, am face
nllUor, iar explicarea lui detaliată riscă să ne deturneze de la intenţiile
dovada unei ipocrizii sau a unei lipse de recunoştinţă faţă de ceea ce ni se
,n cslui text; se poate spune totuşi că el este contemporan cu dezvoltarea
oferă, din belşug, zi de zi, cu atîta generozitate.
DOItl >elică a societăţilor occidentale şi cu accesul cvasi-generalizat al mem-
In ciuda şi împotriva acestor argumente trebuie totuşi susţinut că, mai I ni lor acestor societăţi la bunurile de consum, datorită creşterii evidente
întîi, critica societăţii de consum în care trăim nu atrage mecanic după .i nivelului de trai. Istoria, sociologia, filozofia descoperă acest nou obiect
sine un refuz al opţiunii democratice; că între a consuma şi a fi „demo­ i le studiu, ca atare sau în diverse aspecte ale sale. In filozofie, cotidianul
crat" nu există nici un soi de continuitate logică ori politică. Apoi, că a devine demn de interogaţie începînd cu Heidegger, care îi consacră, încă
denunţa ideologia dominantă a consumismului nu înseamnă a promova din anii '20, pagini importante în studiile despre facticitate şi, mai ales, în
sau propovădui ascetismul, sărăcia, nici a refuza în bloc achiziţiile mate­ fiinţă şi timp, în 1927. Categoria cotidianităţii face parte dintr-o inter­
riale şi spirituale ale modernităţii. In mod pozitiv, a propune un asemenea pretare fenomenologică a lumii vieţii, însă Heidegger se detaşează de
demers critic presupune, în linia unor exerciţii anterioare, precum cel al fenomenologia lui Husserl inclusiv prin încercarea de a tematiza cotidi­
lui Baudrillard, a denunţa monopolul consumului drept criteriu unic de anul, de a-i găsi determinări proprii şi de a-1 înscrie în logica analiticii
valoare individuală şi socială, de distincţie şi de afirmare a unei identităţi existenţiale printre dimensiunile specifice Dasein-uhxi. Chiar dacă rămîne
proprii. Lansarea şi exersarea criticii e totuna cu întreţinerea unei - aşa cum au semnalat numeroşi exegeţi ai săi - dator unor scheme
distanţe faţă de sine, faţă de ceilalţi şi faţă de lucruri, o distanţă nemediată metafizice de interpretare, scheme dualiste ale propriului şi impropriului,
de obiectul de consum şi nici de ofertele sale identitare, comunicaţionale, iile autenticului şi inautenticului, ale decăderii şi salvării, Heidegger are
aspiraţionale. Fără o asemenea distanţă înţeleasă aici ca rezistenţă, ca lotuşi meritul de necontestat de a fi oferit prima lectură filozofică a
refuz de a ceda seducţiilor mărfii, intrăm, fiecare, în vîrtejul dorinţei şi al cotidianităţii şi de a o smulge de sub imperiul prejudecăţilor filozofice
satisfacerii ei, aşa cum dorinţa şi satisfacţia sînt fabricate prin publicitate, care îi negau în mod tradiţional această dimensiune. Această inter­
comerţ şi consum. Fără ea, întreg limbajul nostru, limbaj verbal, gestual, pretare se va regăsi în deceniile următoare în diverse preluări şi valori­
corporal etc, e redus la semnificaţiile precise şi, totuşi, insidioase ale ficări. Astfel, pe o linie fenomenologică, însă una cu valenţe sociologice,
14 / Societatea de consum Prefaţă / 15
Alfred Schiitz va valorifica în anii '50 resursele teoretice ale maeştrilor săi, II I idianul deopotrivă ca produs al diverselor activităţi parcelare, mai
Husserl şi Heidegger, pentru ca, după 1960, să asistăm practic la o explo­ li ..III mai puţin specializate, şi ca reziduu. Ideea de produs se înscrie în
zie de analize consacrate cotidianului. I 'i marxistă elementară, logică a producţiei economice cu precădere,
în contextul de faţă, ni se pare relevant a aminti două nume din acelaşi |n i mi se reduce la ea: cotidianul este locul comun al activităţilor
spaţiu francez. Primul este Henri Lefebvre, care a scris o monumentală i luctive şi este, în acelaşi timp, el însuşi un produs rezidual al acestor
Critică a vieţii cotidiene, pe durata a mai bine de treizeci de ani, cu un prim II llvllăţi. Prin caracterul rezidual, Lefebvre vrea să spună că în cotidian se
volum în 1946, cu un al doilea în 1961, în sfîrşit, cu un al treilea în 1981.
MIMII.I resturile, fragmentele diferitelor activităţi, dar, la un nivel mai
Al doilea nume invocat aici este cel al lui Guy Debord, care a publicat şi el
iliolnnd, el susţine că există în cotidian ceva ce scapă determinării strict
două lucrări, la un interval mare de timp, Societatea spectacolului, în 1967, şi
productive, iar prin asta îndepărtarea de marxism devine mai clară. De
Comentarii la societatea spectacolului, în 1988 (trad. rom. de Ciprian Mihali
lllli I. toată gîndirea cotidianului, aşa cum s-a desfăşurat, cu multiplele ei
şi Radu Stoenescu, Editura Est, Bucureşti, 2002). Am citat aceşti doi autori
llgumente, în ultima jumătate de secol, mizează decisiv pe invenţia, pe
pentru că acoperă prin scrierile lor un interval de analiză de aproape
producţia şi realizarea cotidianului, ca mod propriu de a fi al omului
patruzeci de ani şi, mai ales, pentru că, alături de Baudrillard (dar şi de
Icni. Mai mult, cotidianul este locul în care se realizează, la nivel
alţii, desigur), propun cîteva dintre cele mai pertinente şi severe radio­
general, de masă, imperativele teoretice, economice ori politice ale
grafii ale societăţii contemporane.*
Icrnităţii. Iar atunci cînd Baudrillard însuşi, în Societatea de consum,
Pentru a înţelege, aşadar, contextul în care se cuvine să aşezăm Societatea i .niIii să identifice locul în care se realizează consumul şi întreaga sferă a
de consum, trebuie să ne întoarcem la contextul creat de aceste cărţi şi la
• Klgenţelor şi promisiunilor sale, acest loc nu este altul decît cotidianul.
mizele pe care ele le expun şi le tratează. Căci, la fel ca în cazul lui
Vom reveni la ideea lui Baudrillard.
Baudrillard, Lefebvre şi Debord îşi păstrează o actualitate inaparentă, iar
lutorcîndu-ne însă din nou în timp, în volumul doi din Critica vieţii
ceea ce fusese descris cu profunzime acum patruzeci de ani se dovedeşte,
Cotidiene (1961), Lefebvre consideră că umanizarea omului, operele şi
în multe privinţe, neschimbat sau potenţat în manifestări în societatea
11 raţiile sale se împlinesc în cotidian. Aici are loc aproprierea de către om
zilelor noastre.
nu atît a naturii exterioare, cît mai ales a propriei sale naturi. La nivelul
într-o linie de interpretare de sorginte marxistă, dar poziţionîndu-se cel mai simplu, ochiul învaţă să vadă, urechea, să audă, corpul, să urmeze
adeseori critic faţă de Marx, Lefebvre îşi lansează proiectul criticii vieţii anumite ritmuri în banalitatea zilelor; de la idei şi sentimente pînă la
cotidiene, după propria-i mărturisire, în optimismul libertăţii regăsite stilurile de viaţă, toate se confirmă sau se infirmă în viaţa de zi cu zi; ceea
după cel de-al Doilea Război Mondial. Reabilitînd şi el, asemenea lui ce vrea să spună, în ceea ce priveşte miza noastră de aici, că viaţa cotidiană
Heidegger, un concept al cotidianului, demn de a fi cunoscut, Lefebvre se este mediatorul existenţei umane: ea realizează şi în ea se realizează
îndepărtează totuşi de filozoful german prin aceea că propune o transfor­ mijlocirea dintre noi şi noi înşine, dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi lucruri.
mare a vieţii de zi cu zi, o transformare sperată ca revoluţionară în peri­ E important să reţinem această idee a medierii, deoarece ne pare a fi o
oada imediat următoare războiului, dar dovedindu-se tot mai puţin constantă în analizarea cotidianităţii, mai ales atunci cînd aceasta e
radicală, aşa cum reiese în următoarele volume. Teza sa este că putem determinată mai mult sau mai puţin complet de către consum. Zonă de
mijloc a vieţii individuale şi sociale, regiunea cotidianului e locul în care se
* Trebuie să insistăm aici din nou asupra unui fapt cultural: dacă nici înfruntă şi se negociază tensiunile liniarului şi ciclicului temporal, ale
unul dintre cei trei autori nu este prezent în dialogul de idei din România, centralităţii şi marginalităţii spaţiale, ale dominantului şi dominatului
este şi pentru că genul de interogaţie şi de analiză critică pe care-1 propun
politic, ale producţiei şi consumului, ale publicului şi privatului etc. E zona
nu a fost asimilat ca poziţie, ca partener posibil de discuţie, ca model
de maximă fragilitate, ne spune Lefebvre, zona cea mai vulnerabilă;
alternativ de studiere a fenomenelor sociale, culturale, economice sau
hrănindu-se din iluzia unui prezent continuu, a unei eternităţi aduse la
politice ale lumii noastre. încă o dată, şi fără a putea intra într-o lungă
argumentare, cred că această absenţă nu este pur întîmplătoare. scară umană, ea este expusă manipulărilor şi deturnărilor, falsificărilor şi
16 / Societatea de consum Prefaţă / 17
alienărilor, totalizărilor abstracte şi fragmentărilor izolatoare, ea este, cu obiecte". Jocul metonimic poate continua, cu semnele în locul obiectelor
un termen recent, domeniul prin excelenţă al precarului. etc). Societatea spectacolului, carte aproape contemporană cu Societatea de
consum, este una dintre cele mai radicale critici ale vieţii cotidiene din
Nici în demersul lui Lefebvre, nici în altele asemănătoare lui, nu există
lumea occidentală. Ea vine să încheie o perioadă de intens activism social
nimic de genul „sublim al cotidianului". Dacă autorul se interesează de
al lui Debord în cadrul Internaţionalei Situationiste, pe durata a 12 ani,
„cotidianitatea populară" nu e pentru a ridica la rang teoretic mizerabi-
timp în care principalul obiectiv al acestei grupări a fost schimbarea vieţii
lismul existenţei mărunte şi fără nume. Animată de o surdă şi tot mai
cotidiene în marile oraşe occidentale, prin crearea de situaţii, prin detur­
palidă (o dată cu trecerea anilor) speranţă revoluţionară, focalizarea pe
narea altora, prin intervenţii punctuale în rutina urbană şi denunţarea
cotidianul popular urmăreşte în realitate să descrie condiţia comună a
efectelor alienante ale acesteia.
existenţelor noastre, scandată, desigur, de evenimente excepţionale, de
întîlniri de neuitat, dar desfăşurată în cea mai mare parte a ei la o tempe­ Aşezînd sub semnul spectacolului devenirea recentă deopotrivă a
ratură călduţ-organică, întru satisfacerea nevoilor şi sarcinilor elementare, lumii capitaliste şi comuniste, Debord vede în acesta un model de viaţă şi
supuse unor reveniri ciclice, într-un anonimat cvasi-perfect şi lipsit de un model al vieţii dominante. E important să înţelegem cum trebuie afir­
orice eroism. maţia de mai sus: nu proliferarea nemăsurată a imaginilor transformă
societatea noastră într-una spectaculară, după cum nu producţia extinsă
Admiţînd acest şir de idei şi lăsînd deoparte multe altele, să rezumăm:
de bunuri face din ea o societate de consum. Dintotdeauna oamenii au
pentru Lefebvre nu este vorba, deci, despre o răscumpărare a cotidia­
produs şi au consumat imagini şi obiecte. Ceea ce e decisiv însă în lumea
nului, pe care istoria (şi istoria gîndirii, inclusiv filozofice) l-ar fi uitat;
modernă este faptul că accesul la noi înşine, la ceilalţi şi la lume se face
modernizarea societăţii occidentale e totuna cu „cotidianizarea" ei şi cu
prin intermediul imaginilor şi al obiectelor de consumat. Mai mult: nu se
„popularizarea" ei. Altfel spus, modernitatea e deplină, îşi face resimţite
face decît în acest fel. Altfel spus: pentru a ajunge la noi înşine, pentru a
toate efectele sale teoretice şi practice nu la nivel excepţional şi doar
ne adresa celuilalt, trebuie să utilizăm imagini şi obiecte, care, de-abia ele,
pentru unii dintre noi (aleşi sau blestemaţi), ci, zi de zi, pentru tot mai
ne spun cine şi ce sîntem noi, cine şi ce sînt ceilalţi. Spunînd asta, riscăm să
mulţi, pentru toţi chiar. De asemenea, alienările, fetişismele şi reificările,
cădem în capcana vreunei autenticităţi, anterioară acestei mijlociri specta­
provenind din dominaţia banului şi a mărfii, îşi produc toate efectele lor
culare şi consumiste, lăsîndu-ne pradă iluziei că undeva, cîndva, a existat o
în cotidian şi asupra unui număr tot mai mare de oameni. Dincolo de
„veritabilă" înţelegere a noastră, un raport sincer, pur, cu ceilalţi şi cu
rezonanţa marxistă a termenilor de mai sus, să vedem în ei multiple
lumea. Pe aceeaşi uşă întredeschisă riscă atunci să se strecoare şi teza, mai
manifestări ale deformării sau măcar ale transformării acestei funcţii
puternică, a alienării omului în raport cu o esenţă umană lăsată în urmă, în
esenţiale a cotidianului, funcţia mediatoare. Fără să adere întru totul la
istorie, zdrobită de dezvoltarea capitalistă. Dar nu despre un astfel de
teza lui Marx a fetişismului mărfii, Lefebvre admite totuşi că în societatea
decalaj în raport cu trecutul (sau cu viitorul, în cazul revoluţiei) este vorba
modernă de producţie şi consum lucrurile devin bunuri şi obiecte de
în analiza prezentului. Alienarea nu este o decădere dintr-o stare de graţie,
apropriere, că ele, în forma mărfii, sînt principala cauză a alienării şi
ci este dislocarea omului în raport cu el însuşi, fără ca acest „însuşi" să
reificării oamenilor şi a relaţiilor dintre ei. Cu alte cuvinte, că relaţia
semnifice un nucleu dur, etern şi imobil al omului. Alienarea, reificarea
dintre om şi om trece de-acum, inevitabil, dar fără nici o nuanţă de
înseamnă tocmai ceea ce descriu aceşti autori: ocolul prin imagine şi obiect
tragedie sau de catastrofă, prin lucru-marfă. Vom înţelege această idee
de consum, întîlnirea mereu amînată cu sine şi cu ceilalţi, mereu promisă,
mai bine dacă vom apela aici din nou la Debord şi Baudrillard.
în forme tot mai autentice, de către nou, de către o imagine nouă, de către
In cartea sa din 1967, Guy Debord afirmă de la bun început: „Spec­
un obiect nou de consum. Şi, aşa cum descrie foarte limpede Baudrillard,
tacolul nu este un ansamblu de imagini, ci un raport social între
această amînare nu se produce prin evenimente excepţionale, deşi, în
persoane, raport mijlocit de imagini" (am putea spune, schimbînd
mediocritatea ei, fiecare marfă se pretinde excepţională; ea are loc, zi de
termenii, că aceeaşi teză e apărată şi de Baudrillard: „consumul nu este un
zi, oră de oră, pe toate canalele pe care informaţia poate să circule înspre
ansamblu de obiecte, ci un raport social între persoane, raport mijlocit de
18 / Societatea de consum Prefaţă / 19
noi, înspre tot mai mulţi dintre noi, ca evenimentul ultim, ca promisiunea a teoreticienilor faţă de revoluţia cînd mai tăcută, cînd mai zgomotoasă care
cea mai aproape de împlinire, ca posesia deplină, în sfîrşit, prin graţiile s-a petrecut în societăţile moderne postbelice, o revoluţie infra-politică,
imaginilor şi produselor lor (ori invers), a sinelui, a celuilalt, a lumii. infra-economică, poate chiar infra-teoretică. De altfel, efortul lui
Belşugul, excesul, inflaţia spectaculară au făcut ca orice tentativă de Itaudrillard din această carte constă tocmai în a demonstra modurile
rezistenţă la farmecele imaginarului consumist să fie abandonată de bună multiple în care viaţa cotidiană a bărbaţilor şi femeilor din lumea occi­
voie şi ca singurele modalităţi de înţelegere de sine şi de ceilalţi să fie ele dentală s-a umplut, s-a saturat de produse de consum, nelăsînd loc alter­
însele fabricate conform acestui imaginar. Cartea lui Baudrillard abundă nativelor de autoreflectare şi autoimaginare. însă dezamăgirea lui
în astfel de exemple: de la o pastă de dinţi pînă la o maşină de lux, nu I efebvre din volumul al treilea al Criticii vieţii cotidiene, din 1981, în dubla
avem de-a face numai cu satisfacerea sporită a unor nevoi, ele însele analiză a ceea ce continuă şi a ceea ce nu continuă din dinamica vieţii coti­
fabricate, ci şi cu acceptarea valorilor, semnificaţiilor şi modurilor de viaţă diene, este tocmai mărturia acceptării resemnate a acestei saturări: faptul
pe care le aduc cu sine aceste produse. Şi, în producţia spectaculară şi ( a viaţa cotidiană s-a aşezat, că ea nu mai poate să genereze nici un fel de
generală de aparenţă, o aparenţă ce a dizolvat în puterea-i plastică orice speranţă revoluţionară sau de schimbare radicală a societăţii. Că ea a
nivel de profunzime, pînă şi zonele cele mai puţin susceptibile de devenit, prin urmare, locul maximului conformism şi, în ciuda aparen­
fabricare, de producţie raţională (visul, fantasma etc.) sînt confiscate tului său dinamism, locul afirmării tendinţelor celor mai conservatoare.
spectacular. Cu alte cuvinte, canalele cele mai imprevizibile de mediere cu Nimic sau aproape nimic din existenţa noastră de zi cu zi nu ne îndeamnă
noi înşine, cele mai private, mai intime, sînt recuperate şi orientate la ;i o schimba altfel decît în fragmente infime, în bucăţi neînsemnate, în
conform exigenţelor consumului de imagini şi de obiecte. intervale cît mai scurte. Ca să luăm un exemplu dintre cele mai banale cu
putinţă, cele mai lungi proiecte existenţiale ale noastre sînt legate de un
credit bancar sau de o asigurare de viaţă: un credit pe douăzeci de ani, o
Subiectivi tatea-marfă poliţă anuală pînă la pensie e tot ceea ce mai fixează existenţa noastră
intre un prezent precarizat şi un viitor indefinit.
Acesta este titlul sub care unul dintre tinerii autori germani de azi, Marius Dar, în interiorul cotidianului însuşi, miza politică, economică şi cultu­
Babias, a publicat recent un eseu (trad. rom. de Aurel Codoban, Idea, Cluj, rală s-a mutat dinspre formatarea structurilor sale elementare conform
2004) în care denunţă, în linia unei critici sociale radicale, cucerirea unor exigenţe globale şi controlabile înspre promovarea, la nivel indivi­
ultimei redute a gratuităţii, luxului ori risipei şi transformarea ei în produs dual, a ceea ce, cu un termen destul de echivoc (şi care, de aceea, ar merita
de schimb şi de consum. Prin faptul că subiectivitatea devine o marfă, se mai multe explicaţii), se numeşte subiectivitate. Aceasta a devenit resursa
împlineşte în zilele noastre devenirea societăţii de consum şi de spectacol tară şi preţioasă a unei societăţi în care cotidianul inflaţionist se vinde en
aşa cum a fost ea tratată în eseurile autorilor menţionaţi mai sus. Jpos şi la un preţ de nimic.
Intorcîndu-ne încă pentru o clipă la tezele cărţii lui Baudrillard, să Deja în cartea lui Baudrillard sînt descrise multe dintre manifestările
spunem o dată cu Babias că produsul cel mai solicitat astăzi pe piaţă, atît acestei deplasări treptate dinspre cotidian şi valorile lui (muncă, odihnă,
pentru producţie, cît şi pentru consum, încetează să fie cotidianul; el este |>iiblic, privat, intimitate, repetiţie, anonimat etc.) înspre o afirmare tot mai
subiectivitatea. Cînd spunem că încetează să fie cotidianul, nu avem în suverană a subiectivităţii (cu semnificaţiile sale: autenticitate, profunzime,
vedere încetarea efectelor pe care consumul şi spectacolul lui le produc intimitate cu sine, sensibilitate, autoîmplinire) ca bunul cel mai de preţ al
în viaţa noastră de zi cu zi. Nici faptul că, în vreun fel sau altul, am asista la societăţii de consum. Astfel, putem spicui aproape la întîmplare din această
un sfîrşit sau la o epuizare a cotidianului. Lucrurile continuă să se petreacă, <arte cîteva însuşiri ale noii subiectivităţi, cu toate pervertirile şi defor­
în existenţele noastre individuale şi sociale, în viaţa de zi cu zi. Ceea ce ne mările sale. Ele pot compune o minimală fenomenologie a subiectului din
descria Lefebvre sau, mai aproape de noi, Michel de Certeau, în forma societatea de consum şi pot descrie, prin forţa exemplelor, modalităţile
producţiei sau invenţiei cotidianului, provenea din uimirea nedisimulată prin care exigenţele politice, filozofice, artistice ale modernităţii au fost