Nu am decît o singură prejudecată

158 Pages·2015·4.85 MB·Romanian

5
1
0
2
,
)
3
5
(
1
.
r
N
AAnnuull XXIIVV,, nnrr.. 11 ((5533)),, 22001155 BBIISSTTRRIIŢŢAA
(cid:2)(cid:2)
NNuu aamm ddeeccîîtt oo ssiinngguurrăă pprreejjuuddeeccaattăă –– rreeaalliittaatteeaa –– aarrttiiccoollee
ddeesspprree IIoonn MMuurreeşşaann ddee MMiirrcceeaa PPooppaa,, DDaanniieell CCoorrbbuu,, CCrriissttiiaann VViieerruu,,
Diana OANCEA-MORAR, Finally II AAnnddrreeaa HHeeddeeşş,, IIoonneellaa SSiillvviiaa NNuușșffeelleeaann,, VViirrggiill RRaaţţiiuu,, VViiccttoorr ŞŞttiirr,, ccuu uunn
(cid:2)(cid:2)
iinntteerrvviiuu ddee OOlliimmppiiuu NNuuşşffeelleeaann 116600 ddee aannii ddee llaa aappaarriiţţiiaa pprriimmuulluuii
nnuummăărr aall RRoommâânniieeii lliitteerraarree (cid:2)(cid:2) EEddiiţţiiaa AAggâârrbbiicceeaannuu (cid:2)(cid:2) IIoonn VVllaadd ssuubb
(cid:2)(cid:2) (cid:2)(cid:2)
iimmppeerriiuull lleeccttuurriiii SSeenniioorruull CCoorrnneelliiuu CCooppoossuu ÎÎnn oogglliinnddaa lleeccttuurriiii:: ccăărrţţii
sseemmnnaattee ddee AAlleexx ŞŞtteeffăănneessccuu,, AAll.. CCiisstteelleeccaann,, DDaann DDaammaasscchhiinn,, OOvviiddiiuu
(cid:2)(cid:2)
MMoocceeaannuu...... PPooeezziiaa MMiişşccăărriiii lliitteerraarree:: LLiilliiaannaa MMaarriiaa UUrrssuu,, MMeellaanniiaa
(cid:2)(cid:2)
CCuucc,, EEmmiilliiaann MMaarrccuu,, OOvviiddiiuu PPoojjaarr,, MMaarriiaann HHoottccaa PPrroozzaa MMiişşccăărriiii
(cid:2)(cid:2)
lliitteerraarree:: GGhheeoorrgghhee EErriizzaannuu AAddrriiaann DDiinnuu RRaacchhiieerruu ddeesspprree OOccttaavviiaann
(cid:2)(cid:2) (cid:2)(cid:2)
DDoocclliinn IIoonn BBuuzzaaşşii ddeesspprreeAAnnddrreeii MMuurreeşşaannuu GGhheeoorrgghhee GGllooddeeaannuu
(cid:2)(cid:2)
ddeesspprree PPaammffiill ŞŞeeiiccaarruu CCaaiieetteellee LLiivviiuu RReebbrreeaannuu:: NNiiccuullaaee
(cid:2)(cid:2)
GGhheerraann ddeesspprree ccoommpplleexxiittaatteeaa aarrhhiivveeii rreebbrreenniieennee nneeeeddiittaattee
(cid:2)(cid:2)
EEcchhiivvaalleennţţee lliirriiccee::MMaarrííaaÁÁnnggeelleessPPéérreezzLLóóppeezzşşiiAAnnddrrééssCCaattaalláánn
CUPRINS
Editorial:Existenţascriitorului/1
ViorelMUREŞAN:Grădinăimaginarăcubroascăverde/2
MirceaPOPA:IonMureșanșihipertrofiileimaginarului/4
DanielCORBU:IonMureșan.Tragiculjocallucidităţiişi
neoexpresionismulnupreabinetemperat/8
CristianVIERU:OperspectivăasupraopereiluiIonMureșan/11
AndreaHEDEȘ:Peisajcupoetșiînger/14
Ionela-SilviaMUREŞAN-NUŞFELEANPaharuldeargintsau
Cupacuîngeri/16
VirgilRAŢIU:Opiniicapitaledespreinsignifiant/18
Revistă de literatură, artă, cultură
VictorŞTIR:Tânacarefentamoartea/20
Serie nouă IonMUREŞAN:„Poeziaîilumineazăomuluicaleaspresine”/22
IONMUREŞANPoet,eseist,publicist/26
Anul XIV, nr. 1 (53), 2015, Bistriţa
FotoalbumIonMureșan/27
AndreiMOLDOVAN:160deanidelaapariţiaprimuluinumăr
Aparetrimestrial alRomânieiliterare/29
OlimpiuNUŞFELEAN:EdiţiaAgârbiceanu/32
subegidaUniuniiScriitorilordinRomânia
IcuCRĂCIUN:OcartededicatăProfesoruluiuniversitar
Editor:ConsiliulJudeţeanBistriţa-Năsăud IonVlad/34
IlieRAD:SeniorulCorneliuCoposu/37
prinCentrulJude(cid:4)eanpentruCultură
MirceaMOŢ:Confesiuneșipoezie(Schi(cid:6)ăpentruolectură)/40
Bistri(cid:4)a-Năsăud
AndreaHEDEȘ:Încasaleacurilor/43
ŞtefanDAMIAN:NostalgiiledefiecarezialeMonicăiIoana
Directorfondator:LiviuRebreanu (1924)
Gugura/45
IonRaduZĂGREANU:Unprozatoralesenţializării/47
Redacţia:
AdrianLESENCIUC:Realismulmagicdrăganian.
OlimpiuNUŞFELEAN(director)
Singularită(cid:6)i/49
IoanPINTEA(redactorşef) DumitruVLĂDUŢ:Unromansavurosallumiisatuluisocialist/51
VirgilRAŢIU(secretarderedacţie) CornelCOTU(cid:7)IU:Unromansubpălăriapicarescului/55
DanielaFULGA:Uncriticliterarînhainădeprofesor/57
AndreiMOLDOVAN
VistianGOIA:Poeziaminorăa„Ardelencelor”/60
VasileVIDICAN:Dindragostepentruliteratură/62
Coperta:MarcelLUPŞE
IacobNAROŞ:Ocronologieliterarăpetermenlung/64
(ÎnimagineIonMureșan) LilianaMariaURSU:Adiereaunuiorașînvia(cid:6)amea/66
MelaniaCUC:Poezii/68
NumărilustratculucrărideDianaOancea-Morar. EmilianMARCU:Poezii/70
OvidiuPOJAR:Poezii/72
Tehnoredactare:AdrianNĂSTASE GheorgheERIZANU:Proză/74
Corectura:IonelaSilviaNUȘFELEAN AdrianDinuRACHIERU:„Aniideucenicie”(amintiri
„mitologice”)/79
MarianHOTCA:Poezii/86
Adresaredacţiei:Bistriţa,
ZorinDIACONESCU:Refugiulpoetului(pseudoproză)/88
str.Arţarilor,nr.46/A/16,420069
IonBUZAȘI:Înjurulunuiversdin„Răsunetul”luiAndrei
Telefon/fax:[phone]
Mureșanu(PosibilrăspunsluiAndreiMoldovan)/90
E-mail:[email protected] GheorgheGLODEANU:Unromaninsolit/92
[email protected] CosminPÎRGHIE:B.Fundoianu–BenjaminFondane:portret
Web:www.miscarealiterara.ro detraducător/100
InmemoriamAlexandruVlad/104
Marketing:AlexandruCÂŢCĂUAN, LuciaSAV:Epistole/106
MenuţMAXIMINIAN:Metaniipestestrigătularborelui/111
CasadeCulturăaSindicatelor,Bistriţa.
AntoanetaTURDA:IoanaIleanaŞteţcoşicurajulmărturisirii/112
IonelBOTA:Hiperbolizantulproiectal„omuluicarescrie”
Apariţiileiniţialealerevisteiaufostsprijinite
(DesprepoezialuiIonuţCaragea)/113
deCasadeCulturăaSindicatelor
VictorȘTIR:Mărturieasupraunuiveac/114
şiS.C.Aletheia,Bistriţa.
IcuCRĂCIUN:Măgarul,Taurul,VierulşiCâineleluiMoYan/116
NiculaeGHERAN:Complexitateaarhiveirebrenieneneeditate/118
RevistaaparecusprijinulAsociaţieiCulturale
MaríaÁngelesPérezLÓPEZ:Poezii/123
LiviuRebreanu–Mişcarealiterară. AndrésCATALÁN:Poezii/127
RemusFOLTOŞ:Delamitlaraţiune–originilefilosofiei/132
RevistaMişcarealiterarăestemembrăA.R.I.E.L.
AurelPODARU:SensulumbreiînpicturaDianeiOancea-Morar/134
Fotoalbumcuscriitori/136
Tiparul:SCLucasConsultingSRL,Cluj-Napoca
„Umorfărăfrontiereîn(cid:7)aradeSus”/143
LucianPERŢA:Parodiipurșisimplu/150
ISSN 1583-1957 CITITORDEREVISTE/152
Redacţiarespectăgrafiaautorilor.
Existenţa scriitorului

Existenţa scriitorului este o lectură continuă. Condiţia
existenţei lui este să citească necontenit, să se citească fără sfîrşit,
prin ceea ce citeşte, prin ceea ce se citeşte, pe sine, aflat într-o
continuă translatare. Poate trăieşte uneori o anumită exaltare a ego-
ului descătuşat, poate reuşeşte, alteori, o incitantă proiecţie a
viitorului, sancţionată repede de artificialitate, inutilă, dar, de fapt,
această lectură – ca mod de a fi – nu se (mai) răsfrînge doar asupra
lui.
Totul este translatat într-o metaforă, destinată descifrării.
Descifrării de către alţii. Oricîte beneficii ar aduce scriitorului,
literatura rămîne, întotdeauna, în... serviciul celorlalţi. Şi asta sub
forma unor metafore generice, în măsura în care acestea sunt şi
expresie a unei anumite realităţi, sublimate într-un fel sau altul, şi
exerciţii de viaţă sau de învăţătură pentru ceilalţi, care trudesc la
descifrare. În miezul acestei descifrări se întîmplă o subtilă întîlnire
dintre viaţă şi spirit, dintre carne şi gînd.
Metaforele sînt fie poezie strictă, fie proză. Atributele
descifrării sînt variabile şi... intrinseci. Orice poem – sau grup de
poeme – se poate constitui oricînd într-un roman, orice roman poate
fi inundat deodată de poezie. Nu de lirism lacrimogen. Creaţiile
poetice ale lui Eminescu, ale lui Macedonski sau Blaga, Baudelaire
sau, mai aproape de noi, Jehn Berriman, să zicem, trimiterile fiind
aproape întîmplătoare, se pot constitui oricînd în romane ale vieţii,
în vreme ce un Rebreanu, Faulkner, Cehov, Tolstoi, Céline ş. a.
aduc în romanele lor, sub cele mai neaşteptate forme, poezia vieţii.
În acest spaţiu romanesc se aglutinează tacit elemente ale acelui moi
profund, pe care cititorii îl aşteaptă cît mai bine obiectivat – adică
adecvat la o paradigmă subiacentă, poate şi transcendentă –, ca
astfel să-l poată raporta nestingheriţi la propria existenţă.
De fapt, de ce sîntem interesaţi de „existenţa” scriitorului. Fie
că citim mult sau că citim puţin, fie că sîntem mai mult sau mai
puţin cîrcotaşi, există în curiozitatea stîrnită de un scriitor o latura
care scapă simplei bîrfe. Comportamentul unora pare caraghios, al
altora, neînţeles de un spirit strict materialist, au, scriitorii, o
naivitate funciară, îmbracă realitatea în iluzii, dar chiar această
învăluire îi dezvăluie în cel mai pur înţeles. Ei se ascund în literatura
lor, dezvăluindu-se. Sînt oamenii care trăiesc cel mai tare la vedere.
Iar cititorii asta caută: oameni care nu-şi truchează prezenţa. Forţa
scriitorilor, chiar şi a celor mai
introvertiţi, stă în marea capacitate de a se Editorial
dezvălui necondiţionat, de a prezenta
„omenescul” din ei, ca şi din noi, chiar şi atunci cînd nu mai credem
în umanism, în modul cel mai direct şi mai necondiţionat. Legătura
lor cu divinul – chiar şi în cel mai ludic text – este şi ea
necondiţionată şi poate fi dibuită, această legătură, în cele mai
neaşteptate, poate umile, relaţii. Valorizează existenţa în cele mai
diverse aspecte şi, atît timp cît vom încerca să punem valoare pe
viaţa noastră, să-i găsim valori de care să nu ne îndoim, n-o să
putem... scăpa de scriitori.

Olimpiu NUŞFELEAN
Mişcarea literară ♦ 1
Viorel MUREŞAN

Grădină imaginară cu broască verde
Lui Ion Mureşan, destoinicul grădinar

vorbim acum despre tot efortul şi gemetele 2.
unei fotografii zice fetiţa vecinilor
aflate pe fundul oceanului am rugat doctorul
de-a se întoarce cu faţa în sus să deseneze o schiţă a morţii
pentru albul meu cu amintiri din spitale
1. că el dintre toţi cel mai bine ar şti-o
în fiecare lună din an fiul nostru că dimineaţa şi seara în toate
se întâlneşte lunile anului
pe treptele casei o pupă pe obrăjori
cu o fetiţă din vecini şi se joacă acolo-n salon
ei scriu împreună un de-a doamna cu prapur
cântecel şi domnul prăpurel
desenează cu cretă albă un
cerc la rugăminţile fetei
ţinându-se de mânuţă doctorul umfla un balon
păşesc înlăuntrul lui îşi înfăşura sfoara pe
unde încep să se joace degetul arătător
de-a doamna cu prapur şi şi
domnul cu prăpurel deschizând larg fereastra
lăsa balonul să zboare
precum într-o floare de mină
apoi ipsi gloria
mici degete

şi înlăcrimate perechi de pupile
3.
împing mici găuri prin cristalul ferestrei
mi se face frică în singurătatea camerei de
spre cerul spălat cu sodă caustică
hotel

din pereţi se prăvale cu zgomot soarele peste
„Nu am decât
noi

o singură prejudecată
şi urletul câinelui care vine din foc

– realitatea.” strada se umple de scânduri înalte

care pare că se grăbesc

dacă sufletul ne urmează şi în moarte
unui măr ce-a căzut astă-toamnă
un animal cu coarne
i-a rămas umbra pe zid
având culoarea întunericului dintr-o biserică
agăţată-ntr-un cui
se clatină pe picioare

sub ninsoarea care se face pâlnie 4.
deasupra unei lumânări în praful gros care se adună între bibliotecă şi
dormitor
2 ♦ Mişcarea literară
fiul nostru creştea frigul şi tăcerea şi întunericul
ajungându-i la urechi toate şuşotelile
din spatele unor perdele apoi ipsi gloria

într-o zi chiar îmi zice 6.
prefăcându-se că citează frică şi moarte mi se face
anii sunt doar sublinieri cu creionul în cubul acesta alb al camerei de hotel
pe-o filă de carte din duşumea
din pereţi
5. cade soarele turtit peste noi
ceva mai încolo între pereţii casei lor strada se umple de scânduri înalte
fiica vecinilor se roagă de un preot bătrân capetele lor sângerează
să-i schiţeze şi morţii ei un portret şi pare că se grăbesc
aşa în fugă pe un colţ de masă
într-o agendă stacojie mă gândesc să pun şi eu o sperietoare
pe cerul de culoarea săpunului
vântul pe la ferestre priveşte în jos să înfig două braţe într-un nor
cu ochi parcă fugind de vânători şi două picioare să-i fac
să alerge cât e ziua de lungă cu capul în mâini
o pălărie neagră uitată în mijlocul curţii
sub ea câteva gânduri cu batistă albă la piept înserarea e numai un steag fluturând
ciripesc o ceremonie
acum vreau acaaasă
prelatul aşază cristelniţa în catedrală scânceşte domnul cu prapur
şi în apa călduţă sloboade din pumni întinzând braţele spre doamna cu prăpuraş
un păianjen
după aceea aşteaptă până ce icoanele îşi recită

Biting the shadow
Mişcarea literară ♦ 3
Ion Mureșan și hipertrofiile imaginarului

Mircea POPA

Poet singular și halucinatoriu în chiar Citind nu demult un eseu despre poezie
esența sa, Ion Mureșan are puțini afini în al lui Ion Pop am reținut de acolo una din
literatura noastră. I-am găsit totuși doi, pe expresiile caracterizante memorabile, în
Nicolae Labiș și Nichita Stănescu, amândoi sensul în care acesta vorbea despre „poetul de
poeți de viziune și de resurse imaginative la geniu la clovnul farsor”, figură a spiritului
nebănuite și amândoi dependenți de drogul
creator care se potrivește de minune și lui Ion
numit „alcool”, fapt care le-a marcat definitiv
Mureșan. La ceasul de față al poeziei, în ciuda
existența. Dacă ar
puținei lui productivități, poetul Ion Mureșan
mai fi fost să iden-
a reușit să acceadă într-o zonă de spiritualitate
tific unul, l-aș fi
absolut șocantă, unde poezia și cuvântul au
amintit pe Artur
căpătat fețele unei înfățișări tragice a ludi-
Enășescu, poet de
cului, în care imaginarul poetic se multiplică
vizibil talent, dar pe
sub formele unor căderi în abisalitatea
care alcoolul l-a dus
fluctuantă a realului, a comportamentului
iremediabil la pier-
delirant și greu de surprins în gestica sa
zare, trăind ca un
neinhibată. Supralicitarea imaginarului poetic
vagabond și murind
pe o margine de primește la el valențele unei poetici antirea-
șanț, în completă ui- liste, care instaurează printr-o vastă rețea de
tare de sine. Astăzi, antinomii și antifraze un discurs liric delirant,
cu toate excesele la cu epitete fruste, netocite și cu o fantezie
care asistăm, nu se grațios-debordantă. Un vizibil pitoresc al unei
mai poate muri așa, comunicări dezabuzate, în care fulgurația
dar eul poetic poate visceralității compune și recompune lumea în
fi biciuit în continuare pentru a stoarce din el funcție de o viziune convențional-compen-
ultima sclipire a halucinatoriului. Din această satorie, angajează jocul spectacular al
mare familie a posedaților face parte în mod
imaginarului într-o direcție a insolitării și a
irepresibil și Ion Mureșan, pentru care poezia
lumii ca teatru, subliniată elocvent de o
e mai degrabă o mască a tragismului existen-
retorică pe măsură, stând sub polaritatea unei
țial, o formă de camuflare a eului hipertrofic,
autoderiziuni clovnerești. Poezia sa vine în
atingând marginile fantezismului liric. Și,
prelungirea firească a gândului care răscolește
precum cei doi înaintași ai săi dependenți de
pojghița stătută a unei umanități ordonate și
alcool, care au înnoit în chip magistral versul
supravegheate, pentru a o plasa în mijlocul
românesc la momentul lor, N. Labiș scoțân-
unei dezordini studiate, dar liberă de orice
du-l de sub fundătura proletcultistă incrimina-
convenționalitate, având oroare de stabilitățile
torie, iar N. Stănescu așezându-l sub zariștea
translucide. O opacitate grea, născută dintr-un
de aur a metafizicii, Ion Mureșan a demon-
discurs dedublat, se instaurează la nivelul
strat că încă și după Nichita se mai poate
identifica un spațiu de inovare al spunerii, în percepției textului și hipertextului, stârnind o
care horbota imaginilor, asocierile și tratarea adevărată luptă declarată cu adevărul
realului să se facă după precepte încă neuzate promulgat de simțurile palpabile, dar având
și plasate în plin tărâm al inovației lirice. handicapul constatărilor primare: „Tot ceea ce
4 ♦ Mişcarea literară
am uitat molozul, zgura, resturile/ constituie de nisip./ E ca și cum ar ieși de sub pleoapă și
într-adevăr realitatea./ Lucruri și fapte pe care m-ar privi/ în ochi/ cu ochii lui roșii și triști:
dinții nu le-au putut roade,/ cuțitele nu le-au „Eu sunt sufletul tău,/ încalecă!”/ Mie nu îmi
putut înjumătăți, din aceste/ produse ale este frică de el, ci de viziunea mea,/ de aceea
uitării/ pe care gheare obosite le scot mereu cad în genunchi și zic: „Doamne/ rogu-mă
din baia/ de acid a memoriei/ și le aruncă cu Ție, auzi-mă și mă miluiește!”
scârbă afară, numai din acestea/ se poate În astfel de momente, „poemul e ca un
construi cu adevărat o lume nouă. (Consti- iaz vânăt toamna”, iar asceza orfică îl face pe
tuirea realului prin uitare). poet să „intre șchiopătând pe porțile culturii”,
Încercarea de definire, ca și stilul într-o stare lirică neprielnică, când „să-mi pot
aprehensiv al materiei poetice, amintește de închipui că e atât de frig încât cuvintele/ crapă
Nichita Stănescu, poet care scormonea și el în în gură/ și pocnesc ca pietrele în pustiu.” Până
lutul încifrat al ideilor, spre a recompune „o și o întoarcere în lumea copilăriei pe care ne-o
lume nouă”. Întreg volumul Poemul care nu descrie în Cartea de iarnă (1981), ne
poate fi înțeles (ed. Arhipelag, 1993) stă sub prilejuiește o întâl-
semnul acestei apropieri și despărțiri de nire cu niște părinți
Nichita. Că este așa ne-o comunică și faptul stranii, care nu reu-
că una dintre poezii se intitulează O călărire șesc să stoarcă din
în zori, un mod nichitastănescian de a da o memoria poetului
replică lui Eminescu, după cum Ion Mureșan chipul lor real, ci
dă o replică lui Nichita. Cele trei poezii ar doar fragmente răz-
putea fi citite sau disecate alături, într-un lețite de întreg. „pe
paralelism strategic, cu începuturi și sfârșituri fruntea mamei pete
pentru fiecare paragraf, cu sublinieri ale de vin înghețat”, în
proiecțiilor simbolice. Dacă în cazul primelor timp ce tatăl e și el o
două există o anume exuberanță care amintire halucinan-
patronează viziunea generală, în cazul replicii tă. „Trebuie tată să
lui Ion Mureșean totul se încifrează și se rămâi între lucrurile
vălurește, întunecând conturele și accentuând utile/ eu voi locui în
semnele finitudinii, spre zarea decrepită a podul casei voi bea vinul tare/ eu trebuie să
amurgului. Dacă în cazul celor două poezii, exprim acel sunet fantastic de tăios ce se
călărirea are loc cu adevărat în zori, atunci naște/ când numele se izbește deasupra
când soarele izbucnește victorios după lucrului pe care îl denumește” (Autoportret la
hlamida norilor și când tinerețea adolescentină tinerețe). Lupta cu realitatea e una din
izbucnește impetuos, triumfal, la Ion Mureșan obsesiile lui principale: „Nu am decât o
orizontul se întunecă și se restrânge, trimițând singură prejudecată – realitatea,/ la fel ca
la hieroglifele unui eu defunct, ca în Lacustra Democrit materialistul cel care și-a scos ochii/
bacoviană a infinității temporale regresibile: pentru a nu-l stânjeni în cercetările sale făcute
„În zori călare pe inimă, o călărire pe groapă cu ochii minții,/ dar mi-e dat mie să văd cum
în zori./ O călărire pe un cal îngropat în galbenă și mare ca un stârv de oaie/ urechea
pământ,/ prin grădina înrourată, printre omenirii plutește pe apele unei mlaș-
trâmbițe, chimvale/ și alăute./ Răsare un soare tini”(Izgonirea din poezie).
de nisip. Părul meu flutură în vânt/ lângă părul Metafora „mlaștinii”, a împotmolirii,
ce crește din groapă./ Astfel trec eu prin revine periodic în poezia sa marcând starea de
hățișul negru și pufos.// În zori o călărire pe aglutinare larvară a materiei, imposibilitatea
vierme./ Spatele lui moale sclipește în iarbă. decelării stării de veghe: „stau zăbovind pe
Se ridică și/ coboară/ capul lui alb printre îndelete asupra mlaștinilor văzului”. Pictu-
florile de rapiță până iese/ întreg din soarele ralul, realismul privirii modifică contururile
Mişcarea literară ♦ 5
lumii, căzând în capcanele unui livresc decre- dezpovărării lirice, în care insistența repetitivă
pit: „Copii în mantii sticloase în pivnițele a unor clișee transgresează lumea aparenței
înalte/ aplecați deasupra vasului cu apă spre a o fixa definitiv în lumea esenței, a
neagră/ deasupra vasului cu apă neagră a semnificațiilor, a acelui semantism involutiv,
plecat/ și cel ce pictează colina albastră” (Cel prezent ca o ruptură la nivelul sistemului
ce pictează colina). Dincolo de juxtapunerea aperceptiv: „Aprind lampa și îmbrac neagră
contrastantă dintre culorile calde și cele reci, cămașă./ Deasupra acoperișului, undeva sus,
sugerând încă o dată antiteza viu-mort, mlaștina clocotește./ Peste un veac se aud
regăsim o altă marcă a subtilității contrastive trecând camioane grele./ Ară tractoarele roșii./
dintre valorile verbului a pleca, prin formele Țiglele sună ca și clopoțeii cerești./ Mintea
preferate de o stilistică insolită: aplecați și a mea e din ce în ce mai limpede,/ din ce în ce
plecat. Apelând în mod constant la o mai sterilă./ Acum am coborât cu totul în
asemenea gamă de procedee, Ion Mureșan capul forței negre din capul meu./ Eu sunt
germinează o serie de imagini suprarealiste, forța neagră din capul forței negre din capul
onirice, stând într-o relație semantic-concep- meu./ Ordon: Cântă forța neagră din capul
tuală cu lumea ideilor: „Oricum, eu stau în tău!// Soarele e sus, iarba e putredă,/ vremea e
fața crezului poetic ca în fața unei femei fără numai bună de cosit!”
piele”; „Ne văicărim pentru trupul tău/ că nu- Forța reală a imagismului poetic pus în
și găsește locul în poem legănându-se în funcțiune de poet e una cu totul remarcabilă.
bătaia cuvântului”; „Apoi degetul inspirației Prin câteva imagini simbolice, cititorul este
apasă pe limbă și mă face gângav”; „Astfel, purtat prin câteva momente convulsionate ale
ordinea rece a indiferenței, raporturile istoriei noastre, de la amenințările legiona-
înghețate între lucruri” etc. Intelectualismul rismului, la obsesia colectivismului agricol
acesta mimat filosofic produce mari dislocări păgubos. („Ară tractoarele roșii”) și de aici la
de sens și alimentează construcția unor metafizica „clopoțeilor cerești” chemând
labirinturi poetice în care decriptarea realității lumea la înviere. Obsedanta insistență pe
e iluzorie și inutilă, întregul construct mizând „negru” sugerează, ca la Aurel Pantea, impo-
pe o vizibilă heteronimie a imaginarului, în sibilitatea ieșirii la lumina adevărului, și
care Ion Mureșean re-convertește legăturile insistența pe stările infernale ale unei lumi
dialectice dintre lucruri în forme care șo- subpământene, care își poate trimite îngerii
chează puternic și repetat înțelegerea comună, morții să secere nestingherit viețile nevino-
sensurile realului pierzându-și consistența vate, în sunetele marșurilor fasciste. Fără să
originară în baia revolută de imagini rafinate facă din temele politice sau sociale o
ieșite dintr-o concretețe contrastantă: „pipăi preocupare statornică, ecourile unor versuri
crăpăturile memoriei,/ căci nici măcar un surprind trauma adâncă a persoanei, invazia
șobolan nu iese și nici măcar un șoarece de mediocrității larvare, suferința cronică a unei
câmp/ și nici gândacul de bucătărie, răzbate lumi ajunsă în prizonieratul zeilor puterii, a
numai vocea mea/ din care cuvântul se înalță cenușiului existențial („Așa cum plângem
ca șarpele din ou și se repede la lucrul auzind din pereți voci dragi explicându-ne
denumit/ și-l umple de bube și semnificații.” viața”).
Înaintând pe acest teren al imaginarului Poet vizionar și intelectualist, poet al
de-zăgăzuit, Ion Mureșean continuă să angoaselor existențiale teribile care ne
producă asociații dintre cele mai bizare și să înconjoară, poet al încifrării sensurilor și al
re-așeze ordinea realului într-o ordine inversă, duplicității destinului, Ion Mureșan a livrat
a irealului, cu aluzii elocvente la marasmele semenilor săi întru cuvânt câteva motive reale
istoriei. Acest tip de discurs atinge marginile de meditație între care: cea a păcătoșeniei
perfecțiunii în mai recenta sa carte, Cartea lumii în care trăim, a sensului maculat și
Alcool (2010), ilustrând gradul cel mai înalt al deturnat al destinului nostru, a incomple-
6 ♦ Mişcarea literară
tivității dintre om și complexitatea acută a să iasă cât mai excentric, cât mai excesiv
anormalității datului nostru elementar al spectacular. Ion Mureșan își afișează mereu
cunoașterii. El și-a făcut cunoscut acest crez masca grotescă sau tragică, cu un rafinament
în nevredinicia și neputința omului prin chiar expresiv care face din violentarea limbajului
semantemele titlurilor din volumele sale: un crez urmărit cu strictețe, astfel ca „poezia
poemul care nu poate fi înțeles, imunditatea să /nu/ mențină echilibrul între rațiune și
cărții de iarnă și tirania alcoolului, formă de corp”, iar iubita să audă „sub pământ un mare
evaziune dintr-o lume a decepției generalizate, hohot de râs”. Mușchetar al cuvântului, Ion
în care poetul se simte nu numai agresat, ci și Mureșan este un inovator subtil care se joacă
izgonit din poezie, condamnat la o corvoadă cu imaginarul, dar și cu stilistica lui intrin-
sisifică inutilă: „Cu unghiile trag locomotiva secă, făurind un vers de o sonoritate stranie,
dihaniei de sub lespedea de piatră.” Ion precum „de somn ce-n somn e somnului
Mureșan nu e un poet productiv. El nu scrie ecou” (Înviere). Acum poezia sa se umple de
mult, și nici nu-i place să reverbereze cârciume, de locuri pitorești ca Broscuța
mecanic, nici să se explicitează repetitiv ca Verde, de apocalipsuri teatrale („Totul a fost
alți confrați. El e un auster al cuvântului, un băut”), de torturi alcoolice. Până și iubirea
interiorizat și un sibilinic. Ca om, e cu totul devine un fel de trăire captivă, redusă la
opus, plăcându-i tovărășia semenilor și orizontul unor clădiri arhiuzate: „Ea are ochii
afirmarea ostentativă. Cele trei volume de ca două legi abrogate./ Ea are ochii ca două
versuri de până acum, la care se adaugă încăperi de arhivă/ în care eu peste mine, eu
eseistica din Cartea pierdută (1998) dovedesc peste mine stau stivă/ legat mă umplu de praf
că poetul este un anticalofil, un dușman și păcate” (Poem de dragoste). Poezia lui Ion
declarat al poeziei discursive, al poeziei Mureșanu nu e o poezie de cuvinte, ci de
dominată de patos și de exces sentimental. imagini, din care își scoate limba pe rând câte
Scrisul său e mărturisirea disperată a stărilor un drăcușor zglobiu, care face măscări și se
de anxietate și coșmar, a unor strigăte de prostește la modul sublim. Muri al nostru este
ajutor și delir imaginativ. E o poezie a el însuși o poezie înecată în alcool, unde
lucidității grave, încărcate de sens, o poezie a imaginile se încalecă și se năpustesc unele
trăirii în proximitatea pericolului, a unui om peste altele într-o nesfârșită imagine a unei
care stă mereu atârnat de buza prăpastiei, o harababuri cosmice. Hrănindu-se pe sine
formă de răspuns la provocările unui mod de a însuși din licoarea bachică dată de Dumnezeu,
fi cu care nu e de acord, o replică sfidătoare și Ion Mureșan devine el însuși un Dumnezeu al
sarcastică la lăbărțarea prostiei și informului cuvântului, un Homo Faber, în fața căruia
de fiecare zi, un mod de ricanare la amuza- lumea capătă alte dimensiuni, alte culori, alte
mentul popular primitiv, a exacerbării expe- înfățișări. Atâta vreme cât el e în stare să ne
riențelor strict narative sau naiv edulcorate. conducă asemeni lui Aladin prin purgatoriile
Daimonul său veșnic treaz stă de veghe pentru labirintice ale sufletului nostru înseamnă că
ca încifrarea sensurilor să fie cât mai perfectă, aghiazma lui e o ambrozie cerească, iar
pentru ca seismul literar produs să fie cât mai Pegasul lui un cal nărăvaș hrănit cu jăratic, în
adânc, pentru ca autoflagelarea să capete stare să ne alerge prin lumea mirifică a
înfățișări cât mai șocante, pentru ca verva sa irealului și halucinatoriului. Eu nu doresc
imagistică să se materializeze în imagini cât decât să-l urmez dincolo de realitatea aceasta
mai nude și mai brutale, astfel ca urcușul anostă și realistic-decrepită, iar Muri să-mi fie
frazei să fie cât mai sugestiv, spre a produce o călăuză vrednică, așa cum s-a arătat și până
acea voluptate satanică din care discursul său acum.

Mişcarea literară ♦ 7
Ion Mureșan. Tragicul joc al lucidităţii şi
neoexpresionismul nu prea bine temperat

Daniel CORBU

Ion Mureşan debuta editorial în 1981, la punţile de întoarcere: „Trebuie tată să rămâi
Editura „Cartea Românească”, cu volumul între lucrurile utile,/ eu voi pleca cu nebunii
Cartea de iarnă (64 de pagini), pentru ca a pe malurile râului la cules de/ podbal/ eu
doua carte, Poemul care nu poate fi înţeles trebuie să păstrez memoria în afara ordinii/
(Ed. Arhipelag, Tg. Mureş) să-i apară la o învelind-o în nisipul roşu.// Trebuie tată să
distanţă de doisprezece ani, în 1993, iar cea rămâi între lucrurile utile/ eu voi locui în
de-a treia, Alcool (2010, Ed. Charmides), la o podul casei voi bea vinul tare/ eu trebuie să
distanţă de şaptesprezece ani. exprim acel sunet fantastic de tăios ce se
Expansiv şi generos conviv în viaţa naşte/ când numele se izbeşte deasupra
publică, bonom şi mucalit, pe poetul Ion lucrului pe care îl denumeşte.// Trebuie tată
Mureşan (născut în 1954, absolvent al să rămâi între lucrurile utile/ eu voi dansa
Facultăţii de Filozofie din Cluj-Napoca, frumos în vis arătându-mi-se/ felinare
membru al gru- umbroase” (Autoportret la tinereţe).
pării echinoxiste, Poezia e o pătrundere în fiinţa lucrurilor
actualmente re- prin luciditate (o luciditate dusă până la limita
dactor la revista de sus), o îmbolnăvire de singurătate, nelinişti
„Tribuna”), l-aş şi spaimă, totul tradus printr-o poetică a
numi cu o vorbă disperării. Iată unul dintre poemele despre
veche şi fru- poezie: „Toată viaţa am adunat cârpe să-mi
moasă: un mare fac o sperietoare/ îmi amintesc zilele în care
farmazon. Răs- ascuns sub pat îmi desăvârşeam/ lucrarea/
tălmăcind vor- grămada de pantofi vechi pe care îmi
bele unui cro- rezemam capul uneori/ când adormeam/ iar
nicar moldav, aş acum când e gata noapte de noapte sting
mai spune despre lumina şi numai/ bănuind-o acolo/ încep să
Mureşan că e iute urlu de spaimă” (Poemul despre poezie).
la gândire şi degrabă vărsătoriu de metafore Ceea ce frapează în Cartea de iarnă a
vinovate, chiar şi în dialogurile academiilor lui Ion Mureşan este nota vizionară, pe care
libere, nonstopice acum peste tot la noi. Pe de poetul marşează obstinativ, oferind textului o
altă parte, referindu-mă la scrisul său de solemnitate caracteristică, într-un limbaj frust,
neoexpresionist nu prea bine temperat, spun prin care realitatea e cinic demascată. Să
cu toată convingerea că n-am întâlnit atâta cităm în acest sens o „vedenie a veacului” din
bucurie de a fi în text şi în metaforă decât la Splendidele grădini ale aurului: „o terasă de
doi-trei poeţi din falanga moldavă a generaţiei marmoră întinsă cât o câmpie la capătul
’80. Şi că n-am cunoscut poet mai exigent, căreia/ abia se mai vede un mercenar din ce
mai autocenzurat, mai parcimonios cu în ce mai gârbov îndepărtându-se/ abia se
publicarea textelor ca Ion Mureşan. aud paşii săi din ce în ce mai străini.” Sau:
Pentru poetul transilvan, poezia e un joc „Căci nu vom fi cruţaţi/ în curând vom avea
cumplit al lucidităţii, un joc care te salvează viziunea unei păsări deasupra a mari grămezi
de lume, o întâlnire cu ielele, un tărâm de fructe”. Lăsându-şi liber instinctul poetic,
ezoteric în sine dinspre care ţi s-au tăiat toate asemenea poeţilor blestemaţi, Ion Mureşan nu
8 ♦ Mişcarea literară