Dictionar explicativ si practic al limbii romane

2187 Pages·2006·8.99 MB·English

A I
A I
prep.
1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a
trandafir.2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a
ploaie.

/<lat. ad

A II
A II
interj.
(se foloseşte pentru a exprima: a) bucurie, plăcere, admiraţie; b)
surprindere, mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d)
reamintire bruscă).

/Onomat.

ABACĂ
ABÁ//CĂ ~ce
f. arhit.
Placă de piatră aşezată de partea superioară a capitelului unei coloane,
care susţine arhitrava.

/<fr. abaque

ABACTERIAN
ABACTERI//ÁN ~ánă
(~éni, ~éne)

Care este lipsit de bacterii.
/<fr. abactérian

ABAJUR
ABAJÚR ~uri
n.
Dispozitiv (decorativ) care se pune la o lampă, pentru a dirija razele
în direcţia dorită.

/<fr. abat-jour

ABANDON
ABANDÓN ~uri
n.
1) v. A ABANDONA.2) Renunţare a unui concurent de a continua o
probă în care este angajat. • ~ de familie părăsirea familiei, a copiilor
de către persoana care are obligaţia legală de a-i întreţine.

/<fr. abandon

A ABANDONA
A ABANDON//Á ~éz
tranz.
1) (părinţi, copii etc.) A lăsa la voia întâmplării; a părăsi, lăsând fără
nici un sprijin. ~ familia.2) (locuri sau persoane) A lăsa, plecând în
altă parte; a părăsi.3) (probe sportive) A lăsa renunţând la participarea
în continuare.

/<fr. abandonner

ABANOS
ABANÓ//S ~şi
m.
1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face
mobilă de lux.2) Lemn al acestui arbore.

/<turc. abanoz

ABATAJ
ABATÁJ ~e
f.
1) Extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ. Lucrări
de ~.2) Loc într-o mină unde se execută această operaţie.3) Tăiere şi
doborâre a copacilor în exploatările forestiere.4) Sacrificare a
animalelor la abator.5) Aplecare a unei nave pe o parte pentru a fi
reparată; carenaj.

/<fr. abattage

ABATE
ABÁ//TE ~ţi
m.
1) Stareţ al unei abaţii.2) Preot catolic.
/<it. abbate

A ABATE
A ABÁTE abát
1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită
normă morală.2) (persoane) A face să se abată.2. intranz. (despre
intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate.

/<fr. abattre, lat.
abbattere

A SE ABATE
A SE ABÁTE mă abát intranz.
1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum.2) (despre persoane) A se
opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece.3)
(despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere).

/<fr. abattre, lat.
abbattere

ABATERE
ABÁTER//E ~i
f.
1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale.2) tehn. Diferenţă între
valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii]
/v. a abate

Dicţionar explicativ şi practic al limbii române

ABATIZĂ
ABATÍZ//Ă ~e
f.
Obstacol constând din copaci doborâţi şi aşezaţi cu vârfurile spre
duşman. [G.-D. abatizei]

/<fr. abattis

ABATOR
ABAT//ÓR ~oáre
n.
Întreprindere unde se taie animalele destinate consumului.
/<fr. abattoir

ABAŢIE
ABAŢÍ//E ~i
f.
Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abaţiei]
/<it. ab[b]azia

ABAZIE
ABAZÍE
f.
Tulburare a sistemului nervos manifestată prin neputinţa de a merge
normal. [Art. abazia; G.-D. abaziei]

/<fr. abasie

ABĂTUT
ABĂTÚ//T ~tă (~ţi,
Care este întristat; descurajat; mâhnit.
/<fr. abattu

ABC
ABC [pr.: abecé]
m.
1) Primele litere ale alfabetului.2) fig. Începutul a ceva.
/<fr. abece

ABCES
ABCÉS ~e
n.
Inflamaţie locală a pielii sau buboi; furuncul.
/<fr. abcés, lat.
abscessus

A ABDICA
A ABDICÁ abdíc
intranz.
1) (despre regi) A renunţa la tron.2) fig. (despre persoane) A renunţa
la ceva (din cauza greutăţilor apărute). ~ de la principii.

/<lat. abdicare, fr.
abdiquer

ABDOMEN
ABDOMÉN ~e
n.
(la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între torace şi bazin, în
care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; pântece.
/<lat., fr. abdomen

ABDOMINAL
ABDOMINÁL ~ă (~i,
~e)

Care este caracteristic abdomenului; propriu abdomenului. Cavitate
~ă.

/<fr. abdominal

ABDUCTOR
ABDUCTÓR ~i
adj.
(despre muşchi) Care îndepărtează un membru de axul median al
corpului sau două organe unul de altul.

/<fr. abducteur

ABDUCŢIE
ABDÚCŢI//E ~i
f.
Mişcare făcută de un muşchi abductor.
/<fr. abduction, lat.
abductio, ~onis

ABECEDAR
ABECEDÁR ~e
n.
1) Manual pentru învăţarea scrisului şi cititului.2) fig. Carte care
cuprinde noţiunile elementare într-un domeniu de activitate.

/<lat. abecedarius, fr.
abécédaire

ABERANT
ABERÁN//T ~tă (~ţi,
~te)

Care constituie o aberaţie; absurd.
/<fr. aberrant, lat.
aberrans, ~ntis

ABERAŢIE
ABERÁŢI//E ~i
f.
1) Deviere de la normă.2) Defect al unei imagini produs de un
instrument optic. • ~ vizuală astigmatism.3) fig. Încălcare conştientă
sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire;
greşeală; eroare. [G.-D. aberaţiei; Sil. -ţi-e]

/<lat. aberrato, ~onis,
fr. aberration

ABIA
ABIÁ
adv.
(uneori
repetat)

1) Cu greu; anevoie. ~ merge.2) Foarte puţin; mai de loc. ~ se vede.3)
De foarte puţin timp. ~ a intrat.4) Doar; numai. ~ după aceea.5) Cel
puţin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia]

/<lat. ad vix

ABIENTIN
ABIENTÍN
n.
Substanţă extrasă din abietinee, care se prezintă sub formă de cristale
incolore, solubile în apă şi alcool. [Sil. -bi-en-]

/<fr. abiéntin

ABIETINEE
ABIETINÉE ~
f.
1) pl. Familie de conifere care cuprinde arbori răşinoşi (reprezentanţi:
bradul, pinul, molidul etc.).2) Plantă din această familie.
/<fr. abiétinées

ABIL
ABÍL ~ă (~i, ~e)
1) şi adverbial Care vădeşte agerime (în mişcări); dibaci; iscusit;
îndemânatic. Persoană ~ă.2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligenţă;
iscusit.3) rar Care se orientează uşor în situaţii diferite; descurcăreţ.

/<fr. habile, lat.
habilis

A ABILITA
A ABILIT/Á ~éz
tranz.
(persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept.
/<germ. habilitieren,
lat. habilitare

ABILITATE
ABILIT//ÁTE ~ăţi
f.
1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu uşurinţă şi iscusinţă;
dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere.2) mai ales la pl.
Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate şi fineţe. [G.-D.
abilităţii]

/<fr. habilité, lat.
habilitas, ~atis

ABIOGEN
ABIOGÉN ~ă (~i, ~e)
Care nu este de origine organică.
/<fr. abiogéne

ABIOGENEZĂ
ABIOGENÉZĂ
f.
Teorie conform căreia materia organică a apărut din materia
anorganică. [Sil. -bi-o-]

/<fr. abiogenése

ABIOLOGIE
ABIOLOGÍE
f.
Ştiinţă care se ocupă cu studiul corpurilor anorganice.
/<fr. abiologie

ABIOTIC
ABIÓTI//C ~că (~ci,
Care ţine de abioză; propriu abiozei. [Sil. a-bi-o-tic]
/<fr. abiotique

ABIOTROFIE
ABIOTROFÍE
f.
Slăbire sau încetare a funcţiilor unui ţesut, organ sau organism. [Sil. -
bi-o-tro-]

/<fr. abiotrophie

ABIOZĂ
ABIÓZĂ
f.
1) Lipsă de viaţă.2) Conservare a produselor alimentare prin nimicirea
microorganismelor din ele.

/<fr. abiose

ABIS
ABÍS ~uri
n.
Adâncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant.
/<fr. abysse, lat.
abyssus

ABISAL
ABISÁL ~ă (~i, ~e)
1) Care ţine de abis; caracteristic abisului. • Zonă (sau regiune) ~ă cea
mai adâncă zonă (sau regiune) din mări şi oceane.2) Care ţine de
subconştient; care se referă la subconştient.

/<fr. abyssal

ABITAŢIE
ABITÁŢIE
f. jur.
Dreptul de a locui într-o casă care aparţine altuia.
/<fr. habitation, lat.
habitatio, ~onis

ABJECT
ABJÉC//T ~tă (~ţi,
~te)

Care este vrednic de dispreţ; josnic; ticălos; mârşav; mizerabil;
netrebnic.

/<lat. abjectus, fr.
abject

ABJECŢIE
ABJÉCŢI//E ~i
f.
Faptă abjectă; josnicie; ticăloşie; mârşăvie. [G.-D. abjecţiei; Sil. ab-
jec-ţi-e]

/<fr. abjection, lat.
abjecto, ~onis

A ABJUDECA
A ABJUDECÁ
tranz.
(titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară.
/<lat. abjudicare

A ABJURA
A ABJURÁ abjúr
tranz.
(doctrine, concepţii, etc.) A renega în mod public.
/<lat. abjurare, fr.
abjurer

ABLACTAŢIE
ABLACTÁŢIE
f.
1) Încetare a secreţiei de lapte matern.2) Înlocuire a laptelui matern cu
alte alimente necesare sugarului.

/<germ. Ablaktation

ABLATIV
ABLATÍV ~e
n.
Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare,
instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. • ~ absolut
construcţie sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în
ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz. [Sil. a-bla-]

/<lat. ablativus, fr.
ablatif

ABLAŢIUNE
ABLAŢIÚN//E ~i
f.
1) Intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un
membru sau un ţesut bolnav.2) Îndepărtare (prin acţiunea apelor, a
vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a
rocilor.3) Reducere a masei unui gheţar, prin topire sau evaporare. [G.-
D. ablaţiunii; Sil. -ţi-u-]

/<lat. ablatio, ~onis,
fr. ablation

ABLEFARIE
ABLEFARÍE
f. med.
Anomalie congenitală constând în lipsa totală sau parţială a
pleoapelor. [Sil. a-ble-]

/<fr. ablépharie

ABLEPSIE
ABLEPSÍE
f.
Lipsă a vederii; cecitate; orbire. [Sil. a-blep-]
/<fr. ablépsie

ABLUŢIUNE
ABLUŢIÚN//E ~i
f.
1) Spălare a corpului (în scop de purificare) prescrisă de unele religii
orientale.2) Spălare cu duşul. [Sil. -blu-ţi-u-]

/<lat. ablutio, ~onis,
fr. ablution

A ABNEGA
A ABNEGÁ abnég
intranz.
A se consacra în întregime; a se dedica; a se devota.
/Din abnegaţie

ABNEGAŢIE
ABNEGÁŢIE
f.
1) Devotament până la jertfire de sine faţă de o cauză sau de o
persoană.2) Sacrificiu voluntar; renunţare voluntară la ceva scump.
[G.-D. abnegaţiei; Sil. -ţi-e]

/<fr. abnegation, lat.
abnegatio, ~onis

A ABOLI
A ABOL//Í ~ésc
tranz.
1) (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin;
a abroga; a anula; a contramanda; a revoca.2) (instituţii) A face să
înceteze existenţa (printr-un ordin); a desfiinţa; a lichida; a suprima.

/<fr. abolir, lat.
abolere

ABOLIŢIONISM
ABOLIŢIONÍSM
n.
Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului. [Sil. -
ţi-o-]

/<fr. abolitionnisme

ABOLIŢIONIST
ABOLIŢIONÍ//ST ~stă
(~şti, ~ste)

m. şi f.
Adept al aboliţionismului.
/<fr. abolitionniste

ABOMINABIL
ABOMINÁBIL ~ă (~i,
~e)

1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător.2) Care trezeşte
dezgust, scârbă; dezgustător.

/<lat. abominabilis,
fr. abominable

A ABONA
A ABON//Á ~éz
tranz.
A face să se aboneze.
/<fr. abonner

A SE ABONA
A SE ABON//Á mă ~éz intranz.
A-şi face un abonament. ~ la o revistă.
/<fr. abonner

ABONAMENT
ABONAMÉNT ~e
n.
Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obţine, pentru
un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o
publicaţie, de a asista la spectacole etc.).

/<fr. abonnement

ABONAT
ABONÁ//T ~ţi
m.
Persoana care beneficiază de un abonament.
/v. a abona

A ABORDA
A ABORD//Á ~éz
1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de ţărm sau de chei (în
vederea legării); a acosta.2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o
altă navă, de un dig etc.).2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la
ţărm.2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuţie.3) fig.
(persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se
adresa; a acosta.

/<fr. aborder

ABORDABIL
ABORDÁBIL ~ă (~i,
1) Care poate fi abordat.2) Care este accesibil.
/<fr. abordable

ABORDAJ
ABORDÁJ ~e
n.
1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un
obstacol.2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei.
Lupte de ~.

/<fr. abordage

ABORIGEN
ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi

substantiv

Care face parte din populaţia originară a unei ţări sau a unei regiuni;
autohton; indigen; băştinaş. [Sil. ab-o-]

/<fr. aborigene

ABORTIV
ABORTÍV ~ă (~i, ~e)
1) Care este produs înainte de vreme; prematur.2) Care provoacă
avortul. Medicament ~.

/<fr. abortif, lat.
abortivus

ABRACADABRA
ABRACADÁBRA
f.
1) Cuvânt cabalistic căruia i se atribuie putere magică.2) Îngrămădire
de cuvinte fără sens. [Sil. a-bra-]

/<fr., it. abracadabra

ABRAHIE
ABRAHÍE
f. med.
Anomalie congenitală constând în lipsa braţelor.
/<fr. abrachie

ABRAHIOCEFALIE
ABRAHIOCEFALÍE
f. med.
Anomalie congenitală constând în lipsa capului şi a braţelor.
/<fr.
abrachiocéphalie

ABRAZARE
ABRAZ//ÁRE ~ări
f.
Operaţie de prelucrare a unei piese cu ajutorul unui abraziv.
/Din abraziv sau
abraziune

ABRAZIUNE
ABRAZIÚN//E ~i
f.
1) Proces de eroziune a ţărmului prin acţiunea valurilor.2) Roadere a
unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne]
/<fr. abrasion

ABRAZIV
ABRAZÍV ~ă (~i, ~e)
şi
substantiv

(despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin
frecare. Piatră ~ă.

/<fr. abrasif

ABRAZOR
ABRAZ//ÓR ~oáre
n.
Unealtă făcută dintr-un material abraziv, care serveşte la prelucrarea
materialelor prin aşchiere.

/Din abraziune

A ABREVIA
A ABREVI//Á ~éz
tranz.
(cuvinte, expresii) A face mai scurt prin reducerea numărului de litere
sau de silabe; a prescurta. [Sil. a-bre-vi-a]

/<lat., it. abbreviare

ABREVIATIV
ABREVIATÍV ~ă (~i,
~e)

Care marchează o abreviere. Semne ~e.
/<it. abbreviativo, fr.
abréviatif

ABREVIERE
ABREVIÉR//E ~i
f.
1) v. A ABREVIA.2) Cuvânt sau grup de cuvinte prescurtate.
/v. a abrevia

A ABROGA
A ABROGÁ abróg
tranz.
(legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a
aboli; a anula; a contramanda; a revoca. [Sil. ab-ro-ga]

/<lat. abrogare

ABRUPT
ABRÚP//T ~tă (~ţi,
~te)
1) (despre maluri, povârnişuri) Care este în pantă foarte înclinată;
aproape vertical.2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei.
[Sil. ab-rupt]

/<lat. abruptus, fr.
abrupt

A ABRUTIZA
A ABRUTIZ//Á ~éz
tranz.
A face să se abrutizeze.
/<fr. abrutir

A SE ABRUTIZA
A SE ABRUTIZ//Á mă
~éz

intranz.
A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale. [Sil. a-
bru-]

/<fr. abrutir

ABRUTIZANT
ABRUTIZÁN//T ~tă
(~ţi, ~te)

Care abrutizează.
/<fr. abrutissant

ABSCISĂ
ABSCÍS//Ă ~e
f.
Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziţiei unui punct
pe un plan sau în spaţiu, cealaltă numindu-se ordonată. [Sil. ab-sci-]
/<fr. abscisse, lat.
abscissa

ABSCIZIUNE
ABSCIZIÚNE
f. med.
Înlăturare prin intervenţie chirurgicală a unei părţi sau a unui organ al
corpului.

/<fr. abscission

ABSCONS
ABSCÓN//S ~să (~şi,
~se)

livr.
Care este greu de înţeles; obscur. [Sil. ab-scons]
/<fr. abscons, lat.
absconsus

ABSENT
ABSÉN//T ~tă (~ţi,
~te)

1) Care lipseşte.2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă.
/<fr. absent, lat.
absens, ~ntis

A ABSENTA
A ABSENT//Á ~éz
intranz.
A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat.
/<lat. absentare, fr.
[s’]absenter

ABSENTEISM
ABSENTEÍSM
n.
1) Exploatare a unei proprietăţi funciare de un intermediar în timpul
absenţei îndelungate a proprietarului.2) Absenţă frecventă dintr-un loc
(de muncă).

/<fr. absentéisme

ABSENTEIST
ABSENTEÍ//ST ~şti
m.
Proprietar care îşi administrează proprietatea funciară printr-un
intermediar.

/<fr. absentéiste

ABSENŢĂ
ABSÉNŢ//Ă ~e
f.
1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie.2) Semn ce
marchează această lipsă.3) fig. Lipsă de interes; indiferenţă; neatenţie;
dezinteres.

/<fr. absence, lat.
absentia

ABSIDĂ
ABSÍD//Ă ~e
f.
Încăpere semicirculară în bisericile creştine, destinată altarului.
/<fr. abside, lat.
absida

ABSINT
ABSÍNT ~uri
n.
Băutură alcoolică preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice. /<fr. absinthe

ABSOLUT I
ABSOLÚT I
n. filoz.
Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza
universului; ceea ce există în sine şi prin sine.

/<lat. absolutus

ABSOLUT II
ABSOLÚ//T II ~tă
(~ţi, ~te)
1) Care nu este limitat de nici un fel de condiţii. Putere ~tă.2) Care
corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil;
impecabil; perfect. Auz ~.3) Care este covârşitor. Majoritate ~tă.4) rar
(despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziţie omogenă; fără
impurităţi; pur; curat. Alcool ~.

/<lat. absolutus

ABSOLUT III
ABSOLÚT III
adv.
1) Cu desăvârşire; cu totul.2) Întru totul; exact.
/<lat. absolutus

ABSOLUTISM
ABSOLUTÍSM
n.
1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure
persoane (monarh, duce etc.); autocraţie.2) Concepţie care stă la baza
unei monarhii.

/<fr. absolutisme

ABSOLUTIST I
ABSOLUTÍ//ST I ~stă
(~şti, ~ste)

Care ţine de absolutism; propriu absolutismului.
/<lat. absolutista

ABSOLUTIST II
ABSOLUTÍ//ST II
~stă (~şti, ~ste)

m. şi f.
Adept al absolutismului.
/<lat. absolutista

A ABSOLUTIZA
A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz.
A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut.
/absolut + suf. ~iza

ABSOLUTORIU
ABSOLUTÓRI//U ~e
Care a absolvit un păcat, un delict etc.
/<lat. absolutorius

ABSOLUŢIUNE
ABSOLUŢIÚN//E ~i
f.
1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat.2) Iertare a păcatelor (de către
preot).

/<lat. absolutio, ~onis

ABSOLVENT
ABSOLVÉN//T ~tă
(~ţi, ~te)
m. şi f:
Persoană care a absolvit o formă de învăţământ.
/<germ. Absolvent,
lat. absolvens, ~ntis

A ABSOLVI I
A ABSOLV//Í I ~ésc
tranz.
(instituţii de învăţământ) A termina cu bine.
/<germ. absolvieren,
lat. absolvere

A ABSOLVI II
A ABSOLVÍ II absólv tranz.
1) jur. (acuzaţi) A scuti de o pedeapsă; a ierta.2) rel. A elibera de
păcate; a ierta.
/<germ. absolvieren,
lat. absolvere

ABSORBANT
ABSORBÁN//T ~tă
(~ţi, ~te)

1) şi substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau
vapori.2) fig. Care atrage în cel mai înalt grad. Ocupaţie ~tă.

/<fr. absorbant

A ABSORBI
A ABSORBÍ absórb
tranz.
1) (despre corpuri poroase) A atrage în sine; a lăsa să pătrundă în
sine; a îmbiba.2) fig. A preocupa în întregime; a captiva.

/<fr. absorber, lat.
absorbere

ABSORBŢIE
ABSÓRBŢI//E ~i
f.
Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanţă
oarecare din afară; absorbire. [G.-D. absorbţiei; Sil. -sorb-ţi-e]
/<fr. absorption, lat.
absorptio, ~onis

ABSTENŢIONISM
ABSTENŢIONÍSM
n.
Abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot.
/<fr. abstentionnisme

ABSTINENT
ABSTINÉN//T ~tă (~ţi,
~te)

şi
substantiv

Care se abţine de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură şi
alte necesităţi. Om ~. [Sil. ab-sti-]

/<fr. abstinent, lat.
abstinens, ~ntis

ABSTRACT
ABSTRÁC//T ~tă (~ţi,
~te)
şi
adverbial
1) (în opoziţie cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie;
care cuprinde trăsăturile generale, detaşându-se de raporturile
concrete.2) Care este greu de înţeles din cauza lipsei elementelor
concrete. • În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil.
abs-tract]

/<lat. abstractus,
germ. abstrakt

A ABSTRACTIZA
A ABSTRACTIZ//Á
~éz

1. tranz. A analiza printr-o abstracţie.2. intranz. A trece de la concret
la abstract. [Sil. abs-trac-]

/abstract + suf. ~iza

ABSTRACŢIE
ABSTRÁCŢI//E ~i
f.
Proces al gândirii constând din desprinderea, menţinerea şi
generalizarea însuşirilor esenţiale ale unor obiecte sau fenomene. • A
face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora. [G.-D. abstracţiei; Sil.
abs-trac-ţi-e]

/<fr. abstraction, lat.
abstractio, ~onis

ABSTRACŢIONISM
ABSTRACŢIONÍSM
n.
Curent artistic contemporan, caracterizat prin reducţia abstractă şi
incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ţi-o-]

/<fr.
abstractionnisme

A ABSTRAGE
A ABSTRÁGE
tranz.
A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu.
/<lat. abstrahere

ABSURD I
ABSÚRD I
n.
Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune. • Prin ~ prin admiterea unui
raţionament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr
prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecinţe false.

/<lat. absurdus, fr.
absurde

ABSURD II
ABSÚR//D II ~dă (~zi,
~de)

Care vine în contradicţie cu gândirea logică; alogic; aberant.
/<lat. absurdus, fr.
absurde

ABSURDITATE
ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f.
1) Caracter absurd.2) Concepţie, idee sau faptă absurdă.
/<fr. absurdité, lat.
absurditas, ~atis

ABŢIBILD
ABŢIBÍLD ~uri
n.
Desen colorat aplicat prin lipire pe o suprafaţă netedă.
/<germ. Abzeihbild

A SE ABŢINE
A SE ABŢÍNE mă
abţín

intranz.
1) A renunţa voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante.2) A nu-şi
exprima părerea sau votul.

/<fr. [s’]abstenir

ABULIE
ABULÍE
f.
Lipsă de voinţă manifestată în unele boli psihice; nehotărâre. [G.-D.
abuliei]

/<fr. aboulie

A ABUNDA
A ABUNDÁ pers. 3
abúndă

intranz.
A fi din abundenţă; în cantităţi mari.2) A avea din abundenţă; a
conţine din belşug.

/<lat. abundare, fr.
abonder

ABUNDENT
ABUNDÉN//T ~tă (~ţi,
~te)

(despre bunuri) Care este în cantitate mare; care abundă; bogat;
îmbelşugat.

/<fr. abondant, lat.
abundans, ~ntis

ABUNDENŢĂ
ABUNDÉNŢ//Ă
f.
Cantitate mare de bunuri care întrece mult necesităţile obişnuite;
belşug; îndestulare; bogăţie. Din ~. [G.-D. abundenţei]

/<lat. abundentia, fr.
abondance

ABUR
ÁBUR ~i
n.
1) pl. Vapori de apă.2) Ceaţă rară.3) fig. Suflare uşoară (de vânt);
boare.4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de...

/ Cuv. autoht.

A ABURCA
A ABURCÁ abúrc
tranz.
1) A face să se aburce.2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi
mari. ~ sacul plin în spate.

/Orig. nec.

A SE ABURCA
A SE ABURCÁ mă
intranz.
A se urca cu greu; a se căţăra. ~ în copac.
/Orig. nec.

A ABURI
A ABUR//Í ~ésc
1. tranz. A face să se aburească.2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia
~eşte.2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia.

/Din abur

A SE ABURI
A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz.
1) A se acoperi cu aburi; a asuda.2) fig. (despre faţă, obraji) A se
înroşi uşor; a se îmbujora; a se rumeni.

/Din abur

ABUZ
ABÚZ ~uri
n.
1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de
medicamente.2) jur. Încălcare a legalităţii; faptă ilegală. • ~ de putere
faptă săvârşită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în
mod abuziv.

/<fr. abus, lat. abusus

A ABUZA
A ABUZ//Á ~éz
intranz.
1) A face abuz; a folosi cu exces.2) A comite un abuz.
/<fr. abuser

ABUZIV
ABUZÍV ~ă (~i, ~e)
1) Care întrece măsura; excesiv.2) Care este săvârşit prin abuz de
putere; ilegal.

/<lat. abusivus, fr.
abusif

AC
AC áce
n.
1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o
gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. • ~ ţigănesc ac mare,
pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte
nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot.
A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a
avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac.2) Obiect asemănător
cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ~ de siguranţă.
~ de păr. ~ul ceasornicului.3) Organ de apărare la unele insecte şi
animale. ~ul albinei.4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor.5) Şină
mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta;
macaz.6): ~-de-mare peşte marin în formă de andrea.

/<lat. acus

ACADEA
ACAD//EÁ ~éle
f.
Bomboană preparată din zahăr topit. [Art. acadeaua; G.-D. acadelei]
/<turc. akede, akiide

ACADEMIC
ACADÉMI//C ~că
(~ci, ~ce)

1) Care ţine de academie; propriu academiei.2) Care are caracter pur
teoretic. Discuţie ~că.

/<lat. academicus, fr.
académique

ACADEMICIAN
ACADEMICI//ÁN
m.
Membru al unei academii. [Sil. -ci-an]
/<fr. académicien

ACADEMIE
ACADEMÍ//E ~i
f.
1) Societate formată din oameni de ştiinţă şi de cultură.2) Instituţie de
învăţământ superior. ~ economică. [G.-D. academiei]

/<lat. academia, fr.
académie

ACADEMISM
ACADEMÍSM
n.
Curent artistic constând în limitarea servilă a modelelor artei clasice
sau antice.
/<fr. académisme,
germ. Akademismus

ACADEMIST
ACADEMÍ//ST ~şti
m.
Adept al academismului.
/<fr. académiste

ACALMIE
ACALMÍE
f.
1) Perioadă de liniştire temporară a valurilor.2) fig. Răstimp de linişte
într-o perioadă de frământări. [G.-D. acalmiei]

/<fr. accalmie

ACALORIC
ACALÓRI//C ~că (~ci,
~ce)

Care este lipsit de calorii.
/<fr. acalorique

ACANTA
ACÁNT//A ~e
f.
Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe sau roz
grupate în formă de spic; talpa-ursului.

/<fr. acanthe, lat.
acanthus

ACANTOCEFAL
ACANTOCEFÁL ~i
m.
1) pl. Clasa de viermi inferiori, care parazitează în intestinele porcilor,
ale păsărilor înotătoare, ale peştilor.2) Vierme din această clasă.
/<fr. acanthocéphale

A ACAPARA
A ACAPAR//Á ~éz
tranz.
(pământ, putere etc.) A-şi însuşi (cu forţa) în întregime.
/<fr. accaparer

A CAPPELLA
A CAPPÉLLA
adv.
(despre o compoziţie muzicală sau despre o formaţie corală) Fără
acompaniament insturmental.

/Cuv. it.

ACAR I
ACÁR I ~e
n.
Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acarniţă.
/ac + suf. ~ar

ACAR II
ACÁR II ~i
m.
Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu.
/ac + suf. ~ar

ACARET
ACARÉT ~uri
n.
Construcţie auxiliară care ţine de o clădire, de o gospodărie
individuală.

/<turc. acaret

ACARIAN
ACARI//ÁN ~éni
m.
1) la pl. Ordin de arahnide mici transmiţătoare de boli grave.2)
Arahnidă din acest ordin. [Sil. -ri-an]

/<fr. acariens

ACARICID
ACARICÍD ~e
n.
Substanţă otrăvitoare, care ucide acarienii.
/<fr. acaricide

ACARINATĂ
ACARINÁT//Ă ~e
f.
1) la pl. Clasa de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă şi cu
aripi reduse (reprezentant: struţul).2) Pasăre din această clasă.

/<lat. acarinatus

ACARIOZĂ
ACARIÓZ//Ă ~e
f.
Dermatoză la om şi la animale, provocată de acarieni.
/<fr. acariose

ACARNIŢĂ
ACÁRNIŢ//Ă ~e
f.
1) Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acar.2)
Perniţă în care se înfig acele.

/ ac + suf. ~arniţă

ACASĂ
ACÁSĂ
adv.
1) În casa în care locuieşti. • Cei de ~ cei apropiaţi. Acum (sau aşa)
mai vii de ~ aşa te mai înţeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a
fi prost dispus.2) fig. În locul natal; în patrie.3) Spre casa în care
locuieşti. Mă duc ~.

/a + casă

ACATIST
ACATÍST ~e
n.
bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinţi. •
A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor
dorinţe.

/<sl. akatistu

ACAŢ
ACÁŢ ~i
m.
reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu
frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm.
/<ung. akác

ACĂTĂRII
ACĂTĽRII
adj. invar.
pop.

1) (despre obiecte) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei; bun. •
Mai ~ deosebit.2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade.
/Orig. nec.

A ACCEDE
A ACCÉDE accéd
intranz.
1) A avea acces; a pătrunde.2) A fi de acord; a consimţi.
/<lat. accedere, fr.
accéder

A ACCELERA
A ACCELER//Á ~éz
tranz.
(acţiuni, procese tehnice) A face să se desfăşoare într-un ritm mai
rapid (uneori nejustificat); a pripi; a grăbi; a zori; a precipita.

/<fr. accélérer, lat.
accelerare

ACCELERANDO
ACCELERÁNDO
adv. muz.
Din ce în ce mai repede.
/Cuv. it.

ACCELERAT
ACCELERÁ//T ~tă
(~ţi, ~te)

v. A ACCELERA. • (Tren) ~ tren cu viteză mare (care se opreşte
numai la gările importante).

/v. a accelera

ACCELERATOR
ACCELERAT//ÓR
~oáre
n.
1) Mecanism care permite mărirea vitezei unui motor.2) Pedală care
pune în mişcare acest mecanism. • ~ de particule aparat folosit pentru
a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacţii
nucleare.3) Substanţa care grăbeşte o reacţie chimică sau un proces
fizico-chimic.

/<fr. accélérateur

ACCELERAŢIE
ACCELERÁŢI//E ~i
f.
Variaţie a vitezei unui corp într-o unitate de timp. [G.-D. acceleraţiei;
Sil. -ţi-e]

/<fr. accélération, lat.
acceleratio, ~onis

ACCELEROGRAF
ACCELEROGRÁF ~e n.
Accelerometru înregistrator.
/<fr. accélérographe

ACCELEROMETRU
ACCELEROMÉTR//
n.
Aparat cu care se măsoară acceleraţiile.
/<fr. accélérometre

ACCENT
ACCÉNT ~e
n.
1) Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvânt.2) Semn
deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării.3)
Mod specfic de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu un ~ străin.

/<fr. accent, lat.
accentus

A ACCENTUA
A ACCENTU//Á ~éz
tranz.
1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent.2) fig. A scoate
în evidenţă în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a]

/<fr. accentuer

A SE ACCENTUA
A SE ACCENTU//Á se
~eáză
intranz.
(despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce
mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-
a]

/<fr. accentuer

ACCEPT
ACCÉPT ~e
n.
Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.
/<germ. Akzept, lat.
acceptus

A ACCEPTA
A ACCEPTÁ accépt
tranz.
1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit.2) fin. (conturi, poliţe
etc.) A primi în vederea achitării.

/<fr. accepter, lat.
acceptare

ACCEPTABIL
ACCEPTÁBIL ~ă (~i,
~e)

Care poate fi acceptat; convenabil. Condiţii ~e.
/<fr. acceptable, lat.
acceptabilis

ACCEPŢIE
ACCÉPŢI//E ~i
f.
Sens pe care îl are un cuvânt; semnificaţie. [G.-D. accepţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. accception, lat.

acceptio, ~onis

ACCES I
ACCÉS I ~uri
n.
Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva. /< lat. accessus, fr.

acces

ACCES II
ACCÉS II ~e
n.
1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. ~ de nervi.2) fig.
Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. ~ de furie.

/<lat. accessus, fr.
acces

A ACCESA
A ACCES//Á ~éz
tranz.
A face funcţional; a folosi.
/Din acces

ACCESIBIL
ACCESÍBIL ~ă (~i,
~e)
1) La care se poate ajunge uşor; de care se poate apropia uşor.
Persoană ~ă.2) Care este convenabil pentru toţi. Preţuri ~e.3) Care
poate fi uşor înţeles. Expunere ~ă.

/<fr. accessible, lat.
accessibilis

ACCESIBILITATE
ACCESIBILITÁTE
f.
Caracter accesibil.
/<fr. accessibilité, lat.
accessibilitas, ~atis

ACCESORIU I
ACCESÓRI//U I ~e
(~i)

Care însoţeşte un element principal; suplimentar. [Sil. -riu]
/<lat. accessorius, fr.
accessoire

ACCESORIU II
ACCESÓRI//U II ~i
n.
mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei maşini sau ale unui aparat. ~i de
automobil.2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.).
[Sil. -riu]

/<lat. accessorius, fr.
accessoire

ACCIDENT
ACCIDÉNT ~e
n.
1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de
circulaţie.2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc.3)
Neregularitate a unui teren.

/<fr. accident, lat.
accidens, ~ntis

A ACCIDENTA
A ACCIDENT//Á ~éz
tranz.
A face să se accidenteze.
/Din accident

A SE ACCIDENTA
A SE ACCIDENT//Á
mă ~éz

intranz.
A suferi un accident.
/Din accident

ACCIDENTAL
ACCIDENTÁL ~ă (~i,
~e)

1) Care este întâmplător; neprevăzut; cazual.2) Care este neesenţial,
secundar.

/<fr. accidentel

ACCIDENTAT
ACCIDENTÁ//T ~tă
(~ţi, ~te)

1) şi substantival Care a suferit un accident.2) (despre teren, relief
etc.) Care prezintă neregularităţi.

/v. a (se) accidenta

ACCIDENŢE
ACCIDÉNŢE
f.
pl. Lucrări tipografice care folosesc o bogată varietate de litere şi de
ornamente.

/<germ. Akzidenz

ACCIZĂ
ACCÍZ//Ă ~e
n.
Impozit indirect asupra unor bunuri şi servicii.
/<fr. accise

ACE
ACE [pr.: eis]
n.
(la tenis) Lovitură prin care se obţine punct direct din serviciu.
/<eng. ace

ACEFAL
ACEFÁL ~ă (~i, ~e)
(despre unele animale inferioare) Care nu are cap.
/<fr. acéphale, lat.
acephalus

ACEFALIE
ACEFALÍE
f.
1) zool. Absenţă a capului, specifică unor animale inferioare.2) med.
Monstruozitate congenitală care constă în lipsa capului la făt.
/<fr. acéphalie

ACEL
ACÉL aceeá (acéi,
acéle)

dem.
(se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva care este relativ
depărtat de subiectul vorbitor). ~ băiat.

/<lat. ecce-illu, ecce-
illa

ACELAACELAŞI
ACÉLA acéea (acéia,
acélea)
pron. dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai depărtat de subiectul vorbitor) Cine
e acela? • De aceea din această cauză. Drept aceea prin urmare; deci;
aşadar.

/<lat. ecce-illu, ecce-
illa

ACERACEE
ACÉLAŞI acéeaşi
(acéiaşi, acéleaşi)

adj. dem.
Tot acela; chiar acela.
/acela + şi

ACERB
ACERACÉE ~
f.
1) la pl. Familie de plante lemnoase, cu frunze opuse, cu flori grupate
în inflorescenţe şi cu fructe aripate (reprezentant: arţarul).2) Plantă
din această familie.

/<fr. acéracées

ACEST
ACÉRB ~ă (~i, ~e)
Care acţionează cu dârzenie sporită; agresiv; caustic; necruţător;
înverşunat. Critică ~ă.

/<fr. acerbe, lat.
acerbus

ACESTA
ACÉST aceástă
(acéşti, acéste)
adj. dem.
1) (se foloseşte pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de
subiectul vorbitor) ~ elev. Această carte.2) Care este în curs; curent;
prezent.

/<lat. ecce-istu, ecce-
ista

ACETAT
ACÉSTA aceásta
(acéştia, acéstea)
dem.
(indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e
aceasta? • Cu toate acestea totuşi. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta
în plus.

/<lat. ecceistu, ecce-
ista

ACETIC
ACETÁ//T ~ţi
m.
Sare sau ester al acidului acetic. • ~ de celuloză acetat folosit la
fabricarea unor materiale plastice.

/<fr. acétate

A ACETIFICA
ACÉTI//C ~că (~ci,
~ce):
Acid ~ lichid incolor, cu miros înţepător, folosit în industria
farmaceutică. Fermentaţie ~că fermentaţie care dă naştere oţetului.
/<fr. acétique

ACETIL
A ACETIFICÁ pers. 3
se acetífică

tranz.
(alcool etillic) A transforma în acid acetic.
/<fr. acétifier

ACETILENA
ACETÍL ~i
m. chim.
Radical organic monovalent, derivat de la acidul acetic.
/<fr. acétyle

ACETOBACTER
ACETILÉNA
f.
Gaz incolor, folosit în industria chimică, la iluminat şi la sudură.
Lampă cu ~. [G.-D. acetilenei]

/<fr. acétylene

ACETONĂ
ACETOBACTÉR
n.
Bacterie care transformă vinul în oţet.
/<fr. acétobacter

ACETONEMIE
ACETÓN//Ă ~e
f.
Lichid incolor, volatil, folosit ca dizolvant în industria de lacuri şi
vopsele.

/<fr. acétone

ACETONURIE
ACETONEMÍE
f.
Prezenţă a acetonei în sânge (întâlnită în diabet).
/<fr. acétonémie

ACHENĂ
ACETONURÍE
f.
Prezenţă a acetonei în urină (întâlnită în diabet, în stările de inaniţie
etc.).

/<fr. acétonurie

ACHINEZIE
ACHÉN//Ă ~e
f.
Fruct uscat al unor plante care nu se deschide la coacere, având, de
obicei, o singură sămânţă.

/<fr. akene

A ACHIPUI
ACHINEZÍE
f. med.
Imposibilitate de a face mişcări; imobilitate.
/<fr. akinésie

A ACHITAA SE ACHITA
A ACHIPUÍ achípui
tranz. pop. (persoane, obiecte) A atinge uşor cu degetele (pentru a se convinge că

există); a pipăi.

/Orig. nec.

ACHIZITOR
A ACHITÁ achít
tranz.
1) (mărfuri, pierderi, datorii etc.) A compensa în bani sau în natură; a
plăti.2) (persoane) A declara ca fiind nevinovat (printr-o decizie
judiciară).3) fam. A lipsi de viaţă (premeditat sau întâmplător); a
ucide; a omorâ.

/<fr. acquitter

ACHIZIŢIE
A SE ACHITÁ mă
intranz.
A se elibera (de o obligaţie materială sau morală). ~ de o datorie.
/<fr. aquitter

A ACHIZIŢIONA
ACHIZITÓR ~i
m.
Persoană care se ocupă cu achiziţionarea de produse şi de materiale.
/achizi[ţie] + suf.
~tor

ACICLIC
ACHIZÍŢIE ~i
f.
1) Formă de comerţ care constă în procurarea de produse şi materiale
pe baza unor contracte speciale; colectare.2) Procurare de obiecte
rare.3) Obiect dobândit astfel. • A face o ~ a procura un obiect de
valoare. [G.-D. achiziţiei; Sil. -ţi-e]

/<fr. acquisition, lat.
acquisitio, ~onis

ACICULAR
A ACHIZIŢION//Á
~éz

tranz.
(produse, obiective rare etc.) A obţine prin achiziţie. [Sil. -ţi-o-]
/achiziţie + suf. ~ona

ACID I
ACÍCLI//C ~că (~ci,
~ce)

(despre substanţe chimice) Care nu conţine atomi legaţi de cicluri.
/<fr. acyclique

ACID II
ACICULÁR ~ă (~i, ~e)
Care are forma unui ac; aciform. Frunze ~e.
/<fr. aciculaire

A ACIDIFICA
ACÍ//D I ~zi
m.
Substanţă chimică cu gust acru şi miros înţepător, care înroşeşte hârtia
albastră de turnesol, iar în combinaţie cu un metal formează o sare.
/<fr. acide, lat. acidus

ACIDITATE
ACÍ//D II ~dă (~zi,
~de)

Care are gust acru şi înţepător. Băutură ~dă.
/<fr. acide, lat. acidus

ACIDOZĂ
A ACIDIFICÁ pers. 3
acidífică

tranz.
A transforma în acid.
/<fr. acidifier

A ACIDULA
ACIDITÁTE
f.
Caracter acid. • ~ gastrică cantitate de acid din sucul gastric. [G.-D.
acidităţii]

/<fr. acidité, lat.
aciditas, ~atis

ACINOS
ACIDÓZĂ
f.
Creştere patologică a acidităţii în sânge.
/<fr. acidose

ACIPENSERID
A ACIDUL//Á ~éz
tranz.
(soluţii) A amesteca cu un acid slab; a acri uşor. ~ laptele.
/<fr. aciduler

A ACIUA
ACIN//ÓS ~oásă (~óşi,
~oáse)

anat.
(despre unele glande) Care are forma unor boabe de strugure.
/<fr. acineux

A SE ACIUA
ACIPENSERÍ//D ~zi
m.
1) la pl. Ordin de peşti răpitori, de talie mare, cu scheletul cartilaginos
şi cu corpul fără solzi, pescuiţi pentru carnea şi pentru icrele lor negre
(reprezentanţi: morunul, nisetrul, păstruga etc.); sturioni.2) Peşte din
acest ordin.

/cf. lat. acipenser

A ACLAMA
A ACIU//Á ~éz
tranz.
A face să se aciueze; a adăposti; a oploşi.
/<fr. accubiliare

ACLAMAŢIE
A SE ACIU//Á mă ~éz intranz.
(despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se pripăşi; a se oploşi. [Sil.
-ciu-a]

/<fr. accubiliaire

A ACLIMATIZA
A ACLAMÁ aclám
tranz.
A primi prin aclamaţii; a susţine prin strigăte de aprobare; a ovaţiona.
[Sil. a-cla-]

/<fr. acclamer, lat.
acclamare

A SE ACLIMATIZA
ACLAMÁŢI//E ~i
f.
Manifestare publică entuziastă a admiraţiei însoţită de strigăte de
aprobare; ovaţie. [G.-D. aclamaţiei; Sil. a-cla-ma-ţi-e]

/<fr. acclamation, lat.
acclamatio, ~onis

ACLINIC
A ACLIMATIZ//Á ~éz tranz.
A face să se aclimatizeze; a adapta; a acomoda. [Sil. a-cli-]
/<germ.
akklimatisieren

ACNEE
A SE ACLIMATIZ//Á
mă ~éz
intranz.
1) (despre plante, animale) A se obişnui cu un climat nou; a se adapta;
a se acomoda.2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii de
viaţă; a se adapta; a se acomoda.

/<germ.
akklimatisieren

ACOLADĂ
ACLÍNI//C ~că (~ci,
(despre boli) Care nu prezintă manifestări clinice.
/<fr. aclinique

ACOLIT
ACNÉE
f.
Boală de piele, manifestată prin apariţia coşurilor. [Art. acneea; G.-D.
acneei; Sil. ac-ne-e]

/<fr. acné

ACOLO
ACOLÁD//Ă ~e
f.
Semn grafic în formă de arc, care uneşte într-un grup mai multe
cuvinte, formule, cifre.

/<fr. accolade

ACOMERCIAL
ACOLÍ//T ~ţi
m.
1) Persoană care urmează sau care ajută pe cineva într-o acţiune.2)
Persoană care participă sau contribuie la realizarea unor fapte
reprobabile; complice.3) Ajutor al preotului catolic.

/<fr. acolyte

A ACOMODA
ACÓLO
adv.
(în opoziţie cu aici) În acel loc. De ~. Pe ~. • Fugi de ~! ce tot spui?
vorbă să fie! da de unde!

/<lat. eccum[i]lloc

A SE ACOMODA
ACOMERCIÁL ~ă
(~i, ~e)

(despre manifestări, acţiuni etc.) Care este lipsit de spirit comercial.
/a + comercial

A ACOMPANIA
A ACOMOD//Á ~éz
tranz.
A face să se acomodeze; a adapta; a aclimatiza.
/<fr. accommoder,
lat. accommodare

ACOMPANIAMENT
A SE ACOMOD//Á
mă ~éz
intranz.
1) (despre plante, animale) A se obişnui cu climatul nou; a se adapta;
a se aclimatiza.2) fig. (despre persoane) A se obişnui cu noi condiţii
de viaţă; a se adapta; a se aclimatiza.

/<fr. accommoder,
lat. accommodare

ACOMPANIATOR
A ACOMPANI//Á ~éz tranz.
1) (interpreţi sau melodii) A susţine printr-un acompaniament.2)
(persoane) A urma în calitate de însoţitor; a însoţi; a întovărăşi; a
conduce.

/<fr. accompagner

ACONIT
ACOMPANIAMÉNT
~e

n.
Însoţire instrumentală sau vocală a melodiei principale.
/<fr.
accompagnement

ACONT
ACOMPANIATÓR ~i m.
Persoană care acompaniază pe cineva.
/<fr. accompagnateur

A ACONTA
ACONÍ//T ~ţi
m.
1) la pl. Gen de plante erbacee otrăvitoare, cu flori albastre-violete
sau galbene, folosite în medicină.2) Plantă din acest gen; omag.
/<fr. aconit

ACOPERĂMÂNT
ACÓNT ~uri
n.
Sumă de bani plătită sau încasată anticipat (cu garanţie); avans.
/<it. acconto, fr.
acompte

A ACOPERI
A ACONT//Á ~éz
tranz.
(sume de bani) A plăti printr-un acont.
/Din acont

A SE ACOPERI
ACOPERĂM//ÂNT
~ínte

n.
1) Obiect care serveşte la acoperit.2) Parte de deasupra a unei clădiri,
care o acoperă; acoperiş.

/a acoperi + suf.
~ământ

ACOPERIRE
A ACOPERÍ acópăr
tranz.
1) (obiecte, fiinţe) A înzestra cu un înveliş exterior (în scop protector
sau decorativ).2) mil. (trupe, obiective etc.) A apăra, luând asupra sa
atacurile inamicului.3) (lucruri, persoane) A pune într-un loc ferit; a
tăinui; a ascunde; a dosi.4) (zgomote, melodii etc.) A face să nu se
audă depăşind în intensitate; a astupa.5) (datorii băneşti, cheltuieli
etc.) A compensa în bani sau în natură; a achita.6) sport (distanţe) A
străbate de la un capăt la altul; a parcurge. • ~ terenul a fi în
permanenţă activ pe tot terenul de joc.

/<lat. acco[o]perire

ACOPERIŞ
A SE ACOPERÍ se
acóperă

intranz.
1) A corespunde perfect; a se potrivi întocmai; a coincide.2) fig. A fi
cuprins total; a se umple. ~ de glorie. ~ de ruşine.

/<lat. acco[o]perire

ACORD
ACOPERÍR//E ~i
f.
1) v. A ACOPERI şi A SE ACOPERI.2) Plată a unei obligaţii băneşti;
lichidare a unui deficit.3) Fond care asigură această operaţie.
/v. a acoperi

A ACORDA I
ACOPERÍŞ ~uri
n.
Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperământ. ~ de
tablă.

/a acoperi + suf. ~iş

A ACORDA II
ACÓRD ~uri
n.
1) Înţelegere între două sau mai multe persoane (juridice sau fizice)
din care decurg anumite drepturi şi îndatoriri. ~ internaţional. ~
comercial.2) Comunitate de vederi asupra unui lucru; consimţământ;
înţelegere. • De comun ~ în înţelegere deplină. A fi (sau a cădea) de ~
a se învoi cu...; a accepta. De ~! mă învoiesc! bine! Muncă în ~ muncă
normată, renumerată în raport cu rezultatele obţinute.3) Concordanţă
de număr, gen, caz şi persoană între cuvintele care se află în anumite
raporturi sintactice.4) Potrivire perfectă a mai multor sunete muzicale
(cel puţin trei), produse în acelaşi timp; armonie.5) Garnitură de
coarde pentru un instrument muzical.

/<fr. accord, it.
accordo

ACORDABIL
A ACORDÁ I acórd
tranz.
1) A pune la dispoziţie (prin acord); a oferi.2) (părţi de propoziţie) A
uni prin acord gramatical.

/<fr. accorder

ACORDAJ
A ACORD//Á II ~éz
tranz.
1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesară.2)
(sisteme tehnice) A regla egalând frecvenţa.

/<fr. accorder

ACORDEON
ACORDÁBIL ~ă (~i,
Care poate fi acordat.
/<fr. accordable

ACORDEONIST
ACORDÁJ ~e
n.
1) Acordare a unui instrument muzical.2) Raport între înălţimile unei
serii de sunete.

/<fr. accordage

ACORDICĂ
ACORDE//ÓN ~oáne
n.
Instrument muzical portativ cu butoane. [Sil. -de-on]
/<fr. accordeon,
germ. Akkordeon

ACORDOR I
ACORDEONÍ//ST
~stă (~şti, ~ste)

m. şi f.
Persoană care cântă la acordeon. [Sil. -de-on]
/<fr. accordéoniste,
germ. Akkordeonist

ACORDOR II
ACÓRDI//CĂ ~ce
f.
Disciplină care se ocupă cu studiul acordurilor muzicale.
/Din acord

ACORIE
ACORD//ÓR I ~oáre
n.
Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale.
/<fr. accordoir

ACOSMISM
ACORDÓR II ~i
m.
Persoană care acordează şi repară instrumente muzicale.
/<fr. accordeur

A ACOSTA
ACORÍE
f. med.
Anomalie constând în absenţa congenitală a pupilei.
/<fr. acorie

ACOSTAMENT
ACOSMÍSM
n. filoz.
Teorie conform căreia lumea nu există ca realitate independentă de
Dumnezeu.

/<fr. acosmisme

ACOTILEDONAT
A ACOST//Á ~éz
1. intranz. (despre nave) A trage la ţărm; a aborda.2. tranz. (persoane,
de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa.
/<fr. accoster

ACOTILEDONATĂ
ACOSTAMÉNT ~e
n.
Fiecare dintre cele două fâşii laterale de-a lungul unei şosele, situate
între partea carosabilă şi şanţ.

/<fr. accotement

ACRANIAT
ACOTILEDONÁ//T
~tă (~ţi, ~te)

bot.
Care are embrionul lipsit de cotiledoane. Plante ~te.
/<fr. acotylédoné

ACRANIE
ACOTILEDONÁT//Ă
~e

f.
1) la pl. Clasă de plante care se înmulţesc prin spori. (reprezentanţi:
muşchii, feriga etc. )2) Plantă din această clasă.

/<fr. acotylédoné

ACREALĂ
ACRANIÁT ~e
n.
1) la pl. Subîncrengătură de animale marine, lipsite de craniu.2)
Animal din această subîncrengătură. [Sil. -cra-ni-at]

/<fr. acraniate

A ACREDITA
ACRANÍE
f. med.
Lipsă completă sau parţială a craniului.
/<fr. acranie

ACREDITARE
ACREÁLĂ acréli
f.
1) Gust acru; acrime.2) Mâncare sau băutură acră.3) fig. Stare
sufletească apăsătoare; acrime; amărăciune. [G.-D. acrelii; Sil. a-crea-
]

/a acri + suf. ~eală

ACREDITIV
A ACREDIT//Á~éz
tranz.
1) (persoane) A învesti cu drepturi de reprezentant diplomatic.2) rar A
face să dispună de un acreditiv.

/<fr. accréditer, it.
accreditare

ACRESCENT
ACREDIT//ÁRE ~ări
f.
v. A ACREDITA. • Scrisoare de ~ document oficial prin care se
confirmă împuternicirea unui agent diplomatic de a reprezenta un stat
în relaţiile cu alt stat.

/v. a acredita

A ACRI
ACREDITÍV ~e
n.
Document prin care o instituţie de credit dă altei instituţii dispoziţia
de a plăti o sumă de bani beneficiarului.

/<fr. accreditif, germ.
Akkreditiv

A SE ACRI
ACRESCÉN//T ~tă
(~ţi, ~te)

bot.
(despre un organ) Care are tendinţa de a creşte mereu. [Sil. a-cres-]
/<fr. accrescent

ACRIBIE
A ACR//Í ~ésc
tranz.
A face să se acrească.
/ Din acru

ACRILAT
A SE ACR//Í mă ~ésc
intranz.
1) A deveni acru.2) (despre unele alimente) A pierde proprietăţile
pozitive sub influenţa agenţilor exteriori; a se strica; a se descompune;
a se altera.3) fig. (despre persoane) A deveni posac. [Sil. a-cri]

/Din acru

ACRIMONIE
ACRIBÍE
f. livr.
Exactitate, rigurozitate în cercetarea ştiinţifică. [G.-D. acribiei; Sil. a-
cri-bi-e]

/<fr. acribie

ACRINIE
ACRILÁ//T ~ţi
m.
Material plastic sintetic, folosit în stomatologie pentru confecţionarea
protezelor, a diferitelor aparate şi suporturi dentare etc.
/<fr. acrylate

ACRITURĂ
ACRIMONÍ//E ~i
f.
Atitudine plină de ironie sarcastică.
/<fr. acrimonie

ACRIU
ACRINÍE
f. med.
Lipsă de secreţie sau excreţie a unei glande.
/<fr. acrinie

ACROBAT
ACRITÚR//Ă ~i
f.
Aliment acru (fructe, murături etc.).
/a acri + suf. ~tura

ACROBATIC
ACR//ÍU ~íe (~íi)
Care este cam acru; acrişor; mistreţ. [Sil. a-criu]
/acru + suf. ~iu

ACROBAŢIE
ACROBÁ//T ~ţi
m.
1) Gimnast specializat în acrobaţie.2) fig. Persoană inconsecventă în
atitudini, în păreri. [Sil. a-cro-]

/<fr. acrobate