Ipostaze ale morții într-un timp al dorinței : încercare de antropologie psihanalitică

219 Pages·2003·11.41 MB·Romanian

by  Georgescu

Matei Georgescu
IPOSTAZE ALE MORTII
ÎNTR-UN TIMP AL DORINTEI
Colectia de antropologie
Coordonatorul colectiei: Vintila Mihailescu
Coperta: Paul Popescu
Tehnoredactor: Dana Diaconescu
Legenda foto coperta 1:
Hans Baldung Grien - Femeia tânara siMoartea;
Adolf Hering - Fata tânara siMoartea;
Nicolas Manuel Deutsch - Moartea sifemeia tânara
@Editura Paideia, 2003
701341 Bucuresti, România
Str.Tudor Arghezi, nr. 15,sector 2
tel: [phone]
fax: [phone]
e-mail: [email protected]
ISBN 973-596-160-1
MATEI GEORGESCU
Ipostaze ale mortii
într-un timp al dorintei
Încercare de antropologie psihanalitica
PfllDElfi
Hans Baldung Grien, Cavalerul, Femeia si Moartea
(sec. XVI, Muzeul Louvre)
Noua, celor care murim fara a sti ...
1
Prefata
Întreaga antropologie, înca depe vremea când nu stiaca seva chema
asa, ar putea fi pusa sub semnul faimoasei chestionari a lui Montaigne:
Comment peut-on etre Persan? într-adevar, antropologia esteopermanenta
(re)descoperire si(re)gândire adiferentei, aCeluilalt - initial exotic, apoi
tot mai apropiat - ca diferit deNoi sitotusi Om, totusi asemanator cunoi.
Toate acestea s-au realizat însa - si, într-un fel, au putut sa serealizeze
doar la umbra unei mari taceri, aunei chestionari gemene, dar reprimate:
Comment peut-on etre mort? Moartea ca fiind "quinta essentia oricarei
alteritati", dupa cum seexprima Matei Georgescu, chipul mortii carevers
absolut aloricarei identitati atrebuit sasefacanevazut pentru cadiferentele
vietii sa capete mai multa vizibilitate, sa poata fi analizate, masurate si
ordonate.
Pe de o parte, aceasta reprimare a Mortii - de fapt, mai larg, a
pulsiunilor - seînscrie în ceea ce Norbert Elias numea în 1939 "procesul
civilizarii". Ca "transformare specifica a relatiilor dintre oameni", acest
procesfaceca,peparcursul sau,"constiinta (sa)devinamaiputinpermeabila
fatadepornirile instinctuale, iarpornirile instinctuale maiputin permeabile
fata de constiinta." (Elias, 2002, voI. II: 261). Procesul civilizarii este
astfelobiectul unei"psihologii istorice" sau,altfelspus,esteoistoriesociala
apsihiculuiumanînansamblulsau,înmasuraîncareacestanuvafistructurat
la fel în diferitele epoci definitorii ale traiectoriei sale prin timp - si aici
Eliasvizeaza directsitopografia psihanalitica, pecareoconsidera anistorica
si astfel, din acest punct de vedere, eronata.
Mai punctual, elaborarea lenta a "normelor de civilitate", a acestui
"savoir-vivre" initial francez, a"rationalizat" totmai profund viatanoastra
cotidiana. "Civilizaliei franceze îitrebuiesc zece secole pentru aseelabora
si a formula un cod de «savoir-vivre» a carei prima schita urca pâna în
Evulmediu sisenumeste «curtoazie».Erasmus oexprimasui generis într-un
mic manual de civilitate. Destinat unui succes imediat, acesta va deveni
sursadeinspiratie a«tratatelor debune manier» carevorînflori în Occident
8 MATEI GEORGESCU
sub forma lor cea mai deplina în epoca victoriana. Privind însa mai de
aproapelucrurile, aceasta emergenta implacabila aunui sistem dereguli nu
sefacefarapierderi. Încurând, acel«maletre»indefinibil, acel «disconfort
în cultura» (Freud) se va insinua încetul cu încetul, fara ca sa ne fi dat
seama cu adevarat. [...] Este lunga istoria a organizarii unei «refuIari».
[...]DupaErasmus, aliantadintrecrestinism siDescartes vaaccentuaruptura
dintre corp si suflet. Fiinta «civilizata» devine o fiinta «des-încarnata».
Locul pe care îl rezerva societatea occidentala simturilor, si în special
mirosului, estesemnificativ dinacestpunct devedereînca dinsecolulXVII.
Astfel, pierderea pe care acest «honnete homrne» a suferit-o pentru ca sa
triumfe Civiliza]ia nu este nimic altceva decât propriul corp." (Mesnil,
2000: 29) Un corp proiectat adesea, fantasmatic, în spatiul acestui Celalalt
care esteOrientul senzual al"caIatoriilor în Orient" din secolul XIX saual
acestui "eu incomplet" (Todorova, 2001) care sunt Balcanii. Un corp
reinvestit sui generis dehedonismul epocii actuale,hotarâte sa-si"elibereze
corpul" (free your body/).
Maiprofund însa, poate, simaiputin dezbatut estetravaliul acestei
"ratiuni utilitare" (Caille, 2000) devenite treptat dominante, caretransforma
dupa chipul siasemanarea saErosul în interes, punându-Ila originea vietii
sociale si întemeindu-si în aceasta "pulsiune originara" împutinata si
instrumentalizata întregul sau esafodaj al "alegerii rationale".
Simaiimportanta pentru cele defata esteînsa soartaluiThanatos.
"Moartea - ne aduce aminte Matei Georgescu - începe safie exclusa din
dreptul saudefapt social,printr-o miscare gradata deanulare aperspectivei
doliului, amomentului mortii siapropriei morti.Doliul devineincompatibil
cu societatea actuala în care exprimarea publica adurerii este perceputa ca
patologie. «Omuldepresiv» actual suportacudificultatemoartea sideaceea
trebuie ca functia publica a doliului sa fie renegata. În acest fel, nu mai
exista nici un subiect al mortii. În societateathanatofoba nimeni «nu mai
moare»iardacamoartea survine «accidental» estenecesara discretia,pentru
ca moartea este indecenta si inconvenabila. Asezamintele de tip Funerar
Home sunt modalitati de institutionalizare ale thanatofobiei." Într-un fel,
modemitatea însasi si rationalitatea sa definitorie sunt conditionate de
eliberarea de moarte prin eufemizarea acesteia.
Complementul necesar al acestei reprimari culturale a pulsiunilor îl
constituie eludarea pozitivista a lor din discursul stiintific. Urmându-si
Ipostaze ale mortii într-un timp al dorintei 9
vocatia rationalista, discursul stiintific despre Om pune între paranteze
Iubirea si Moartea din viata acestuia pentru a o putea stapâni mai bine ca
obiect pozitiv de studiu. Si aceasta în asa masura încât uneori te întrebi ce
sens mai are toata aceasta cunoastere utila?
În acest context, nu este de mirare astfel ca cei putini care continua
sa se ocupe de moarte constituie - daca din aceasta categorie îi excludem
pe teologi - un fel de "secta" stranie în lumea academica. Îi regasim mai
ales printre psihanalisti, carora Freud le-a lasat în mostenirea sa siproblema
mortii, printre unii istorici, preocupati de "istoria mentalitatilor" sau
"antropologia istorica" a traiectoriei mortii în timpurile culturii si printre
unii antropologi, fascinati însa, de regula, doar de diversitatea cu tâlc a
practicilor funerare. Matei Georgescu încearca în cele de fata sa combine
toate aceste perspective într-un demers sintetic pe care îlnumeste "thanato
antropologie psihanalitica". Urmându-l îndeaproape pe Freud în meandrele
propriei sale gândiri despre moarte, autorul se distanteaza însa de acesta în
masura în care "pentru Freud moartea pare ase situa în afara timpului". Or
Matei Georgescu este interesat de "chipul dinamic al mortii", de destinul
sau de "fapt social total" prin timp si spatiu. În acest sens, spatiul românesc
îi ofera un material de exceptie prin caracterul luxuriant al imaginarului
funerar din cultura noastra populara 1, materialul oferit de lucrarea Ioanei
Andreescu siaMihaelei Bacou (Mourir al' omhre dese arpathes) constituind
în acest sens un spijin inegalabil. Apoi, pentru mine personal cel putin, este
"fascinant" modul în care Matei Georgescu aprivit siinterpretat datele din
cartea mea, Fascinalia diferenlei. În cei peste zece ani petrecuti la Novaci
printre "ungureni" si "pamânteni", ajunsesem sa am impresia ca acestia
sunt diferiti pentru ca "nu mor la fel". Nici eu nu întelegeam însa prea bine
ce vroiam sa spun cu acest lucru. Reluînd datele adunate în acei ani, Matei
Georgescu anumit aceasta impresie, reusind astfel sa-i dea un sens.
Dincolo de acest excurs savant prin lumea vie a mortii, pe care ar
fi deplasat saîncerc saîlrezum în aceste rânduri, o"rezerva metodologica"
IO baba din Bulgaria spunea cuiva, vorbind despre Sfânta Paraschiva, ca
"sfintii se nasc la noi [înBulgaria], dar se duc sa moara la voi [înRomânia]". În
cu totul alt registru, calatorul francez Ulysse de Marsillac declara pe la mijlocul
secolului XIX ca nu cunoaste "aita tara în care moartea sa fie tratata cu atâta
grija ca la Bucuresti" (cf. Mesnil, op. cit.).