Cruci de consacrare medievale din Transilvania si din vestul Romaniei

60 Pages·2014·20.346 MB·română

by  Ileana Burnichioiu

18/I 18/I
SS AA CC RR EE DD SS PP AA CC EE
in Central and Eastern Europe from Middle Age to the Late Modernity:
Birth, Function,and Changes
Edited by
Daniel Dumitran
Ileana Burnichioiu

E
P
O
R
U
E

N
R
E
T
S
A
E

D
N
A

L
A
R
T
N
E
C

N
I

E
C
A
P
S

D
E
R
C
A
S
ISSN 1453-9306 2014
A N N A L E S
U N I V E R S I T A T I S
A P U L E N S I S

SERIES HISTORICA

18/I

Sacred Space in Central and Eastern Europe from Middle Ages
to the Late Modernity: Birth, Function, and Changes

Edited by
Daniel Dumitran
Ileana Burnichioiu

Editura Mega

2014
EDITORIAL BOARD
Radu Ardevan Keith Hitchins
(“Babeş-Bolyai” University (University of Illinois
Cluj-Napoca) at Urbana-Champaign)
Barbara Deppert-Lippitz Eva Mârza
(Deutsches Archäologisches Institut (“1 Decembrie 1918” University
Frankfurt am Main) of Alba Iulia)
Alex Rubel Bogdan Murgescu
(Institute of Archaeology Iaşi) (University of Bucharest)
Michael Vickers Ernst Christoph Suttner
(Jesus College Oxford) (Universität Wien)
Acad. Alexandru Zub
(“A.D. Xenopol” Institute of History
Iaşi)

EDITORIAL COMMITTEE
Daniel Dumitran (Chief-editor)
Sorin Arhire (Secretary)
Ileana Burnichioiu, Mihai Gligor, Valer Moga
Cosmin Popa-Gorjanu, Marius Rotar

Linguistic revision by
Cosmin Popa-Gorjanu

Cover I: Ileana Burnichioiu
Cross consecration from Drăușeni (Brașov County)

Copyright © 2014, “1 Decembrie 1918” University
ALBA IULIA
Unirii Street, no. 15-17
Tel.: [phone]; Fax: [phone]
E-mail: [email protected]
Web: http://diam.uab.ro/index.php?s=2&p=4
ISSN 1453-9306

www.edituramega.ro
CONTENTS

Why Sacred Space in Central and Eastern Europe? 7
STUDIES AND ARTICLES
SACRALISATION OF SPACE
KAREN STARK
From the Martyr’s Mountain to the Hermit’s Cave: Hagiography and
the Sacralisation of the East-Central European Landscape, 11th-15th
Centuries 23
ILEANA BURNICHIOIU
Cruci de consacrare medievale din Transilvania și din vestul României 41
SZILVESZTER TERDIK
Coexisting Traditions: The Conversion of the Jesuit Church of
Uzhgorod into a Greek Catholic Cathedral 95
INSIDE AND OUTSIDE OF THE HOLY PLACES:
IMAGES AND PILGRIMAGE PATHS
ANA DUMITRAN
Între logos și eikon. Un eseu despre icoană, români și protestantism în
Transilvania secolului al XVII-lea 115
ANNA TÜSKÉS
Representations of the Mary-Icon of Máriapócs in Engravings 153
MÁRTA NAGY
Depiction of a Church in the St. Naum’s Engraving Made by Hristofor
Zefar 183
VLADIMIR SIMIĆ
Image - Body - Space: Serbian Orthodox Monasteries and the Creation
of Patriotic Memory in the 18thCentury 195
MIHAI-CRISTIAN AMĂRIUŢEI, LIDIA COTOVANU, OVIDIU-VICTOR OLAR
Phanariot Donations to the Mega SpileonMonastery (18thCentury) 219
THE RENEWAL OF SACRED TOPOGRAPHY
LEHEL MOLNÁR
Unitarians in Háromszék Seat (Trei Scaune) in the 17h Century.
Between Conventional Rhetoric and Reality 251
CONTENTS

RADU NEDICI
Rebuilding a Sacred Landscape: Churches and Founders in the Greek
Catholic Diocese of Oradea (c.1775-1785) 267
KÁLMÁN ÁRPÁD KOVÁCS
Die historischen Wurzeln des Systemgedankens in der
siebenbürgischen rumänischen Religionssache. Teil I. Siebenbürgen
und die Biharer (Bihorer) Union 285
TO A NEW TYPE OF SACRALITY?
THE ISSUE OF HERITAGE
CRISTINA BOGDAN
How Sacred Is the Sacred Space? Interventions, Icon Damages, Fresco
Destructions in Churches of Wallachia 305
LILIANA CONDRATICOVA
Piese metalice de inventar bisericesc din Basarabia (secolul XIX - 323
începutul secolului XX)
MISCELLANEA
SORIN ARHIRE
Baptiştii din România în decursul anului 1937. Decizia nr. 4781 din 21
aprilie reflectată în documente britanice 343
JÓZSEF MARTON
Áron Márton und das Zweite Vatikanische Konzil 353
REVIEWS
Silvia Marin-Barutcieff, Hristofor: chipurile unui sfânt fără chip.
Reprezentările din cultura românească veche și sursele lor. Cluj-
Napoca: Editura Mega, 2014 (ANA DUMITRAN) 369
Szilveszter Terdik, Görögkatolikus püspöki központok Magyarországon
a 18. században. Műveszet és reprezentáció [Collectanea Athanasiana
VI. Ars Sacra Byzantino-Carpathiensis, vol. 1]. Nyíregyháza: Szent
Atanáz Görögkatolikus Hittudományi Főiskola, 2014(ANA DUMITRAN) 371
Luiza Zamora, Zid. Ctitorii mărunte din nordul Olteniei / Walls. Small
Churches of Northern Oltenia.București, 2013(ANA DUMITRAN) 374
Radu Nedici, Formarea identităţii confesionale greco-catolice în
Transilvania veacului al XVIII-lea. Biserică și comunitate. București:
Editura Universităţii din București, 2013 (DANIEL DUMITRAN) 376
Ortodocși și greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Contribuţii
4
CONTENTS
documentare. Vol. I/1-I/4. Ediţie, studiu introductiv și note de Macarie
Drăgoi. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2013 (DANIEL
DUMITRAN) 384
Sergiu Soica, Clerici ai Eparhiei Greco-Catolice de Oradea îndetenţie
sub regimul comunist. Cluj-Napoca: Editura Mega, 2014 (SILVIU-
IULIAN SANA) 387
Abstracts 393
List of abbreviations 405
List of authors 409
5
CRUCI DE CONSACRARE MEDIEVALE DIN TRANSILVANIA
ȘI DIN VESTUL ROMÂNIEI

ILEANA BURNICHIOIU

În pofida multor distrugeri definitive și a dezvelirii incomplete de sub
tencuieli și zugrăveli succesive care le ţin ascunse, fostele biserici medievale
catolice din cuprinsul Transilvaniei și al vecinătăţilor sale vestice au la vedere
un număr apreciabil de cruci de consacrare1. Prezenţa acestui tip de imagine
parietală pe care îl regăsim în literatură drept Crux signata, Konsekrationskreuz,
Weihekreuz, croix de consécration, croix de dédicace, consecration cross etc.2,
nu este câtuși de puţin specifică doar ariei delimitate aici, formele sale pictate,
sculptate în piatră, incizate în tencuială sau executate din stuc, metal etc.3
putându-se întâlni oriunde în Europa, pe zidurile bisericilor aflate în folosinţa
catolicilor. Dar, deși li s-a recunoscut de relativ devreme importanţa istorică
(începând chiar din secolul al XIX-lea în Anglia)4, inventarierea lor este la
început, în puţine ţări sau regiuni cunoscându-se încercări de consemnare
sistematică, separat sau împreună cu alte decoraţii murale (fresce, îndeosebi), cu

 This work was supported by a grant of the Romanian National Authority for Scientific Research,
CNCS – UEFISCDI, project number PN-II-RU-TE-2012-3-0477.
 Lector univ. dr., Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Istorie și
Filologie.
1 Lucrarea privește și crucile realizate cu prilejul reconsacrărilor medievale. În Transilvania există
și altele mai târzii, postmedievale și moderne (cum este cazul celor de la capela castelului din
Hunedoara sau a celor din biserica franciscană de la Călugăreni), dar care nu fac obiectul studiului
de faţă. Cea mai mare parte a crucilor înregistrate aici a fost recuperată în ultimele două-trei
decenii, odată cu înmulţirea investigaţiilor de teren. Descoperiri noi pot să intervină oricând
datorită cercetărilor solicitate de alte reparaţii curente sau șantiere de restaurare.
2 Leonie Reygers, „Apostelkreuz, Apostelleuchter”, în Reallexikon zur Deutschen Kunst-
geschichte, vol. I (München: Zentralinstitut für Kunstgeschichte, 1937), 830-832; Rudolf Huber,
Renate Rieth, ed., Liturgische Geräte, Kreuze und Reliquiare der christlichen Kirchen / Objets
liturgiques, croix et reliquaires des eglises chretiennes [Glossarium artis, Bd. 2] (Tübingen: K.
G. Saur Verlag, 1972), 57 și urm. Despre termenul de „consacrare” utilizat aici, dar și despre
benedictio, sanctificatio, dedicatio, termeni care l-au înlocuit sau cu care a fost asociat în textele
medievale: André Vauchez, dir., Dictionnaire encyclopédique du Moyen Âge, Tome I (A-K)
(Paris: Cerf, 1997), 446; Didier Méhu, „Historiae et imagines de la consécration de l’église dans
l’Occident médiéval”, în Mises en scène et mémoires de la consécration de l’église dans l’Occident
medieval, ed. Didier Méhu (Turnhout: Brepols, 2007), 15.
3 Crucile de consacrare ar fi putut fi realizate și din lemn (așa cum sunt unele mai noi) însă din
acest material – cel mai perisabil dintre toate – nu se cunosc piese medievale.
4 Spre exemplu, Edward G. Dewich, „Consecration crosses and the ritual connected with them”,
Archaeological Journal 65 (1908): 1-34; ulterior, Richard Krautheimer, „Introduction to an
‘Iconography of medieval Architecture’”, Journal of the the Warburg and Courtauld Institutes 5
(1942): 11; Émile Mâle, The Gothic Image (London: Fontana, 1961), 21.
Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, 18, I (2014): 41-94
ILEANA BURNICHIOIU
mobilierul liturgic și funerar5.
Crucile de consacrare au reintrat în atenţia cercetării ultimelor decenii
ca urmare a înmulţirii preocupărilor legate de nașterea și funcţionarea spaţiului
sacru medieval (implicit și de liturghie). În consecinţă, a început să fie mai bine
argumentată calitatea lor de documente vizuale pentru devoţiunea medievală,
arta religioasă, identitatea confesională și aplicarea în practică a conţinutului
complex al ritualului consacrării (cuprinzând depuneri de relicve, purificări cu
apă sfinţită, tămâieri și mirungeri, formule și gesturi de binecuvântare, alegerea
hramului etc.), comparabil cu botezul, prin care s-a conferit sacralitate unui
edificiu de cult catolic6.
Fiind prima abordare a crucilor de consacrare medievale din acest
teritoriu7, prezentul studiu încearcă să ofere repere generale care să sprijine
recuperările viitoare într-o formulă adecvată, care să ţină seama atât de
importanţa lor ca surse vizuale pentru ritualul care a definit spaţiul de cult, cât
și de contextul original în care au apărut și funcţionat; de asemenea, să furnizeze
o primă imagine de ansamblu despre nivelul lor de supravieţuire la scară
provincială și despre durata de întreţinere în legătură cu menirea lor de a aminti
despre momentele sacralizării spaţiilor. Materialul include și un catalog menit să

5 În Anglia: John H. Middleton, „On Consecration Crosses, with some English Examples”,
Archaeologia 48 (1885): 456-464; Dewich, „Consecration crosses”, 1-34; John H. Middleton,
„Notes on Consecrated Crosses”, Transactions of the St. Paul’s Ecclesiological Society 7 (1911-
1915): 177-193; Ernst W. Tristram, English Medieval Wall Painting, vol. I-II (London: Oxford
University Press, 1944-1950); în Franţa: „Inventaire général du patrimoine culturel. Mobilier”,
accesat în 12.02.2013, http://www.culture.gouv.fr; în Polonia: „ZACHEUSZKI - znaki
dedykacyjne” [Însemne de consacrare], în Architektura Sakralna Pomorza Zachodniego
[Arhitectura sacră din Pomerania Occidentală], accesat în 7.04.2014, http://www.architektura.
pomorze.pl/?art_id=647; în Ungaria: Pál Lővei, „Posuit hoc monumentum pro aeterna memoria:
Bevezető fejezetek a középkori Magyarország síremlékeinek katalógusához” [Posuit hoc
monumentum pro aeterna memoria. Consideraţii preliminare la catalogul pietrelor funerare din
Ungaria medievală] (Teză de doctorat, Magyar Tudományos Akadémia, Budapesta, 2009), vol. I,
247-248; vol. III, fig. 949-954 (în acest caz, unele cruci ale consacrării, pictate, au servit ca
analogii). În alte cazuri, doar s-a reclamat nevoia repertorierii și studierii lor: Martin Čechura,
„Církevní hmotná kultura v archeologických pramenech” [Cultura materială religioasă în surse
arheologice], Archaeologia historica 34 (2009): 543 și urm. Multe informaţii despre aceste cruci
(scurte descrieri sau semnalări) sunt răspândite în rapoarte ale cercetărilor de parament, în
monografii ale monumentelor sau în repertorii și studii despre învelișurile de frescă mai ample.
6 Spre exemplu, Didier Méhu, ed., Mises en scène et mémoires de la consécration de l’église dans
l’Occident medieval (Turnhout: Brepols, 2007); Éric Palazzo, „Art et liturgie au Moyen Age.
Nouvelles approches anthropologique et epistémologique”, Anales de Historia del Arte, Vol.
Extraordinario, nr. 1 (2010): 31-74;, Images and Objects in Ritual Practices in Medieval and Early
Modern in Northern and Central Europe, ed. Krista Kodres, Anu Mänd (London: Cambridge
Scholars Publishing, 2013) (în special Andrew Spicer, „To Show that the Place is Divine.
Consecration cross revisited”, 34-52 – cea mai recentă abordare a crucilor de consacrare).
7 Până acum, unele dintre ele au beneficiat de semnalări din partea pictorilor restauratori
(îndeosebi Lóránd Kiss și József Lángi) sau a unor istorici ai arhitecturii și artei medievale (Dana
Jenei, Attila Weisz, Tekla Szabó, Tamás Emődi, Zsombor Jékely etc., vezi Catalog).
42
Cruci de consacrare medievale din Transilvania și din vestul României
furnizeze un prim fundament pentru răspunsuri și întrebări utile cercetărilor
care ţintesc spre abordarea artei, arhitecturii și obiectelor în context liturgic sau
spre descifrarea unor atitudini faţă imaginile din context religios.
În secolele XIII-XVI, punerea în scenă a întregului ritual, îndeplinit de
un episcop sau de un delegat al său, prin care un spaţiu profan devenea oficial
loc de închinare, a fost ghidată de o serie de norme care au avut la bază
sacramentariile lui Gelasius, tradiţia gregoriană și un Pontificale Romano-
Germanicum (950-961/3). Aceste norme cu diverse versiuni și tradiţii au fost
compilate în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în Rationale divinorum
officiorum, de către Guillaume Durand (1230-1296), liturgist, administrator
papal și episcop de Mende. Tratatul său, cu largă circulaţie, ajuns principala
autoritate a liturghiei romane (se cunosc peste 200 de manuscrise latine și
destule traduceri vernaculare), se referă la binecuvântarea, hirotonirea și
consacrarea persoanelor, a locurilor de cult, a instrumentarului liturgic (vasa
sacra, veșminte ale clericilor) și a însemnelor religioase, dar și la alte diverse
misiuni rezervate episcopilor. Odată cu apariţia tiparului, o versiune reînnoită a
acestui text a fost publicată în 1485 (Pontificalis Ordinis Liber), pentru ca
ulterior să cunoască și alte noi ediţii. O variantă revizuită a apărut în 1520,
imprimată de Alberto Castellano, dar având la bază tot sinteza lui Durand. Cea
din urmă a servit și ca model în procesul de revizuire și standardizare de după
Conciliul de la Trento (1545-1563). Apoi, fără prea mari schimbări, a fost
asimilată în Pontificale Romanorum (1595-1596) al lui Clement al VIII-lea,
scriere menită a fi singura sursă pentru ceremoniile îndeplinite de episcopi8.
Pe de altă parte, ritualul medieval al consacrării a fost abandonat de
reformatorii continentali, care l-au catalogat drept superstiţie și mai ales au
respins definirea anterioară a sacrului. În cazul lor, din a doua parte a veacului
al XVI-lea s-a adoptat o structură nouă a ritualului, motivată diferit și cu multe
dintre elementele anterioare suprimate; între cele negate s-au aflat și purificarea

8 Brian V. Repsher, Locus Est Terribilis. The Rite of Church Dedication in the Early Medieval Era
(Lewiston, New York: The Edwin Mellen Press, 1998), 17-20; Bénédicte Palazzo-Bertholon, Éric
Palazzo, „Archéologie et liturgie. L’exemple de la dédicace de l’église et de la consécration de
l’autel”, în Bulletin Monumental 159, nr. 4 (2001): 305-316; Ann R. Meyer, Medieval Allegory
and the Building of the New Jerusalem (Cambridge: D. S. Brewer, 2003), 79-80; Paul F. Bradshaw,
ed., Dictionary of Liturgy and Worship (London: SCM Press, 2005), 131-133; Peter Wünsche,
„Quomodo ecclesia debeat dedicari. Zur Feiergestalt der westlichen Kirchweihliturgie vom
Frühmittelalter bis zum nachtridentinischen Pontifikale von 1596”, în Das Haus Gottes, das seid
ihr selbst. Mittelalterliches und barockes Kirchenverständnis im Spiegel der Kirchweihe, ed. Ralf
M. W. Stammberger et al. (Berlin: Akademie Verlag GmbH, 2006), 113-141; Méhu, „Historiae et
imagines”, 17-18; Almut Pollmer-Schmidt, Bernward Schmidt, „Ritual and its negation.
‘Dedicatio Ecclesiae’ and the Reformed First Sermon”, în Foundation, Dedication and
Consecration in Early Modern Europe, ed. Maarten Delbeke, Minou Schrave (Leiden: Brill, 2012),
319-320. Bibliografia ritualului este acum foarte vastă; cea de până în 2007 a fost cuprinsă într-un
capitol special: „Bibliographie indicative relative à la consécration de l’église dans l’Occident
médiéval”, în Méhu, Mises en scène, 365-380.
43
ILEANA BURNICHIOIU
cu apă sfinţită, mirungerea sau realizarea de cruci și iluminarea lor9.
Se presupune că ritualul consacrării bisericilor romane (dedicatio
ecclesiae) ar avea o vechime considerabilă. Modelul primar de la care unii
teologi îl revendică, la care face trimitere și începutul ritualului, ar fi
consacrarea templului din Ierusalim. Se știe însă că dedicaţiile își au sorgintea în
lumea greco-romană, iar în Vechiul Testament se menţionează și consacrări
(cuprinzând lustraţii, sacrificii, dedicaţii) de stele, altare, case etc.10. În Europa
secolelor XII-XVI, găsim acest ritual în forme mature, ajuns la un conţinut
amplu și fastuos, dar nestandardizat cu totul (în ciuda uniformizării pe care a
încercat s-o impună reforma gregoriană), datorită variantelor de texte
normative puse în circulaţie, a tradiţiilor regionale și a condiţiilor locale (de
ordin material, social, dar și a celor legate de modul particular, local, în care se
putea structura ritualul)11. În pofida diversităţii textelor liturgice și a descrierilor
greu de conciliat din literatura secundară, schiţarea etapelor ritualului se
impune pentru a aproxima când au intrat crucile parietale în structura sa.
Potrivit pontificalelor medievale, consacrarea ar fi trebuit să fie
precedată de binecuvântarea spaţiului rezervat noii biserici, de înălţarea unei
cruci pe acel loc și de așezarea pietrei fundaţionale (lapis primarius)12. La
terminarea construcţiei, reprezentanţii comunităţii solicitau implicarea
episcopului pentru îndeplinirea ritualului. Ierarhul avea mai întâi sarcina de a
pregăti relicvele, de a le așeza într-o cutie împreună cu trei boabe de tămâie
(iniţial și cu trei ostii) și cu o bucată de pergament (authentica) pe care să scrie
cui aparţin, data consacrării, numele oficiantului și în onoarea cui era ridicat

9 Andrew Spicer, „‘God Will Have a House’: Defining Sacred Space and Rites of Consecration in
early Seventeenth Century England”, în Defining the Holy, Sacred Space in Medieval and Early
Modern Europe, ed. Andrew Spicer, Sarah Hamilton (Aldershot: Ashgate, 2005), 209-210;
Pollmer-Schmidt, Schmidt, „Ritual and its negation”, 329 și urm.; Graeme Murdock, „‘Pure and
White’: Reformed Space for Worship in Early Seventeenth-Century Hungary”, în Defining the
Holy, 207-250; Vera Isaiasz, „Early Modern Lutheran Churches: Redefining the Boundaries of the
Holy and the Profane”, în Lutheran Churches in Early Modern Europe, ed. Andrew Spicer
(Farnham: Ashgate, 2012), 17-37; Andrew Spicer, „Sites of the Eucharist”, în A Companion to the
Eucharist in the Reformation, ed. Lee Palmer Wandel (Leiden: Brill, 2013), 331.
10 Vauchez, Dictionnaire encyclopédique, 446; Éric Palazzo, Liturgie et société au Moyen Age
(Paris: Aubier, 2000), 71 și urm.; Meyer, Medieval Allegory, 79 și urm.
11 Méhu, „Historiae et imagines”, 17; Louis I. Hamilton, „Les dangers du rituel dans l’Italie du XIe
siècle: entre textes liturgiques et témoignages historiques”, în Méhu, Mises en scène, 59 și urm.
Despre caracterul liturghiei romane medievale, vezi și Ciprian Firea, „Biserica Sf. Maria din Sibiu
– Liturghie medievală și arhitectură gotică (cca. 1350-1550)”, în AT XVIII (2008): 50 și urm.
12 Acest aspect are o bibliografie specială, care curpinde pe Matthias Untermann, „Primus lapis in
fundamentum deponitur. Kunsthistorische Überlegungen zur Funktion der Grundsteinlegung im
Mittelalter”, în Cistercienser. Brandenburgische Zeitschrift rund um das cisterciensische Erbe 6,
nr. 23 (2003): 5-18 și Dominique Iogna-Prat, „A fundamentis construere. Naissance et
développements du rituel de pose de la première pierre dans l’Occident latin (v. 960-v.1300)”, în
Das Haus Gottes, 94 și urm.
44