SERIA „SOCIETATEA CIVIIA“ HANNAH ARENDT s-a născut în 1906, la Hanovra (Germania). Este o personalitate proeminentă a gîndirii socio-politice contem porane, cu contribuţii care nu pot fi nicidecum eludate. A obţi nut doctoratul în filozofie la Heidelberg, unde a urmat cursurile lui Heidegger şi Jaspers. Din cauza nazismului, fuge din ţară şi locuieşte, în anii ’30, la Paris. Din 1941 şi pînă la moarte (1975) a trăit în SUA. Alături de The Origins ofTotalitarianism (1951) — o mono grafie monumentală, în care analiza mecanismelor care au făcut posibilă instaurarea unor regimuri totalitare, fasciste sau comu niste, este completată de evidenţierea structurilor care le asigu ră menţinerea, precum şi a consecinţelor antiumane pe care le generează — a mai scris: The Human Condition (1958), Between Past and Future (1961), On Revolution (1963), Eichmann in Je- rusalem (1963), Men in Dark Times (1968), The Life of the Mind (operă postumă, 1978). HANNAH ARENDT Crizele republicii Traducere din engleză de ION DUR şi D.-I. CENUŞER H U M A N IT A S BUCUREŞTI Coperta IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE HANNAH ARENDT CRISES OF THE REPUBLIC Lying in Politics Civil Disobedience On Violence Thoughts on Politics and Revolution A Harvest Book Harcourt Brace & Company San Diego New York London © 1972, 1971, 1970, 1969 by Hannah Arendt © HUMANITAS, 1999, pentru prezenta versiune românească ISBN 973-28-0925-6 Pentru Mary McCarthy, în semn de prietenie Minciuna în politică Reflecţii despre Documentele Pentagonului „Nu e un spectacol prea frumos să vezi cea mai mare dintre supraputerile lumii ucigînd sau rănind grav o mie de noncombatanţi pe săptămînă, în timp ce încearcă să silească o mică naţiune înapoiată să accepte o soluţie ale cărei merite rămîn puternic contestate." Robert S. McNamara I Documentele Pentagonului — denumire sub care sînt cunos cute cele patruzeci şi şapte de tomuri ale Istoriei procesului de luare a deciziilor privitoare la politica Statelor Unite faţă de Vietnam (comandate de ministrul Apărării, Robert S. McNa- mara, în iunie 1967, şi finalizate un an şi jumătate mai tîrziu), de cînd The New York Times a publicat, în iunie 1971, această mărturie ultrasecretă şi copios documentată a rolului jucat de America în Indochina de la cel de-al doilea război mondial şi pînă în mai 1968 — cuprind poveşti variate şi felurite lecţii pentru diverşi cititori. Unii dintre aceştia susţin că de-abia acum au înţeles că Vietnamul reprezenta consecinţa „logică“ a războiului rece sau a ideologiei anticomuniste, în vreme ce alţii consideră că reprezintă o ocazie unică de a afla cîte ceva despre procesul de luare a deciziilor guvernamentale; totuşi, cei mai mulţi cititori au ajuns la concluzia că problema fun damentală pusă de aceste documente este cea a înşelătoriei, în orice caz, este cît se poate de evident că acesta era princi palul aspect care-i preocupa pe cei care au selectat Documentele Pentagonului în vederea publicării lor în The New York Times, şi este cel puţin probabil că aceasta a fost o problemă pentru echipa care a redactat cele patruzeci şi şapte de tomuri ale ra portului original.1 Faimoasa criză de credibilitate, pe care am1 1 După cum se exprima Leslie H. Gelb, care a condus echipa însărci nată cu această muncă: „Problema crucială ce ne preocupă în cel mai înalt grad este, desigur, aceea a credibilităţii guvernamentale." Vezi „Today’s Lessons from the Pentagon Papers", în revista Life, 17 septem brie, 1971. 10 CRIZELE REPUBLICII resimţit-o de-a lungul a şase ani, s-a transformat brusc într-un abis. Nisipul mişcător al afirmaţiilor mincinoase de tot felul, al înşelătoriei deliberate, precum şi al autosugestiei, poate să-l înghită pe orice cititor dornic să supună verificărilor acest material în care, din nefericire, trebuie să recunoască infra structura a aproape unei decade din întreaga politică internă şi externă a Statelor Unite. Date fiind dimensiunile extravagante la care a ajuns ipocrizia în politica desfăşurată la cel mai înalt nivel al conducerii, pre cum şi amploarea concomitentă pe care a cunoscut-o prolife rarea minciunii la toate nivelurile serviciilor guvernamentale, militare şi civile — falsele estimări privind pierderile produse în misiuni de „cercetare şi distrugere14 a duşmanului, rapoartele măsluite despre pagubele pricinuite de forţele aeriene2, relatările despre „progresele înregistrate în luptă", expediate Washingto nului de subordonaţi care ştiau că prestaţia le va fi apreciată în funcţie de ceea ce scriau în rapoartele lor3 —, există ten taţia de a uita fundalul istoriei trecute, ea însăşi departe de a fi o istorie a virtuţii imaculate un plan istoric în funcţie de care trebuie văzut şi judecat acest ultim episod. Caracterul secret — ceea ce, în limbaj diplomatic, poartă numele de „discreţie", sau arcana imperii, misterele puterii — şi înşelăciunea, falsitatea deliberată şi minciuna sfruntată, fo losite drept mijloc legitim de atingere a scopurilor politice, sînt atestate istoric din cele mai vechi timpuri. Sinceritatea nu a fost niciodată socotită drept o virtute politică, iar minciuna a fost considerată pur şi simplu o cale perfect justificată în tranzac ţiile politice. Oricine reflectează asupra acestor lucruri nu poate să fie decît surprins de cît de puţină atenţie a fost acor dată în gîndirea noastră filozofică şi politică semnificaţiei lor, pe de o parte, naturii acţiunii, iar pe de altă parte, aptitudinii 2Ralph Stavins, Richard J. Bamet şi Marcus G. Raskin, Washington Plans an Aggressive War, New York, 1971, pp. 185-187. 3 Daniel Ellsberg, „The Quagmire Myth and the Stalemate Machine", în Public Policy, primăvara 1971, pp. 262-263. Vezi şi Leslie H. Gelb, „Vietnam: The System Worked", în Foreign Policy, vara 1971, p. 153.
Description: