Eseuri de hermeneutică

308 Pages·1995·11.668 MB·romanian

by  Paul Ricoeur

ESEURI DE ERENEUTICĂ
PAUL RICEUR (n.1913) este nul dintre cei mai impor­
tnţi ilozoi frncezi contemporani. A ost proesor la mai
multe universităţi din Frnţa (Strasborg, Sorbona, Nntere)
şi din America de Nord (Montreal, Yale, Chicago). Situat n
descendenţa lui Edmund Husserl şi Krl Jaspers, Paul
Riceur s-a dedicat unei ilozoii de tip academic, situndu-se
deprte de mOdele ce-au bîntuit periodic peisajul gîndii
frnceze. Studiile sale abordează, din persectiva hemeneu­
ticii, deopotivă limbajul, literatura, religia şi enomenele
sociale. Este, oate, gnditorul rancez cel mai bine plasat
pentru a realiza o confntare mutual proitabilă şi ţintind la
o sinteză supeioră înre gîndirea continentală ranceză şi
gemnă, de o prte, şi ilozoia nalitică nglo-meicană,
de cealaltă prte.
OPEE PRNCIPLE: De l'interpretation. Essai sur Freud
(1965); e conlit des inteprelations (1969); La Metaphore
\'ive (1975; trad. rom. 1984); Temps et Recit(l983-1985);
A l'ecole de a phenomenologie (1986).
PAUL RICEUR
ESEURI
V
DE HERMENEUTICA
Traducere de
VASILE TONOIU
HUMANITAS
Coerta
IOANA DRAOMIRSCU MARDARE
PAUL RICEUR
DU XE AL 'ACION. SSIS D'EETIQE, I
© Editions du Seil, 1986
© Hnnitas, 1995, penu prezenta versine romnecă
ISBN 973-20511-0
Prefaţă
Cititoul va găsi aici reunite principalele rticole e cre le-m
publicat în Frnţa sau în străiătate în ultimii cincisprezece ni.
Această culegere continuă volumul Le conit des intepreaions
cre acoerea perioada ilor şaizeci. Nu am păstrat acelaşi titlu
penru această serie de rticole datorită faptului că, în mre
pate, sînt i puţin precupat aici să apăr legitimitatea unei
ilozoii a interpretării aţă cu ceea ce-mi apărea atunci ca o
provcare, ie că e vorba de semiotică sau de psihanaliză.
Nemaisimţnd acum nevoia să justiic dreptul la existenţă al unei
discipline pe cre o practic, ă dedic ei nestingherit şi n absenţa
oricrei preocupri aologetice.
Ce-i drept, primele trei eseuri poartă încă senul unei exi­
gente de legitimitate; dr ncerc să ă situez nu atît faţă de
anumiţi concurenţi prezumaţi, cît în raot cu propria mea
radiţie de gndire. Mai întîi răt că hemeneutica - au teoria
generală a nterpretrii -n-a înceat nicidată „să se explice cu"
fenomenologia husserlină; ea iese din aceasta, în dublul sens
al cuvîntului: este lcul de unde provine, dar şi lcul pe cre
1-a părăsit (nr-o altă culegere intitulată A 1'6cole de la phe­
nomenoloie şi publicată la Vrin pot fi citite studiile mai
tehnice pe cre le-m scris). Aoi reconstitui seria de predece­
sori e care hemeneutica contemornă -adică postheidegge­
riană - o conjugă cu ascendenţa ei husserliană; numele lui
Schleieracher vine astfel să se nscrie alături de cel al lui
Husserl, dar ră să-l înlcuiască. Tema disanţării îmi oferă
prilejul de a mrca propria mea conribuţie la şcoala fenomen­
logică-hemeneutică -şcoală destul de bine cracterizată prin
rolul pe care îl atribui instnţei critice n toate operaţiile de
5
refaţă
gîndire ce tin de interpretare. Acelaşi recurs la această instnţă
mi-a ermis altădată să trsom n aliaţi adversarii cu cre
polemizm.
Textele din a doua serie ilusrează mai bine tonalitatea pacii­
că e cre o asum în această lucrre. Aici fac hemeneutică. m
spus de unde vin. Acum spn încoro merg. Se afirmă gradual o
dominntă în această încercre de hemeneutică militntă,
anume reînscrierea progresivă a teoriei textului în teoria acţiunii.
n ond, ceea ce m-a interesat întotdeauna cel mai mult în aaliza
semiotică sau semantică a textelor este cracterul pradigatic
al coniguraţiei lor în raot cu structurrea cîmpului practic în
cre omeii figureză ca ageni sau pacienţi. Desigur, textele -
!n principal cele literare - sînt nsmbluri de sene cre au
rupt ntr-o măsură mai mare sau mai mică legăturile lor cu
lucrurile pe cre se consideră că le desemnează. Există însă,
printre aceste lucuri spuse, oameni cre acţionează şi suferă;
mai mult, discursurile sînt şi ele acţiuni; de aceea legătura
mimetică -în sensul cel mai activ al temenului - între actul
rostirii (şi citirii) şi acţionarea efectivă nu este niciodată ruptă
complet. A devenit dor mai complexă, mai indirectă, datorită
upturii între signum şi res. Eseurile cre compun a doua
secţi-ne produc, pas cu pas, răsturea de prioritate prin care
preocuprea practică redobîndeşte preeminenta pe cre o con­
cepţie limitată despre textualitate începe să o oblitereze. Eseul
iniţial şi eseul final* mrchează astfel tenenus a quo şi te1i­
nus ad quem ale acestei deplasări de accent; la punctul de ple­
cre, textul şi structurarea a intenă, tinînd seama totuşi, n
surdină, de puterea lui de reigurre exteă; la punctul de sosire,
o schiţă a conceptului de raţine practică şi irupţia acţiuii în
timpul prezent sub oma iniţiativei. Eseul inedit în frnceză şi
cre s-a bucurat de succes n limba engleză sub titlul „Mdelul
textului: acţiunea raţională considerată ca text" mrchează re-
Este vorba de eseul intitulat „Iniţiativa", care nu a ost inclus n
•
versiunea de faţă. Heneneutul desfăşoară aici o mditaţie ilozofică
asupra locului şi semniicaţiei prezenului a celui personal şi a celui
-
istoric -în arhitectura timpului. Acestei laturi speculative a meditaţiei
îi umează abordrea asectului practic: raportarea prezentului la
acţiune, la implicatiile şi pelungile ei etice şi politice (n. t.).
6
reaţă
cerea de la o problematică la cealaltă, noţiunea de text nepierzîn­
du-şi totuşi ceea ce m numit mai sus caracteul său paradigma­
tic: aici, îsă, „modelul a" devine „modelul pentu", potrivit
unei ormule fericite a antropologului Cliford Geetz. Vechea
polemică între explicaţie şi comprehensine poate i atunci relu­
ată cu eoturi noi, nr-un ses mai puţin dihotomic şi mai dialec­
tic, avînd şi un cmp de aplicaţie mai lrg: nu numai textul, dr şi
istoriografia şi prxis-ul. Cît priveşte rolul atribuit imaginaţiei n
activitatea de conigurre a textului şi de reigrare a acţiunii, el
n�ţă tematica pţii a treia.
n ultima secţiune au ost reunite cîteva eseuri n cre pre­
domină tema ideologiei. Ele ac legătra cu gupul anterior prin
rolul atribuit imaginaţiei creatore şi schematismului în plnul
practicii sociale. Această funcţie speciică a imagiaţiei trebuie
apropiată de rolul pe cre i-l acord în alte lucrări -La Meaphore
vive şi Temps et Recit. În plus, analiza fenomenului ideologic
întîlneşte critica ideologică, în sensul lui K.O. Apel şi Jrgen
Haemas, şi oferă un exemplu concret de integrre a instnţei
critice în procesul interpretativ, potrivit promisiuii enunţate mai
sus. Culegerea se încheie cu o relecţie de naură întrucîtva
tehnică asupra rapoturilor dinre etic şi politic; această schiţă
constituie începutul nei cercetări mai sistematice, cre rîne de
efectuat, cu privire la conexiuile stnnse dintre teoria acţiii,
teoria naraţinii şi teoria etico-politică.
m considerat util să situez în funtea acestei culegeri de
eseuri o lucrre destinaă iniţial nui public de limbă engleă, n
cre ambiţiom ă ofer o imagne de nsamblu asupra cercetării
mele în domeniul ilozofiei, alări de alţi doisprezece filozoi
rancezi. Această lucrre a ost inclusă n volumul de aţă din
două motive: mai întîi, ea oferă un rezumat al studiilor mele
recente privind funcţia metaforică şi funcţia nrativă, şi com­
pensează astfel eliminrea voită a tuuror ticolelor cre au
susţinut consrucţia lucrărilor mele sistematice din cele două
domeii; n plus, acest eseu pezintă paticulritatea de a prcurge
în sens invers etapele care au condus de la primele mele lucrări
asupra lui Husserl la redactarea cărţilor a Meaphore vive şi
Temps et Reit. La capătul acestui itinerar răstuat, cititoul este
condus n pragul primei serii de eseuri reunite în acest volm.
PAL RICER