Scriitori ai Transilvaniei

499 Pages·2015·19.31 MB·Romanian

SSccrriiiittoorrii aaii TTrraannssiillvvaanniieeii

Dicționar critic ilustrat

1
Volum editat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj,
în colaborare cu Filialele USR Alba-Hunedoara și Mureș,
cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca

Susținem
CLUJ-NAPOCA 2021
Capitală Culturală Europeană
oraș candidat

Coperta: Laura POANTĂ

Copyright © Filiala Cluj a USR, 2014

© Irina Petraș, 2014

Editura EIKON
www.edituraeikon.ro
&
Editura ȘCOALA ARDELEANĂ
Cluj-Napoca, str. Mecanicilor nr. 48
Redacția: tel [phone]
e-mail: [email protected]
Difuzare: tel/fax [phone]
e-mail: [email protected]

Editura Eikon este acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice din România (CNCS)

Descrierea CIP este disponibilă la Biblioteca Națională a României

ISBN Editura Eikon: 978-606-711-182-8
ISBN Editura Școala Ardeleană: 978-606-92575-0-0

Editor: Vasile George DÂNCU

Corectură: Irina PETRAȘ

2
SSccrriiiittoorrii aaii TTrraannssiillvvaanniieeii
●●

1949-2014

dicționar critic ilustrat
alcătuit de Irina Petraș

Cluj-Napoca, 2014
3
„Ardealul a reprezentat starea noastră de veghe […]
pe planul spiritualității românești, centrul nostru național este în Transilvania,
în acea «învățată Transilvanie – spunea cândva Bălcescu –,
azil vecinic al naționalității române»“
Constantin Noica

4
Argument

Acest prim volum al dicționarului de Scriitori ai Transilvaniei numără, fără pretenții de exhaustivitate, scriitori
activi în zona Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor în perioada 1949-2014 (este și un volum aniversar, sărbătorind cei
65 de ani ai Filialei clujene). Acoperă, așadar, județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj și Satu Mare; par-
țial, Mureș, Bihor, Alba. Am invitat să răspundă la chestionar scriitorii din Filialele Alba-Hunedoara și Mureș (deo-
camdată), pentru ca aria transilvană să fie și mai cuprinzătoare. Fiindcă am reținut și scriitori legați de Cluj prin
naștere, rădăcini, perioade de viață sau prin moarte, există și un număr de reprezentanți ai județelor Sibiu, Bra-
șov, Harghita și Covasna (pe care le are în vedere mai pe larg volumul al doilea al Dicționarului). Apoi, am adău-
gat scriitorii care au debutat prin Concursul de debut al Filialei Cluj, pe cei care au primit Premiul de debut sau alt
premiu al Filialei. Nu lipsesc nici alte nume, de toate vârstele, cu participare consistentă la scrisul transilvan, chiar
dacă nu neapărat legate de USR.
Dicționarul nu valorizează, nu ierarhizează. El este întâi de toate un inventar și, nu în ultimul rând, un album
de familie. Sunt incluse, cu titlu onorific (onorant pentru noi, în primul rând) nume importante ale literaturii române
legate, într-un fel sau altul, de Cluj/Transilvania (de la Ana Blandiana, Nicolae Prelipceanu și Ioan Alexandru la
Ion Brad, Augustin Buzura, D.R. Popescu, Nicolae Breban, Ion Horea și Nicolae Manolescu). Fișele acestora sunt
sumare, reținând mai ales datele transilvane ale biografiei lor.
Dicționarul ar fi trebuit să fie, în proiectul inițial, unul de autor. Mă gândeam la o selecție personală de scrii-
tori transilvăneni descriși exclusiv prin comentariile mele la opera lor. Am renunțat – efortul depășește puterile
unui singur om. O vreme, am discutat despre o formulă în doi, cu Petru Poantă. N-a fost să fie. Am ales în cele
din urmă o „alcătuire” pe care s-o pot duce singură la capăt. Am compus un chestionar. Au răspuns la el majorita-
tea celor invitați (le mulțumesc încă o dată!). Pentru cei care nu au răspuns și pentru dispăruți, am folosit arhiva
Filialei (lucrările alcătuite de mine prin Filiala Cluj a USR, de la Clujul literar 1900-2005, la Viața literară la Cluj),
arhiva mea personală (mai ales Panorama criticii literare și Literatură română contemporană – O panoramă și
Prelungiri), marile dicționare, internetul, dar și, extrem de important pentru calitatea sa de dicționar critic, cărți-
le/textele criticilor ardeleni care mi-au dat acordul să apelez la ele: Petru Poantă, Diana Adamek. Ștefan Borbély,
Ion Pop, Sanda Cordoș, Iulian Boldea, Mircea Popa, Ion Simuț, Ovidiu Pecican, Doina Curticăpeanu, Cornel Ro-
bu, Mihaela Ursa, Constantin Cubleșan, Constantina Buleu, Andrei Moldovan, Ion Cristofor, Gheorghe Perian,
Mihaela Mudure, Alex Goldiș, Ilie Rad, Valentin Chifor, Titu Popescu, George Vulturescu etc., etc. Am extras sec-
vențe/informații, în limitele legii copyright-ului, din diverse lucrări de referință. Am folosit Dicționarul Analitic de
Opere Literare Românești (coord. Ion Pop), dar și Dicționarul Scriitorilor Români (Zaciu, Papahagi, Sasu) sau Dic-
ționarul General al Literaturii Române (coord. Eugen Simion). Vezi bibliografia.
Este, totuși, un dicționar „de casă”, cu accent neevitat și inevitabil pe scriitorii de azi ai Filialei (Filialelor). Un
inventar ilustrat cu extrase critice și cu imagini, cu profesiuni de credință (unele decupate din interviuri), cu frag-
mente reprezentative (de unde și calitatea de mică antologie). Se numește critic fiindcă reține la fiecare autor refe-
rințe critice (în majoritate, selectate de autorii înșiși, așadar rareori „critice”). Oricum, cred în continuare că viața
literară a unui loc își crește vârfurile pe un fundal divers, inegal și pestriț, foarte activ, care întreține, în cele din
urmă, chiar nevoia de literatură.
Fișa din dicționar reține doar repere esențiale: data și locul nașterii, facultatea absolvită, doctoratul (care în-
seamnă, de cele mai multe ori, o carte), debutul absolut, volumele în ordine cronologică, premii importante. Pen-
tru a economisi spațiu, n-am indicat, decât rareori, editurile la care au apărut cărțile, nici Premiile Filialei clujene a
USR (cu excepția Premiului pentru debut sau a unui alt premiu care poate legitima prezența în Dicționar). Fiindcă
referințele trimise de scriitori nu erau unitare (unele aveau indicată sursa, cele mai multe nu), am optat pentru re-
nunțarea la trimiteri, contând pe buna credință a autorilor. De altfel, dicționarul nu și-a propus să respecte întoc-
mai cerințele lexicografice academice.
Am ilustrat volumul cu fotografia-portret a scriitorilor atașată fișei bio-bibliografice, cu imagini din viața scrii-
torilor (alese dintre cele trimise de scriitorii înșiși, dar și din arhiva mea personală și din fototeca Filialei, aceasta
alcătuită din imagini dăruite, de-a lungul anilor, de colegii noștri). Am reținut portrete ale scriitorilor realizate de
artiști plastici. Dicționarul va fi folosit, în final, și pentru actualizarea site-ului Filialei (www.uniuneascriitorilor-
filialacluj.ro).
Pentru redactarea fișelor scriitorilor maghiari, am apelat la sprijinul lui Dávid Gyula și al lui Karácsonyi Zsólt,
pentru a aduce la zi fișele lucrate în 2005 de Balázs Imre József și corectate în 2006 (pentru almanahul Cuvinte)
de Molnos Lajos. Deocamdată, pentru această ediție, am rămas la vechile fișe, actualizate doar în cazul celor
care au găsit timp și dispoziție să răspundă chestionarului (le mulțumesc și lor!).

Firește, ca orice lucrare de asemenea cuprindere, Dicționarul nu numai că e perfectibil, ci ne și obligă la
îmbunătățirea lui în ediții viitoare.

Irina Petraș
5
Bibliografia consultată (selectiv):

Diana Adamek, Transilvania și verile cu polen. Clujul literar în anii ’90, 2002;
Ioan-Pavel Azap, Coperta a patra. Interviuri cu scriitori clujeni, 2010;
Andrei Bodiu, Direcția optzeci în poezia română, 2000;
Iulian Boldea, Critici români contemporani, 2011; De la modernism la postmodernism, 2011;
Ștefan Borbély, O carte pe săptămână, 2007; Existența diafană, 2011;
Ion Brad, Aicea, printre ardeleni…, 2007;
Clujeni ai Secolului 20 (coord. Tiberiu Iancu), 2000;
Radu Constantinescu, Clujul în ritm de vals imperial. Interviuri, 2009;
Dicționar analitic de opere literare românești (coord. Ion Pop), 4 vol., 1998-2002.
Dicționar Echinox A-Z. Perspectivă analitică (coord. Horea Poenar), 2004.
Dicționar esențial al scriitorilor români (coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), 2001.
Dicționar general al literaturii române, vol. I-III, 2004, 2005 (coord. Eugen Simion)
Dicționarul scriitorilor români (coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), 4 vol. 1995-2002.
***Enciclopedia marilor personalități, vol. I-II, 2000;
Gh. Glodeanu, Dimensiuni ale romanului contemporan, 1998;
Mircea Iorgulescu, Scriitori tineri contemporani, 1978;
Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii ‘80-’90. Dicționar bio-bibliografic, vol. I-III, 2001;
***Literatura română: dicționar cronologic, București, 1979;
Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, 3 vol., 2002;
Andrei Moldovan, Întâmplări literare, 2004; Poeți români de azi, 2011;
Mircea Muthu, Repere transilvane, I. Contribuții istorico-literare, 2014;
Mircea Opriță, Cronici de familie. SF-ul românesc după anul 2000, 2008;
Adrian Oțoiu, Trafic de frontieră. Proza generației 80, 2000; Ochiul bifurcat, limba sașie. Proza generației 80, Vol. II, 2003;
Dora Pavel, Armele seducției. Interviuri, 2007; Rege și ocnaș. Interviuri, 2008;
Ovidiu Pecican, Puncte de atac, 2006; Sertarul cu cărți, 2007; Reuniunea anuală a cronicilor literare, 2008;
Voluptăți literare, 2011; Acorduri și dezacorduri literare, 2012.
Gheorghe Perian, Scriitori români postmoderni, 1996;
Irina Petraș, Panorama criticii literare românești, 2001; Literatură română contemporană. O panoramă, 2008; Literatură română
contemporană. Prelungiri, 2011;
Marta Petreu, Biblioteci în aer liber, 2013;
Petru Poantă, Dicționar de poeți. Clujul contemporan, 1999; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Efectul Echinox sau despre
echilibru, 2003;
Ion Pop, Viață și texte, 2001; Echinox, vocile poeziei, 2008; Scara din bibliotecă, 2013;
Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, 1971; 1977;
Mircea Popa, Prezențe literare. Oameni și cărți, 2 vol., 2013;
Aurel Rău, Scriitori, scris, cărți, 2013;
Cornel Robu, Scriitori români de science-fiction, 2008;
Nicoleta Sălcudeanu, Asupra criticei de azi, 2011;
Gavril Scridon, Istoria literaturii maghiare din România, 1918-1989, 1996;
Scriitori români (coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), 1978;
Teodor Tanco, Dicționar literar 1639-1997 al județului Bistrița-Năsăud, 1998;
Laura Temian, Otilia Marinescu, Ana-Maria Berzovszki, Autori maramureșeni, 2000;
Laurențiu Ulici, Literatura română contemporană, 1995;
George Vulturescu, Scrisul agonic, 1999; Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului, 2000;
Who’s who în România, 2002;
Wikipedia etc.

6
Scriitori ai Transilvaniei

Elena ABRUDAN
(n. 20 aprilie 1956, Zalău/ Sălaj). Critic literar, eseistă, traducătoare.
Facultatea de Filologie Universitatea Babeș-Bolyai Cluj (1979) Doctorat cu teza Structuri mitice în proza
contemporană – cu privire specială asupra literaturii est-europene (2003). Director al revistei Journal of
Media Research http://reviste.ubbcluj.ro/mediaresearch/. Volume: Tehnici de exprimare scrisă și orală,
2000;2001; Literatura rusă – Proza contemporană, 2001; Structuri mitice în proza contemporană, 2003;
Mit și semnificație în proza rusă, 2003; Adevărul vieții, monografie Cinchiz Aitmatov, 2005; Comunicare
vizuală, 2008, Visual Culture. Concepts & Contexts, 2012; Cultura vizuală. Eseuri, 2013; Lucian Blaga.
Imagine și cuvânt (editor), 2013. A tradus romanul lui Cinghiz Aitmatov, Tavro Kassandry (Stigmatul
Casandrei), 2008. Împreună cu studenții de la jurnalism, realizează Interviurile Scriitori Clujeni. Prezentă
în volume colective: Meridian Blaga nr. V, VI, VII (2005, 2006, 2007), Clujul din cuvinte (2009), Metropoli
e nuovi consumi culturali, 2009, PR Trend (2007, 2009), Medien, PR und Werbung în Rumanien (2008),
Post-Communist Cultures and Societies (Cluj, 2005), Transparency, democracy and Global Governance.
A european perspective (2010, 2011). Colaborează la revistele de cultură Tribuna, Contemporanul. Ideea
europeană, Tomis, ProSaeculum.

Jurnal aragonez (fragment): Neîndoielnic, este o surpriză plăcută să te îndrepți spre un spațiu necunoscut
și să te trezești brusc, într-o realitate marcată de repere temporale și spațiale care îți par familiare. Certitu-
dinea că n-ai fost niciodată în zonă nu poate șterge impresia de déjà vu, care crește în intensitate, pe mă-
sură ce mintea și sufletul se umplu de imagini și cuvinte care sintetizează istoria mai veche sau mai nouă a
locului. În cazul acesta, destinația era orașul Saragosa, situat în ținutul Aragon, pe malurile Ebrului. Faptul e
cu atât mai uimitor, cu cât n-am văzut niciodată vreo imagine din Saragosa sau din regiune, nici nu m-am
străduit să aflu informații utile asupra acestei destinații; simpla descindere pe malurile Ebrului mi-a reactivat
impresii fixate demult în memorie. Conturat de râul Ebru, de dealurile și de munții care mărginesc câmpia,
închizând parcă arșița și briza răcoroasă într-un spațiu real și
virtual totodată, peisajul pare marcat de o tensiune lăuntrică, în
efortul devenirii. Impactul civilizației contemporane asupra zo-
nei este imens. Vechimea reperelor geografice este tulburată
de modernitatea noilor edificii publice sau private. […] Peisajul,
viața socială și economică se concentrează în jurul istoriei
imaginare și reale a Ebrului, veritabil axis mundi al ținutului
Aragon. Perspectiva postmodernă din romanul lui Jesus Mon-
Vasile Gogea, Diana Cozma, cada prelungește în contemporaneitate reverberațiile trecutu-
Mariana Bojan, Elena Abrudan lui. Prin tratamentul mitic al timpului și spațiului, scriitorul cata-
lan se încadrează în tradiția narativă cultivată de W. Faulkner
și G. Garcia Marquèz. Romanul Cami de sirga (Râuri care duc
în cer, 1988) este expresia unei forțe epice impresionante, capabile să transforme povestea unui mic ținut
catalan într-un original document literar despre lume și oameni. Imaginea mitic-simbolică a ținutului natal al
autorului se construiește în roman, sub ochii cititorului, din mărturiile și relatările unei cronici. […] Realitatea
acestei lumi, care are configurația spațiului sacru, este subminată constant de inversarea curgerii tempora-
le, sugerată încă din titlu. Întoarcerea la izvoare semnifică disoluția, dispariția unei lumi posibile, întoarcerea
în haosul preformal. Singura realitate a lumii reale și a celei fictive a romanului este apa râului Ebru. Simbo-
lismul ambivalent al Ebrului – râu și lac – semnifică acțiunea distructivă a apei stătătoare și forța vitală a
apei curgătoare. În orice istorie mitică, moartea este urmată de renașterea într-o nouă formă, calitativ su-
perioară. Valențele pozitive ale apei de râu, cu meandre și căderi de apă succesive, urmate de rearanjări
într-o nouă matcă, pot sugera viitorul. Sensul evoluției se construiește prin rearanjarea fragmentelor mai
vechi sau mai noi ale spațiului natural și ale celui construit, real sau imaginar deopotrivă. Astfel, istoria
Mequinensei devine o metaforă pentru povestea transformărilor succesive ale întregului ținut marcat de
curgerea impetuoasă a Ebrului. (publicat în Tribuna 191/2010)

Au scris despre cărțile sale: Mircea Popa, Diana Cozma, Cătălin Vasile Bob, Oana Pughineanu, Sandu Frunză.
Visual culture este expresia unei gîndiri de maturitate în care experiența acumulată ca filolog, dar și ca profesor de jurnalism, îi
dă autoarei posibilitatea să argumenteze faptul că as-
tăzi comunicarea în general, comunicarea culturală și
îndeosebi cultura vizuală, pot fi percepute ca locuri ale
camuflării gîndirii simbolice, a expresivității mitice, a
eficacității ritualice (Sandu Frunză).
Cartea Elenei Abrudan, Visual Culture, ne oferă o rețea
complexă de interpretări și analize care pun în evidență
specificul distinct al culturii vizuale sub semnul relației
dintre analogic și digital, evidențiind caracterul magic al
utilizării gadget-urilor contemporane, toate acestea
efectuându-le, uneori într-o engleză absolut atrăgătoa-
re, într-o manieră analitică specifică discursului lui Jean
Baudrillard (Cătălin Vasile Bob).
Elena Abrudan, Ion Cristofor, Irina Petraș
7
Dicționar critic ilustrat

George ACHIM
(n. 27 februarie 1960, Șomcuta Mare/Maramureș). Poet, eseist, critic literar.
Studii liceale și universitare la Cluj și București, Absolvent al Facultății de Litere, română-spaniolă (1983).
Redactor al Revistei Echinox. Doctor în filologie al Universității București, cu teza Utopie și distopie în cultura
română (2001); Bursier al Consiliului Europei (1993-1994). Profesor universitar doctor la Universitatea de
Nord Baia Mare. Gastprofessor la Universitatea Viena (din 2008). Volume: Dinspre ieri spre nicăieri, poeme,
1994; Iluzia ipostaziată. Utopie și distopie în cultura română, 2002; Revolte și consimțiri – Scriitori români din
secolul XX, 2004; Răsfățuri și melancolii, 2007 (Premiul pentru critică al Revistei Poesis, 2008); Experimente
și formule poetice românești din secolul XX, 2009; Dulcețuri din fructe târzii de pădure, poeme, 2010. A tradus
din limba engleză Reuben Markham, România sub jugul sovietic, 1996.

„Zilnic scrii poeme și speri / că vei supraviețui încă puțin / că-ți vor răsări duios din
coaste aripi de înger / și te vei înălța deasupra pustiei“

Sunt aduși succesiv în prim-plan scriitori români din secolul douăzeci care și-au trăit patetic destinul de scriitori, sfidând sau
ignorând istoria și sfârșind uneori sub șenilele ei. Sensibil la dramatismul actului de creație, George Achim face din Geo Bogza,
Gherasim Luca, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Lucian Blaga, C. Tonegaru, D. Stelaru ș.a. perso-
naje shakespeariene. Și aceasta, fără să confunde biografia cu opera, fără să folosească în evaluarea literaturii criterii morale.
În pagini emoționante, scrise cu talent literar, sunt evocate evenimentele istorice care i-au împărțit pe scriitori în eroi și dezertori.
Printre ele se remarcă revoluția anticomunistă din Ungaria din 1956, în cursul căreia s-a realizat o solidarizare de scurtă durată,
dar de neuitat, între intelectuali și muncitori: „Imaginea aproape neverosimilă a muncitorilor care aduc mâncare și toate cele
trebuincioase intelectualilor de la Cercul Petöfi, pentru ca aceștia să producă ideile capabile a contesta dictatura proletariatului,
tocmai în numele proletariatului, a devenit emblematică pentru sensul și spiritul lui '56." (Alex Ștefănescu)
Rezumând, poezia lui George Achim este, în chip esențial, o interogație, să-i spun „autocritică“, privind condiția poetului și a
poeziei în ceea ce se numise într-un poem deja citat „o anume literatură de frontieră“, reflectând asupra dublei, inconfortabilei
situări, între cele două constrângeri, – ale istoriei și ale esteticului ce periclitează prin exces de distilare fondul vital al poeziei.
Ea păstrează, desigur, un anumit aer de familie cu ambianța echinoxistă pe cale de a-și lichida datoriile față de lirica transfigu-
rării, dar și cu „optzecismul“ în curs de articulare, în latura manevrării ironice (și elegiace, în cazul său) a unor convenții de-
acum conștientizate ca fiind neprielnice noului pariu pe autenticitatea trăirii. O poezie de extracție livrescă, desigur, dar pornită
decis și expresiv împotriva livrescului. (Ion Pop)
Volumul Dulcețuri din fructe târzii de pădure, cu o postfață de Ion Pop și cinci tălmăciri în limba germană de Hans Dama, ilus-
trat de Valer Sasu, a apărut la editura Brumar, Timișoara, în condiții grafice excepționale în deplin acord cu indubitabila calitate
și rafinamentul stihurilor. Cu o structură duală, evocând două coordonate fundamentale ale existenței poetului: dragostea în
ciclul Minunile vin înainte de înserare și toposul spiritual natal, Marmația, volumul reiterează și la nivel poetic o permanentă
luptă a contrariilor. (Carmen Ardelean)

Diana ADAMEK
(n. 26 aprilie 1957, Baia Mare) Critic literar, eseistă. Facultatea de Filologie a
UBB, Cluj-Napoca (1980). Debut absolut 1980, în Tribuna. Doctorat cu teza Privirea, temă și limbaj, 1997.
Volume: Trupul neîndoielnic, 1995; Ochiul de linx barocul și revenirile sale, 1997; Castelul lui Don Quijote,
2003;Transilvania și verile cu polen. Clujul literar în anii ’90, 2002; Pata-Tata. Șah, 2004; 2010; Eseuri creole,
2005; Melancolii portugheze, eseuri, 2007; Vasco da Gama navighează, roman, 2007; Pădurea mătușii Cle-
matis, 2009; Vasco da Gama navega, 2009 (în portugheză); Melancolias portuguesas, traducere în limba
portugheză de Tanțy Ungureanu, Tartaruga Editora, Chaves, Portugalia, 2010; Dulcea poveste a tristului
elefant, 2011. Co-autor la Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, 1990; Mediterana, 2006.

Îmi place să scriu dimineața, înainte ca zgomotele de afară sau cele ale casei
să se definească. Și să nu încep o frază atunci, ci să o continui pe cea deschi-
să cu o zi înainte..., singura pe care o recitesc, nu pentru a reînnoda acțiunea,
ci pentru a-i simți ritmul. Asta fiindcă înaintea cuvintelor, imaginilor, atmosferei
chiar a unui text (roman, poem sau eseu), stă, cred, o cadență, o dicțiune me-
lodică.

„Diana Adamek stăpînește vocile narațiunii cu o fascinație unică și cu totul inedită în proza roma-
nă contemporană. Alunecînd repede în paginile acestui roman, veți fi conduși fără zăbavă, dinco-
lo de rafinamentul stilistic excepțional, către revelația pe care o trăiește însuși protagonistul: întotdeauna ajungem în locul în
care suntem așteptați.” (Ovidiu Mircean)
Povestea fabuloasă a lui Roro, cu suflul ei odiseic și picaresc, cu întîmplări miraculoase, cu personaje misterioase și pitorești
(vrăjitoare, alchimiști, actori de teatru de păpuși ambulant, ființe cu diformități fizice, artiști etc.), cu vise și clarviziuni anticipatoa-
re sau regresive, cu breșe fantastice în real (deșertul bîntuit din centrul Vienei), captează multe alte ecouri livrești: feeria mar-
quesiană a fluturilor de zahăr, chinul de Grenouille al patiserului, „monstruozitatea” romantică a geniului, laitmotivul „soarelui
negru” nervalian, simbolistica barocă (labirintul de oglinzi, păunul), traversarea mlaștinilor infernale ș.a. Diana Adamek ne oferă
o carte de aventuri și năluciri, despre prietenie și dragoste, despre artă și frumusețe (fragmentele ekfrastice, reimaginînd gene-
za lucrărilor lui Arcimboldo, sunt extraordinare), o parabolă a predestinării, echivalentă și cu prescrierea destinului (întotdeauna
ajungem în locul unde suntem așteptați), mirobolantă epic, calofilă și seducătoare stilistic. (Gabriela Gheorghișor)
8
Scriitori ai Transilvaniei
Dulcea poveste a tristului elefant e de-a binelea un miracol – unul care îți ia mințile cînd îl vezi și de care începi să te îndoiești
abia după aceea, cînd se pune problema să-l povestești și celor care n-au fost de față. Pe scurt, Diana Adamek e acum pentru
mine unul dintre cei mai tari și mai buni și mai citibili scriitori români contemporani – și, că mai contează și asta, o scriitoare
minunată [...] (Lucia T.)
Dulcea poveste a tristului elefant e mai mult decît un rafinat experiment evazionist-livresc; e o fastuoasă poveste grefată, para-
bolic, pe o meditație despre artă și iluzie, despre călătorie și predestinare. Însă romanul Dianei Adamek nu impresionează doar
prin detenta imaginativă postmedievală, ci și prin rafinamentul riguros al compoziției și printr-o impecabilă scriitură artistă, ela-
borată în alambicuri moderne după „rețetele“ maeștrilor de altădată, cu fraze orchestrate în cadențe poliritmice sau după un
ceremonial de menuet. Scriind această cuceritoare carte exotică și cosmopolită, fără fixații localiste, dar încărcată de farmecul
specific al atîtor locuri visate, Diana Adamek ne-a oferit cea mai frumoasă viziune artistică a Europei baroc-manieriste – cu
centrul la Viena și marginile pretutindeni – din literatura romană. (Paul Cernat)
Dintre straturile culturale și de sensibilitate aglutinate implicit în roman se impune fascinația barocului, intrinsecă personalității
Dianei Adamek, armonizată aici cu rezonarea livrescă nuanțată la opera lui José Saramago. În cuceritoarea sa replică în oglin-
dă la Călătoria elefantului, autoarea se joacă cu mici izbucniri intertextuale, pentru ca în final să cedeze plenar și transparent
impulsului său ludic, transportându-se narativ în spațiul propriului său imaginar, unde partener ficționalizat de dialog îi este ni-
meni altul decât José Saramago, povestitorul călătoriei spre Viena a elefantului Solomon, trimis de regele Joăo al III-lea vărului
său Maximilian, arhiduce al Austriei. Melanjul de secvențe istorice reale și ficțiune din Dulcea poveste a tristului elefant este, ca
și în cazul romanului portughez, cizelat până la topirea realității și ficțiunii într-un bloc fluid și captivant, construit ludic în jurul
aceleiași istorii a elefantului imperial. (Constantina Buleu)
Am numit poeme critice textele ei. Cuvântul potrivit rămâne să apară din lecturi viitoare. Alex Goldiș vorbea, la lansare, despre
textul critic care parazitează, în sens pozitiv, textul comentat. Diana Adamek recurge liber și cu o gesticulație barocă la o lectu-
ră încorporată, ruminată lăuntric, aproape la propriu. Se poate detecta în textele ei o intertextualitate strânsă, compactă, uitân-
du-și anume sursele pentru a evidenția esențe eterne. Lecturile ei sunt grele, înfiorate de trecere, tânjind după ce a fost și abia
cutezând să întrevadă viitorul. Are ceva din visceralita-
Irina Petraș
tea expresivă a lui Moreau, din ritmicitatea frazei, din
Diana Adamek
melodia controlată în falduri amintind de Saramago. O
Elena Abrudan
obsesie a luminii, mereu crepusculară și conținând în
Diana Cozma
sine fiorul morții intravitale, descrieri îndrăgostite de
miresme, forme, culori, toate exaltate și extenuate în
aceeași clipă, într-un amestec de vis și realitate, con-
taminate amândouă de fantasmele cuvintelor înmugu-
rind adesea pe texte străine. Lectura e luare în posesi-
une și germinare. Atingerile de sens sunt senzuale și
rodesc de îndată. (Irina Petraș)
În Dulcea poveste a tristului elefant am descoperit – o
spun fără reținere – cea mai frumoasă, mai bogată și
mai bine scrisă poveste pe care am citit-o în ultimii ani.
Ba, mai mult, aș zice că putem vorbi și despre un fel
anume de austeritate, căci niciun cuvânt nu e în plus,
nicio notă stridentă, nicio risipă nu-s de aflat în această
carte a risipirilor avare. Prezentată oarecum grăbit ca replică la Călătoria elefantului descrisă de José Saramago, ca bildun-
gsroman și ca parabolă, Dulcea poveste… reușește să fie mult mai mult decât atât. Ramele mai sus pomenite sunt prea
strâmte și monocorde […] e o carte despre drum și trecere prin lume, ambele ca destin pe cât de implacabil, pe atât de în-
găduitor cu formele și dichisurile prin care ți-l asumi („mama lui s-a stins de pe lume și el trebuie să preia acum ceea ce ea a
lăsat neisprăvit. Ce anume, dragule? Un drum”); o carte despre atingeri și mângâieri, despre miresme și duhori, simțurile
non-culturale, mirosul și pipăitul, fiind la cârmă, iar privirea piezișă și auzul lucrând discret la aducerea tuturor semnelor lao-
laltă pentru a dibui înțelesuri ascunse; carte despre foc și flăcări, despre patimi și mistuiri, despre supunerea lor prin înde-
mânare, fie și asistată de „mâna străină”; o carte despre acumulări fabuloase, simfonice, fastuoase, în stare să țină în frâu
haosul și să-l facă să pară ordonat și străveziu, căci toate lucrurile sunt deodată dacă deprinzi știința de a privi în ochi abisul
fiecăruia; o carte despre „creolități” de toate soiurile, despre amestecuri inedite, nuntiri și preschimbări, despre o bogată și
plină de tâlcuri confuzie a regnurilor, căci totul e ceea ce pare și poate părea ceea ce este (copilul-elefant e „o scoarță de
copac sau mai degrabă un pământ îndepărtat”; greoiul poate zbura, zahărul ars are strălucirea mai fină decât a perlelor,
fluturii de zahăr și cei aievea au zborul la fel de delicat și prevestitor); carte a fragmentelor care rotunjesc, într-un legato
ritmat, ca-n țesături orientale, lumi nemaivăzute – foarte potrivită imaginea de pe copertă, cu elefantul din petice de pluș
colorate, plutind în mișcarea lui oprită („atingerea sa e nespus de moale”, mai mult „o mângâiere care-ți aduce somn”). Tot
astfel, perfect adaptat poveștii Arcimboldo, cel ivind făpturi din lumi amestecate, cu reconstituiri din fărâme și nemaiîncerca-
te puneri laolaltă ale lucrurilor – de la el și de la alții află Roro „că lucrurile sunt alunecoase și se ating”. Cu „dulceață și o
undă amară”, Roro e dăruit lumilor dulci și dăruiește la rândul lui din minunile ivite din zahăr, făină și mirodenii, frământate și
mângâiate în ritualuri magice, aromitor-povestitoare. Roro și Rudolf sunt fața de gheață și fața de foc a unei lumi cu destin
dublu, cartea toată înaintând pe muchia oximoronică a contrariilor magnetizate. (Irina Petraș)
Carte de o severă frumusețe, marcată deopotrivă de rigoare și calofilie, în care aserțiunea critică și ficțiunea se întâlnesc,
Melancolii portugheze ne atrage atenția asupra câtorva autori importanți ai literaturii portugheze, meditând totodată asupra
sufletului portughez, cu melancoliile sale învăluitoare, suflet dominat de ritmica plecărilor și întoarcerilor, a aspirațiilor și nos-
talgiilor. Critica pe care o profesează Diana Adamek are încrustate în fibrele ei rigoarea aserțiunilor precis articulate și calofi-
lia subtilă a revelațiilor imaginarului. (Iulian Boldea)
9
Dicționar critic ilustrat

Ioan ALEXANDRU
(25 decembrie 1941 Topa Mică/Cluj – 16 septembrie 2000, Bonn).
Poet, eseist, traducător. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1962), apoi Univ. București (1964-1968).
Doctor în litere cu teza Patria la Pindar și Eminescu (1973). Debut absolut cu poezii în Tribuna, 1960.

„Noi n-avem alte arme de-a lupta / Aici în Transilvania mea vatră / Decât cuvintele
greoaie bolovani / Ce le zvârlim spre ceruri ca de piatră. / Nu-i decât graiul zala
mea și scut / Cuvintele acestea încâlcite / Ca o pădure strîmbă de stejari / Plină de
cuiburi oarbe și ispite” (din Imnele Transilvaniei)
Ioan Alexandru aplică un principiu, comun expresioniștilor, dedus din ideea că în spatele lu-
crurilor obscure se află o realitate mai adâncă a existenței, că lumea vegetală are o fire a ei,
la care poetul trebuie să ajungă. A descoperi sufletul universului mineral constituie actul poe-
tic decisiv. De la expresioniști (prin Blaga) sau din animismul folcloric, Ioan Alexandru primeș-
te această idee și o introduce într-o mitologie ce surprinde prin încercarea de a da elemente-
lor mărunte dimensiuni cosmice. A cosmiciza este pentru poet însăși esența liricii. (Eugen Simion)

Dorin ALMĂȘANU
(n. 16 mai 1934, Aiud/Alba). Poet, prozator (literatură pentru copii).
Institutul de Cultură Fizică și Sport, București (1956). Debut absolut în Tribuna, 1964. Volume: Iuliu Hație-
ganu și ideea educației fizice în România, 1969; Eroi contemporani, 1971; 144.000 de km de fericire,
1974; Cutezători ai secolului XX, 1977; Colorează și ghicește, 1977; Vara piticului, 1986; Taina cetății,
1990; Sufletul arenei, versuri și aforisme, Germania, 1992; Mingea și prietenii săi, 1993; Cartea cu anima-
le, 1996; O singură viață, o singură moarte, 1996; Fără pretenții, versuri, 1997; Elogiul prieteniei (în colab.),
1999; Anotimpuri cu povești, 1999; O istorie a exercițiilor fizice, educației fizice și sportului (în colab.),
2001; Spirale, 2002; Homo sapiens – homo ludens, 2005; Ideea de sport în sculptură, 2007; Destine con-
vergente, 2010 etc. Colaborează la TVR Cluj, Radio Cluj, la ziare și reviste: Forum, Făclia, Igazsag, Tribu-
na, Viața studențească, Adevărul în libertate, Adevărul de Cluj, Mesagerul transilvan, Gazeta de Cluj,
Informația de Cluj, Foras (Satu Mare), La Espero (Stockholm), Mihai Eminescu (Sydney), Sportul, Sportul
popular, Gazeta sporturilor, Szabadság, Steaua, Revista Academiei Olimpice Române (Mannheim –
Germania), Elöre, Palestrica mileniului III (fondator și director). Colaborări la/prezent în volume colective:
80 de ani de administrație românească la Cluj-Napoca. Vol. I. 1999; Anca Hinescu, Arcadie Hinescu, Oameni de ieri și de azi ai Blajului, Blaj,
1994; Petru Poantă, Dicționar de poeți. Clujul contemporan, 1997; 1998; Negoiță Irimie, Bazar sentimental, 1998. Ion Mărgineanu, Oameni din
Munții Apuseni, 2003; Dan Fornade, Personalități clujene. Dicționar ilustrat, 2007.

Au scris despre cărțile sale: Petru Poantă, Negoiță Irimie, Nușa Demian, Ion Mărgineanu, Crișan Mircioiu, Nicolae Prelipceanu,
Viorel Cacoveanu, Constantin Cubleșan, Al. Căprariu, Ioan-Pavel Azap, Alex Ștefănescu, Cristian Țopescu, Ilie Rad, Michaela
Bocu, Mircea Popa, Radu Munteanu, Ioan Negru etc.
Dorin Almășan reprezintă o individualitate umană care se opu-
ne topirii în colectiv, printr-un sistem înnăscut de preferințe și
de respingeri, printr-o formă de existență intelectuală ce nu s-a
desmințit niciodată. Așa a fost și este pe terenul de sport sau
în tribună, la catedră sau în publicistică. […] Personalitate rafi-
nată, încărcată de știință și de modestie, profesorul Dorin Al-
mășan a știut să fascineze multe generații de studenți cu lecția
căldurii sale umane. Din dorința de a fixa repere ale cunoașterii
și devenirii, a conturat imaginea ludică a lumii, a exprimat idei,
concepții, mentalități, practici și valori rezultate din promovarea
civilizației sportului sub egida „Mens sana in corpore sano”!
[…] Numeroasele sale cărți – scrise de un sportiv – parcă sînt
scrise cu litere mișcătoare, amintindu-ne că pe frontispiciul
vechii biblioteci din Alexandria era scris „spitalul spiritului”.
(Radu Munteanu)
Diana Cozma, Dorin Almășan,
Există în domnul profesor Dorin Almășan, spun fără putință de
Dan Damaschin, Adrian Grănescu
a greși, un daimon aproape desăvârșit, acela al creației.
Aproape că nu există domeniu al literaturii în care acesta, dai-
monul, să nu se manifeste cu vigoare, cu profesionism, cu bucurie: poezie (Fără pretenții, Sinuciderea se mai amână), proză
(144.000 km de fericire, O singură viață, o singură moarte), teatru pentru copii, cărți pentru copii (Colorează și ghicește, Vara
piticului, Taina cetății, Mingea și prietenii săi, Carte cu animale, Anotimpuri cu povești), emisiuni radiofonice, monografii (Iuliu
Hațieganu și ideea educației fizice în România, în colaborare cu Albin Morariu, Eroi contemporani, Cutezători ai secolului XX, O
istorie a exercițiilor fizice, a educației fizice și a sportului, în colaborare cu Gabriel Lupan); dar și cărți care pun împreună uni-
versul culturii cu cel al sportului, universul artei (al sculpturii) cu acela al istoriei jocurilor sportive (Elogiul prieteniei, în colaborare
cu Virgil Ludu, Spirale I (cultură, civilizație, sport), Spirale II (repere sentimentale), Homo sapiens, homo ludens (idei, opinii,
detalii), Ideea de sport în sculptură. Cartea de față poate fi citită și ca un „roman”, cu personaje reale, cu întâmplări reale, cu
descrieri amănunțite (sau doar eboșe) ale personajelor, cu fine analize psihologice, cu biografii venite dinspre istoria factologică
sau dinspre artă. Jocul sportiv este un personaj; cel care-l practică un altul; istoria, biografia acestora sunt de asemenea perso-
naje; sculptura este la rândul ei personaj; autorul ei, sculptorul, un altul; biografia, studiile, maeștrii și discipolii, avatarurile vieții
sale devin cu toatele ițe, urzeli în țesătura „epică” a cărții. (Ioan Negru)
10