paolo de angelis cercetări privind indicii biologici şi tehnologici la unii hibrizi ai viermilor de mătase

64 Pages·2010·0.72 MB·Romanian

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ CLUJ-NAPOCA
SCOALA DOCTORALĂ
FACULTATEA DE ZOOTEHNIE ŞI BIOTEHNOLOGII
DISCIPLINA DE TEHNOLOGIA PRODUCŢIILOR APICOLE ŞI
SERICICOLE

PAOLO DE ANGELIS

CERCETĂRI PRIVIND INDICII BIOLOGICI ŞI
TEHNOLOGICI LA UNII HIBRIZI AI
VIERMILOR DE MĂTASE BOMBYX MORI L.
CRESCUŢI ÎN TRANSILVANIA

REZUMAT AL TEZEI DE DOCTORAT

ÎNDRUMĂTOR
Prof.Dr.Ing. Liviu Al. Mărghitaş

CLUJ-NAPOCA
2009
1
REZUMAT

SCOPUL ŞI OBIECTIVELE CERCETĂRILOR

Scopul cercetărilor întreprinse în cei doi ani experimentali a fost
ierarhizarea raselor şi hibrizilor după principalii indici biologici ai larvelor,
după indicii biologici ai gogoşii crude şi după indicii tehnologici ai gogoşii
uscate şi ai fibrei de mătase.

Obiectivele cercetării au fost legate de următoarele aspecte:
I. Studiul comparativ al raselor parentale şi al hibrizilor simpli;
II. Studiul comparativ al raselor parentale şi al trihibrizilor
III. Studiul comparativ al raselor parentale şi al tetrahibrizilor
S-au studiat incubaţia şi ecloziunea, indicii biologici ai larvelor, ai gogoşilor
crude, precum şi indicii tehnologici ai gogoşii uscate şi a firului de mătase.
Rezultatele obţinute în cei doi ani experimentali pentru cele patru rase
experimentale, doisprezece hibrizi simpli, opt trihibrizi şi doi tetrahibrizi au fost
utilizate pentru studiu comparativ între rasele parentale şi hibrizii amintiţi au fost
urmărite diferenţele evolutive dintre aceştia în cei doi ani experimentali, în vederea
întocmirii unei ierarhizări a raselor şi hibrizilor viermilor de mătase în funcţie de
principalii indici biologici şi tehnologici amintiţi.

Indicii studiaţi pentru rasele parentale şi hibrizii rezultaţi din acestea sunt:

1. Incubaţia ouălor şi ecloziunea larvelor;
2. Indicii biologici ai larvelor:
♦ Masa larvelor
♦ Lungimea larvelor
♦ Durata stadiului larvar
♦ Masa glandelor sericigene
♦ Procentul de îngogoşare
3. Indicii biologici ai gogoşii crude:
♦ Masa gogoşii crude
♦ Axul longitudinal al gogoşilor
♦ Axul transversal al gogoşilor
♦ Masa incartamentului mătăsos
♦ Procentul de mătase din gogoaşă
4. Indicii tehnologici ai gogoşii uscate şi ai fibrei:
♦ Masa gogoşii uscate
♦ Lungimea firului de mătase
♦ Masa firului de mătase
♦ Greutatea deşeului din gogoaşă
2
REZUMAT
CAPITOLUL I
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR ŞI ISTORICUL
CREŞTERII VIERMILOR DE MĂTASE BOMBYX MORI L. ÎN
ROMÂNIA ŞI PE MAPAMOND

Sericicultura este ştiinţa care se ocupă cu studiul biologiei şi tehnologiei
reproducerii, creşterii şi ameliorării tuturor speciilor sericicole care produc gogoşi în
scopul obţinerii mătăsii naturale. Devidarea gogoşilor, prelucrarea firului, toarcerea
şi executarea ţesăturilor formează obiectul industriei mătăsii.
Dintre toate speciile de viermi de mătase care ţes gogoşi din fir de mătase, o
pondere de 90% este deţinută de viermele de mătase al dudului, urmată de viermele
de mătase al ricinului şi al stejarului, aria de răspândire a acestor specii fiind legată
de zona de răspândire a speciilor vegetale furnizoare de hrană. Aria de creştere a
viermilor de mătase este în general mult mai restrânsă decât cea a speciilor care
constituie baza furajeră a acestora.
Numele de sericicultură vine de la cuvântul latin “ser-seris” care înseamnă
mătase, iar denumirea ştiinţifică a viermelui de mătase al dudului este Bombyx mori
L.
Sericicultura reprezintă totodată şi o îndeletnicire rentabilă, uşoară, ce poate
fi practicată atât de copii cât şi de vârstnici, creşterile se pot face în construcţii
simple, amenajări sau alte spaţii gospodăreşti, ce nu se folosesc pe timpul verii, iar
perioada de creştere a larvelor este scurtă, fiind în medie de cca. 30 de zile
(Yokoyama T., 1973; Ifrim P., 1985; Mărgitaş L. Al., 1995; Savel I., 1998).
Ţara de origine a mătăsii o reprezintă China. Cercetările istorice şi
arheologice realizate aici au pus în evidenţă faptul că, în jurul orăşelului chinez
Schengze, din regiunea Wuxion, provincia Jiangsu, locuitorii acestor meleaguri
cultivau duzi şi creşteau viermi de mătase; cunoşteau meşteşugul obţinerii firelor şi
al ţesăturilor din mătase naturală.
Arta creşterii viermilor de mătase şi utilizarea mătăsii este atribuită tinerei
prinţese chineze Si-Ling-Schi, principala dintre soţiile celebrului împărat Hoang-Ti
sau Galben Impărat (2699- 2599 î.Hr.).
Pentru chinezii vechi, sericicultura a devenit o preocupare sacră, ce
constituia un secret, protejat prin decrete imperiale. Divulgarea acestui secret se
pedepsea cu moartea. Timp de aproximativ 3000 de ani ei au ştiut să păstreze acest
secret biologic, cât şi producţia şi comerţul cu mătase naturală între graniţele
Chinei. Chinezii aduceau stofele de mătase “pe drumul mătăsii” din China pe
pieţele Turkistanului Oriental, unde negustorii mediteraneeni veneau să le cumpere.
Răspândirea secretului în lume privind producerea mătăsii a avut loc în jurul
anului 200 î. Hr., când emigranţii chinezi au ajuns pentru prima dată în Coreea,
ducând o dată cu ei şi secretul producerii mătăsii. De aici sericicultura s-a răspândit
apoi în toată lumea asiatică, iar în anul 552 d.Hr. pe vremea împăratului Iustinian,
doi călugări persani, după ce şi-au însuşit tehnica creşterii larvelor şi a prelucrării
mătăsii au adus ascunse în bastoane de bambus ouăle fluturelui de mătase la
Constantinopol, de unde s-a răspândit creşterea viermilor de mătase şi devidarea
gogoşilor în tot Imperiul Bizantin. Apoi arabii au răspândit această îndeletnicire în
Caucaz şi în Africa de Nord până în Spania, de unde a trecut apoi în Sicilia, în Italia
3
REZUMAT
de sud şi de nord, apoi în Franţa, unde primii duzi au fost cultivaţi în jurul anului
1260.
În perioada actuală sericicultura este răspândită în 36 de ţări, iar producţia
mondială de gogoşi este de cca. 450.000 tone şi se realizează în principal în China
(41%), Japonia (23%), India (9%), Coreea de Sud (9%), Comunitatea Statelor
Independente (9%) etc. (Mǎrghitaş L. Al., şi col., 2003). Primul loc în producţia de
mătase este deţinut de China (27 000 tone), urmată de Japonia (9 200 tone) şi India
(9 000 tone), aceasta din urmă manifestând tendinţa de a deveni al doilea producător
de mătase din lume.
Datorită condiţiilor favorabile pentru cultura dudului, în ţara noastră
sericicultura s-a dezvoltat foarte repede, iar sămânţa indigenă de viermi de mătase
fiind indemnă de pebrină, a fost mult apreciată peste hotare (Mǎrghitaş L. Al. şi
col., 2003). Astfel, din datele existente rezultă că în anul 1860 ţara noastră a
exportat impresionanta cantitate de 6 064 kg sămânţă de viermi de mătase. În acest
sens, în perioada 1840-1860 printre măsurile luate pentru dezvoltarea sericiculturii a
fost şi înfiinţarea pepinierelor pentru producerea materialului destinat plantaţiilor de
dud necesare asigurării bazei furajere.
În ultimii 50 de ani, producţia de gogoşi a ţării noastre a crescut continuu, de la
aproximativ 500 tone (1944) la circa 2000 tone (1989). După 1990, datorită crizei
economice specifice perioadei de tranziţie înspre economia de piaţă producţia de
gogoşi a scăzut an de an, ajungând în 1998 la o producţie de doar 3 tone gogoşi
crude pe an. În momentul de faţă producţia se situează la nivele îngrijorătoare.
În ceea ce priveşte producţia de mătase brută, aceasta a suferit o puternică
regresie, reducându-se de la 120 tone (nivel atins în 1989) la 20 tone (1991); 6 tone
(1995) şi 2 tone (2001). Această regresie s-a datorat pe de altă parte şi încetării
activităţii filaturii de la Lugoj, zonă geografică cu un mare potenţial sericicol (Paşca
I., 2004).
În ultimii ani, în România s-au întreprins cercetări laborioase şi cu bune
rezultate privind maladiile viermelui de mătase Bombyx mori L., încât au apărut o
serie de publicaţii cu astfel de cercetări care urmăresc, în mod deosebit, poliedria,
numită şi gălbinarea sau icterul viermelui de mătase, maladie de natură virală.
În momentul de faţă, sericicultura atât în România cât şi la nivel mondial,
trece printr-o perioadă de criză, producţia de gogoşi de mătase fiind pe cale de
dispariţie. La nivelul ţării noastre, sericicultura a decăzut mult o dată cu închiderea
filaturii de la Lugoj.
Deşi în ultimii ani, sericicultura a suferit această „decădere din drepturi”, la
nivel de cercetare ea şi-a continuat activitatea, fiind chiar productivă din acest punct
de vedere. Pe lângă munca de conservare a băncii de gene existente în prezent, s-au
creat noi rase şi hibrizi de viermi de mătase folosind fondul genetic existent în
prezent la S.C. SERICAROM S.A. Băneasa (peste 60 de rase de viermi de mătase).
4
REZUMAT

CAPITOLUL II
CLASIFICAREA TAXONOMICĂ A VIERMILOR DE MĂTASE
ŞI CICLUL EVOLUTIV AL SPECIEI BOMBYX MORI L.

2.1. CLASIFICAREA TAXONOMICǍ A SPECIEI

Viermele de mătase al dudului face parte din:
Încrengătura: Artropode
Subâncrengătura: Tracheate
Clasa: Insecta (Hexapoda)
Subclasa: Pterigote
Secţiunea: Neoptere
Subsecţiunea: Metamorfe
Ordinul: Lepidoptere superioare,
Seria: Metaheterocere sau Lepidoptere nocturne superioare
Familia: Bombycidae
Genul: Bombyx
Specia: Bombyx mori

2.2. SPECII DE VIERMI DE MĂTASE

Cele mai cunoscute specii de viermi de mătase, ale căror gogoşi pot fi
utilizate pentru producerea mătăsii (fir sau vată) sunt: Bombyx mori L., Anthereae
yammai Guer L., Anthereae assaamensis L., Anthereae pernyL., Theophyla
mandarina L., Bombyx arrindia L., , Samia coecropia L., Saturnia pyri L., Saturnia
pyretorum L., Attacus atlas L., Philosamia cynthia ricini L., Lasiocampa atus L.,
Bodecera madagascarensis L., etc.
Dintre toate acestea, cea mai răspândită este specia Bombyx mori L. (care
este considerată şi cea mai valoroasă dintre toate), apoi Anthereae perny (viermele
de mătase al stejarului, ale cărui larve se hrănesc cu frunze de stejar) şi Philosamia
cynthia ricini, (viermele de mătase al ricinului, ale cărui larve se hrănesc cu frunze
de ricin) celelalte specii trăiesc în stare sălbatică, în China, India şi în alte ţări, unele
fiind folosite pentru încrucişări cu diferite rase de viermi domestici (au rol în
ameliorarea raselor).

2.3. CICLUL EVOLUTIV AL SPECIEI BOMBYX MORI L.

Viermele de mătase al dudului sau fluturele de mătase (Bombyx mori L.) face
parte din grupa insectelor cu metamorfoză completă, în ciclul său evolutiv trecând
succesiv prin 4 stadii diferite: ou (sau sămânţă), larvă (vierme sau omidă), crisalidă
(nimfă sau pupă) şi fluture (sau adult), având una (rase monovoltine) sau mai multe
generaţii (rase polivoltine) pe an.
După fecundare au loc procese de embriogeneză timp de trei zile, apoi
începând diapauza. Durata acesteia variază în funcţie de rasă, factorii genetici şi cei
5
REZUMAT
de mediu, la rasele noi formate fiind de 9-10 luni, durând în general din luna iulie
până în aprilie.
Ouăle menţinute în condiţii optime incubează timp de 10-14 zile, proces care
se încheie cu ecloziunea larvelor.
Stadiul larvar variază în funcţie de rasă, fiind cuprins între 25 şi 35 zile,
larvele evoluând prin cinci vârste, delimitate de perioade de repaus, numite
„somnuri”. Pe perioada acestor somnuri larvele nu se hrănesc şi are loc schimbarea
tegumentului în urma năpârlirilor.

CAPITOLUL III
PROBLEMATICI ALE AMELIORĂRII, HIBRIDĂRII ŞI
HETEROZISULUI LA VIERMII DE MĂTASE AI DUDULUI

3.1. SELECŢIA

Selecţia reprezintă prima şi cea mai importantă metodă de ameliorare, fiind
definită ca un complex de lucrări ce constau în alegerea şi împerecherea
organismelor în scopul îmbunătăţirii raselor existente sau a creării de noi rase. Prin
selecţie se reţin pentru reproducţie indivizii corespunzători pentru realizarea
scopului propus. Aşadar, selecţia reprezintă o “discriminare reproductivă” (Bura
M., 1992) realizată de către om prin alegerea unor genotipuri şi îndepărtarea altora.
Prin lucrările de selecţie se urmăreşte obţinerea unor forme superioare celor
existente la un moment dat, sub aspectul unuia sau mai multor caractere biologice,
tehnologice sau economice.
Specificul selecţiei este determinat de o serie de particularităţi ale viermelui
de mătase, cum ar fi: prolificitatea mare, ciclul biologic scurt ce permite obţinerea
mai multor generaţii pe an, durata scurtă a vieţii fluturelui care asigură o singură
descendenţă şi imposibilitatea împerecherii descendenţei cu părinţii.

3.2. HIBRIDAREA

Hibridarea sau încrucişarea reprezintă o a doua etapă a procesului de
ameliorare. În acest scop, indivizii selecţionaţi pentru reproducţie, aparţinând a două
sau mai multe rase se împerechează dirijat între ei, în vederea asigurării unei
combinaţii favorabile fixării caracterelor dorite.
Încă din secolul al XVIII-lea s-a observat că produşii obţinuţi în urma
încrucişărilor (hibrizii) depăşesc de cele mai multe ori valoarea părinţilor, atât din
punct de vedere al vitalităţii şi viabilităţii cât şi al însuşirilor productive.

3.3. CONSANGVINIZAREA

Consangvinizarea reprezintă procedeul prin care se împerechează între ei
indivizi înrudiţi ce aparţin aceleiaşi rase, în scopul fixării unor caractere valoroase
sau formării de linii consangvine. Ea reprezintă una din metodele utilizate în
procesul de creare şi ameliorare a unor tipuri şi rase de animale.
6
REZUMAT
Consangvinizarea permite fixarea ereditară şi intensificarea unor calităţi
deosebite, eliminarea din cadrul rasei a unor indivizi nedoriţi, precum şi mărirea
puterii de transmitere ereditară a reproducătorilor.

3.4. VIGOAREA HIBRIDĂ PENTRU DIFERITE CARACTERE

În timpul diferitelor studii efectuate pe viermele de mătase al dudului s-a
observat că anumite caractere precum numărul de ouă/pontă, procentul de
ecloziune, durata stadiului larvar, numărul de larve adulte viabile, numărul de
gogoşi, greutatea gogoşii, masa incartamentului mătăsos sau lungimea firului de
mătase nu manifestă fenomenul de heterozis cu aceeaşi intensitate.

3.5. HETEROZISUL ÎN FUNCŢIE DE DIFERITE SISTEME DE ÎNCRUCIŞARE

Hirobe T., (1985) observă faptul că valoarea heterozisului are cele mai
ridicate valori în cazul încrucişărilor simple dintre populaţii distincte genetic şi
descreşte progresiv în următoarea ordine: F1>F2>F3>F4….În cazul viermelui de
mătase, fenomenul de heterozis dispare complet în generaţia F14.
Viermii de mătase “pot fi combinaţi” în urma câtorva tipuri de încrucişări
dintre care amintim: încrucişările simple (AxB), încrucişări triple [(Ax B) x C] şi
încrucişările cvadruple [(Ax B) x (Cx D)]. Tipurile de încrucişare practicate
influenţează valoarea heterozisului, hibrizii rezultaţi în urma încrucişărilor simple
prezentând de obicei o vigoare hibridă mai mare comparativ cu cei obţinuţi prin
încrucişare triplă sau cvadruplă (Sohn K.W., 1983; Das S.K., 1994; Singh R. şi
colab., 1998).
Studiile efectuate asupra variaţiei caracterelor cantitative la rasele parentale
şi hibrizii obţinuţi prin diferite sisteme de încrucişare arată că variabilitatea pentru
caracterele cantitative este mai mică la hibrizii obţinuţi prin încrucişări simple decât
la rasele parentale şi decât la hibrizii obţinuţi prin încrucişări triple sau cvadruple
(Watanabe 1961; Sohn, 1983; Yokoyama, 1973).

3.6. HETEROZISUL LA ÎNCRUCIŞĂRILE RECIPROCE

În cazul viermilor de mătase, o serie de caractere cantitative sunt strâns
legate de natura voltinismului şi de perioada de maturitate, caractere despre care se
ştie că sunt legate de sex (Nagatomo, 1942; Morohoshi, 1949; Nakada, 1970,
1972; Tazima, 1988).
Expresia heterozisului poate varia destul de mult în cazul încrucişărilor
reciproce ale raselor viermilor de mătase.
Este cunoscut că dacă un hibrid prezintă un heterozis mai ridicat pentru un
anumit caracter, heterozisul său poate să scadă sub valoarea hibridului său reciproc
în cazul unui alt caracter diferit de primul.

3.7. HETEROZISUL ŞI MEDIUL DE VIAŢĂ

7
REZUMAT
Lerner (1954) în urma numeroaselor cercetări întreprinse observă că
heterozigoţii sunt mai bine protejaţi decât homozigoţii împotriva variaţiilor
mediului ambiant (variaţii de temperatură, umiditate, aerisire, spaţiu de creştere
etc.). Aşadar, heterozigoţii ar prezenta mai puţine variaţii decât rasele parentale
pentru un acelaşi mediu sau pentru medii diferite, ei fiind mult mai uniformi din
acest punct de vedere. Gradul de manifestare al heterozisului obţinut pentru o
încrucişare dată poate fi deci influenţat de mediu (Barlow 1981).
Conceptul după care interacţiunile genotip - mediu afectează amplitudinea
heterozisului a fost abordat de către numeroşi cercetători la diferite specii de
animale (Sang, 1964; Knight, 1973; Orozco, 1976; Griffing şi Zsiros, 1978;
Ruban şi col., 1988; Ehiobu şi Goddard, 1989; Santiago şi col., 1989).

3.8. HETEROZISUL ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE VOLTINISM

Cele mai multe dintre studiile realizate până în prezent (Hirobe, 1985;
Udupa şi Gowda, 1988; Nagaraju, 1990) arată că hibrizii obţinuţi din încrucişări
triple şi cvadruple sunt inferiori hibrizilor obţinuţi din încrucişări simple.
Rezultatele obţinute de Nagaraju (1990) pentru hibrizii obţinuţi din încrucişări
triple (polivoltini x polivoltini) x bivoltini şi (polivoltini x bivoltini) x bivoltini se
alătură şi ele acestor observaţii.
O astfel de diferenţă între hibrizii obţinuţi din încrucişări simple, triple şi
cvadruple poate fi interpretată ca o consecinţă a faptului că unul din părinţii
implicaţi în încrucişarea triplă şi ambii părinţi în încrucişarea cvadruplă sunt
indivizi F1 ei înşişi. Mai mult, populaţia obţinută din hibrizii triplii sau cvadruplii
este un amestec de genotipuri care se poate obţine prin încrucişări simple.
Hinajawa şi Ohtsuka (1975), au folosit pentru prima dată un sistem de
anticipare a performanţei hibrizilor rezultaţi în urma încrucişărilor triple şi
cvadruple din performanţa hibrizilor rezultaţi din încrucişările simple.

CAPITOLUL IV
RASE ŞI HIBRIZI DE VIERMI DE MĂTASE

4.1. DESCRIEREA GENERALĂ A RASELOR ŞI HIBRIZILOR SPECIEI
BOMBYX MORI L.

Prin noţiunea de „rasă” de viermi de mătase se defineşte un grup de indivizi
izolaţi reproductiv, ce prezintă anumite cerinţe faţă de mediu.
În cadrul raselor, se pot diferenţia linii, reprezentând subpopulaţii genetice,
grupuri de indivizi izolate reproductiv, care evoluează sub influenţa selecţiei,
eventual a derivei genetice şi care diferă între ele prin caractere morfologice sau
productive.
Ca provenienţă, rasele de viermi de mătase reprezintă entităţi biologice sau
selecţionate din populaţii locale cu un grad mare de adaptabilitate la diferite condiţii
de mediu.
Cele aproximativ 60 de rase de viermi de mătase ai dudului sunt clasificate în
funcţie de o serie de criterii, cum ar fi: originea raselor, culoarea şi forma gogoşii,
8
REZUMAT
voltinismul etc. Astfel, în funcţie de voltinism (numărul de generaţii dintr-un an), se
deosebesc:
- rase monovoltine (cu o singură generaţie pe an);
- rase bivoltine (cu două generaţii pe an);
- rase polivoltine (cu 5- 8 generaţii pe an).
După origine, rasele se clasifică în următoarele grupe:
- rase japoneze;
- rase chineze;
- rase europene;
- rase tropicale;
După forma gogoşilor, se deosebesc:
- rase cu gogoşi ovale;
- rase cu gogoşi cilindrice;
- rase cu gogoşi sferice;
- rase cu gogoşi fusiforme;
- rase cu gogoşi centurate;
După culoarea gogoşilor, se cunosc:
- rase cu gogoşi albe;
- rase cu gogoşi galbene;
- rase cu gogoşi aurii;
- rase cu gogoşi verzi;
- rase cu gogoşi roz.
În funcţie de gradul de hibridare, se disting următoarele tipuri de hibrizi:
- hibrizi simpli - se obţin prin încrucişarea directă şi reciprocă a două rase
de viermi de mătase.
- hibrizii tripli – se obţin prin încrucişarea directă şi reciprocă dintre un
hibrid simplu şi o rasă de viermi de mătase.
- hibrizii cvadrupli - se obţin prin încrucişarea directă şi reciprocă dintre
doi hibrizi simpli de viermi de mătase.

4.2. CARACTERISTICILE PRODUCTIVE ALE RASELOR SPECIEI BOMBYX
MORI L.

În cadrul acestui subcapitol sunt prezentate caracteristicile productive ale
următoarelor rase: Alb Cislău, Băneasa 75, Alb Chinez 29, Alb Orşova, Alb
Băneasa, S – 76, Alb Băneasa 1, Hebar 2/1, Hebar 1/18, EM , SK /F, N , Saniş 8,
5 2 5
Belokokonnaia 1, J90.

4.3. CARACTERISTICI PRODUCTIVE ALE HIBRIZILOR ŞI
POLIHIBRIZILOR SPECIEI BOMBYX MORI L.

Datele referitoare la însuşirile biologice şi caracterele tehnologice ale
hibrizilor şi polihibrizilor sunt extrem de limitate în literatura de specialitate, în
acest capitol fiind descrişi următorii hibrizi consacraţi: hibridul simplu Băneasa 28,
hibridul simplu Băneasa 29, hibridul simplu Cislău 8, hibridul simplu Super 1,
9
REZUMAT
tetrahibridul Băneasa 28 x Băneasa 29, tetrahibridul Băneasa 8 x Băneasa 9,
tetrahibridul Băneasa 75 x Băneasa 9, tetrahibridul Băneasa 76 x Băneasa 4,
tetrahibridul Cislău 8 x Cislău 1.

CAPITOLUL V
TEHNOLOGII DE CREŞTERE A VIERMILOR DE MĂTASE AI
DUDULUI ÎN CONDIŢIILE PEDOCLIMATICE ALE
TRANSILVANIEI

Tehnologiile de creştere a viermilor de mătase ai dudului cuprind cu
precădere aspecte ale incubaţiei ouălor, ecloziunii, condiţiilor de microclimat şi
hrănirii acestora.
Incubaţia este un proces complex reprezentat de dezvoltarea embrionului din
ou, şi influenţat de asigurarea unor condiţii optime de temperatură, umiditate,
lumină şi aer. Ea poate fi naturală sau artificială.
Pregătirea spaţiilor se realizează în anotimpul de primăvară; sunt necesare o
curăţire şi o dezinfecţie a spaţiului şi a inventarului utilizat. După curăţarea propriu-
zisă a spaţiului inventarul de lemn se spală cu soluţie de sodă caustică 2-5%, după
care acesta se clăteşte cu apă curată şi se usucă. Dezinfecţia se realizează cu formol
3%, după o etanşeizare a spaţiului destinat incubaţiei. În condiţii de temperatura de
23 – 250C, se aplică soluţia de formol cu ajutorul vermorelului, si se lasă închisă
camera timp de 2 zile. După această dezinfecţie se execută văruirea, spălarea uşilor
şi geamurilor, precum şi a pardoselii, continuându-se cu dezinfecţia în jurul clădirii.
Tehnologia propriu-zisă a incubaţie constă în introducerea ouălor în casetele
de incubaţie în straturi de până la 2 mm, peste care se aşează o plasă de bumbac, o
coală de hârtie perforată şi un pelur, acestea fiind fixate pe o ramă.
Temperatura are un rol deosebit de important, influenţând dezvoltarea
embrionului (Ifrim, 1998; Reddy şi col., 2002), utilizându-se metoda temperaturii
constante şi metoda ridicării treptate a temperaturii.
Perioada de incubaţie durează în mod normal 12-14 zile şi este strâns legată
de condiţiile de microclimat arătate mai sus.
Ecloziunea este procesul prin care larva părăseşte oul prin micropil şi
durează 2-3 zile. Cu 2-3 zile înainte de ecloziune larva consumă învelişul seros al
oului, acesta se decolorează, iar în interiorul lui se aud pocnituri. Ecloziunea are loc
între orele 5 şi 11. În prima zi apar aşa-numiţii „spioni”, care sunt primele larve
eclozionate şi care nu se menţin pentru creştere. În prima zi eclozionează 43-44%
din larve, în a doua zi 40-42%, iar restul în cea de-a treia zi. Larvele eclozionate
după a treia zi se îndepărtează de la creştere, în vederea întocmirii unor loturi de
creştere cât mai uniforme.
Un rol important în tehnologiile de creştere a viermilor de mătase îl ocupă
asigurarea spaţiului de creştere. Valorificarea localurilor de creştere se realizează
prin mărirea spaţiului util şi prin creşterea pe verticală a larvelor. Paturile de
creştere utilizate prezintă o mare varietate de tipuri, determinată fiind de tradiţie şi
de posibilităţile crescătorilor de viermi de mătase.
Larvele tinere sunt mai rezistente la temperaturi ridicate, o dezvoltare
normală a larvei având loc numai în condiţiile respectării următoarelor temperaturi:
10