Table Of Content

MIR CE A ELIADE (Bucureşti, 28 februarie 1907— Chicago, 22 aprilie 1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti, încheiate cu o teză despre filozofia Renaşterii (1928) şi la Calcutta, India (decembrie 1928—decembrie 1931). îşi susţine doctoratul în filozofie, la Bucureşti, cu o lucrare asupra gîndirii şi practicilor yoga (1933). între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. în timpul războiului, este ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940-1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941-1945). Din 1945 se stabileşte la Paris, unde predă istoria religi ilor, întîi la Ecole Pratique des Hautes Etudes (pînă în 1948), apoi la Sorbona. Invitat în S.U.A., după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures44 (1956-1957), acceptă postul de profesor titular şi de coor donator al Catedrei de istoria religiilor (din 1985 Catedra „Mircea Eliade44) a Universităţii din Chicago. Cronologia operei ştiinţifice şi filozofice (prima ediţie a volumelor): Solilocvii (1932); Oceanografie (1934); Alchimia asiatică (1935); Yoga. Essai sur Ies origines de la mystique indienne (1936); Cosmologie şi alchimie babiloniană (1937); Fragmentarium (1939); Mitul reintegrării (1942); Salazar şi revoluţia în Portugalia (1942); Insula lui Euthanasius (1943); Comentarii la legenda Meşterului Manole (1943); Os Romenos, Latinos de Oriente (1943). Techniques du Yoga (1948); Trăiţi d’histoire des religions (1949); Le Mythe de VEternei Retour (1949); Le Chamanisme et Ies techniques archaîques de l’extase (1951); Images et symboles (1952); Le Yoga. Immortaliti et liberti (1954); Forgerons et alchimistes (1956); Das Heilige und das Profane (1957) — Le Sacri et le profane (1965); Mythes, reves et mys- tires (1957); Birth and Rebirth (1958) - (Naissances mys- tiques (1959); Miphistophilis et VAndrogyne (1962); Patanjali et le Yoga (1962); Aspects du mythe (1963); From Primitives to Zen (1967); The Quest (1969) — La Nostalgie des origines (1970); De Zalmoxis ă Genghis-Khan (1970); Religions australiinnes (1972); Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions (1976); Histoire des croyances et des idies religieuses I—III (1976-1983); Briser le toit de la maison (1986). MIRCEA ELIADE De la ZALMOXIS la GENGHIS-HAN Studii comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei Orientale Traducere de MAR IA IVĂNESCU Şi CEZAR IVĂNESCU H U M A N I T A S Coperta IOANA DRAGOMIRESCU M ARD ARE Vinieta: Coif de argint aurit din tezaurul de la Agighiol (detaliu) MIRCEA ELIADE DE ZALMOXIS Â GENG1S-KHAN © Payot, Paris, 1970 © Humanitas, 1995, pentru prezenta ediţie, într-o primă ediţie această traducere a apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1980. ISBN 973-28-0554-4 Prefaţă la traducerea românească Cînd m-am hotărît să adun în volum cîteva studii despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei orientale, speram ca voi avea răgazul să redactez măcar încă două mici monografii, una despre Colinde şi sărbătorile de iarnă, şi cealaltă despre Căluşari şi dansurile cathar- tice. Dar aceste monografii n-au putut fi încheiate la timp ca să fie incluse în De Zalmoxis â Gengis-Khan (Paris, Payot, 1970), şi le-am amînat pentru o ediţie ulterioară. (Cf. deocamdată „Notes on the Căluşari”, în The Gaster Festschrifi The Journal of the Ancient Near Eastern Society of Columbia Universityy voi. 5, 1973, pp. 115-122; „Observations on European Witchcraft”, în Occultism, Witchcraft and Cultural Fashions. Essays in Comparative Religions, Chicago, University Press, 1967, pp. 78-85, 129-130). Dar cîteva cursuri şi Seminarii recente, ţinute la Universitatea din Chicago — despre mitologiile morţii şi riturile funerare, despre urmele scenariilor iniţiatice în ceremonialele grupărilor tinereşti, specifice societăţilor rurale din România şi Europa orientală, şi, mai ales, despre necesi tatea integrării materialelor etnologice şi folclorice europene în ori zontul istoriei universale a religiilor — m-au convins că De Zalmoxis â Gengis-Khan trebuie completat cu un al doilea volum, în care, alături de studiile despre Colinde şi Căluşari, toate aceste probleme vor fi analizate cu atenţia pe care o merită. De data aceasta cartea, deşi alcătuită ca şi De Zalmoxis â Gengis-Khan din mici monografii în legătură cu materialele etnografice şi tradiţiile folclorice româneşti, se va adresa în primul rînd istoricilor religiilor şi istoricilor culturii. într-adevăr, aşa cum am observat deja îh volumul II din Histoire des croyances et des idees religieuses şi voi arăta pe larg în volumul UI, tradiţiile folclorice constituie o mină inepuizabilă de informaţii istoric-religioase, deocamdată insuficient exploatate sau greşit inter pretate. Este drept, metodologia acestui nou demers, care vizează 6 DE LA ZALMOXIS LA GENGHIS-HAN promovarea materialelor folclorice la rangul de documente istoric-religioase, nu este încă pusă la punct. (Ea va constitui, fără îndoială, una din principalele preocupări ale tinerei generaţii de istorici ai religi ilor.) Dar chiar în această fază iniţială a cercetărilor nu mai pot fi trecute sub tăcere rolul şi importanţa tradiţiilor religioase populare intr-o istorie cu adevărat universală a religiilor. Analiza „creştinis mului cosmic", specific populaţiilor rurale din Europa orientală, schiţată în cartea de faţă (capitolul VIII) şi continuată în volumul II din Histoire des croyances (capitolul XXX), va fi completată în volumul III. Dar valoarea de documente istorice a tradiţiilor fol clorice se verifică şi în alte zone culturale. Atît hinduismul şi Islamul, cît şi istoria religioasă a Chinei, a Japoniei sau a Americii Centrale îşi descoperă noi dimensiuni şi noi valori în măsura în care sînt corect şi exhaustiv analizate tradiţiile religioase populare, şi sînt descifrate, pe de o parte originile lor protoistorice, iar pe de alta raporturile lor cu sistemele culturale şi teologiile dominante. Nu este deloc întîmplător că redactarea studiilor despre Colinde şi Căluşari, despre mitologia morţii şi ceremonialele iniţiatice la români înaintează paralel cu redactarea volumului HI din Histoire des croyances et des idies religieuses. Exegeza materialelor româneşti şi sud-est europene înlesneşte analiza tradiţiilor religioase populare din India, Asia Centrală, Extremul Orient şi Mesoamerica, şi este, la rîndul ei, validată de rezultatele obţinute în aceste arii culturale exotice. * * * Ca şi pentru traducerile în limbile engleză, italiană, germană, spaniolă şi japoneză, am corectat greşelile de tipar care se strecu- raseră în textul francez, şi am completat indicaţiile bibliografice. Pentru traducerea de faţă am adăugat, în plus, un număr de publi caţii mai recente. N-am încercat, totuşi, să înregistrez ultimele con tribuţii apărute în ţară; pe de o parte, pentru că volumul se adresează mai ales cititorilor nespecialişti, pe de altă parte pentru că bibliografia folcloristică recentă este uşor accesibilă cercetătorilor români. MIRCEA ELIADE Chicago University, 25 noiembrie 1978 Cuvînt înainte în paginile care urmează ne propunem să prezentăm ceea ce este esenţial în religia geto-dacilor şi cele mai importante tradiţii mito logice şi creaţii folclorice ale românilor. Aceasta nu implică, cu necesitate şi în amănunţime, continuitatea între universul religios al geto-dacilor şi acela care se lasă descifrat în tradiţiile populare româneşti. Dacă vrem să vorbim de „continuitate**, ea trebuie căutată la un nivel mai adînc decît cel circumscris de istoria geto-dacilor, a daco-romanilor şi a descendenţilor lor, românii. Căci cultul lui Zal- moxis, de exemplu, la fel ca şi miturile, simbolurile şi ritualurile care stau la baza folclorului religios al românilor, îşi au rădăcinile într-o lume de valori spirituale care precede apariţia marilor civilizaţii ale Orientului Apropiat antic şi ale Mediteranei. Ceea ce nu vrea să spună, totuşi, că toate concepţiile religioase ale geto-dacilor sînt cel puţin „contemporane** cu cele pe care le descifrăm în tradiţiile popu lare româneşti. S-ar putea ca un obicei agrar din zilele noastre să fie mai arhaic decît, de exemplu, cultul lui Zalmoxis. Se ştie că anumite scenarii mitico-rituale, existente încă la ţăranii din Europa centrală şi sud-orientală la începutul secolului al XX-lea păstrau fragmente mitologice şi ritualuri dispărute, în Grecia antică, înainte de Homer. Lucrarea aceasta nu constituie o istorie religioasă a Daciei. Dată fiind sărăcia documentelor, este de altfel îndoielnic că o asemenea istorie ar putea fi scrisă vreodată. Oricum, cercetările arheologice nu şi-au epuizat încă surprizele. Şi, în ciuda unui efort considerabil, tradiţiile populare româneşti sînt încă insuficient cunoscute. Atît timp cît nu vom dispune de un corpus comparabil celui furnizat de Oskar Loorits prin Grundzuge der estnischen Volksglaubert, orice efort de sinteză ar fi prematur. Deocamdată, nu putem avansa în cunoaşterea vieţii religioase a acestei regiuni a Europei decît prin monografii independente, deşi complementare. Am reunit în acest volum o serie de studii privind 8 DE LA ZALMOXIS LA GENGHIS-HAN originile religioase ale numelui etnic al dacilor, cultul lui Zalmoxis, mitul cosmogonic popular (adică singurul care este atestat în tradiţiile folclorice ale românilor), semnificaţiile mitico-rituale ale legendelor despre întemeierea unui stat (Moldova) şi construcţia unei mînăstiri (Argeş), anumite credinţe populare în legătură cu magia şi extazul, mătrăguna şi culesul ierburilor de leac, în sfîrşit mitologiile care stau la baza capodoperelor poeziei epice româneşti. Inutil să precizăm că demersul nostru este acela al unui istoric al religiilor: nu poate fi vorba să ne substituim folcloristului, arheolo gului sau specialistului în istoria veche a Europei orientale. Am încercat să decriptăm în documente semnificaţiile lor profunde, de multe ori camuflate, degradate sau uitate. Şi pentru că semnificaţia unei credinţe sau a unui comportament religios nu se dezvăluie decît în lumina comparaţiilor, n-am ezitat să situăm documentele noastre în perspectiva istoriei generale a religiilor. Intr-adevăr, numai în universul valorilor specifice vînătorilor şi războinicilor, şi mai ales în lumina riturilor iniţiatice militare, numele etnic al dacilor îşi reve lează semnificaţia sa religioasă primitivă. La fel, cultul lui Zalmoxis nu poate fi înţeles decît după ce se dezvăluie sensul iniţiatic al ocultării şi epifaniei zeului. Mitul cosmogonic românesc îşi revelează trăsăturile sale specifice după ce descifrăm nu numai preistoria „dualismului" balcanic şi central-asiatic, dar şi sensul ascuns al „oboselii lui Dumnezeu" după ce a creat Pămîntul, expresie surprin zătoare a unui deus otiosus reinventat de creştinismul popular într-un efort disperat de a-1 desolidariza pe Dumnezeu de imperfecţiunile lumii şi de apariţia răului. Am putea continua amintind că, pentru un istoric al religiilor, mitul întemeierii principatului Moldovei îşi are rădăcinile în concepţia arhaică a „vînătorii rituale"; legenda Mmăstirii Argeş îşi revelează simbolismul nu numai cînd este pusă în legătură cu riturile de construcţie, dar mai ales cînd i se descoperă sensul primordial al unui tip primitiv de sacrificiu uman; cea mai răspîndită baladă românească, Mioriţa, ilustrează, pe lîngă o mitologie a morţii, abia creştinată, persistenţa unei teme arhaice, specifică culturilor de vînători şi păstori, îndeosebi funcţia oraculară a animalului; sau că, hi cultul mătrăgunei se prelungeşte, „folclorizată" şi degradată, vene rabila credinţă în iarba Vieţii şi a Morţii. Ar fi de prisos să enumerăm toate temele discutate în diversele capitole ale cărţii. Dar este important să subliniem interesul unor asemenea cercetări pentru istoria generală a religiilor. Aceste pagini CUVÎNT ÎNAINTE 9 au fost scrise nu atît pentru a ne aduce contribuţia proprie la cer cetările istoricilor, folcloriştilor sau romaniştilor, cît pentru a ilustra posibilităţile unei hermeneutici a universurilor religioase arhaice şi populare, altfel spus a creaţiilor spirituale lipsite de expresie scrisă, şi, în general, de criterii cronologice valabile. Am elaborat această carte în timp ce studiam anumite probleme privind religiile „primi- tivilor“. Şi nu o dată dificultăţile pe care le întîmpinam erau de acelaşi ordin. Mai întîi, documentele prezentate de primii exploratori, misionari şi etnologi au fost adunate cu aceleaşi prejudecăţi ideologice care caracterizau primele colecţii de documente folcorice. Pe dea supra, societăţile „primitive**, ca şi tradiţiile „folclorice**, consti tuiau subiecte de studiu care nu aparţineau universului de valori exemplare întrupate în cultura occidentală — adică într-o cultură definită de creaţii înregistrate într-un timp istoric linear. Din fericire, progresele realizate de curînd în cunoaşterea cul turilor „primitive** ne dau speranţe. Aceste universuri de valori spiri tuale arhaice vor îmbogăţi lumea occidentală nu doar prin contribuţii de vocabular (mana, tabu, totem etc.) sau de istorie a structurilor sociale. Am stăruit în altă parte asupra posibilităţilor deschise de confruntarea cu creaţiile civilizaţiilor arhaice. Istoricul religiilor aspiră să-şi lărgească această confruntare cercetînd culturile populare şi folk-religiile Europei, Asiei, şi ale celor două Americi, aşteptînd elaborarea unei hermeneutici care îi va permite într-o zi să înţeleagă mai puţin imperfect valorile religioase ale societăţilor preistorice. Aceste cercetări şi aceste speranţe se înscriu de altfel într-unul din proiectele cele mai viguroase, şi de asemenea cele mai novatoare, din a doua jumătate a secolului al XX-lea: curentul cultural care urmăreşte studiul şi cunoaşterea lumilor exotice, arhaice şi „populare“. Nimic mai pasionant şi mai stimulant pentru conştiinţa occi dentală decît efortul de a înţelege creaţiile atîtor „preistorii** şi „protoistorii** (chiar „istorii provinciale** care au gravitat în mar ginea imperiilor şi au supravieţuit căderii lor), creaţii acumulate şi conservate de milenii în culturile exotice, primitive şi „folclorice**. * * * Textele reunite în acest volum au fost redactate la date diferite şi, cu excepţia capitolelor II şi VIII, au apărut îh revistele următoare: Numen (cap. I), Revue de l’Histoire des Religions (cap. III), Revue des Etudes Roumaines (cap. IV, V), Acta Historica (cap. VI). Studiul 10 DE LA ZALMOXIS LA GENGHIS-HAN despre cultul mStr&gunei în România (cap. VII) a fost tradus după manuscrisul românesc prin grija Institutului Francez din Bucureşti şi publicat în Zalmoxis. Revue des âtudes Religieuses (voi. 1, 1938). Celelalte texte au fost citite şi corectate de excelenţii noştri prieteni, profesorul Jean Gouillard (capitolele I, III, IV, V, VI) şi domnişoara Jacqueline Desjardin (cap. II şi VIU). Este pentru noi o mare plăcere să le exprimăm toată recunoştinţa noastră. Sîntem la fel de înda toraţi prietenului nostru, profesoral Georges Dumdzil, care şi-a dat osteneala să corecteze şpalturile şi să amelioreze textul. MIRCEA ELIADE Universitatea din Chicago, iulie 1969.