Crestinismul romanesc. Adaos la caracterizarea etnografica a poporului roman

238 Pages·1995·4.925 MB·Romanian

by  Simion Mehedinti

SIMION
MEHEDINŢI
Coperta .şi viziunea grafică
Doina DUMITRl-.SCU
© Anastasia
ISBN 9/3-97144-0-4
SIMION MEHEDINŢI
m
CREŞTINISMUL
ROMÂNESC
Adaos la
Caracterizarea etnografică a poporului român
Prefaţă de Dumitru MUSTER
Ediţie îngrijită de Dora MEZDREA
FUNDAŢIA J ^ ANASTASIA
1995

Educaţia creştină în gândirea lui Simion Mehedinţi
în 1941, când a apărut lucrarea Creştinismul româ­
nesc, Simion Mehedinţi (1869-1962) avea în urma lui o
operă de savant encicloped. Terra. Introducere în geo­
grafie ca ştiinţă, apărută în 1930, îl consacrase ca înte­
meietor al învăţământului superior şi al cercetării ştiinţifice
în geografia românească; o grijă egală acorda Mehedinţi
Ethnosului, astfel încât, paralel cu un curs de etnografie,
ţinut la Universitatea din Bucureşti, a publicat o serie de
cărţi şi de studii etnopedagogice dintre care cităm doar câ­
teva: Către noua generaţie, în 1912; Şcoala poporului,
în 1918 (ediţia a doua în 1923); Altă creştere. Şcoala
muncii, în 1919 (până în 1941 va cunoaşte 7 ediţii); Ca­
racterizarea etnografică a unui popor prin munca şi
uneltele sale (discurs de recepţie la Academia Română în
1920); Politica de vorbe şi omul politic, în 1920 (ediţia
a doua în 1928); Ce trebuie să cugete un român despre
Ţara şi Naţia română, în 1921; Vechimea poporului
român şi legătura cu elementele alogene, în 1925;
Şcoala română şi capitalul biologic al poporului ro­
mân, în 1927; Şcoala păcii. Sentimentele şcolii române
faţă de ideea războiului, în 1928; Coordonate etno­
grafice. Civilizaţie şi cultură, în 1928; Profesorul, te­
melia tuturor reformelor şcolare, în 1929; Trilogii.
Ştiinţa-Şcoala-Viaţa, în 1940; Academia — instituţie et-
nopedagogică. Institutul — organizare internaţională,
în 1941. După Creştinismul românesc, va mai publica
doar două lucrări ieşite din aceeaşi arie a etnopedagogiei:
5
Simion Mehedinţi
Premise şi concluzii la Terra. Amintiri şi mărturisiri, în
1946 şi De senectute. Bătrâneţea în cadrul muncii pen­
tru cultură, comunicare la Academia Română, în 1947.
Deşi este revendicat prioritar de geografi, se cuvine să
subliniem că întreaga sa trăire plenar participativă la viaţa
societăţii timpului său demonstrează o constantă vocaţie
educativă, de cuprindere naţională, etnoeducativă în
denumirea sa, aşa cum arăta chiar în lecţia sa de deschi­
dere a cursului nou înfiinţatei catedre de geografie, intitu­
lată „ Obiectul geografiei
De la elevul din clasele secundare (căruia Mehedinţi i-a
dedicat o serie de manuale şcolare: Explicarea Evanghe­
liilor potrivit cu programa şcolară, cu ediţii în 1922,
1923 şi 1926, Parabole şi învăţături din Evanghelie
pentru clasa a Il-a secundară, cu opt ediţii între 1929 şi
1938) la tânărul pentru care avea cel mai mare interes
(convins fiind că „adevărata renaştere a unui popor începe
cu tinerimea sa “ cum scrie în Către noua generaţie), de
la părinţii care au în grijă copiii, până la educatorii aces­
tora (cărora le dedică o lucrare de pedagogie programatică
intitulată Altă creştere. Şcoala muncii), de la ctitorii de
aşezăminte educative, până la cei de aşezăminte culturale
naţionale („închin această carte — scria în Şcoala popo­
rului — întemeietorilor de eforii şcolare în toate satele ţării,
precum şi directorilor şi profesorilor care, prin munca lor,
au dăruit în 1918 ţăranilor cele dintâi şcoli secundareu;
iar Trilogiile le dedică „întemeietorilor Societăţii «Juni­
mea», care au dat poporului nostru cea dintâi măsură de
viaţă superioară, nu imitând eresurile demagogiei interna­
ţionale, ci pe temeiul tradiţiei autohtone, de la Zamolxe pâ­
nă la Eminescu “), de la omul simplu şi ţăran (căruia i s-a
adresat vreme de mai mulţi ani prin revista săptămânală
„Duminica poporului“), până la Academia Română (al
cărei proiect de reorganizare a fost expus în comunicarea
intitulată Academia — instituţie etnopedagogică. Insti-
6
Creştinismul romanesc
lutul — organizare internaţională, în 1941), totul intră
într-un vast program pedagogic de regenerare a naţiei.
Fiindcă, în definitiv\ acesta era ţelul întregii activităţi
educative a lui Simion Mehedinţi; vocaţia lui educativă poa­
te fi percepută în perspectiva largă a întregii sale vieţi şi ope­
re de-a lungul cărora vom descoperi un fir continuu — etno-
pedagogia — care le leagă pe toate: încrederea în puterile
în devenire ale poporului român şi voinţa de a strânge tot ce
a fost util, tot ce poate munci şi tot ce poate fi forţă viitoare■
spre a contribui la neîntrerupta înălţare a patriei sale.
Mehedinţi şi-a întemeiat întregul său sistem de gândire
şi acţiune pe convingerea că „naţiunea este o valoare uni­
că în faţa istoriei'1 (Academia — instituţie etnopedagogi-
că...), „Individul, fiind vremelnic, e ceva minor faţă de
marea fiinţă a neamului din care s-a născut [şi] care, îm­
preună cu limba, i-a dat chintesenţa sufletului strămoşilor“
(Premise şi concluzii la Terra). Locul de frunte în „ ie­
rarhia valorilor culturale“ se cuvine celor „care dau o parte
cât mai însemnată din traiul lor pământesc pentru neamul
care ne cuprinde pe toţi şi de a cărui durată atârnă şi ne­
însemnata noastră viaţă individuală'1 (Academia — insti­
tuţie etnopedagogică...). Iar „menti~ea cea mai înaltă a
unui popor e să fie el însuşi, adică să-şi trăiască din plin
viaţa sa şi să reprezinte, dacă poate, un chip original de a
vedea lumeaa (Premise şi concluzii la Terra).
La temelia educaţiei creştine preconizate de Mehedinţi
stă religia neamului. într-o scriere autobiografică (Jn legă­
tură cu creştinismul unui seminarist din Vrancea), el
arată că „ biserica satului mi-a pus de timpuriu înaintea
sufletului o măsură a vieţii de aici şi de «dincolo»". într-o
alta (Episcopul Melchisedec. Amintiri, 1946), mărturi­
seşte cât l-a impresionat un ierarh cu mare credinţă când
era elev al învăţământului secundar. Mehedinţi n-a fost
doar un pedagog creştin, ci a trăit el însuşi ca un adevă­
rat creştin şi în acest fel ne explicăm creştinismul său mili­
tant şi aşezarea Bisericii înaintea Şcolii şi a Armatei, ca
7
Simion Mehedinţi
instituţii. Creştinismul este temelia oricărui proces educativ,
aşa cum le amintea Mehedinţi contemporanilor săi într-u-
nul din marile momente ale istoriei noastre: „în momentul
întregirii hotarelor României, se pune lămurit întrebarea:
mai păstrează poporul român simţul pentru cele eterne,
cum îl aveau părinţii noştri începând cu geto-dacii, sau, în
loc de a-şi mai face socoteli cu veşnicia şi a-şi măsura pre­
ţul vieţii în raport cu înalta concepţie a Datoriei, va lune­
ca şi el în scepticism şi vulgaritate ? Toate studiile sunt im­
portante pentru pregătirea tineretului, dar cele mai însem­
nate dintre toate sunt cele care pot ridica pe om peste nivelul
totdeauna şovăitor al judecăţilor legate de relativitatea inte­
reselor trecătoare, iar Creştinismul o poate face, căci el nu
e o confesiune oarecare, ci e formula etică cea mai deplină
în toată dezvoltarea omenirii de până astăzi şi cea mai sigu­
ră temelie pentru progresul individual şi naţional Cine e în
adevăr creştin acela a dezlegat partea cea mai grea a tutu­
ror problemelor sociale; prin frăţie a ajuns la egalitate şi
libertate potrivit cu Dreptatea, care e mai necesară decât
toate. Aşadar, creştinismul trebuie simţit, nu cititu (Altă
creştere. Şcoala muncii).
în acest context, Creştinismul românesc capătă o pon­
dere aparte în ansamblul operei lui Simion Mehedinţi; este
o operă de maturitate ştiinţifică, dar şi o sinteză a unei
vaste şi diverse documentări, din perspectiva unei simţiri
permanente şi a unei gândiri cuprinzător sistematizatoare
a unui român creştin, cu „legea " sa de „ţăran pe care soar­
ta l-a depărtat de viaţa sănătoasă a satului unde se născu-
se“ (Rugăciunea din urmă, în antologia Scrieri despre
educaţie şi învăţământ). Acest material faptic divers şi
bogat e analizat şi sistematizat într-un sistem de 11 idei ce
constituie „ caracteristicile cele mai vădite ale creştinismului
românesc" aşa cum nu mai fuseseră formulate de nimeni
înaintea sa, un capitol dedicat relaţiei creştinismului ro­
mânesc cu celelalte biserici creştine şi un altul vizând
viitorul dreptei credinţe.
8
Creştinismul românesc
O comunicare cu titlul Adaos la Caracterizarea et­
nografică a poporului român (este subtitlul operei), nu
a mai fost ţinută: „Hotărâsem a mă retrage la 80 de ani
din Academie, făcând o ultimă comunicare: Caracteriza­
rea etnografică şi istorică a neamului carpatic. Do­
rinţa a rămas neîmplinită. Cu 6 luni înainte de ziua fixată
(31 octombrie), Academia a fost nimicită“ (Rugăciunea
din urmă, în antologia pedagogică citată). Dezvoltare a
unei conferinţe ţinute în 17 martie 1940 la Cernăuţi şi ti­
părită în anul 1941, opera are şi ecouri din istoria zbuciu­
mată a acelor timpuri de război mondial şi mari frămân­
tări interne. De aceea, în problemele vremii, cititorul este
îndemnat să ţină seama de întreaga operă a lui S. Mehe­
dinţi. Astfel, privitor la rasism, el afirmase: „ Considerăm
lira de rasă ca o rămăşiţă a vremurilor de barbarie şi măr-
turisim pe faţă că n-o putem accepta cu linişte din partea
nimănui(C (Poporul. Cuvinte către studenţi, 1939), pre­
cum şi: „ Va pieri cu vremea şi ura dintre popoare. Urmaşii
noştri vor rămâne uimiţi de duşmăniile naţiunilor de azi“
(Politica de vorbe şi omul de stat, 1928), fiindcă „pă­
mântul a ajuns ca o mare gospodărie, în care toţi au
nevoie unii de alţiiu şi e (cum spune C. Ritter, întemeietorul
geografiei comparate) „casa de educaţie a genului ome­
nesc " (Geografie economică, 1935; Premise şi conclu­
zii la Terra, 1946). Cât priveşte teoria „poporului alesu, S.
Mehedinţi o critică (în acest volum chiar) în cadrul teoriei
mai largi a oricărei „seminţii alese“, formulată de ]. A.
Gobineau, despre superioritatea rasei albe, care a condus
la rasism; şi a scris , chiar în toiul dominaţiei rasismului
(1939, Prefaţă la ediţia a Vl-a a operei Altă creştere.
Şcoala muncii; ideea e reluată în 1946, Epilog la
Premise şi concluzii la Terra) că„etnopedagogia trebuie
să tindă la cultivarea cât mai grabnică a tuturor gloatelor
etnice — chiar a celor mai smerite — căci nu se ştie ce
germeni de originalitate se ascund în fiecare din eleu.
9
Iată de ce, în calitatea mea de ultim rămas dintre cei pe
care Simion Mehedinţi i-a desemnat prin testament ca „exe­
cutori testamentari"pentru o viitoare editare a operei sale,
nu pot decât să întâmpin cu bucurie evenimentul editorial
al reapariţiei cărţii lui Simion Mehedinţi, Creştinismul
românesc.
Dumitru Muster