Însemnări zilnice PDF
Preview Însemnări zilnice
REGELE CAROL AL II-LEA AL ROMÂNIEI ÎNSEMNĂRI ZILNICE. 1937-1951 VOLUMUL III 15 decembrie 1939 - 7 septembrie 1940 (Caietele 11-1 IA) Ediţie îngrijită, note, glosar şi indice de NICOLAE RAUŞ Studiu introductiv de IOAN SCURTU CAROL AL II-LEA: ULTIMELE LUNI DE DOMNIE Sfârşitul anului 1939 ridica în faţa regelui Carol al II-lea noi şi delicate probleme. Războiul mondial, izbucnit la 1 septembrie, era în plină desfăşurare, fără a se desemna un învingător. La 23 august 1939, Uniunea Sovietică şi Germania încheiaseră un „pact de nea- gresiune“ (pactul Molotov-Ribbentrop) care, în anexa secretă, prevedea „interesul“ Moscovei pentru Basarabia. Primul-ministru Armând Călinescu fusese ucis de legionari în ziua de 21 septembrie 1939, iar regele a fost lipsit de cel mai devotat şi mai energic susţină tor al său. Partidele politice - dizolvate, formal, la 30 martie 1938 - continuau să existe, iar activitatea lui Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc, îi trezea mari îngrijorări suveranului Asasinarea a circa 200 de legionari după uciderea lui Călinescu putea crea iluzia, că Mişcarea Legionară fusese decapitată, dar succesele Germaniei pe front puteau oricând să-i potenţeze forţele. La o privire superficială - întreţinută de presă şi prin radio Carol al II-lea era un monarh fericit, adorat de poporul său. Alegerile parlamentare din iunie 1939 au dat câştig de cauză Frontului Renaşterii Naţionale, singura organizaţie care a depus candidaţi. Deputaţii şi senatorii s-au prezentat în uniforma Frontului Renaşterii Naţionale şi au depus jurământ faţă de Carol al II-lea. Festivităţile organizate cu prilejul aniversării primului rege al României, Carol /, de la naşterea căruia s-au împlinit 100 de ani în aprilie 1939, cele prilejuite de Ziua Naţională (10 Mai), mai ales de „Săptămâna Restauraţiei“ (1-6 iunie), poeziile şi odele ce i s-au închinat, dar şi cadourile substanţiale ce i s-au adus i-au bucurat inima şi sufletul 6 STUDIU INTRODUCTIV „ Duduia “ (Elena Lupescu) era alături de el, încurajându-l şi stimu- lându'l, deşi, uneori, avea probleme de sănătate. Carol al II-lea iubea fastul, uniformele, defilările, îi plăcea să fie aclamat. Dar, dincolo de faţadă., se afla o realitate nu tocmai încurajatoare. Vaier Pop scria: „în aparenţă, România era organizata ca un stat totalitar, cu o Constituţie autoritară, cu un partid unic, cu regele şef de partid, cu toată lumea îmbrăcată în uniformă, cu salutul roman etc. Toate acestea erau o simplă spoială, pentru că nu puteau ascunde reali tatea pentru observatorul perspicace: România făcea antisemitism de circumstanţă, regim totalitar cu masoni şi democraţi cunoscuţi şi încerca o apropiere de Germania cu anglo-francofili ş.a.m.d. Regele era înconjurat de oameni de aceleaşi credinţe, iar situaţia Elenei Lupescu era mai tare ca oricând". Anul Nou 1940 era privit cu îngrijorare de opinia publică din România. Pentru a da un „semnal“ că guvernul său era hotărât să apere graniţele ţării, regele a decis să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în mijlocul’trupelor, începând de la graniţa de Vest, din Oradea, apoi în Dobrogea, la Constanţa, şi în Est, la Chişinău. Aici, în „capitala Basarabiei", Carol al II-lea a ţinut un patetic discurs, în care a afir mat „drepturile noastre istorice asupra acestui ţinut moldove nesc", după care a asistat la o paradă militară. „In timpul parăzii - scrie Carol mi-a fost frig, mai ales la picioare, şi aceasta m-a făcut să mă duc pe jos până la Cercul Militar. Entuziasmul pu blicului a fost stârnit cu acest prilej. Am impresia că a fost o foarte bună inspiraţie". O mărturisire foarte sinceră: deci, a mers pe jos deoarece îi era frig la picioare, iar mulţimea a înţeles că regele României „s-a coborât“ în mijlocul poporului şi era hotărât să-l apere de o eventuală agresiune din partea Uniunii Sovietice. Marile probleme ale statului sunt amestecate, în însemnările zil nice ale lui Carol, cu cele personale. Un loc important ocupă Elena Lupescu, regele notând otice schimbare privind starea ei de sănătate: „Duduii nu i-i bine, şi doctorul i-a recomandat să schimbe aerul" (27 ianuarie), drept care s-au dus împreună la Sinaia; „Duduia e tare răcită" (28 ianuarie); „Duduia n-a putut dormi, săraca de ea" (29 STUDIU INTODUCTIV 7 ianuarie). Implinindu-se 15 ani de când a cunoscut-o pe Elena Lupescu, regele a făcut pregătiri speciale, deoarece „Ea este pentru mine chiar esenţa vieţii mele. Ea este talismanul cel mai divin şi, în clipele de greutăţi, este refugiul meu suprem. Această dragoste e aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea. Dumnezeu să-i dăruiască sănătate, să redevie zdravănă şi plină de viaţă, aşa cum a fost când întâi ne-am cunoscut. Şi atunci toate suferinţele vor aluneca peste noi ca şi când n-ar fi. Aşa să ne dăruiască Domnul!“ (14 februarie). Regele menţiona, modul în care-şi petrecea timpul; aflăm că juca destul de des pocher (unde, în mod evident, suveranul câştiga de fiecare dată, rotunjindu-şi veniturile), viziona filme în studioul ame najat la Palat, clasa timbre, urmărea derbiul de la Hipodromul Băneasa. O mare pasiune erau partidele de vânătoare: la Chişineu - Criş, unde „fazanii au zburat frumos şi era o plăcere să poţi să-i dobori când treceau la înălţimi mari deasupra copacilor“; recolta a fost serioasă - „vreo 1 300 de fazani vânaţi“; în pădurea Somoş - vânătoare de lupi şi fazani.; la Gherghiţa - unde au fost împuşcaţi „aproape 500 de fazani şi 200 de iepuri“; la Drăgăneşti- „aproape 400 de fazani şi 200 de iepuri“; la Mănăstirea - „4 gâşte, 2 raţe, 8 cormorani, 1 lişiţă şi 7 ciori. Tabloul total a fost: 11 gâşte, 12 raţe, vreo 58 de bâtlani şi 40 diverse“. Camarila regală era atotputernică, iar suveranul nu ezită săi noteze cum îşi răsplătea prietenii apropiaţi. în iunie 1940, „Săptămâna Restauraţiei“ a fost sărbătorită cu mai puţin fast, datorită, situaţiei internaţionale. Cu acest prilej, a conferit, la 6 iunie, mai multe deco raţii, o menţiune specială făcând pentru Duduia şi pentru Ernest Urdăreanu: „Am convingerea că, din toate decoraţiile ce Ie dau, acestea sunt cele mai meritate. Ei, pentru nesfârşitul devotament, credinţă şi dragoste ce mi-a arătat-o în tot acest timp, fiind stâlpul moral de care am putut să mă reazăm în toate aceste clipe. El [lui], pentru incontestabila muncă depusă în serviciul meu şi al ţării“ A doua zi, 7 iunie, Carol a deschis „Luna Bucureştilor", a inaugurat ecluza între lacurile „Herăstrău(t şi „Floreasca“, au fost vizitate 8 STUDIU INTRODUCTIV pavilioanele special construite, fiind plăcut impresionat mai ales de cel consacrat „Străjii Ţării". Regele a notat şi darurile primite: „1) Din partea Guvernului, un foarte frumos cap de Christ, de Greco; 2) Banca Naţională, o plachetă de aur masiv (12 Klg) şi o casetă cu noile monede de aur comemorative; 3) Societatea «Mica», minereuri de aur; 4) Primăria Bucureşti, o foarte fru moasă cupă de argint; 5) Dombrowski, un portret al nevestei ţaru lui Nicolae; 6) Societatea «Petroşani», o cutie de aur din noile exploatări din regiunea Baia Mare. O serie, deci, nesfârşită de obiecte de aur de foarte mare valoare“. Cadourile au urmat şi la 8 iunie, când regele a primit „din partea O ştir ei “ un buzdugan de aur, o cutie de aur de la V.V. Tilea, un album omagial din partea servito rilor. Paralel cu aceste notaţii, regele se referea şi la spectrul politic. Cu prilejul Anului Nou 1940, lansase un apel către toţi românii „să se strângă în jurul Tronului^. în acest spirit a trecut la reorganizarea Frontului Renaşterii Naţionale, care constituia - în concepţia lui - cadrul de reunire a tuturor forţelor politice. Carol era foarte atent la activitatea liderilor politici din opoziţie. Partidul Naţional-Liberal nu-i crea mari probleme, mai ales că, în aprilie 1938, gruparea lui Gh. Tătărescu - care sprijinea regimul -fusese declarată exclusă din par tid. Constantin (Dinu) I.C. Brătianu era pasionat vânător şi îl însoţea, adesea, pe rege la partidele de vânătoare. Mai complicate erau relaţi ile cu Partidul Naţional-Ţărănesc. Dr. N. Lupu, vicepreşedinte al acestui partid, participa la festivităţi oficiale, dar critica politica regimului, mai ales Frontul Renaşterii Naţionale. Un alt vicepreşe dinte al acestui partid, Ion Mihalache, s-a lăsat ademenit, acceptând funcţia de consilier regal, în aprilie 1940, din care a demisionat peste două luni Dar pricipalul lider al Partidului Naţional-Ţărănesc, luliu Maniu, îi crea mari dificultăţi prin opoziţia sa intransigentă. Regele era ţinut la curent cu orice acţiune politică a lui Maniu, pe care-l ura şi dorea să-l distrugă, dar nu găsea modalitatea concretă de acţiune, temându-se de reacţia „ardelenilor O dată cu anul 1940, Carol al Il-lea a început manevrele pentru STUDIU INTODUCTIV 9 atragerea legionarilor de partea regimului, însărcinăndu-l pe Mihail Ghelmegeanu, ministrul de Interne, să trateze cu ei. Chiar la începutul acestor negocieri, a murit Nae Ionescu. Moartea acestuia - fost „carlist", care a devenit, după 8 iunie 1930, unul dintre principalii sfetnici ai regelui, dar care s-a revoltat împotriva aducerii lui I.G. Duca la putere, în noiembrie 1933, urmată de dizolvarea Gărzii de Fier, drept care l-a părăsit pe Carol al Il-lea şi a trecut de partea legionarilor - a trezit multe suspiciuni, acredităndu-se chiar ideea că ar fi fost otrăvit din ordinul regelui. Iată ce nota, la 15 martie 1940, Carol al Il-lea: „Fapt important, azi-de-dimineaţă a murit Nae Ionescu. Ca om, îmi pare rău, căci, cu toate defectele lui, a fost o personalitate interesantă, şi, în zilele când ţinea la mine, mi-a fost de un mare folos. Insă, pe zi ce trecea, s-a stricat, şi defectele ca racterului său au ieşit tot mai mult la iveală. Logician strâns, dar de o logică care îl ducea la ilogică, în loc de a fi un spirit construc tiv, devenise unul disecător, destructiv. Avea în firea Iui ceva machiavelic. Devenise foarte interesat, în ultimii ani, de când se legase de Garda de Fier, cu gândul tăcut de a fi singurul ei con ducător, devenise din ce în ce mai rău şi mai duşmănos. Moartea lui aduce azi un mare serviciu ţării, căci era una din marile piedi ci la ralierea legionarilor. Moartea lui a fost subită, inima nu l-a mai ţinut. Suferea de multă vreme, având o leziune la cord, încât pentru acei cari erau în curent cu starea lui n-a fost nici o surpriză. Fie-i ţărâna uşoară!“. Negocierile cu legionarii s-au dovedit a fi fructuoase. La 18 aprilie, regele a primit o delegaţie de legionari, din care făceau parte Vasile Noveanu, Ilie Gâmeaţă şi Radu Mironovici: „Au fost foarte emoţio naţi, dar foarte cumsecade, fără nici o nuanţă de învingătorii Carol conchidea: „Impresia mea este că sunt sinceri şi că, cu foarte puţină muncă şi bunăvoinţă, vor fi utili pentru viitor, aplicând deviza lor: «Dumnezeu, Naţiune, Rege»“. Dar suveranul se înşela: legionarii nu erau dispuşi să renunţe la obiectivul lor, acela de a accede singuri la putere, pe fondul răsturnărilor ce aveau loc pe plan european. 10 STUDIU INTRODUCTIV Ofensiva Germaniei pe frontul de Vest, declanşată la 10 mai 1940, a fost înregistrată cu îngrijorare de Carol al Il-lea. De comun acord cu Gh. Tătărescu, a stabilit că„Gafencu trebuie să plece“ din fruntea Ministerului de Externe, acest post fiind încredinţat lui Ion Gigurtu, în ziua de 1 iunie. In locul lui Gigurtu, la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor a fost numit Ion Macovei, după „ idee a “ Duduiei, care, deci, se implica direct în „facea şi desfacerea" guvernului României. In timp ce, frontul de Vest, continuau luptele, regele Carol al Il-lea acţiona în direcţia instaurării unui regim totalitar. Pe această linie se înscrie înfiinţarea Partidului Naţiunii (discuţia pe această temă a avut-o cu Emest Urdăreanu, /a 74 iunie); de comun acord cu Duduia, regele a stabilit ca Urdăreanu să fie şeful Marelui Stat-Major al noului partid. Acelaşi Urdăreanu - cel mai apropiat „ colaborator“ al Elenei Lupescu - a /6u7 numit ministru, Za 21 iunie, depanând jurământul a doua zi: „Cred că azi nu se mai poate plânge că nu i-am acordat toată încrederea, adică toate ce mi le-a cerut ca să poată lucra nestingherit, cum zice el“. Deşi, prin măsurile adoptate, Carol al 11-lea. urmărea să se adapteze la „noua ordine“ europeană, dominată de totalitarism, fra pează lipsa unei viziuni clare privind problemele esenţiale ale statului român. La 24 iunie, el nota o discuţie avută cu Christu, ministrul Comerţului Exterior, cu care a convenit că „trebuie căutată“ o legă tură comercială, cu Uniunea Sovietică, „de la care am nădejdea că s-ar putea găsi materii prime“. Aceste însemnări erau făcute cu două zile înainte de nota ultimativă prin care guvernul de la Moscova cerea ca România să-i cedeze imediat Basarabia, şi nordul Bucovinei. Deşi situaţia ţării era dramatică, regele continua să plutească deasupra evenimentelor. La 21 iunie, îşi exprima convingerea că înfiinţarea Partidului Naţiunii este „un moment istoric şi care însemnează o nouă pagină în istoria României“ La 22 iunie, ţinea „o frumoasă cuvântare^ la Radio. în ziua de 23 iunie, saluta o „manifestaţie spotanee“, care „s-a transformat într-o manifestaţie foarte caldă, cu aplauze şi urale nesfârşite^; după-masă, împreună cu „ Duduia şi STUDIU INTODUCTIV 11 Mihăi.ţă“, s-a dus la Urdărecinu acasă, unde „s-a jucat pocher". La 24 iunie, a adoptat imnul Partidului Naţiunii, jeara a Wfewf „un film slăbuţ", Duduia „a venit târziu, nesimţindu-se bine". A doua zi, a primit guvernul, a/re „a venit să mă salute pentru noua aşezare politică"; apoi, discuţie cu Tăitărescu, şeful guvernului, care „II laudă pe Ilasievici, zice că moralul trupelor este admirabil, dar că nu avem putinţa de a rezista unui atac rusesc cu forţele ce le avem". Şi atunci, cititorul se poate întreba în ce consta acest „moral admirabil"? Seara, film „destul de slab". în ziua de 26 iunie, Tătărescu îi spune că a fost „o panică la Marele Stat-Major, care se aşteaptă cât mai curând la un atac din partea Sovieteloru. Regele nu se arată preocupat de această situaţie, ci îşi încheie notele astfel: „Seara, Duduia Ia Ghelmegeanu, aşa încât am rămas cu Mihăiţă, care şi-a pregătit micul lui discurs pentru mâne, ziua cea mare a bacalaureatului". Peste câteva ore, regele era trezit din somn de Urdăireanu, care-i aducea la cunoştinţă că s-a trimis o notă ultimativă de la Moscova. Totuşi, dimineaţa, Carol al 11-lea, de la ora 8, a asis tat la examenul de bacalaureat al lui „Mihăiţăiuy notând: „am con statat că copiii au răspuns foarte frumos. Şedinţa este solemnă, toţi băieţii în frac". Abia după aceea a discutat cu Tătărescu problema notei ultimative sovietice, a chemat pe miniştrii Axei, care l-au sfătuit să accepte cererea guvernului sovietic, a convocat şedinţa Consiliului de Coroană pentru ora 12. Aici punctele de vedere au fost contradic torii, înregistrându-se 10 voturi contra acceptării ultimatumului, 10 pentru acceptare şi 4 pentru discuţii. Apoi, la ora 14, regele a ţinut să fie din nou prezent la susţinerea bacalaureatului de către fiul său, evenimentul având o valoare naţională; a oferit băieţilor „câte o tabacheră şi lui Mihăiţă Ordinul «Pentru Merit» şi alte decoraţii profesorilor şi lui Andrei [ministrul Educaţiei Naţionale], care a prezidat Comisiunea. A avut, pe urmă, loc, masa pentru noii pro movaţi şi profesorii lor [...]. La şampanie am ţinut un mic logos, care cred că a fost foarte frumos. Am vorbit, adânc emoţionat fiind, atât de bacalaureatul lui Mihăiţă cât şi de oribilele eveni mente ale zilei. Mihăiţă, cu glas destul de tare, a citit cuvântarea pregătită azi-seară" 12 STUDIU INTRODUCTIV A urmat al doilea Consiliu de Coroană, la care numai 6 din cei 26 de participanţi au fost pentru rezistenţă: „am ieşit din el [Consiliu] amărât şi dezgustat. Toţi acei cari făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat" însemnările se încheie cu cuvintele: „E o zi a ruşinii naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic. Şi ea vede dezastrul ce ne aşteaptă". Carol notează modul haotic în care s-a produs evacuarea Basarabiei şi nordului Bucovinei referindu-se, în mai multe rânduri, la minorităţile naţionale, „mai ales evrei, cari atacă şi insultă pe ai noştri". Prăbuşirea graniţelor României prin cedarea Basarabiei şi nordu lui Bucovinei a generat o reacţie de ostilitate din partea liderilor politici aflaţi în opoziţie, dar şi a unor militari Regele notează, fugi tiv, în ziua de 1 iulie, că „generalul Antonescu, care a cerut cu insis tenţă să mă vază" a apreciat că ţara se află în „pragul dezastrului, că Armata este complect demoralizată şi dezorganizată şi că tre buie rapid făcut ceva spre a pune lucrurile în mână. Cam în alte cuvinte, doreşte să facă un guvern cu el şi cu bătrânii". El nu mai notează că a dispus ca generalului să i se stabilească domiciliu forţat la Mănăstirea, Bistriţa (jud. Vâlcea). în ziua de 28 iunie 1940, regele l-a numit pe Horia Sima subsecre tar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, act ce marca partici parea Mişcării Legionare la activitatea guvernamentală. Astfel, de la politica, represivă din 1938 - 1939, căreia i-a căzut victimă însuşi Corneliu Zelea Codreanu, se trecea la colaborarea cu legionarii Era vorba de o manevră, prin care regele spera să câştige încrederea lui Hitler. Dar fuhrerul nu era dispus să discute cu suveranul României în ziua de 1 iulie, Carol a făcut eforturi de a vorbi cu fuhrerul la tele fon, dar acesta „ s-a eschivat “. Atunci, Carol l-a chemat pe Fabricius pentru a-i transmite lui Hitler că a renunţat la garanţiile date României de Anglia şi Franţa, că doreşte o „colaborare mai intimă cu Germania", că Rusia intenţiona „să se apropie de izvoarele petrolifere", drept care cere un ajutor de la fiihrer „să ne apere în aceste momente grele" şi solicită ca o misiune militară germană să vină în România. Deşi aceste oferte erau considerate de Carol ca
The list of books you might like
