Dicţionar explicativ şi practic al limbii române A I A I prep. 1) (exprimă raport de identificare sau de asemănare) Miroase a /<lat. ad trandafir.2) (exprimă raport prezumtiv) Nu-i a bine. Vremea e a ploaie. A II A II interj. (se foloseşte pentru a exprima: a) bucurie, plăcere, admiraţie; b) /Onomat. surprindere, mirare; c) durere, întristare, regret, supărare; d) reamintire bruscă). ABACĂ ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placă de piatră aşezată de partea superioară a capitelului unei coloane, /<fr. abaque care susţine arhitrava. ABACTERIAN ABACTERI//ÁN ~ánă Care este lipsit de bacterii. /<fr. abactérian (~éni, ~éne) ABAJUR ABAJÚR ~uri n. Dispozitiv (decorativ) care se pune la o lampă, pentru a dirija razele /<fr. abat-jour în direcţia dorită. ABANDON ABANDÓN ~uri n. 1) v. A ABANDONA.2) Renunţare a unui concurent de a continua o /<fr. abandon probă în care este angajat. • ~ de familie părăsirea familiei, a copiilor de către persoana care are obligaţia legală de a-i întreţine. A ABANDONA A ABANDON//Á ~éz tranz. 1) (părinţi, copii etc.) A lăsa la voia întâmplării; a părăsi, lăsând fără /<fr. abandonner nici un sprijin. ~ familia.2) (locuri sau persoane) A lăsa, plecând în altă parte; a părăsi.3) (probe sportive) A lăsa renunţând la participarea în continuare. ABANOS ABANÓ//S ~şi m. 1) Arbore exotic cu lemnul dur de culoare neagră, din care se face /<turc. abanoz mobilă de lux.2) Lemn al acestui arbore. ABATAJ ABATÁJ ~e f. 1) Extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ. Lucrări /<fr. abattage de ~.2) Loc într-o mină unde se execută această operaţie.3) Tăiere şi doborâre a copacilor în exploatările forestiere.4) Sacrificare a animalelor la abator.5) Aplecare a unei nave pe o parte pentru a fi reparată; carenaj. ABATE ABÁ//TE ~ţi m. 1) Stareţ al unei abaţii.2) Preot catolic. /<it. abbate A ABATE A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcţie iniţială sau de la o anumită /<fr. abattre, lat. normă morală.2) (persoane) A face să se abată.2. intranz. (despre abbattere intenţii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neaşteptate. A SE ABATE A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-şi schimba direcţia iniţială. ~ din drum.2) (despre persoane) A se /<fr. abattre, lat. opri (pentru o vizită scurtă), renunţând la traseul iniţial; a trece.3) abbattere (despre fenomene ale naturii) A veni pe neaşteptate (şi cu putere). ABATERE ABÁTER//E ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziţii legale.2) tehn. Diferenţă între /v. a abate valoarea măsurată a unei mărimi şi valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] ABATIZĂ ABATÍZ//Ă ~e f. Obstacol constând din copaci doborâţi şi aşezaţi cu vârfurile spre /<fr. abattis duşman. [G.-D. abatizei] ABATOR ABAT//ÓR ~oáre n. Întreprindere unde se taie animalele destinate consumului. /<fr. abattoir ABAŢIE ABAŢÍ//E ~i f. Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abaţiei] /<it. ab[b]azia ABAZIE ABAZÍE f. Tulburare a sistemului nervos manifestată prin neputinţa de a merge /<fr. abasie normal. [Art. abazia; G.-D. abaziei] ABĂTUT ABĂTÚ//T ~tă (~ţi, Care este întristat; descurajat; mâhnit. /<fr. abattu ABC ABC [pr.: abecé] m. 1) Primele litere ale alfabetului.2) fig. Începutul a ceva. /<fr. abece ABCES ABCÉS ~e n. Inflamaţie locală a pielii sau buboi; furuncul. /<fr. abcés, lat. abscessus A ABDICA A ABDICÁ abdíc intranz. 1) (despre regi) A renunţa la tron.2) fig. (despre persoane) A renunţa /<lat. abdicare, fr. la ceva (din cauza greutăţilor apărute). ~ de la principii. abdiquer ABDOMEN ABDOMÉN ~e n. (la om şi la animale) Parte a corpului cuprinsă între torace şi bazin, în /<lat., fr. abdomen care se află stomacul, intestinele şi alte organe; burtă; pântece. ABDOMINAL ABDOMINÁL ~ă (~i, Care este caracteristic abdomenului; propriu abdomenului. Cavitate /<fr. abdominal ~e) ~ă. ABDUCTOR ABDUCTÓR ~i adj. (despre muşchi) Care îndepărtează un membru de axul median al /<fr. abducteur corpului sau două organe unul de altul. ABDUCŢIE ABDÚCŢI//E ~i f. Mişcare făcută de un muşchi abductor. /<fr. abduction, lat. abductio, ~onis ABECEDAR ABECEDÁR ~e n. 1) Manual pentru învăţarea scrisului şi cititului.2) fig. Carte care /<lat. abecedarius, fr. cuprinde noţiunile elementare într-un domeniu de activitate. abécédaire ABERANT ABERÁN//T ~tă (~ţi, Care constituie o aberaţie; absurd. /<fr. aberrant, lat. ~te) aberrans, ~ntis ABERAŢIE ABERÁŢI//E ~i f. 1) Deviere de la normă.2) Defect al unei imagini produs de un /<lat. aberrato, ~onis, instrument optic. • ~ vizuală astigmatism.3) fig. Încălcare conştientă fr. aberration sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; rătăcire; greşeală; eroare. [G.-D. aberaţiei; Sil. -ţi-e] ABIA ABIÁ adv. 1) Cu greu; anevoie. ~ merge.2) Foarte puţin; mai de loc. ~ se vede.3) /<lat. ad vix (uneori De foarte puţin timp. ~ a intrat.4) Doar; numai. ~ după aceea.5) Cel repetat) puţin; măcar; barem. ~ se va astâmpăra. [Sil. a-bia] ABIENTIN ABIENTÍN n. Substanţă extrasă din abietinee, care se prezintă sub formă de cristale /<fr. abiéntin incolore, solubile în apă şi alcool. [Sil. -bi-en-] ABIETINEE ABIETINÉE ~ f. 1) pl. Familie de conifere care cuprinde arbori răşinoşi (reprezentanţi: /<fr. abiétinées bradul, pinul, molidul etc.).2) Plantă din această familie. ABIL ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădeşte agerime (în mişcări); dibaci; iscusit; /<fr. habile, lat. îndemânatic. Persoană ~ă.2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligenţă; habilis iscusit.3) rar Care se orientează uşor în situaţii diferite; descurcăreţ. A ABILITA A ABILIT/Á ~éz tranz. (persoane) A aprecia acordând un titlu, un grad, un drept. /<germ. habilitieren, lat. habilitare ABILITATE ABILIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter abil; capacitate de a face totul cu uşurinţă şi iscusinţă; /<fr. habilité, lat. dibăcie; îndemânare; măiestrie; pricepere.2) mai ales la pl. habilitas, ~atis Manifestare abilă; lucru sau act făcut cu ingeniozitate şi fineţe. [G.-D. abilităţii] ABIOGEN ABIOGÉN ~ă (~i, ~e) Care nu este de origine organică. /<fr. abiogéne ABIOGENEZĂ ABIOGENÉZĂ f. Teorie conform căreia materia organică a apărut din materia /<fr. abiogenése anorganică. [Sil. -bi-o-] ABIOLOGIE ABIOLOGÍE f. Ştiinţă care se ocupă cu studiul corpurilor anorganice. /<fr. abiologie ABIOTIC ABIÓTI//C ~că (~ci, Care ţine de abioză; propriu abiozei. [Sil. a-bi-o-tic] /<fr. abiotique ABIOTROFIE ABIOTROFÍE f. Slăbire sau încetare a funcţiilor unui ţesut, organ sau organism. [Sil. - /<fr. abiotrophie bi-o-tro-] ABIOZĂ ABIÓZĂ f. 1) Lipsă de viaţă.2) Conservare a produselor alimentare prin nimicirea /<fr. abiose microorganismelor din ele. ABIS ABÍS ~uri n. Adâncime foarte mare; prăpastie; hău; genune; neant. /<fr. abysse, lat. abyssus ABISAL ABISÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de abis; caracteristic abisului. • Zonă (sau regiune) ~ă cea /<fr. abyssal mai adâncă zonă (sau regiune) din mări şi oceane.2) Care ţine de subconştient; care se referă la subconştient. ABITAŢIE ABITÁŢIE f. jur. Dreptul de a locui într-o casă care aparţine altuia. /<fr. habitation, lat. habitatio, ~onis ABJECT ABJÉC//T ~tă (~ţi, Care este vrednic de dispreţ; josnic; ticălos; mârşav; mizerabil; /<lat. abjectus, fr. ~te) netrebnic. abject ABJECŢIE ABJÉCŢI//E ~i f. Faptă abjectă; josnicie; ticăloşie; mârşăvie. [G.-D. abjecţiei; Sil. ab- /<fr. abjection, lat. jec-ţi-e] abjecto, ~onis A ABJUDECA A ABJUDECÁ tranz. (titluri, drepturi) A anula printr-o decizie judiciară. /<lat. abjudicare A ABJURA A ABJURÁ abjúr tranz. (doctrine, concepţii, etc.) A renega în mod public. /<lat. abjurare, fr. abjurer ABLACTAŢIE ABLACTÁŢIE f. 1) Încetare a secreţiei de lapte matern.2) Înlocuire a laptelui matern cu /<germ. Ablaktation alte alimente necesare sugarului. ABLATIV ABLATÍV ~e n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, /<lat. ablativus, fr. instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. • ~ absolut ablatif construcţie sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz. [Sil. a-bla-] ABLAŢIUNE ABLAŢIÚN//E ~i f. 1) Intervenţie chirurgicală prin care se îndepărtează un organ, un /<lat. ablatio, ~onis, membru sau un ţesut bolnav.2) Îndepărtare (prin acţiunea apelor, a fr. ablation vântului etc.) a materialului rezultat în urma dezagregării solului, a rocilor.3) Reducere a masei unui gheţar, prin topire sau evaporare. [G.- D. ablaţiunii; Sil. -ţi-u-] ABLEFARIE ABLEFARÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa totală sau parţială a /<fr. ablépharie pleoapelor. [Sil. a-ble-] ABLEPSIE ABLEPSÍE f. Lipsă a vederii; cecitate; orbire. [Sil. a-blep-] /<fr. ablépsie ABLUŢIUNE ABLUŢIÚN//E ~i f. 1) Spălare a corpului (în scop de purificare) prescrisă de unele religii /<lat. ablutio, ~onis, orientale.2) Spălare cu duşul. [Sil. -blu-ţi-u-] fr. ablution A ABNEGA A ABNEGÁ abnég intranz. A se consacra în întregime; a se dedica; a se devota. /Din abnegaţie ABNEGAŢIE ABNEGÁŢIE f. 1) Devotament până la jertfire de sine faţă de o cauză sau de o /<fr. abnegation, lat. persoană.2) Sacrificiu voluntar; renunţare voluntară la ceva scump. abnegatio, ~onis [G.-D. abnegaţiei; Sil. -ţi-e] A ABOLI A ABOL//Í ~ésc tranz. 1) (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; /<fr. abolir, lat. a abroga; a anula; a contramanda; a revoca.2) (instituţii) A face să abolere înceteze existenţa (printr-un ordin); a desfiinţa; a lichida; a suprima. ABOLIŢIONISM ABOLIŢIONÍSM n. Mişcare politică în S.U.A. care urmărea abolirea sclavagismului. [Sil. -/<fr. abolitionnisme ţi-o-] ABOLIŢIONIST ABOLIŢIONÍ//ST ~stă m. şi f. Adept al aboliţionismului. /<fr. abolitionniste (~şti, ~ste) ABOMINABIL ABOMINÁBIL ~ă (~i, 1) Care provoacă groază; înfiorător; cutremurător.2) Care trezeşte /<lat. abominabilis, ~e) dezgust, scârbă; dezgustător. fr. abominable A ABONA A ABON//Á ~éz tranz. A face să se aboneze. /<fr. abonner A SE ABONA A SE ABON//Á mă ~éz intranz. A-şi face un abonament. ~ la o revistă. /<fr. abonner ABONAMENT ABONAMÉNT ~e n. Document prin care, în schimbul unei sume de bani, se obţine, pentru /<fr. abonnement un anumit timp, dreptul de a se folosi de unele servicii (de a primi o publicaţie, de a asista la spectacole etc.). ABONAT ABONÁ//T ~ţi m. Persoana care beneficiază de un abonament. /v. a abona A ABORDA A ABORD//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre nave) A se apropia de ţărm sau de chei (în /<fr. aborder vederea legării); a acosta.2) (despre nave) A se ciocni accidental (de o altă navă, de un dig etc.).2. tranz. 1) (nave) A anina pentru a trage la ţărm.2) fig. (probleme, chestiuni etc.) A pune în discuţie.3) fig. (persoane, de obicei necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a li se adresa; a acosta. ABORDABIL ABORDÁBIL ~ă (~i, 1) Care poate fi abordat.2) Care este accesibil. /<fr. abordable ABORDAJ ABORDÁJ ~e n. 1) Ciocnire accidentală între două nave sau a unei nave de un /<fr. abordage obstacol.2) Atacare a unei corăbii inamice prin alăturare la bordul ei. Lupte de ~. ABORIGEN ABORIGÉN ~ă (~i, ~e) şi Care face parte din populaţia originară a unei ţări sau a unei regiuni; /<fr. aborigene substantiv autohton; indigen; băştinaş. [Sil. ab-o-] ABORTIV ABORTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care este produs înainte de vreme; prematur.2) Care provoacă /<fr. abortif, lat. avortul. Medicament ~. abortivus ABRACADABRA ABRACADÁBRA f. 1) Cuvânt cabalistic căruia i se atribuie putere magică.2) Îngrămădire /<fr., it. abracadabra de cuvinte fără sens. [Sil. a-bra-] ABRAHIE ABRAHÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa braţelor. /<fr. abrachie ABRAHIOCEFALIE ABRAHIOCEFALÍE f. med. Anomalie congenitală constând în lipsa capului şi a braţelor. /<fr. abrachiocéphalie ABRAZARE ABRAZ//ÁRE ~ări f. Operaţie de prelucrare a unei piese cu ajutorul unui abraziv. /Din abraziv sau abraziune ABRAZIUNE ABRAZIÚN//E ~i f. 1) Proces de eroziune a ţărmului prin acţiunea valurilor.2) Roadere a /<fr. abrasion unui corp prin frecarea cu altul mai dur. [Sil. a-bra-zi-u-ne] ABRAZIV ABRAZÍV ~ă (~i, ~e) şi (despre corpuri dure, materiale) Care are proprietatea de a roade prin /<fr. abrasif substantiv frecare. Piatră ~ă. ABRAZOR ABRAZ//ÓR ~oáre n. Unealtă făcută dintr-un material abraziv, care serveşte la prelucrarea /Din abraziune materialelor prin aşchiere. A ABREVIA A ABREVI//Á ~éz tranz. (cuvinte, expresii) A face mai scurt prin reducerea numărului de litere /<lat., it. abbreviare sau de silabe; a prescurta. [Sil. a-bre-vi-a] ABREVIATIV ABREVIATÍV ~ă (~i, Care marchează o abreviere. Semne ~e. /<it. abbreviativo, fr. ~e) abréviatif ABREVIERE ABREVIÉR//E ~i f. 1) v. A ABREVIA.2) Cuvânt sau grup de cuvinte prescurtate. /v. a abrevia A ABROGA A ABROGÁ abróg tranz. (legi, ordine, dispoziţii oficiale etc.) A declara nul printr-un ordin; a /<lat. abrogare aboli; a anula; a contramanda; a revoca. [Sil. ab-ro-ga] ABRUPT ABRÚP//T ~tă (~ţi, 1) (despre maluri, povârnişuri) Care este în pantă foarte înclinată; /<lat. abruptus, fr. ~te) aproape vertical.2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. abrupt [Sil. ab-rupt] A ABRUTIZA A ABRUTIZ//Á ~éz tranz. A face să se abrutizeze. /<fr. abrutir A SE ABRUTIZA A SE ABRUTIZ//Á mă intranz. A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale. [Sil. a-/<fr. abrutir ~éz bru-] ABRUTIZANT ABRUTIZÁN//T ~tă Care abrutizează. /<fr. abrutissant (~ţi, ~te) ABSCISĂ ABSCÍS//Ă ~e f. Una dintre cele două linii care servesc la fixarea poziţiei unui punct /<fr. abscisse, lat. pe un plan sau în spaţiu, cealaltă numindu-se ordonată. [Sil. ab-sci-] abscissa ABSCIZIUNE ABSCIZIÚNE f. med. Înlăturare prin intervenţie chirurgicală a unei părţi sau a unui organ al /<fr. abscission corpului. ABSCONS ABSCÓN//S ~să (~şi, livr. Care este greu de înţeles; obscur. [Sil. ab-scons] /<fr. abscons, lat. ~se) absconsus ABSENT ABSÉN//T ~tă (~ţi, 1) Care lipseşte.2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~tă. /<fr. absent, lat. ~te) absens, ~ntis A ABSENTA A ABSENT//Á ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr. [s’]absenter ABSENTEISM ABSENTEÍSM n. 1) Exploatare a unei proprietăţi funciare de un intermediar în timpul /<fr. absentéisme absenţei îndelungate a proprietarului.2) Absenţă frecventă dintr-un loc (de muncă). ABSENTEIST ABSENTEÍ//ST ~şti m. Proprietar care îşi administrează proprietatea funciară printr-un /<fr. absentéiste intermediar. ABSENŢĂ ABSÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie.2) Semn ce /<fr. absence, lat. marchează această lipsă.3) fig. Lipsă de interes; indiferenţă; neatenţie; absentia dezinteres. ABSIDĂ ABSÍD//Ă ~e f. Încăpere semicirculară în bisericile creştine, destinată altarului. /<fr. abside, lat. absida ABSINT ABSÍNT ~uri n. Băutură alcoolică preparată din pelin, anason şi alte plante aromatice. /<fr. absinthe ABSOLUT I ABSOLÚT I n. filoz. Principiu de bază, identificat cu divinitatea, care este pus la baza /<lat. absolutus universului; ceea ce există în sine şi prin sine. ABSOLUT II ABSOLÚ//T II ~tă 1) Care nu este limitat de nici un fel de condiţii. Putere ~tă.2) Care /<lat. absolutus (~ţi, ~te) corespunde tuturor cerinţelor; lipsit de defecte; complet; ireproşabil; impecabil; perfect. Auz ~.3) Care este covârşitor. Majoritate ~tă.4) rar (despre corpuri, substanţe etc.) Care are o compoziţie omogenă; fără impurităţi; pur; curat. Alcool ~. ABSOLUT III ABSOLÚT III adv. 1) Cu desăvârşire; cu totul.2) Întru totul; exact. /<lat. absolutus ABSOLUTISM ABSOLUTÍSM n. 1) Formă de guvernământ bazată pe puterea absolută a unei singure /<fr. absolutisme persoane (monarh, duce etc.); autocraţie.2) Concepţie care stă la baza unei monarhii. ABSOLUTIST I ABSOLUTÍ//ST I ~stă Care ţine de absolutism; propriu absolutismului. /<lat. absolutista (~şti, ~ste) ABSOLUTIST II ABSOLUTÍ//ST II m. şi f. Adept al absolutismului. /<lat. absolutista ~stă (~şti, ~ste) A ABSOLUTIZA A ABSOLUTIZ//Á ~éz tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza ABSOLUTORIU ABSOLUTÓRI//U ~e Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius ABSOLUŢIUNE ABSOLUŢIÚN//E ~i f. 1) Iertare de pedeapsă a unui acuzat.2) Iertare a păcatelor (de către /<lat. absolutio, ~onis preot). ABSOLVENT ABSOLVÉN//T ~tă m. şi f: Persoană care a absolvit o formă de învăţământ. /<germ. Absolvent, (~ţi, ~te) lat. absolvens, ~ntis A ABSOLVI I A ABSOLV//Í I ~ésc tranz. (instituţii de învăţământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvere A ABSOLVI II A ABSOLVÍ II absólv tranz. 1) jur. (acuzaţi) A scuti de o pedeapsă; a ierta.2) rel. A elibera de /<germ. absolvieren, păcate; a ierta. lat. absolvere ABSORBANT ABSORBÁN//T ~tă 1) şi substantival Care are proprietatea de a absorbi lichide sau /<fr. absorbant (~ţi, ~te) vapori.2) fig. Care atrage în cel mai înalt grad. Ocupaţie ~tă. A ABSORBI A ABSORBÍ absórb tranz. 1) (despre corpuri poroase) A atrage în sine; a lăsa să pătrundă în /<fr. absorber, lat. sine; a îmbiba.2) fig. A preocupa în întregime; a captiva. absorbere ABSORBŢIE ABSÓRBŢI//E ~i f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanţă /<fr. absorption, lat. oarecare din afară; absorbire. [G.-D. absorbţiei; Sil. -sorb-ţi-e] absorptio, ~onis ABSTENŢIONISM ABSTENŢIONÍSM n. Abţinere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot. /<fr. abstentionnisme ABSTINENT ABSTINÉN//T ~tă (~ţi, şi Care se abţine de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură şi /<fr. abstinent, lat. ~te) substantiv alte necesităţi. Om ~. [Sil. ab-sti-] abstinens, ~ntis ABSTRACT ABSTRÁC//T ~tă (~ţi, şi 1) (în opoziţie cu concret) Care rezultă dintr-un proces de abstracţie; /<lat. abstractus, ~te) adverbial care cuprinde trăsăturile generale, detaşându-se de raporturile germ. abstrakt concrete.2) Care este greu de înţeles din cauza lipsei elementelor concrete. • În ~ a) pe calea deducţiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] A ABSTRACTIZA A ABSTRACTIZ//Á 1. tranz. A analiza printr-o abstracţie.2. intranz. A trece de la concret /abstract + suf. ~iza ~éz la abstract. [Sil. abs-trac-] ABSTRACŢIE ABSTRÁCŢI//E ~i f. Proces al gândirii constând din desprinderea, menţinerea şi /<fr. abstraction, lat. generalizarea însuşirilor esenţiale ale unor obiecte sau fenomene. • A abstractio, ~onis face ~ de... a nu lua în considerare; a ignora. [G.-D. abstracţiei; Sil. abs-trac-ţi-e] ABSTRACŢIONISM ABSTRACŢIONÍSM n. Curent artistic contemporan, caracterizat prin reducţia abstractă şi /<fr. incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ţi-o-] abstractionnisme A ABSTRAGE A ABSTRÁGE tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere ABSURD I ABSÚRD I n. Calitatea a ceea ce este lipsit de raţiune. • Prin ~ prin admiterea unui /<lat. absurdus, fr. raţionament fals. Reducerea la ~ metodă de demonstrare a unui adevăr absurde prin dovedirea că oricare alt punct de vedere duce la consecinţe false. ABSURD II ABSÚR//D II ~dă (~zi, Care vine în contradicţie cu gândirea logică; alogic; aberant. /<lat. absurdus, fr. ~de) absurde ABSURDITATE ABSURDIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Caracter absurd.2) Concepţie, idee sau faptă absurdă. /<fr. absurdité, lat. absurditas, ~atis ABŢIBILD ABŢIBÍLD ~uri n. Desen colorat aplicat prin lipire pe o suprafaţă netedă. /<germ. Abzeihbild A SE ABŢINE A SE ABŢÍNE mă intranz. 1) A renunţa voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante.2) A nu-şi /<fr. [s’]abstenir abţín exprima părerea sau votul. ABULIE ABULÍE f. Lipsă de voinţă manifestată în unele boli psihice; nehotărâre. [G.-D. /<fr. aboulie abuliei] A ABUNDA A ABUNDÁ pers. 3 intranz. A fi din abundenţă; în cantităţi mari.2) A avea din abundenţă; a /<lat. abundare, fr. abúndă conţine din belşug. abonder ABUNDENT ABUNDÉN//T ~tă (~ţi, (despre bunuri) Care este în cantitate mare; care abundă; bogat; /<fr. abondant, lat. ~te) îmbelşugat. abundans, ~ntis ABUNDENŢĂ ABUNDÉNŢ//Ă f. Cantitate mare de bunuri care întrece mult necesităţile obişnuite; /<lat. abundentia, fr. belşug; îndestulare; bogăţie. Din ~. [G.-D. abundenţei] abondance ABUR ÁBUR ~i n. 1) pl. Vapori de apă.2) Ceaţă rară.3) fig. Suflare uşoară (de vânt); / Cuv. autoht. boare.4) fig. rar Cantitate foarte mică. Un ~ de... A ABURCA A ABURCÁ abúrc tranz. 1) A face să se aburce.2) (greutăţi mari) A ridica, depunând eforturi /Orig. nec. mari. ~ sacul plin în spate. A SE ABURCA A SE ABURCÁ mă intranz. A se urca cu greu; a se căţăra. ~ în copac. /Orig. nec. A ABURI A ABUR//Í ~ésc 1. tranz. A face să se aburească.2. intranz. 1) A scoate aburi. Câmpia /Din abur ~eşte.2) rar (despre vânt) A sufla lin; a adia. A SE ABURI A SE ABUR//Í mă ~ésc intranz. 1) A se acoperi cu aburi; a asuda.2) fig. (despre faţă, obraji) A se /Din abur înroşi uşor; a se îmbujora; a se rumeni. ABUZ ABÚZ ~uri n. 1) Lipsă de măsură; tot ce depăşeşte limitele normale; exces. ~ de /<fr. abus, lat. abusus medicamente.2) jur. Încălcare a legalităţii; faptă ilegală. • ~ de putere faptă săvârşită de cineva prin depăşirea împuternicirilor sale. Prin ~ în mod abuziv. A ABUZA A ABUZ//Á ~éz intranz. 1) A face abuz; a folosi cu exces.2) A comite un abuz. /<fr. abuser ABUZIV ABUZÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care întrece măsura; excesiv.2) Care este săvârşit prin abuz de /<lat. abusivus, fr. putere; ilegal. abusif AC AC áce n. 1) Obiect mic de metal, ascuţit la un capăt şi prevăzut la celălalt cu o /<lat. acus gaură, prin care trece aţa, care serveşte la cusut. • ~ ţigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a şedea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac.2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuinţări. ~ de siguranţă. ~ de păr. ~ul ceasornicului.3) Organ de apărare la unele insecte şi animale. ~ul albinei.4) Frunză subţire şi ascuţită a coniferelor.5) Şină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz.6): ~-de-mare peşte marin în formă de andrea. ACADEA ACAD//EÁ ~éle f. Bomboană preparată din zahăr topit. [Art. acadeaua; G.-D. acadelei] /<turc. akede, akiide ACADEMIC ACADÉMI//C ~că 1) Care ţine de academie; propriu academiei.2) Care are caracter pur /<lat. academicus, fr. (~ci, ~ce) teoretic. Discuţie ~că. académique ACADEMICIAN ACADEMICI//ÁN m. Membru al unei academii. [Sil. -ci-an] /<fr. académicien ACADEMIE ACADEMÍ//E ~i f. 1) Societate formată din oameni de ştiinţă şi de cultură.2) Instituţie de /<lat. academia, fr. învăţământ superior. ~ economică. [G.-D. academiei] académie ACADEMISM ACADEMÍSM n. Curent artistic constând în limitarea servilă a modelelor artei clasice /<fr. académisme, sau antice. germ. Akademismus ACADEMIST ACADEMÍ//ST ~şti m. Adept al academismului. /<fr. académiste ACALMIE ACALMÍE f. 1) Perioadă de liniştire temporară a valurilor.2) fig. Răstimp de linişte /<fr. accalmie într-o perioadă de frământări. [G.-D. acalmiei] ACALORIC ACALÓRI//C ~că (~ci, Care este lipsit de calorii. /<fr. acalorique ~ce) ACANTA ACÁNT//A ~e f. Plantă erbacee decorativă cu frunze mari şi cu flori albe sau roz /<fr. acanthe, lat. grupate în formă de spic; talpa-ursului. acanthus ACANTOCEFAL ACANTOCEFÁL ~i m. 1) pl. Clasa de viermi inferiori, care parazitează în intestinele porcilor, /<fr. acanthocéphale ale păsărilor înotătoare, ale peştilor.2) Vierme din această clasă. A ACAPARA A ACAPAR//Á ~éz tranz. (pământ, putere etc.) A-şi însuşi (cu forţa) în întregime. /<fr. accaparer A CAPPELLA A CAPPÉLLA adv. (despre o compoziţie muzicală sau despre o formaţie corală) Fără /Cuv. it. acompaniament insturmental. ACAR I ACÁR I ~e n. Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acarniţă. /ac + suf. ~ar ACAR II ACÁR II ~i m. Muncitor la calea ferată care manipulează acele; macagiu. /ac + suf. ~ar ACARET ACARÉT ~uri n. Construcţie auxiliară care ţine de o clădire, de o gospodărie /<turc. acaret individuală. ACARIAN ACARI//ÁN ~éni m. 1) la pl. Ordin de arahnide mici transmiţătoare de boli grave.2) /<fr. acariens Arahnidă din acest ordin. [Sil. -ri-an] ACARICID ACARICÍD ~e n. Substanţă otrăvitoare, care ucide acarienii. /<fr. acaricide ACARINATĂ ACARINÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Clasa de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă şi cu /<lat. acarinatus aripi reduse (reprezentant: struţul).2) Pasăre din această clasă. ACARIOZĂ ACARIÓZ//Ă ~e f. Dermatoză la om şi la animale, provocată de acarieni. /<fr. acariose ACARNIŢĂ ACÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cutiuţă de păstrat ace, aţă şi alte obiecte necesare la cusut; acar.2) / ac + suf. ~arniţă Perniţă în care se înfig acele. ACASĂ ACÁSĂ adv. 1) În casa în care locuieşti. • Cei de ~ cei apropiaţi. Acum (sau aşa) /a + casă mai vii de ~ aşa te mai înţeleg; aşa mai merge. A nu-i fi cuiva boii ~ a fi prost dispus.2) fig. În locul natal; în patrie.3) Spre casa în care locuieşti. Mă duc ~. ACATIST ACATÍST ~e n. bis. Slujbă bisericească în cinstea fecioarei Maria sau a altor sfinţi. • /<sl. akatistu A da ~e (sau un ~) a cere preotului să se roage pentru realizarea unor dorinţe. ACAŢ ACÁŢ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară şi ramuri spinoase, cu /<ung. akác frunze compuse şi flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. ACĂTĂRII ACĂTĽRII adj. invar. 1) (despre obiecte) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei; bun. • /Orig. nec. pop. Mai ~ deosebit.2) (despre persoane) Care este de treabă; cumsecade. A ACCEDE A ACCÉDE accéd intranz. 1) A avea acces; a pătrunde.2) A fi de acord; a consimţi. /<lat. accedere, fr. accéder A ACCELERA A ACCELER//Á ~éz tranz. (acţiuni, procese tehnice) A face să se desfăşoare într-un ritm mai /<fr. accélérer, lat. rapid (uneori nejustificat); a pripi; a grăbi; a zori; a precipita. accelerare ACCELERANDO ACCELERÁNDO adv. muz. Din ce în ce mai repede. /Cuv. it. ACCELERAT ACCELERÁ//T ~tă v. A ACCELERA. • (Tren) ~ tren cu viteză mare (care se opreşte /v. a accelera (~ţi, ~te) numai la gările importante). ACCELERATOR ACCELERAT//ÓR n. 1) Mecanism care permite mărirea vitezei unui motor.2) Pedală care /<fr. accélérateur ~oáre pune în mişcare acest mecanism. • ~ de particule aparat folosit pentru a mări viteza particulelor elementare în scopul realizării unor reacţii nucleare.3) Substanţa care grăbeşte o reacţie chimică sau un proces fizico-chimic. ACCELERAŢIE ACCELERÁŢI//E ~i f. Variaţie a vitezei unui corp într-o unitate de timp. [G.-D. acceleraţiei; /<fr. accélération, lat. Sil. -ţi-e] acceleratio, ~onis ACCELEROGRAF ACCELEROGRÁF ~e n. Accelerometru înregistrator. /<fr. accélérographe ACCELEROMETRU ACCELEROMÉTR// n. Aparat cu care se măsoară acceleraţiile. /<fr. accélérometre ACCENT ACCÉNT ~e n. 1) Pronunţare mai intensă a unei silabe sau a unui cuvânt.2) Semn /<fr. accent, lat. deasupra unei litere sau silabe, care indică locul şi felul accentuării.3) accentus Mod specfic de a vorbi o limbă. Vorbeşte cu un ~ străin. A ACCENTUA A ACCENTU//Á ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziţii) A evidenţia prin accent.2) fig. A scoate /<fr. accentuer în evidenţă în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] A SE ACCENTUA A SE ACCENTU//Á se intranz. (despre procese, fenomene) A se desfăşura într-un mod din ce în ce /<fr. accentuer ~eáză mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu- a] ACCEPT ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă. /<germ. Akzept, lat. acceptus A ACCEPTA A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit.2) fin. (conturi, poliţe /<fr. accepter, lat. etc.) A primi în vederea achitării. acceptare ACCEPTABIL ACCEPTÁBIL ~ă (~i, Care poate fi acceptat; convenabil. Condiţii ~e. /<fr. acceptable, lat. ~e) acceptabilis ACCEPŢIE ACCÉPŢI//E ~i f. Sens pe care îl are un cuvânt; semnificaţie. [G.-D. accepţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. accception, lat. acceptio, ~onis ACCES I ACCÉS I ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a pătrunde sau de a intra undeva. /< lat. accessus, fr. acces ACCES II ACCÉS II ~e n. 1) Manifestare violentă a unei boli; criză; atac. ~ de nervi.2) fig. /<lat. accessus, fr. Manifestare violentă a unei stări sufleteşti. ~ de furie. acces A ACCESA A ACCES//Á ~éz tranz. A face funcţional; a folosi. /Din acces ACCESIBIL ACCESÍBIL ~ă (~i, 1) La care se poate ajunge uşor; de care se poate apropia uşor. /<fr. accessible, lat. ~e) Persoană ~ă.2) Care este convenabil pentru toţi. Preţuri ~e.3) Care accessibilis poate fi uşor înţeles. Expunere ~ă. ACCESIBILITATE ACCESIBILITÁTE f. Caracter accesibil. /<fr. accessibilité, lat. accessibilitas, ~atis ACCESORIU I ACCESÓRI//U I ~e Care însoţeşte un element principal; suplimentar. [Sil. -riu] /<lat. accessorius, fr. (~i) accessoire ACCESORIU II ACCESÓRI//U II ~i n. mai ales la pl. 1) Piese anexe ale unei maşini sau ale unui aparat. ~i de /<lat. accessorius, fr. automobil.2) Obiecte mărunte (de îmbrăcăminte, de mobilier etc.). accessoire [Sil. -riu] ACCIDENT ACCIDÉNT ~e n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. ~ de /<fr. accident, lat. circulaţie.2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc.3) accidens, ~ntis Neregularitate a unui teren. A ACCIDENTA A ACCIDENT//Á ~éz tranz. A face să se accidenteze. /Din accident A SE ACCIDENTA A SE ACCIDENT//Á intranz. A suferi un accident. /Din accident mă ~éz ACCIDENTAL ACCIDENTÁL ~ă (~i, 1) Care este întâmplător; neprevăzut; cazual.2) Care este neesenţial, /<fr. accidentel ~e) secundar. ACCIDENTAT ACCIDENTÁ//T ~tă 1) şi substantival Care a suferit un accident.2) (despre teren, relief /v. a (se) accidenta (~ţi, ~te) etc.) Care prezintă neregularităţi.
Description: