Table Of Content

mircea Lăzărescu CONSTANTIN NOICA sau INSUPORTABILA FILOSOFIE ŞASE ESEURI PRIVITOARE LA ONTOLOGIA NICASIANA DECEmBRIE 2017 CONSTANTIN NOICA sau INSUPORTABILA FILOSOFIE ŞASE ESEURI PRIVITOARE LA ONTOLOGIA NICASIANA Director: Loredana Tîrzioru Lector: Gilda Vălcan Corector: Rodica Sokola Tehnoredactor: Alina Guțuleac Editura BrumaR România – Timişoara 300050, str. A. Popovici 6 e-mail: [email protected] www.brumar.ro Copyright © 2018 Mircea Lăzărescu Copyright © 2018, Asociația Memoria Culturii & Editura Brumar, pentru prezenta ediție. Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate. Reproducerea integrală sau parţială, pe orice suport, fără acordul scris al editurii, este interzisă. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României LĂZĂRESCU, MIRCEA CONSTANTIN NOICA SAU INSUPORTABILA FILOSOFIE. ŞASE ESEURI PRIVITOARE LA ONTOLOGIA NICASIANA / Mircea Lăzărescu. - Timişoara: Editura Brumar, 2018 ISBN 978-606-726-131-8 821.135.1. CONSTANTIN NOICA sau INSUPORTABILA FILOSOFIE ŞASE ESEURI PRIVITOARE LA ONTOLOGIA NICASIANA DECEMBRIE 2017 Mircea Lăzărescu CUPRINS Prolog .............................................................................................7 1. Fiinţa din ontologia lui Noica şi reactualizarea Unului neoplatonicean .........................................................13 2. Fiinţă, lucru, realitate .............................................................47 3. Fiinţă, limbă şi lume ...............................................................81 4. Loc, deschidere, limitaţie ce nu limitează şi alte concepte structural spaţiale ......................................97 5. Epistemologie, transcendentalitate şi deveninţă ..............119 6. Origine, temporalitate şi devenire Unul transcendentalo‑transcendent .................................147 Epilog .........................................................................................160 Bibliografie ...............................................................................165 Post‑scriptum ............................................................................169 PROLOG În cartea sa de debut parizian, Tratat de descompunere*, Cioran pune pe seama insomniilor sale din adolescenţă şansa de a fi scăpat de sirenele filosofiei. Citim: „Aveam şaptesprezece ani şi credeam în filosofie. Tot ce nu avea legătură cu ea mi se părea păcat sau abjecţie; poeţii? saltimbanci buni doar să înveselească pe femei; acţiunea? delir al imbecilităţii; iubirea, moartea? jalnice pretexte ce‑şi refuză onoarea conceptului… Bucuria sau suferinţa, ce ruşine! Doar abstracţia îmi apărea că palpită… …Şi atunci ai venit tu, Insomnie, să‑mi zdruncini carnea şi orgoliul…tu, care schimbi bruta juvenilă, îi nuanţezi instinctele, îi aţâţi visele, tu, care, într‑o singură noapte dăruieşti mai multă ştiinţă decât zilele încheiate în odihnă… Şi atunci m‑am întors către filosofie: dar nicio idee nu poate consola în întuneric, niciun sistem nu rezistă veghii. Analizele insomniei destramă certitudinile.”** Pe scurt, Cioran afirmă că prin insomnie s‑a lecuit de filosofie. Dar nu şi de suferinţă. Toată viaţa el nu a încetat să susţină că în afară de sceptici nu‑i poate suferi pe filosofii cei seci şi uscaţi, care nu ştiu decât de conceptele lor rupte de lume, uitând de disperările acesteia. Dar Cioran este nedrept. Contemporan cu el, filosoful german Heidegger, invoca angoasa morţii ca argument * Emil Cioran, Tratat de descompunere, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992. ** Ibidem, p. 248‑250. 7 metafizic suprem pentru a coborî spre nimicul ce stă la baza întrebării privitoare la sensul fiinţei. Angoasă care, ca trăire, nu e comparabilă decât cu plictisul funciar pe care însuşi el, Cioran, l‑a ridicat la rang suprem de meditaţie. Alături de extaz. E drept, filosofii nu au vorbit prea mult despre extaz, dar cu privire la trăirile extatice nici nu se poate vorbi, ele fiind dincolo de gândire şi rostire. Pe filosofii aceştia antipatici i‑a interesat însă chiar şi problema acestui „dincolo”, pe care l‑au numit conceptual „transcendenţă”. De fapt, principalul lucru ce li se reproşează e tocmai limbajul lor uneori de neînţeles. Deşi multe din cuvintele pe care ei le folosesc sunt cele ale limbii obişnuite. Aşa e, de exemplu, cuvântul „fiinţă” şi „a fi”. Apoi, cuvântul „lucru”, care în latineşte se spunea res, de unde expresia realitate. Noica îşi începe tratatul de ontologie afirmând că fiinţa nu trebuie căutată „altundeva”, în sublim, ci în lucruri, în cele ce sunt, în realităţi. Dar, însăşi „limba” e o problemă pentru filosofi. La fel expresia „lume”. Ceea ce pare un lucru de mirare. Ce e mai firesc decât să vorbim despre lume? Toată lumea ştie ce înseamnă lume, lumesc, faptul de a te retrage din lumea cea mare în lumea ta sau a visa la alte lumi. Filosofii cei reci, seci şi abstracţi nu dau însă pace cuvintelor. Ei caută nod în papură chiar unor expresii ca cea de „loc” şi a locui. Sau, „a deschide” (a deschide o uşă, un geam, o problemă, o lume). Desigur, sunt şi cuvinte mai complicate, cum ar fi cel de „rost” şi rostire, care trimit spre ceea ce grecii înţelegeau prin logos şi arhé. Temeiul lucrurilor, faptul că toate ar trebui să aibă un temei, „o raţiune suficientă”, i‑a preocupat pe aceşti oameni cu capul în nori. Mai mult, ei au inventat şi o expresie aproape imposibilă pentru a cerceta temeiul. Sau, altfel spus, instanţa „condiţiilor de posibilitate” ale lucrurilor lumii. Pornind de la conceptul de transcendenţă, filosofii au denumit instanţa cu pricina „transcendentalitate”. 8