Table Of Content

1 CUVÂNT ÎNAINTE Într-o bun(cid:259) zi, în timp ce preg(cid:259)team o serie de documente pentru a fi trimise la microfilmare, dintr-un dosar al fondului arhivistic Prim(cid:259)ria oraşului Câmpulung mi-a atras atenţia unul dintre acele documente care nu te las(cid:259) s(cid:259) treci nep(cid:259)s(cid:259)tor peste ele. Era copia unui testament din anul 1934 prin care un cet(cid:259)ţean al oraşului Câmpulung - Muşcel, Oprea Iorgulescu, îşi d(cid:259)ruia întreaga avere mobil(cid:259) şi imobil(cid:259) care va r(cid:259)mâne la încetarea sa din viaţ(cid:259), şcolilor nr.1 (de b(cid:259)ieţi) şi nr. 2 (de fete) din Câmpulung. Parcurgând alte câteva file, am aflat c(cid:259) localul şcolilor, conceput cu intr(cid:259)ri separate, pentru b(cid:259)ieţi şi fete, fusese construit, cu câţiva ani înainte, tot de c(cid:259)tre el, pe locul vechii şcoli primare de b(cid:259)ieţi a Câmpulungului. Şi ce local! Inaugurat la 29 octombrie 1929, în prezenţa a doi miniştri - unul dintre ei fiind, evident, muşceleanul Ion Mihalache - edificiul costase aprox. 5.000.000 lei, o sum(cid:259) impresionant(cid:259), iar condiţiile de funcţionare erau deosebite, existând chiar şi un cinematograf şcolar, accesibil tuturor elevilor din oraş. Localul a fost d(cid:259)ruit comunit(cid:259)ţii de c(cid:259)tre Oprea Iorgulescu printr-un act de donaţie, citit de primarul oraşului într-o şedinţ(cid:259) a Consiliului or(cid:259)şenesc din 16 februarie 1934 şi acceptat, cu mulţumiri şi recunoştinţ(cid:259), de c(cid:259)tre toţi consilierii prim(cid:259)riei. Dup(cid:259) citirea întregului dosar, cuprins de admiraţie pentru acest personaj cu care Câmpulungul se poate mândri oricând, mi-am pus, cât se poate de firesc, o întrebare: a fost, oare, Oprea Iorgulescu, prin actele sale caritabile, un unicat ? R(cid:259)spunsul nu putea fi decât unul singur, de fapt întrebarea era câţi au mai fost, şi, convins c(cid:259) niciun efort nu e prea mare pentru aflarea f(cid:259)c(cid:259)torilor de bine, mi-am propus s(cid:259)-i caut prin toate fondurile şi colecţiile arhivistice şi s(cid:259)-i fac, cumva, cunoscuţi pe cât mai mulţi dintre ei, chiar pe toţi dac(cid:259) ar fi posibil. Dup(cid:259) câţiva ani de c(cid:259)ut(cid:259)ri, am reuşit s(cid:259) dau un r(cid:259)spuns, cu siguranţ(cid:259) incomplet, întreb(cid:259)rii despre num(cid:259)rul filantropilor din cele dou(cid:259) judeţe, Argeş şi Muşcel. Nu atât num(cid:259)rul lor, cu mult peste 600, este impresionant, cât frumuseţea în sine a faptelor ce r(cid:259)zbat din actele de donaţie şi testamentele acestora, nobleţea sufleteasc(cid:259) a celor care şi- au d(cid:259)ruit p(cid:259)rţi însemnate din agoniseala de o viaţ(cid:259), pentru semenii lor, mai ales pentru construcţia de şcoli în folosul copiilor, v(cid:259)zuţi ca viitorul nostru cel mai de preţ. Importanţa social(cid:259) a operei lor este indiscutabil(cid:259). În primul rând, remarc(cid:259)m c(cid:259) fenomenul filantropiei a fost important ca amploare, donaţiile au fost numeroase şi foarte consistente pentru dezvoltarea instituţiilor, mai ales la sate. Aproape c(cid:259) nu exist(cid:259) comun(cid:259) argeşean(cid:259) sau muşcelean(cid:259) unde s(cid:259) nu întâlnim filantropi prin ale c(cid:259)ror donaţii s-au construit şcoli, spitale, dispensare, sedii de prim(cid:259)rii, de b(cid:259)nci populare, biserici, muzee, case de cultur(cid:259) şi multe altele, acolo unde nu erau sau erau insuficiente. Adesea ei au donat nu doar terenul pe care s-au construit localurile acestor instituţii ci şi banii ori materialele de construcţie necesare. Astfel, ei au r(cid:259)spuns nu doar unor nevoi individuale ci şi celor sociale, f(cid:259)când ceea ce statul ar fi f(cid:259)cut cu mare greutate şi întârziere. O asemenea atitudine faţ(cid:259) de nevoile societ(cid:259)ţii, venit(cid:259) nu numai din partea unor personalit(cid:259)ţi înst(cid:259)rite ci şi din partea a numeroşi oameni simpli, este de natur(cid:259) s(cid:259) arunce o lumin(cid:259) favorabil(cid:259) şi corect(cid:259) asupra unui popor prea adesea denigrat pe motivul unei pretinse lipse de civilizaţie. Ori, un popor care nu aşteapt(cid:259), pasiv, doar de la autorit(cid:259)ţile locale ori centrale şi de la bugetul statului, resursele dezvolt(cid:259)rii, este, în mod indubitabil, un popor matur şi civilizat. 2 În al doilea rând, pe lâng(cid:259) nobleţea în sine a gesturilor filantropice, se cuvine s(cid:259) admir(cid:259)m frumuseţea şi, uneori, delicateţea în care au fost redactate actele de donaţie şi testamentele. Numeroase donaţii au vizat dezvoltarea înv(cid:259)ţ(cid:259)mântului prin construirea de şcoli, mai ales la sate, şi adesea vom întâlni formul(cid:259)ri, în preambulul actelor, care încep astfel: „ pentru a proba dragostea ce am avut totdeauna pentru lumina vlăstarelor tinere ale consătenilor mei, dăruiesc…”, iar dania consta într-o suprafaţ(cid:259) de teren situat în centrul satului sau în locurile cele mai indicate pentru amplasarea şcolii. Pentru a-i stimula şi motiva pe cât mai mulţi copii spre înv(cid:259)ţ(cid:259)tur(cid:259), unii filantropi au creat fonduri b(cid:259)neşti separate pentru acordarea de burse sau pentru cump(cid:259)rarea de haine şi rechizite şcolare elevilor s(cid:259)raci şi silitori. În al treilea rând, aceste documente sunt izvoare istorice, ele ajut(cid:259) la cunoaşterea mai exact(cid:259) a istoriei şi nu doar a celei locale, deoarece printre donatori exist(cid:259) câteva personalit(cid:259)ţi de mare anvergur(cid:259) (Dinu şi Vintil(cid:259) Br(cid:259)tianu, Ion Mihalache, Elena Perticari Davila ş.a.) precum şi reprezentanţi ai unor ilustre familii româneşti de pe aceste plaiuri (Golescu, B(cid:259)lcescu, Br(cid:259)tianu, Micescu, B(cid:259)l(cid:259)ceanu ş.a.), prin ale c(cid:259)ror donaţii substanţiale s-au întemeiat instituţii cu rezonanţ(cid:259) la nivel naţional, cum ar fi: Centrul Cultural I.C. Br(cid:259)tianu de la Ştef(cid:259)neşti, Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii de la Goleşti, Muzeul B(cid:259)lceşti, aflat ast(cid:259)zi în judeţul Vâlcea, colegiile naţionale liceale Zinca Golescu şi Maria Teiuleanu din Piteşti, Ion Mihalache din Topoloveni şi multe altele. Totodat(cid:259), printre beneficiarii acestor acte de donaţie, în afara comunit(cid:259)ţilor locale, mai pot fi amintite Academia Român(cid:259), Patriarhia României, Ministerul S(cid:259)n(cid:259)t(cid:259)ţii, Ministerul Culturii şi alte ministere, Episcopia Argeşului împreun(cid:259) cu mai multe m(cid:259)n(cid:259)stiri şi biserici etc., care au fost înzestrate cu diferite bunuri, cu scopul ca aceste instituţii respectabile s(cid:259) foloseasc(cid:259) bunurile primite tot în scopuri filantropice, culturale, civilizatoare. Perioada de timp pe care am avut-o în vedere, cercetând aceste documente, a fost cea antebelic(cid:259) şi interbelic(cid:259), pân(cid:259) în primii ani postbelici. Este cunoscut faptul c(cid:259) regimul comunist, instalat în România dup(cid:259) cel de-al doilea r(cid:259)zboi mondial, a avut drept ţint(cid:259), printre multe altele, confiscarea propriet(cid:259)ţilor funciare, în scopul, pe cât de iluzoriu, pe atât de absurd, al egaliz(cid:259)rii tuturor cet(cid:259)ţenilor. Odat(cid:259) cu deposedarea românilor de propriet(cid:259)ţile lor, aceştia au fost privaţi şi de posibilitatea de a mai face acte filantropice de acest gen. Paradoxal poate s(cid:259) par(cid:259) faptul c(cid:259) cele mai multe donaţii de terenuri apar în primii ani de comunism, dar este evident faptul c(cid:259) acele „donaţii”, f(cid:259)cute în baza unor decrete, n-au avut decât o valoare propagandistic(cid:259), denaturând de fapt esenţa noţiunii de donaţie în folosul comunit(cid:259)ţii. Nu întâmpl(cid:259)tor, aceste acte fac ast(cid:259)zi, dup(cid:259) pr(cid:259)buşirea regimului comunist, obiectul celor mai multe revendic(cid:259)ri de terenuri, soluţionate prin legile de restituire a propriet(cid:259)ţilor funciare. De aceea, chiar dac(cid:259) vor mai fi existat şi în timpul regimului comunist asemenea acte, cu siguranţ(cid:259) ele au fost sporadice şi nereprezentative, prin comparaţie cu epoca anterioar(cid:259). Num(cid:259)rul mare al filantropilor şi diversitatea actelor care le atest(cid:259) binele f(cid:259)cut, m- au determinat s(cid:259) concep aceast(cid:259) lucrare, ca form(cid:259), asemenea unei ediţii de documente. Astfel, fiecare act de donaţie este prezentat în rezumat, doar câteva apar in extenso, iar rezumatele conţin datele esenţiale despre donaţii, precum şi trimiterea la fondul sau la colecţia arhivistic(cid:259) în care exist(cid:259) aceste informaţii, cu speranţa ca cei interesaţi s(cid:259) poat(cid:259) descoperi aceste acte, cu uşurinţ(cid:259) şi cu pl(cid:259)cere, în forma lor original(cid:259) şi complet(cid:259), la Arhivele Naţionale din Piteşti. 3 Ca un pios omagiu adus tuturor filantropilor aflaţi în paginile urm(cid:259)toare, am c(cid:259)tat s(cid:259) întocmesc aceast(cid:259) lucrare astfel încât aceştia s(cid:259) poat(cid:259) fi reg(cid:259)siţi cu uşurinţ(cid:259). I-am grupat în cinci domenii spre care şi-au îndreptat actele de binefacere (înv(cid:259)ţ(cid:259)mânt, s(cid:259)n(cid:259)tate, cultur(cid:259), religie şi administraţie) iar cele dou(cid:259) anexe, (lista alfabetic(cid:259) a filantropilor şi lista localit(cid:259)ţilor de origine a acestora ori, dup(cid:259) caz, beneficiare ale daniilor), urm(cid:259)resc tot punerea lor în centrul atenţiei. Acestor oameni le dator(cid:259)m, îns(cid:259), mult mai mult decât un pios omagiu… Nu în ultimul rând, ţin s(cid:259) aduc sincere mulţumiri Prim(cid:259)riei municipiului Piteşti, instituţie care, în spiritul în care a fost scris(cid:259) aceast(cid:259) carte, m-a ajutat într-un mod substanţial, prin operatorul s(cid:259)u, S.C. AP(cid:258) CANAL 2000 S.A PITEŞTI, în apariţia prezentei lucr(cid:259)ri. Autorul 4 CAPITOLUL I - DONAŢII ÎNVĂŢĂMÂNT D intre toate actele de dona(cid:288)ie şi testamentele cu caracter filantropic, existente în Arhivele Na(cid:288)ionale din Piteşti, cele care au avut în vedere dezvoltarea învă(cid:288)ământului, prin ridicarea de şcoli sau prin ajutorul material direct, oferit unor copii, sunt, nu doar cele mai numeroase, ci şi cele mai încărcate de noble(cid:288)e şi de utilitate socială, deoarece au fost adresate genera(cid:288)iei tinere, de care s-a legat mereu viitorul (cid:288)ării. Plaiurile Argeşului şi ale Muşcelului, prin compara(cid:288)ie cu alte zone ale (cid:288)ării, au cunoscut mai de timpuriu binefacerile şcolii. Este relevant, din acest punct de vedere, faptul că una dintre cele mai vechi şcoli publice din (cid:287)ara Românească s-a înfiin(cid:288)at la Câmpulung, în anul 1669, printr-un hrisov al domnitorului Antonie Vodă din Popeşti. Mai târziu, la 1/13 mai 1826, logofătul Dinicu Golescu înfiin(cid:288)ează, pe moşia sa de la Goleşti, lângă Piteşti, o şcoală cu un program iluminist modern. Este prima şcoală de nivel superior, în limba română, din mediul sătesc, aici fiind chema(cid:288)i să predea străluci(cid:288)i dascăli ai timpului precum Aaron Florian sau Ion Heliade Rădulescu. Ulterior, au apărut alte şcoli în oraşele Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, precum şi în multe localită(cid:288)i rurale, astfel încât Legea instruc(cid:288)iunii publice de la 1864 a domnitorului reformator Alexandru Ioan Cuza avea aici baze temeinice pentru a institui obligativitatea învă(cid:288)ământului primar de ambele sexe. Cu toate acestea, re(cid:288)eaua şcolară se confrunta, în a doua jumătate a secolului al XIX- lea, cu o acută lipsă de localuri cu destina(cid:288)ia de şcoală, în special la sate, unde şcolile func(cid:288)ionau în tot felul de clădiri, închiriate şi adaptate pe cât posibil la necesită(cid:288)ile minimale ale unei şcoli. Cum tânărul stat modern român, creat prin unirea Moldovei cu (cid:287)ara Românească la 1859, a reuşit, în numai câteva decenii, progrese şi înfăptuiri remarcabile (cucerirea independen(cid:288)ei de stat, ridicarea statului la rangul de regat, desăvârşirea procesului istoric de unificare teritorială), nevoia de ştiutori de carte a devenit mai acută ca niciodată. Nu întâmplător, învă(cid:288)ământul românesc a fost condus atunci, la grani(cid:288)a secolelor XIX – XX, de unul dintre cei mai mari şi mai eficien(cid:288)i miniştri din istoria noastră, Spiru Haret, cel pe care însuşi Nicolae Iorga avea să-l numească „marele ministru”. Fără să dispună de bugete îndestulătoare pentru învă(cid:288)ământ, Spiru Haret a reuşit să mobilizeze nu doar ministerul instruc(cid:288)iunii publice, ci întreaga societate, pentru cauza dezvoltării şi modernizării şcolii. Iar răspunsul pe care l-au dat atunci românii, nu doar chemării ministrului Haret ci şi unei evidente necesită(cid:288)i na(cid:288)ionale, a fost unul strălucit, pe care adesea, în loc să-l aşezăm în memoria colectivă, îl ignorăm. Astfel, în fiecare localitate, aproape în fiecare sat din jude(cid:288)ele Argeş şi Muşcel, compatrio(cid:288)ii noştri - nu doar cei înstări(cid:288)i, ci şi mul(cid:288)i oameni de condi(cid:288)ie medie - au dăruit terenul pe care să se construiască localul de şcoală, adesea au contribuit şi cu materiale de construc(cid:288)ie sau cu bani pentru a grăbi ridicarea şcolii. Al(cid:288)i donatori au dăruit importante fonduri băneşti din care, pe termen lung, s-au acordat burse elevilor săraci dar merituoşi, s-au cumpărat haine şi rechizite şcolarilor din familii nevoiaşe. Iar actele de dona(cid:288)ie prin care s-au realizat aceste lucruri sunt formulate, uneori, cu o inegalabilă noble(cid:288)e şi gingăşie: „ Această donaţie o fac pentru dragostea ce o păstrez, ca fiu al comunei Olanu şi ca luminător al Generaţiei de mâine din România 5 întregită care va forma temelia ţării mărite şi cu obligaţia pentru comitet să nu schimbe destinaţia clădirii, iar în faţa şcoalei să aşeze monumentul eroilor comunei Olanu, cari şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului naţional”, scria învă(cid:288)ătorul Toma Vasiloiu din comuna Broşteni, jude(cid:288)ul Argeş, în actul prin care dona, în anul 1927, dreptul său de moştenire asupra unui teren în întindere de 1248 m.p., pe care fusese construită o clădire pentru a fi folosită ca şcoală de către copiii din comuna Olanu, jude(cid:288)ul Argeş. Printre donatorii care au contribuit la dezvoltarea şcolii pe plaiurile Argeşului şi ale Muşcelului întâlnim figuri luminoase, adevărate personalită(cid:288)i locale, unele chiar cu anvergură na(cid:288)ională, care au făcut dona(cid:288)ii substan(cid:288)iale, producătoare de efecte benefice în plan şcolar până în ziua de azi. Iată, pe scurt şi în ordine cronologică, ce au înfăptuit câ(cid:288)iva dintre aceştia: Nicolopol Ion, mare proprietar din Piteşti, a întocmit la data de 3 mai 1874 un testament olograf prin care-şi anula un testament anterior, din 16 ianuarie 1859, stabilind ceea ce urma să se întâmple cu averea sa după trecerea la cele veşnice. Din cele 10 puncte ale testamentului, punctual 6 are o certă valoare filantropică şi după punerea lui în practică, numeroase promo(cid:288)ii de elevi au beneficiat de binefacerile acestuia, ca şi mul(cid:288)i dintre pacien(cid:288)ii spitalului din Piteşti. Iată con(cid:288)inutul punctului 6 din testament: “ Moşia Dobrogostea-Vărzari din districtul Argeş, cu morile, după încetarea din viaţă a soţiei mele Mariţa va rămâne proprietate a scoalei şi spitalului din oraşul Piteşti pentru învăţământul băieţilor şi căutarea bolnavilor, sub îngrijirea şi administrarea întregului consiliu judeţean şi întregului consiliu comunal, arendându-se prin licitaţie, în prezenţa amândurora arătatelor două autorităţi iar venitul să îl împartă pe din două.”1 Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, sub preşedin(cid:288)ia primarului Piteştiului şi a prefectului de Argeş, s-a constituit o epitropie care a administrat fondul Nicolopol, constituit prin valorificarea bunurilor moşiei de la Dobrogostea. Veniturile acelei moşii au fost substan(cid:288)iale, permi(cid:288)ând anual întocmirea unui adevărat „buget Nicolopol” în cadrul bugetului primăriei oraşului, pe baza căruia s-au făcut multe acte caritabile în Piteşti, atât în învă(cid:288)ământ cât şi în sănătate. După primul război mondial, prin ampla reformă agrară care a fost legiferată în anul 1921, a fost expropriată o parte a acelei moşii - aproximativ 31 hectare teren arabil - în folosul (cid:288)ăranilor din zonă, iar administratorii moşiei (primăria şi prefectura) au primit ca despăgubire suma de 26.900 lei, reprezentând 80% din valoarea terenului expropriat. Suma nu putea fi folosită prin retragere integrală, ci în rate bianuale, de la Casa de Depuneri şi Consemna(cid:288)iuni, prin intermediul Creditului Ipotecar. În anul 1925 Ministerul Sănătă(cid:288)ii a cerut Primăriei Piteşti testamentul original al lui Ion Nicolopol pentru ca, pe baza lui, să ob(cid:288)ină în justi(cid:288)ie dreptul de administrare separată, în interes sanitar, a jumătate din moşia Dobrogostea-Vărzari, rămasă după expropriere (chiar şi după expropriere, moşia mai avea circa 500 ha teren arabil, izlaz, pădure, mori etc.). Cum primăria şi prefectura s-au opus, invocând prevederea din testament potrivit căreia administrarea moşiei se face de către cele două consilii – jude(cid:288)ean şi comunal (orăşenesc) – s-a ajuns chiar în justi(cid:288)ie, la Tribunalul Argeş, unde prefectul de Argeş, nimeni altul decât Armand Călinescu, s-a pronun(cid:288)at foarte convingător, în anul 1929, pentru respingerea preten(cid:288)iilor formulate de ministerul sănătă(cid:288)ii. Chiar dacă testamentul lui Ion Nicolopol a generat un litigiu între autorită(cid:288)ile menite să-l pună în practică, se 1 Arhivele Na(cid:288)ionale Argeş, fond Primăria oraşului Piteşti, dos. 43/1925-1929, f. 18. 6 cuvine să-l apreciem la justa lui valoare, deoarece numeroşi bolnavi şi genera(cid:288)ii întregi de elevi piteşteni au beneficiat de prevederile lui generoase. Teiuleanu Dimitriu I. Maria din Piteşti a întocmit, în anul 1899, un act de dona(cid:288)ie care, încă din preambul, ne creează dilema de a nu şti ce ne impresionează mai mult la această doamnă a Piteştiului, tragismul pierderii unicului său fiu, apoi a so(cid:288)ului, evenimente care au lovit-o fără s-o doboare, sau altruismul şi devotamentul ne(cid:288)ărmurit fa(cid:288)ă de semenii săi, în raport cu care a găsit „un (cid:288)el mai înalt”: „A fost voin(cid:288)a Domnului să pierd pe unicul meu fiu Constantin căruia în curând i- a urmat şi scumpul meu so(cid:288) Ion Hagi Dimitriu Teiuleanu. Din acel moment dureros al pierderii fiului nostru, munca unei întregi vie(cid:288)i ar fi rămas ca fără scop dacă atât eu cât şi so(cid:288)ul meu nu ne-am fi hotărât fără şovăire ca prinosul sârguin(cid:288)elor şi economiilor noastre să-l închinăm unui (cid:288)el mai înalt. Am sim(cid:288)it ca o datorie creştinească de a face oricând am putut ca din roadele muncii pe care Domnul ne-a îngăduit mie şi so(cid:288)ului meu să le agonisim, să se împrăştie pe cale bine chibzuită şi spre alinarea nevoilor altora. Asemenea simt ca o datorie cetă(cid:288)enească, când statului nostru i se cer mereu şi grăbit atâtea jertfe, pentru ca poporul nostru să se ridice la timp, acolo unde e chemat să ajungă, ca fiecare dintre noi, cu ce putem şi când putem, să nu stăm la cumpănă a ne da obolul spre a-l ajuta în opera lui patriotică şi scumpă nouă tuturora, de a lumina poporul nostru şi a-l pregăti ca prin muncă cinstită şi rodnică să trăiască politiceşte şi economiceşte liber în mijlocul celorlalte neamuri. Şi deoarece cu mintea mea mărginită am ajuns la credin(cid:288)a că de mare folos ar fi neamului nostru răspândirea cât mai întinsă a instruc(cid:288)iunii şi educa(cid:288)iunii profesionale şi casnice, şi cum cugetarea chiar îmi îngăduie a mă gândi la tot neamul pe când puterile îmi permit a veni cu slab ajutor în serviciul acestei necesită(cid:288)i sociale abia pentru un punct al (cid:288)ării noastre, mic însă foarte scump, pentru oraşul Piteşti. Ştiind că fapta bună, oricât de neînsemnată să fie, nu este de dispre(cid:288)uit căci deşi alină ea suferin(cid:288)e pu(cid:288)ine, ce e drept, dar poate fi dătătore de pildă altora, m-am hotărât astăzi din libera mea voin(cid:288)ă să fac aici arătatul act de danie. Dăruiesc Onor Ministerului Instruc(cid:288)iunii Publice şi al Cultelor jumătate din averea mea constând din […]”. Cum actul de dona(cid:288)ie este publicat integral în acest capitol, se poate afla în ce a constat jumătate din averea sa, precum şi modul cum a în(cid:288)eles să decidă, printr-o în(cid:288)elegere cu ministrul instruc(cid:288)iunii publice, din anul 1908, asupra folosirii fondurilor băneşti donate. Trebuie să precizăm că şcoala a func(cid:288)ionat şi anterior dona(cid:288)iei din anul 1899, ini(cid:288)ial pe cheltuiala primăriei, între 1897 şi 1899, apoi de la bugetul statului şi din fondurile donate. În anul 1908, urmare în(cid:288)elegerii dintre donatoare şi ministrul instruc(cid:288)iunii publice, pentru a nu se suprapune cheltuielile de la buget cu cele provenite din dona(cid:288)ie, Maria Teiuleanu a întocmit un act adi(cid:288)ional modificativ şi explicativ al actului de dona(cid:288)ie din 1899, hotărând ca, din dona(cid:288)ia sa, să fie finan(cid:288)ate următoarele activită(cid:288)i suplimentare: un curs de religie şi de morală, un curs de economie domestică, un curs de limba franceză, un curs de contabilitate, înfiin(cid:288)area unui atelier de broderie artistică na(cid:288)ională, angajarea unei pedagoge care să se ocupe de buna purtare a elevelor (un fel de guvernantă care, dacă nu era româncă, să fie preferată una de origine germană şi să sus(cid:288)ină şi un curs de conversa(cid:288)iune în limba germană). În afara acestor activită(cid:288)i, donatoarea a instituit două rânduri de premii anuale pentru elevele merituase, atât pentru rezultatele la învă(cid:288)ătură cât şi pentru lucrările practice. Este de remarcat faptul 7 că atelierul de broderie şi (cid:288)esătorie a avut o contribu(cid:288)ie majoră la evolu(cid:288)ia şcolii, confec(cid:288)iile fiind bine vândute pe pia(cid:288)ă iar din sumele substan(cid:288)iale încasate s-au cumpărat maşini de cusut, războaie de (cid:288)esut şi altele. Dacă astăzi, după mai mult de un secol de activitate, în Piteşti func(cid:288)ionează prestigiosul Colegiu Economic „Maria Teiuleanu”, care de-a lungul timpului a fost şcoală profesională de fete, liceu industrial de fete, şcoală pedagogică de educatoare, şcoală medie, liceu economic, acest fapt se datorează într-o mare măsură actului filantropic din anul 1899 al remarcabilei doamne Maria Dimitriu Teiuleanu. Un alt remarcabil act filantropic, cu implica(cid:288)ii benefice pentru dezvoltarea învă(cid:288)ământului argeşean, a fost opera unei alte doamne a Piteştiului, Sevasti(cid:288)a Vasilescu, şi datează din anul 1921. În acel an, Sevasti(cid:288)a Vasilescu a întocmit un testament prin care lăsa Ministerului Instruc(cid:288)iunii Publice cea mai mare parte a averii sale „cu rugămintea şi îndatorirea ca pe locul caselor mele sus arătate […] să facă un local de şcoală propriu pentru o şcoală de fete care să servească la instrucţiunea şi educaţiunea femeii”.2 Actul de binefacere fusese gândit cu mai mult timp înainte, când încă trăia so(cid:288)ul Sevasti(cid:288)ei, Mihail Vasilescu, cei doi hotărând împreună să contribuie la apari(cid:288)ia şi înzestrarea unei şcoli secundare de fete în Piteşti. Necesitatea acestei şcoli fusese recunoscută şi de autorită(cid:288)ile centrale, astfel că la 5 septembrie 1919 apare Decretul lege nr. 3868, prin care se înfiin(cid:288)a Şcoala secundară de fete din Piteşti, iar printr-un ordin ministerial din 6 iulie 1921, şcoala a început să func(cid:288)ioneze efectiv, în nişte camere închiriate, din septembrie 1921. Întrucât cheltuielile cu chiria şi cu între(cid:288)inerea localului în care func(cid:288)iona şcoala reveneau primăriei şi comitetului şcolar, şcoala func(cid:288)ionând în primii ani ca institu(cid:288)ie extrabugetară, era clar că bugetul primăriei n-ar fi putut asigura pe termen lung existen(cid:288)a acesteia şi de aceea gestul so(cid:288)ilor Vasilescu trebuie văzut în adevărata sa lumină. Încă de la punctul 1 al testamentului, Sevasti(cid:288)a Vasilescu lăsa în proprietatea Ministerului Instruc(cid:288)iunii Publice, Casa Şcoalelor, casele sale din Piteşti, str. Egalită(cid:288)ii nr. 88, şi terenul aferent, pentru ca autorită(cid:288)ile să aibă un loc în care să înceapă construc(cid:288)ia şcolii. Conştientă că o adevărată şcoală nu poate func(cid:288)iona decât într-un local adecvat, a mai trecut în proprietatea ministerului moşia sa Vlăşcu(cid:288)a Burdea din comuna Hârseşti, jude(cid:288)ul Argeş, cât mai rămăsese din ea după expropriere, pentru ca sumele de bani ob(cid:288)inute prin valorificarea ei să fie folosite la construirea noului local. În acelaşi scop, mai dăruia suma de 114661 lei pe care urma să-i primească pentru ceea ce deja fusese expropriat din moşia Vlăşcu(cid:288)a Burdea, precum şi suma de 69000 lei pe care îi avea într-un cont la Casa de Depuneri. Prin acelaşi testament lăsa suma de 24000 lei pentru a se constitui „Fondul Mihail şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu” ce va fi trecut în bugetul primăriei, pentru ca, anual, să se cumpere haine şi încăl(cid:288)ăminte copiilor săraci din Piteşti. Partea de sus a terenului donat, din zona străzii Traian, o dăruia Bisericii Sf. Treime din Piteşti, fostul Schit Beşteleu, conform punctului 4 din testament, suprafa(cid:288)a terenului nefiind precizată. Din testament nu au fost excluse nici rudele so(cid:288)ilor Vasilescu dar ceea ce au primit acestea, prin compara(cid:288)ie cu ceea ce a primit comunitatea, reliefează valoarea filantropică a actului. Astfel, cu excep(cid:288)ia unui nepot al so(cid:288)ului Sevasti(cid:288)ei, care a primit moşia „Gura Boului” din jude(cid:288)ul Olt, ceilal(cid:288)i 9 nepo(cid:288)i au primit sume cuprinse între 1000 şi 6000 lei, iar dacă vreunul dinte ei refuza legatul, suma era afectată măririi fondului destinat copiilor săraci. Din dorin(cid:288)a unei contribu(cid:288)ii băneşti cât mai substan(cid:288)iale la construc(cid:288)ia şcolii de fete, Sevasti(cid:288)a Vasilescu a vândut ea însăşi partea neexpropriată din moşia Vlăşcu(cid:288)a 2 Idem, fond Tribunalul judeţului Argeş, dos. 14/1921, act autentic nr.1330. 8 Burdea iar în anul 1922 a încheiat un codicil3 prin care a dispus ca întreaga sumă rezultată din această vânzare, ce se va găsi la încetarea sa din via(cid:288)ă, să fie folosită la construc(cid:288)ia şcolii. În anul 1923 a încheiat un al doilea şi ultim codicil4, reafirmându-şi dorin(cid:288)a ca întregul fond lăsat prin actele anterioare să fie folosit la construc(cid:288)ia noului local de şcoală, pe locul caselor sale din Piteşti, strada Egalită(cid:288)ii nr. 88, men(cid:288)inând şi celelalte dispozi(cid:288)ii care nu erau contrarii ultimului codicil. De remarcat că toate cele trei acte au fost redactate la domiciliul Sevasti(cid:288)ei Vasilescu care era bolnavă şi imobilizată la pat, fapt ce nu i-a alterat în niciun fel hotărârea. Urmarea acestei hotărâri de nestrămutat este faptul că astăzi, la peste 90 de ani de la mărinimosul testament, Piteştiul se mândreşte cu o prestigioasă institu(cid:288)ie de învă(cid:288)ământ, Colegiul na(cid:288)ional liceal „Zinca Golescu”, care a format de-a lungul timpului mii şi mii de liceeni, mul(cid:288)i dintre ei devenind mai apoi specialişti de vârf în diverse domenii de activitate. Să privim însă acest act filantropic, ca şi pe celelalte, şi din altă perspectivă, nu doar din cea atât de facilă a constatării şi contemplării că anumite persoane animate de porniri altruiste au realizat lucruri deosebite pentru societate. Să vedem cum se raportează şi societatea românească la binefăcătorii ei, pentru că atitudinea noastră fa(cid:288)ă de aceste persoane este definitorie pentru starea morală în care ne aflăm. Din acest punct de vedere, testamentul Sevasti(cid:288)ei Vasilescu poate constitui un adevărat studiu de caz şi poate produce o dezbatere vie în societatea argeşeană, deoarece noi am răspuns – consider eu – unui act de mare noble(cid:288)e, cu o ingratitudine fără margini. Citind testamentul în întregime nu putem omite că autoarea lui, dăruindu-şi terenul, casele şi banii pentru construc(cid:288)ia şcolii de fete, a pus şi o condi(cid:288)ie cât se poate de clară: „[…] şi care şcoală în veci să poarte numele de şcoala „Mihail şi Sevastiţa Vasilescu”. Ori noi constatăm că, astăzi, şcoala se numeşte Colegiul na(cid:288)ional liceal „Zinca Golescu” Piteşti, după ce mul(cid:288)i ani, din 1971, s-a numit Liceul „Zinca Golescu”. E cazul să facem un scurt istoric al institu(cid:288)iei. În primii ani ai existen(cid:288)ei sale, între 1921 şi 1924, s-a numit Şcoala secundară de fete gradul al II-lea Piteşti. În anul 1923 a încetat din via(cid:288)ă Sevasti(cid:288)a Vasilescu iar autorită(cid:288)ile au început demersurile pentru punerea în practică a testamentului. Într-o adresă a Ministerului Instruc(cid:288)iunii Publice către preşedintele comitetului şcolar al şcolii de fete din Piteşti, din 26 aprilie 1924, se arăta : „Avem onoare a vă face cunoscut că acea şcoală va purta numele de „Mihail şi Sevastiţa Vasilescu” pentru memorizarea eternă a fericiţilor donatori. Am luat măsuri pentru obţinerea cuvenitului Decret Regal, asupra acestei numiri.”5 Construc(cid:288)ia localului a început în primăvara anului 1925 şi s-a încheiat în anul 19286 iar de la 1 septembrie 1928 devine Liceul de fete „Mihail şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu”. Multă vreme şcoala a purtat, cum era şi firesc, numele generoşilor donatori, chiar dacă au mai apărut momente importante în evolu(cid:288)ia ei, care au dus la mărirea patrimoniului acesteia, cum s-a întâmplat în anul 1936, când comitetul şcolar a cumpărat un teren învecinat, cu construc(cid:288)ii pe el, de la comerciantul Raul Rosenthal. Ultimele registre matricole care poartă în antet numele „Mihail şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu”, impecabil întocmite şi completate cu situa(cid:288)ia şcolară a elevelor, datează din anul 1947. Începând cu anul 1948, din titulatura liceului dispare numele donatorilor şi timp de peste două decenii, institu(cid:288)ia s-a numit, simplu, Liceul de fete Piteşti, ceea ce, în logica vremurilor, poate fi 3 Ibidem, dos. 15/1922, act autentic nr.1463. 4 Ibidem, dos. 4/1923, act autentic nr. 301. 5 Idem , fond Liceul Zinca Golescu Piteşti, dos.3/1923-1924. 6 Ibidem, dos.8/1943. 9 în(cid:288)eles. Ceea ce nu mai poate fi în(cid:288)eles decât ca o mare ingratitudine, cum spuneam mai sus, s-a întâmplat în anul 1971, la semicentenarul liceului, şi constă în atribuirea unui alt nume drept titulatură a liceului, cel al Zincăi Golescu. Vreau să fiu bine în(cid:288)eles. Zinca Golescu înseamnă şi pentru mine, ca pentru oricine, o reprezentantă demnă a ilustrei familii de boieri Goleşti care au înnobilat, la vremea lor, plaiurile Argeşului şi ale Muşcelului. Numele ei ar putea spori prestigiul nu doar al unui liceu de fete ci chiar al unei universită(cid:288)i locale, al oricărei institu(cid:288)ii de învă(cid:288)ământ sau de cultură. Dar cu fostul liceu de fete din Piteşti este altceva. Acesta îşi are originile în testamentul Sevasti(cid:288)ei Vasilescu, acceptat, la vremea lui, de întreaga comunitate piteşteană, cu toate clauzele sale. Câtă vreme acea institu(cid:288)ie şcolară va func(cid:288)iona acolo unde se află astăzi, pe un teren donat dar având o altă denumire decât cea a ctitorilor săi, ne aflăm în afara moralită(cid:288)ii, poate şi a legalită(cid:288)ii, perpetuând o impietate ale cărei rădăcini se află în trecutul nostru comunist. Sunt necesare câteva precizări pentru a lămuri cum şi de ce s-a petrecut acea impietate. Regimul politic „popular” instaurat în România postbelică era hotărât să şteargă din memoria colectivă orice faptă bună petrecută în timpul „regimului burghezo – moşieresc reac(cid:288)ionar”. Şi cum Mihail şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu, în calitatea lor de moşieri, n-aveau defel „origini sănătoase”, trebuia ca numele lor să dispară rapid de pe frontispiciul liceului şi din antetul actelor acestuia. Cunoaştem cu to(cid:288)ii faptul că, în epoca lui Nicolae Ceauşescu, cultul personalită(cid:288)ii ajunsese atât de absurd încât nicio personalitate politică din ultimul secol nu putea sta alături de busturile şi de portretele „tovarăşului”, ultimii accepta(cid:288)i fiind Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu. Peste tot în (cid:288)ară, măsura a fost rapid însuşită şi pusă în aplicare de aparatul de partid, pe cât de potent, pe atât de slugarnic, iar Argeşul, (cid:288)inutul de baştină al marilor Brătieni, nu a făcut excep(cid:288)ie, ba chiar se poate spune cu multe argumente că dimpotrivă. Ideologia comunistă a încercat cu disperare să creeze o nouă istorie, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, minimalizând meritele istorice ale partidelor „burgheze” şi ale monarhiei, dar exagerând până la ridicol rolul excrescen(cid:288)ei bolşevice din (cid:288)ara noastră – partidul comunist – apărut, ca o stranie coinciden(cid:288)ă, chiar în anul testamentului de care ne ocupăm, 1921. În primii ani ai erei postbelice, în timp ce ultimii reprezentan(cid:288)i ai vechiului regim erau extermina(cid:288)i în închisorile comuniste sau la Canal, vânătoarea s-a extins şi asupra personalită(cid:288)ilor deja decedate dar încă periculoase pentru noul regim. Pe acest fond ideologic, personalită(cid:288)ile autentice nu puteau fi invocate decât dacă apar(cid:288)ineau unei perioade istorice mai vechi de un secol. Aşa se explică faptul că până şi Liceul Brătianu, vechea şcoală de băie(cid:288)i a Piteştiului, a fost rebotezat cu numele mai convenabil de Nicolae Bălcescu, personalitate suficient de îndepărtată în timp pentru a fi agreată de regimul comunist. Nu putea face excep(cid:288)ie mai recent înfiin(cid:288)atul liceu de fete „Mihail şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu”, ctitorit de nişte moşieri, exploatatori prin defini(cid:288)ie şi duşmani ai poporului, pe cale de consecin(cid:288)ă. Dacă de-a lungul întregii epoci comuniste liceul ar fi rămas fără numele vreunei personalită(cid:288)i, astăzi se putea reveni cu uşurin(cid:288)ă la vechea denumire, respectând astfel dorin(cid:288)a şi condi(cid:288)ia testatoarei. Acum însă, acest lucru este, dacă nu imposibil, foarte greu de realizat. Numeroase promo(cid:288)ii de elevi care au absolvit acel liceu, timp de aproape patru decenii, se mândresc, cum e şi firesc, cu „brendul” Zinca Golescu, majoritatea lor neştiind, probabil, istoricul institu(cid:288)iei. Evident, între numele celor două remarcabile doamne, Zinca Golescu şi Sevasti(cid:288)a Vasilescu, numele primeia are o notorietate mai mare. Să fim însă de acord cu faptul că şi numele de Sevasti(cid:288)a Vasilescu ar fi avut, pe 10