Despre democratie in America

268 Pages·1992·12.537 MB·Romanian

by  Alexis de Tocqueville

•SER•IA
,,SOCIETATEA CMlĂ"
Această carte a fost editată cu sprijinul
AMBASADEI FRANŢEI ÎN ROMÂNIA
şi al
FUNDAŢIEI SOROS PENTRU O SOCIETATE DESCHISĂ
Portretul lui Alexis de Tocqueville de Leon Noel
ALEXDIEST OCQUEVILLE
DESP]lDEE MOCRAŢIE
INAMERICA
Volumul I
Traducere din limba franceză
MAGDALENA BOIANGIU
şi
BEATRICESTAICU
■
.
HUMANITAS
BUCUREŞTI, 1992
CoperstearI ioeaDinr:aa gomMiarredscaur e
Ilusdteper caoţpeirat ă:
HowaCrhda nCdhlre-irSes mntyar ea Constitufiei, 1787 (detaliu)
ALEXIDSE T OCQUEVILLE
De la Democratiee Anmi rique,X VIeidei tion
CalmanEnd-iLtPeeavyur 1ri888,s ,
©Fl ammmaPrairo1in9s,pe8, n1 t ru
prepfraoFţfra.a nF�uirBsei to,g şrBiai fibal i-oTgocqruaefivai lle
©H uman1i99t2peas,n, t prrue zveenrtsraio umnâen ească
ISB9N7 3-28-0338-X
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Pentru traducerea de faJii, prima în limba românii, s-a folosit ca
text de baz.ă edifia Alexis de Tocqueville, De la Democratie en Ame­
rique, ,,revue avec le plus grand soin et augmentee de la preface, mise
en tete des oeuvres completes ': publicată de Calmann-Levy Editeur,
Paris, 1888.
La sugestia prof. Franfois Furet, căruia îi mulJUmim pe această
cale, s-au preluat pasaje, marcate prin paranteze drepte, din marea
edipe Alexis de Tocqueville, De la Democratie en Amerique, ,,pre­
miere edilion historico-critique, revue et augmentee par Eduardo Noi/a,
2 tomes ': publicată de Librairie philosophique J. Vrin, Paris, 1990.
Tot după această edipe a fost reprodus şipo rtretul luiA lexis de Tocque­
ville.
Traducerea în limba românii, care va apărea în 3 volume, este
precedată de prefa Ja prof. Franfois Furet, preluată din edipa apă­
rută sub îngrijirea sa la editura Flammarion, 1981. Tot din această
ediM au fost preluate reperele biografice şi bibliogr_afia Tocqueville.
serie
În afară de notele de subs o� Tocqueville face o de note mult
mai ample, plasate lafi nele volumulu� trimitereaf ă cîndu-se prin li­
tere majuscule, în paranteze rotunde.

PREFAŢĂ
Sistemul conceptual în
Despre democrafi,e în America*
Există o taină chiar la originea călătoriei lui Tocqueville în America: la
ce dată i-a venit pentru prima dată ideea? Ond a prins ea consistenţă? Şi
de ce America?
Nici faptele cun�te, nici documentaţia existentă nu ne permit să răs­
pundem cu adevărat la aceste întrebări elementare. Faptele sînt limpezi,
dar nu luminează decît latura superficială: misiunea penitenciară. Ond
Tocqueville şi prietenul său Beaumont se îmbarcă la Le Havre în aprilie
1831, cei doi tineri magistraţi sînt investiţi cu misiunea de a cerceta insti­
tuţiile penitenciare americane. Misiune solicitată de cei interesaţi, neremu­
nerată, dar oficială, şi care va fi încununată de un „raport" predat, aşa cum
se cuvine, puterii publice şi publicat apoi. Dar acest studiu, oricît interes ar
fi prezentat el pentru Tocqueville, care nu va înceta să se intereseze de
reforma temniţelor franceze, este evident, pe plan intelectual, doar o la­
tură a călătoriei sale.
Documentaţia disponibilă nu ne permite o mărturie sigură asupra mo­
tivelor profunde: într-adevăr, corespondenţa dintre Tocqueville şi Gustave
de Beaumont nu face aluzie la ele decît într-o scrisoare a lui Tocqueville
din 14 martie 1831, chiar în ajunul plecării; de altfel, această scrisoare nu
menţionează decît motivele de circumstanţă legate de revoluţia din 1830,
care i-a pus pe cei doi candidaţi la călătorie, vlăstare ale unor familii legiti­
miste, într-o „poziţie delicată". Şi apoi, chiar dacă am accepta acest tip de
motivaţie „diplomatică", de ce America? Curiozitatea celor doi prieteni
putea fi satisfăcută în multe alte ţări, justificînd astfel absenţa lor. La ora
aceea, tînăra republică americană constituia un model străin familiei de
spirite în tradiţia căreia cei doi fuseseră educaţi, şi care constituise opoziţia
liberală în timpul Restauraţiei: liberali de toate nuanţele, francmasoni, re­
publicani, alcătuiau tabăra simpatizanţilor pro-americani, sub pavăza sim-
• Îi mulţumesc prietenului meu, Andre Jardin, cel mai mare specialist con­
temporan în Tocqueville, pentru amabilitatea de a-mi fi citit manuscrisul şi de a mă
fi ajutat cu sfaturile lui.
8 ALEXIS DE TOCQUEVILLE
bolică a lui La Fayette. Este adevărat că Beaumont era rudă îndepărtată
cu La Fayette, şi că pe plan familial tînărul Alexis i-ar fi putut întîlni pe
vechii „americani" cum erau Chateaubriand, sau Hyde de Neuville, fostul
agent al prinţilor în timpul Revoluţiei, fost ambasador la Washington şi
prieten intim al contelui Herve şi, în fine, pe Monseniorul de Cheverus, arhie­
piscop de Bordeaux şi fost episcop de Boston.
Secretul unor instituţii libere pe care-l caută probabil Tocqueville şi
Beaumont, ar putea fi găsit în ţări mai puţin radical străine de tradiţia lor
şi, în mod firesc, mai dragi inimii lor, pe care le-ar fi putut studia: Elveţia şi
mai cu seamă Anglia. Dar, conform teoriilor politice clasice, Elveţia nu este
republică decît datorită dimensiunii mici a teritoriului său: iar, în opinia
epocii, Anglia este pe marginea falimentului şi, oricum, nu este o democra­
ţie. Totuşi, ceva mai tîrziu, Tocqueville va călători de mai multe ori în An­
glia. Şi corespondenţa din anii premergători lui 1830, în care el urmăreşte
cu pasiune faimosul curs al lui Guizot de la Sorbona, dovedeşte interesul
său pentru istoria comparată a Franţei şi Angliei. Atunci, de ce America?
Cel puţin la această întrebare există un răspuns dat de însuşi Tocque­
ville, mult după întoarcerea sa, pentru că, exact după publicarea primului
volum al Democrafiei, îi scrie prietenului său Kergorlay, în ianuarie 1835.
Îi explică mai întîi că, deoarece drumul spre egalitate e inevitabil, problema
centrală a epocii este aceea de a şti dacă ea e compatibilă cu libertatea;
apoi adaugă: ,,Nu m-am hotărît să scriu cartea pe care o public acum înain­
te de a reflecta profund. Ştiu foarte bine ceea ce este neplăcut în poziţia
mea: ea nu-mi va atrage simpatii puternice din partea nimănui. Unii vor
avea impresia că nu iubesc deloc democraţia şi că sînt aspru cu ea, alţii vor
considera că-i favorizez cu nechibzuinţă dezvoltarea. Aş avea noroc dacă
această carte n-ar fi citită şi poate că voi avea parte de această fericire. Ştiu
toate aceste lucruri şi iată răspunsul meu: sînt vreo zece ani de cînd mă
gîndesc la o parte din chestiunile pe care ţi le voi expune imediat. N-am fost
în America decît pentru a mă clarifica asupra acestui punct. Sistemul peni­
tenciar a fost un pretext: un paşaport care-mi permitea să pătrund oriunde
în Statele Unite. În această ţară unde am întîlnit mii de lucruri dincolo de
aşteptările mele, am găsit şi multe în legătură cu întrebările pe care mi
le-am pus atît de des."
„Sînt vreo zece ani de cînd mă gîndesc ..." Tocqueville scrie aşa în 1835
şi s-a născut în 1805; avea deci cam 20 de ani cînd şi-a imaginat problemele
care-l vor călăuzi în America şi care-i vor dirija întreaga viaţă intelectuală şi
politică. Mi se pare un caz foarte rar în istoria gîndirii, cînd un sistem se
cristalizează atît de timpuriu la un tînăr educat într-un mediu riguros şi
care nu studiase decît dreptul. Firesc, îţi vin în minte cuvintele lui Sainte­
Beuve: ,,A început să gîndească înainte de a învăţa ceva." Reluînd această
idee sub altă formă, putem spune că el oferă exemplul limită al unui inte-