revista institutului diplomatic român

209 Pages·2009·3.3 MB·Romanian

REVISTA
INSTITUTULUI
DIPLOMATIC
ROMÂN

____________________________________________________________________________________________________

NATO: puncte de vedere româneşti, înainte şi după Summitul de la Bucureşti (I)
___________________________________________________________________________

Istorie diplomatică
___________________________________________________________________________

Miscellanea
___________________________________________________________________________

Recenzii, dezbateri, comentarii & note de lectură
____________________________________________________________________________________________________

SEMESTRUL I, 2008

ISSN 2066 - 7531
Ministerul Afacerilor Externe
Institutul Diplomatic Român

Revista Institutului Diplomatic Român

Anul III, Numărul I (V), Semestrul I, 2008
ISSN 2066 - 7531

Copyright © Institutul Diplomatic Român & autorii materialelor publicate
Toate drepturile legate de republicarea şi citarea articolelor sunt rezervate Institutului
Diplomatic Român şi autorilor

Colegiul de redacţie: Ovidiu BOZGAN (editor şef pentru secţiunea de Istorie
Diplomatică), Florin DIACONU (editor şef pentru secţiunile de Politică Internaţională şi
Abordări Teoretice în Domeniul Relaţiilor Internaţionale), Vlad NISTOR (directorul
general al Institutului Diplomatic Român)

Interpretările, accentele şi argumentele conţinute de această revistă nu constituie puncte
de vedere oficiale ale Ministerului român al Afacerilor Externe sau ale Institutului
Diplomatic Român şi, ca urmare, nu angajează statul român ; ele reprezintă doar opiniile
profesionale ale autorilor, cărora le revine întreaga responsabilitate pentru forma şi
conţinutul studiilor şi articolelor.

Revista IDR este o publicaţie ştiinţifică şi operează în mod curent cu ceea ce se numeşte
peer review system. Toate studiile, articolele şi recenziile primite de la autori din cadrul
sau din afara IDR sunt acceptate pentru publicare numai după ce au fost evaluate, fiecare,
de cel puţin doi specialişti cu experienţă în domeniu (dintre care unul este, în general,
membru al Colegiului de redacţie).

Notă: Procesul de redactare a acestui număr al Revistei Institutului Diplomatic Român s-a
încheiat în data de 1 iulie 2008; ca urmare, orice referire la evenimente petrecute după
această dată ar putea fi făcută abia în numerele următoare ale publicaţiei.

Aşteptăm comentariile dumneavoastră (legate de întregul conţinut, dar şi
de forma diverselor articole şi studii), ca şi orice texte propuse spre
evaluare şi publicare, la adresele de e-mail [email protected] sau
[email protected] sau [email protected], ca şi la
numerele de telefon [phone] sau 021 233.99.66, precum şi la
numărul de fax [phone]. Adresa poştală a redacţiei este Institutul
Diplomatic Român, Bulevardul Primăverii nr. 17, sector 1, Bucureşti,
România

Acest număr al Revistei IDR a apărut în format electronic în august 2009
C I. uNpAriTnOs : puncte de vedere româneşti, înainte şi după Summitul de la Bucureşti
N
(I)
Â

M ● Emanuel PLOPEANU: De la Praga, prin Berlin, la Washington: aspecte privind
procesul de consolidare a securităţii atlantice (1948 – 1949)......................................p. 4
O
● Ruxandra IVAN: Ce este NATO, azi? De la alianţă militară la sistem de securitate
R
colectivă.....................................................................................................................p. 20
● Tiberiu TĂNASE, Roxana OPREA: NATO: de la alianţă militară la alianţă de

C securitate. Transformarea politică a Alianţei Nord-Atlantice....................................p. 28
I ● Răzvan Victor Pantelimon: NATO-Latin America relations: hegemony of United
T States or cooperation?................................................................................................p. 52
A ● Eliza Rodica Gheorghe: American-Romanian Relations and the Consolidation and
Enlargement of NATO……………………………………………………..……….p. 68
M
● Florin DIACONU: Elemente ale puterii naţionale a SUA şi rolul lor în cadrul
O NATO…………………………………………………………….…………………p. 78
● Viorella Manolache: Declaraţia de la Bucureşti: între realitate discursivă şi necesitate
L
politică........................................................................................................................p. 98
P

I
D
II. Istorie diplomatică

I ● Ionuţ COJOCARU: Turcia : drumul de la război la consolidare………………..p. 112
U

L
III. Miscellanea
U

T
● Adela RUSU: Crisis management & collateral language. Case Study: The speeches
U of George W. Bush after the September 11 attacks……………………….………p. 140
● Irina CUCU: Factori de risc economic la adresa securităţii naţionale.................p. 156
T

● Suzana SOPA: Politică, economie şi preocupări strategice în relaţiile dintre Taiwan
I
T şi China....................................................................................................................p. 164

S

N
IV. Recenzii, dezbateri, comentarii & note de lectură
I

●Florin DIACONU: Atunci când soarta lumii se decide pe mare: Patru momente
A
majore ale istoriei politico-militare universale. Discuţie pe marginea lucrării John
T
KEEGAN, Battle at Sea. From Man-of-War to Submarine, Pimlico, London, Random
S House Australia, Sidney, Random House New Zealand, Auckland, Random House
I South Africa, Parktown, 2004, XII + 292 pagini, ca şi despre problema mai generală a
V echilibrului între resurse şi politică..........................................................................p. 191
E ● Alin CIUPALĂ: Recenzie la volumul NICOLAE BOCŞAN, ION CÂRJĂ, Biserica
română unită la Conciliul ecumenic Vatican I (1869-1870), Editura Presa Universitară
R
Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, 695 pp......................................................................p. 202
● Alin CIUPALĂ: Recenzie la volumul Gândire politică şi imaginar social la

popoarele central-est europene. Secolul al XIX-lea, antologie de texte (coordonator

Teodor Pavel), ediţie realizată de Teodor Pavel, Sorin Mitu, Miodrag Milin, Nagy

Róbert, Radu Mârza, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2005, 398 pp. ....................p. 204

Lista autorilor……………………………………………………..………………p.207
3
Id.e N laA BTuOc:u prueşntci t(eI )d e vedere româneşti, înainte şi după Summitul
N

Â
Grupajul următor cuprinde primele şapte texte dintr-un set de patrusprezece studii
M
extrem de diverse (ca volum de text, ca pregătire a autorilor, ca mize academice asumate
O
explicit sau implicit), dar având toate ca numitor comun cât se poate de evident
R
preocuparea unor autori români faţă de evoluţiile NATO, în contextul Summit-ului de la

C
Bucureşti al Alianţei Nord-Atlantice. (Redacţia Revistei IDR)
I
T
A

M
O De la Praga, prin Berlin, la Washington: aspecte privind
L
procesul de consolidare a securităţii atlantice (1948 – 1949)
P
I
D
Emanuel PLOPEANU

I
U
I. Praga – Berlin (1948): temeri şi reacţii occidentale
L

U
Lovitura de stat comunistă de la Praga, din 29 februarie 1948, începutul blocadei
T
U Berlinului, la 24 iunie 1948 ca şi presiunile sovietice asupra Norvegiei şi Finlandei1 au
T
condus la intensificarea unui sentiment de teamă, în cancelariile vest - europene şi
I
T americană. Relatările diplomaţilor sau înalţilor comandanţi militari aflaţi în Europa
S demonstrează existenţa unei convingeri profunde în iminenţa unei confruntări. Astfel,
N
I

1 Vojtech Mastny, NATO in the Beholder’s Eye: Soviet Perceptions and Policies, 1949 - 1956, Washington D. C.,

A
Cold War International History Project, Working Paper No. 35, Woodrow Wilson International Center for Scholars,
T 2002, p. 14 – 15. Încă din 1944, Uniunea Sovietică a insistat asupra unui condominium cu Norvegia în ceea ce
priveşte arhipelagul Spitzbergen, dar, în faţa opoziţiei întâmpinate, a renunţat la această pretenţie, în 1947. Referitor
S
la Finlanda, după ce a încurajat Partidul Comunist din această ţară, în primăvara lui 1948, să se manifeste activ pe
I scena politică, Moscova şi-a schimbat brusc atitudinea, odată cu semnarea tratatului de prietenie bilateral. Tratatul a
V oferit lui Stalin mult mai puţin decât şi-ar fi dorit, în special în termeni militari, şi a prevenit sovietizarea Finlandei.
La rândul său, aceasta a trebuit să ţină seama, permanent, de opţiunile de politică externă ale mult mai puternicului
E
său vecin. Situaţia Finlandei a stimulat dorinţa Norvegiei de a se integra viitoarei alianţe atlantice (Valur
R Ingimundarson, Between Solidarity and Neutrality: The Nordic Countries and the Cold War 1945 - 1991, Cold War
International History Project, Bulletin 11, Washington D. C., Woodrow Wilson International Center for Scholars,

Winter 1998, p. 269 – 270).

4
gIsnoefcnooertrmiatl aurţăliz i bLaolu icuSiltu aismt uCplulraio ybM aîiba ijsloc,r rî inaacl găA ecnremelr apatlueuţili,un i dz Sientce eBp ahenerlini. n ÎC,n h luaal mt5imb meerallear tisineă, p 1dt9ăirm4e8câ,tn ocir,ă îa n„l smSăe,u ralvtmeic lisuuimnluiţ ii atdm oe
N
 schimbare subtilă în comportamentul sovieticilor, pe care nu o pot explica şi care mă face
M să bănuiesc că războiul ar putea începe brusc, în mod dramatic. Nu pot trimite un raport
O oficial, în absenţa datelor, dar sentimentul meu este real”2. La rândul său, Harry Truman a
R apreciat că lovitura de la Praga a “trimis o undă de şoc întregii lumi civilizate”3. Într-o

scrisoare adresată familiei, Truman a afirmat că “ne confruntăm cu aceeaşi situaţie cu care
C
I Marea Britanie şi Franţa s-au întâlnit în 1938 - 1939 datorită lui Hitler4[...]lucrurile arată
T
rău. O decizie va trebui luată. Am să o iau”5.
A
Timp de zece zile, serviciile de informaţii au desfăşurat o activitate intensă, de
M
analiză a avertismentelor generalului Clay şi, la 16 martie, au furnizat o palidă asigurare
O
preşedintelui Harry Truman: războiul nu era probabil în următoarele 60 de zile6. Peste două
L
P săptămâni, la 30 martie, la ordinul lui Omar Bradley, şeful Statului Major Combinat, C. I.
I A a prezentat o analiză la întocmirea căreia au mai participat reprezentanţi ai serviciilor de
D
informaţii ale Departamentelor de Stat, Armatei, Marinei şi Aviaţiei. Au fost luate în

I considerare mai multe scenarii, ajungându-se la concluzia că o eventuală iniţiativă militară
U
sovietică nu se putea declanşa decât fie ca o mişcare de anticipare, fie dintr-un calcul greşit
L
sau chiar din accident7. De asemenea, George F. Kennan a arătat, anterior, că „efortul
U
sovietic în Europa este unul politic, nu militar. Obiectivul sovietic nu este realizarea unei
T
U cuceriri militare, urmate de ocuparea Occidentului de către Armata Roşie[…]ci, mai
T
I

T
2 Daniel Yergin, Shattered Peace. The Origin of the Cold War and the National Security State, Boston, Houghton
S
Mifflin, 1978, p. 351; vezi şi Walter Lafeber, America, Russia and the Cold War: 1945 - 1980, fourth edition, New
N York, Chichester, Brisbane, John Wiley & Sons, 1980, p. 74. Surprinzător, dar fără ca liderii occidentali să cunoască
acest lucru, în aceeaşi lună Stalin se străduia să înfrâneze efortul vecinilor Greciei, Iugoslavia şi Bulgaria de a
I
susţine revolta antiguvernamentală condusă de E. L. A. S. Liderul sovietic aprecia faţă de Kardelj, vicepremierul

Iugoslaviei, relativ la situaţia din Grecia : „ei (E. L. A. S. - n. n.) nu au nici o perspectivă de succes. Credeţi că

A
Marea Britanie şi Statele Unite - Statele Unite, cel mai puternic stat din lume - vă vor permite ruperea liniilor de
T comunicaţie în Mediterana? Este un nonsens. Iar noi nu avem nave. Revolta din Grecia trebuie oprită, şi asta cât se
poate de repede (Milovan Djilas, Întâlniri cu Stalin, Craiova, Editura Europa, 1991, p. 118).
S
3 Walter Lafeber, op. cit., p. 73.
I 4 Roger S. Whitcomb, The Cold War in Retrospect: The Formative Years, Westport, Praeger Publishers, p. 94.
V 5 Daniel Yergin, op. cit., p. 350.
6 Walter Lafeber, op. cit., p. 74.
E
7 ORE 22 – 48, The Strategic Value to the USSR of the Conquest of Western Europe and the Near East (to Cairo)
R prior to 1950, Report by a Joint Ad – hoc Committe, March 30, 1948, în CIA’s Analysis of the Soviet Union, 1947 -
1991, edited by Gerald K. Haines, Robert E. Leggett, Center for the Study of Intelligence, Central Intelligence

Agency, 2001, p. 23.

5
fdsăteurgădr eanrbeţăis,lp osort nadbseai lbliarile iNata,a tîteni”o a8n.ca elTa W oztaournş ăiC,, oaal lcueengluaeiş cis ăis K”tenemun n adavene cţioa infditrermoel ac isânetd, direce ucm t,u dclota irc eoa nlneti r vibaînu aaiceion, rtlead, a p opînlui tteefrţaeeţaaa
N
 generală a diplomaţiei, faptul de a avea o armată discretă în spate”9.
M Nu numai potenţialul declanşator al unui război a fost luat în calcul ci şi propriile
O capacităţi de a face faţă unei astfel de situaţii. În martie 1948, Consiliul Securităţii
R
Naţionale a încercat să definească o politică generală de securitate. Concluzia la care s-a

ajuns a fost aceea că „o politică defensivă, încercând să fie puternică peste tot, riscă să fie
C
I slabă peste tot”10. A fost recomandată, în schimb, „organizarea unei contraofensive pe
T
scară largă[…]întărind potenţialul militar al Statelor Unite şi mobilizând şi întărind
A
potenţialul lumii non sovietice[…]dând prioritate Europei Occidentale”11. Astfel, era
M
evidenţiată zona de maximum interes pentru Statele Unite, din punct de vedere strategic,
O
zonă pentru care toate mijloacele erau luate în considerare pentru asigurarea securităţii.
L
P Prin eliminare, Europa Centrală şi de Sud – Est nu mai reprezenta nimic, dată fiind
I prezenţa Uniunii Sovietice. Ceea ce Winston Churchill imaginase la Fulton („Cortina de
D
Fier de la Stettin la Triest”) căpăta conţinut operaţional în documentele celei mai

I importante instituţii analitice americane, responsabilă cu strategia de ansamblu.
U
De cealaltă parte a Atlanticului, încă din ianuarie 1948, şeful diplomaţiei britanice,
L
Ernest Bevin, a propus un plan colectiv de asigurare a securităţii implicând şi Belgia,
U
Franţa, Luxemburg, Olanda12. Bevin urmărea realizarea a „două aranjamente de securitate,
T
U unul ca un cerc restrâns, incluzând un tratat între Marea Britanie, Benelux şi Franţa.
T
Înconjurându-l pe acesta, un cerc mai mare, cu angajamente ceva mai relaxate, sub forma
I
T unui tratat, aducând şi Statele Unite şi Canada” întruchipând astfel ceea ce va deveni
S ulterior N. A. T. O.13.
N
I

8 John Lewis Gaddis, The Long Peace: Inquires into the History of the Cold War, (în continuare: John Lewis

A
Gaddis, The Long Peace...), New York, Oxford University Press, 1987, p. 62.
T 9 Idem, Strategies of Containment: a Critical Appraisal of Postwar American National Security Policy, (în
continuare: John Lewis Gaddis, Strategies of Containment...), New York, Oxford, Oxford University Press, 1982, p.
S
39. Kennan s-a declarat, de altfel, adeptul menţinerii şi chiar folosirii, în anumite puncte, a unor unităţi mici, dar
I foarte bine antrenate, pentru a restabili balanţa de putere (Ibidem).
V 10 S. J. Ball, The Cold War: An International History, 1947 - 1991, London, Arnold, 1997, p. 32 - 33.
11 Ibidem.
E
12 Raymond P. Ojserkis, Beginnings of the Cold War Arms Race: The Truman Administration and the U. S. Arms
R Build - Up, Westport, Praeger, 2003, p. 23.
13 John Baylis, The Diplomacy of Pragmatism. Britain and the Formation of NATO 1942 - 1949, Kent, Ohio, Kent

State University Press, 1993, p. 65.

6
Bşir uLxuexlele m„sP,b raui mragvu. ulA t ccleoercsc t”as e ama nffooasrsett aip nuutnesur piî nrte rtapatrtaa tlc adt iecM ăc oădstreceso tvMual a drdereae pcBtu rr„iâtpanrndimi.e ,uL lFa ra ac1no7ţra d,m Bpaeorltlgiietii ac,1 9Oa4lli8aan,t dîlnaa
N
 procesul formării blocului occidental, sub conducerea Statelor Unite ale Americii”14.
M Semnificativă este, de asemenea, şi poziţia preşedintelui american, exprimată în
O faţa Congresului, la 17 martie 1948. Cu acest prilej, Truman a acuzat Uniunea Sovietică
R
de distrugerea independenţei şi democraţiei statelor din Europa Centrală şi de Est şi a

apreciat că Europa trebuia să ia „anumite măsuri de protecţie împotriva agresiunii interne
C
I şi externe”15. În ceea ce priveşte Statele Unite, Truman a cerut introducerea serviciului
T
militar obligatoriu16.
A

M
II Evoluţii în direcţia constituirii NATO
O

L
P În contextul evoluţiilor de la Praga şi în paralel cu instituirea alianţei vest –
I europene s-a pus în mişcare, la iniţiativa Statelor Unite, mecanismul negocierilor în
D
vederea formării NATO Încă din 12 martie, a treia zi după moartea, în condiţii suspecte, a

I ministrului Afacerilor Externe, Jan Masaryk, la Praga, generalul George Marshall i-a cerut
U
ambasadorului Marii Britanii să-l informeze pe şeful diplomaţiei de la Londra că „suntem
L
pregătiţi să procedăm de îndată la discuţii comune asupra stabilirii unui sistem de
U
securitate atlantic”17.
T
U Într-o primă fază, pregătitoare, convorbirile au avut un caracter trilateral (Statele
T
Unite, Canada, Marea Britanie). La 1 aprilie s-a semnat un memorandum care propunea
I
T efectuarea unor demersuri către semnatarii Tratatului de la Bruxelles şi Norvegia, Suedia,
S
N
I

14 Natalia Iegorova, Soviet Perceptions of the Formation of NATO, 1948 - 1953, în Mеждународный

A
исторический журнал, (Mejdunarodnîi istoriceski jurnal) Aрхив, N2, март – апрелъ 1999, în www. history.
T machaon. ru/ all/ number_02/ analiti4/ 2/index. html, p. 8.
15 Harry Truman, Memoirs, vol. 2, 1945 – 1952, Years of Trial and Hope, New York, Siquet Book, 1965, p. 278 -
S
279.
I 16 Robert A. Pollard, Economic Security and the Origins of the Cold War, 1945 - 1950, New York, Columbia
V University Press, 1985, p. 228.
17 Ibidem., p. 225. Nu exista, totuşi, un consens în cadrul structurilor decizionale americane; John Hickerson
E
propunea ca Statele Unite să participe în noua alianţă. La rândul său, George Kennan se opunea categoric unei astfel
R de eventualităţi iar N. S. C. şi J. C. S., adoptând cumva o poziţie de mijloc, propuneau acordarea unei garanţii
unilaterale de către Statele Unite faţă de membrii Pactului de la Bruxelles dar nu favorizau încheierea unui tratat

formal (John Baylis, op. cit., p. 93).

7
N GDEuraernoceipmeeiai,, r Tcdaue, r lcaIis elNia noşdrid aI rlşaai n SuIutlaudli i1da8a∗. r Zcraoe mnşaai rvceiămzmaitt eăşr ie eiarn at,ue nrîenes iu pldr eimmcaluanlri afrţeâisin taddt,e f jausţpmăr ăidjteian ts epaaa ţOiinucdlc eOipdreeinnedntaetlunălţ ueaii
 Apropiat, prin mijlocirea Turciei. Avem, însă, două situaţii distincte: pentru prima zonă era
M
avută în vedere asigurarea securităţii ca efect al participării la viitoarea organizaţie; celei
O de-a doua, în schimb, i se ofereau doar declaraţii de sprijin şi nu garanţiile de care urmau
R
să beneficieze noii aliaţi.

În plan diplomatic, la 4 mai 1948, ambasadorul american la Moscova, Walter
C
I Beddel Smith, a avut o întrevedere cu comisarul pentru Afaceri Externe, căruia i-a
T
înmânat o notă cu privire la relaţiile sovieto - americane. Smith a declarat că „revoluţia
A
comunistă din Cehoslovacia a zguduit Statele Unite”19 şi a reprezentat cauza formării unei
M
alianţe militare în Europa Occidentală20. În răspunsul său, din 9 mai, guvernul sovietic a
O
L apreciat drept „elucubraţii” declaraţiile factorilor de decizie americani referitoare la
P raporturile Uniunii Sovietice cu „ţările de democraţie populară”21, adică la dominaţia totală
I
impusă acestora din urmă. Dimpotrivă, se arăta că „tensiunile internaţionale se datorau
D
acţiunilor Statelor Unite, de creare de baze militare peste tot în lume, ameninţărilor

I belicoase referitoare la Uniunea Sovietică şi punerii pe picioare a unor alianţe militare
U
dirijate împotriva sa”22.
L
A doua jumătate a anului a cunoscut intensificarea negocierilor preliminare pe
U
T marginea formării unei organizaţii regionale de securitate. Reprezentanţi ai Belgiei,
U
Luxemburgului, Franţei, Olandei, Marii Britanii, Canadei şi Statelor Unite au avut o serie
T
de convorbiri, între 6 iulie şi 9 septembrie 1948, la Washington, cu privire la problemele
I
T
S
∗
N În legătură cu Italia, s-a dus o bătălie acerbă în cadrul Departamentului de Stat şi, într-o oarecare măsură, şi între
acesta şi Foreign Office. John Hickerson a promovat mereu necesitatea participării Italiei, fără de care „o comunitate
I
atlantică[...]nu va fi doar incompletă, ci contrară moştenirii noastre” (Ibidem, p. 114). El considera că lăsarea Italiei

în afara alianţei ar duce la transformarea ei într-o ţară comunistă. În schimb, George Kennan aprecia că, dacă Italia

A
era inclusă, Grecia, Turcia şi alte state ar putea revendica statutul de membru iar angajamentul american ar fi prea
T mult extins (Ibidem).
18 Memorandum Recommending the Creation of a Collective Defense Agreement for the Nations of the North
S
Atlantic from the Sixth Meeting of the United States – United Kingdom – Canada Security Conversations, April 1,
I 1948, în www. trumanlibrary. org/nato/doc1.htm, p. 1 - 3.
V 19 Histoire de la Politique Extérieure de l' U. R. S. S, vol. II, (în continuare: Histoire de la Politique Extérieure de l'
U. R. S. S…), sous la direction de B. Ponomarev, A. Gromîko et V. Khvostov, Moscou, Editions du Progrès, 1971 -
E
1974, p. 222.
R 20 Aluzie la Pactul de la Bruxelles, semnat în martie 1948.
21 Apud Histoire de la Politique Extérieure de l' U. R. S. S..., p. 223.
22 Ibidem.

8
raceăpulăănruăiuzriniiti olcoaorrem aupnnetene.tr riLuo aav rei9i tosşeaip retaea m arbseropicerei ezare enf otnasott, r add în-o patatalctae nluatnişc iă d.o ticRmuempu,ne inuutnn ce eaa naas asaimvnutbetl tuilz oacdt, e r terepzburiulntiaceti epsliăei
N
 precizăm, după ce, la 11 iunie 1948, Senatul a aprobat, cu 64 voturi pentru şi 4 împotrivă,
M „dezvoltarea progresivă a unor aranjamente regionale pentru apărarea individuală sau
O colectivă, în concordanţă cu principalele scopuri şi prevederi ale Cartei, participarea
R
constituţională ale Statelor Unite la întreprinderi regionale şi colective[…]pe baza

ajutorului efectiv şi a susţinerii securităţii americane” sau Rezoluţia Vandenberg, după
C
I numele iniţiatorului acesteia23. Nu era însă numai atât. În mod abil, transferând creditul şi
T
responsabilitatea iniţierii ajutorului şi a pactului de securitate cu Europa, Administraţia a
A
manevrat astfel încât Senatul să rămână cu convingerea că a fost un element cheie în
M
schimbarea politicii externe americane.
O
În urma acestor evoluţii, la 24 noiembrie 1948, preşedintele Truman a aprobat o
L
P analiză, efectuată sub conducerea secretarului Departamentului Apărării, James Forrestal,
I care a rămas declaraţia definitivă a politicii Statelor Unite faţă de Uniunea Sovietică până
D
la 14 aprilie 1950, când a fost emis documentul 68 al Consiliului Securităţii Naţionale (N.

I S. C. 68)24. În document se aprecia că „dominaţia sovietică asupra Eurasiei, fie că este
U
realizată prin agresiune armată sau prin mijloace politice şi subversive, va fi inacceptabilă
L
din punct de vedere strategic şi politic pentru Statele Unite”25. A fost, de asemenea,
U
afirmată necesitatea întăririi potenţialului militar şi economic al Statelor Unite26. Fără nici
T
U o îndoială, asistăm la conturarea unei strategii reactive faţă de dominaţia sovietică în
T
Europa central – estică, şi nu numai, cu doi ani înainte de ceea ce avea să fie N. S. C. 68 şi
I
T de semnificaţiile imediate ale războiului din peninsula coreeană.
S În acelaşi proces, de pregătire a constituirii noii alianţe, la 1 decembrie 1948 a fost
N
elaborat Strategic Concept for the Defense of the North Atlantic Area, iar la 10 decembrie
I

A

T 23 U. S. Senate Resolution 239, 80th Congress, 2nd Session, June 11th, 1948, în http: // www. nato. int/ docu/ basictxt/
b480611a. htm, p. 1. Rezoluţia poartă numele lui Arthur Vandenberg, la acel moment preşedinte al Comitetului
S
pentru Relaţii Externe în perioada 1947 – 1949.
I 24 U. S. Objectives with Respect to the U. S. S. R. to Counter Soviet Threats to U. S. Security, November 23, 1948, N.
V S. C. 20/4, în Containment: Documents on American Policy and Strategy 1945 - 1950, (în continuare:
Containment…), edited by Thomas H. Etzold, John Lewis Gaddis, New York, Columbia University Press, 1978,
E
p. 203.
R 25 Ibidem, p. 208; vezi şi John Lewis Gaddis, Strategies of Containment…, p. 57.
26 U. S. Objectives with Respect to the U. S. S. R. to Counter Soviet Threats to U. S. Security, November 23, 1948, N.

S. C. 20/4, în Containment…, p. 210.

9