Bona fides într-o nouă hermeneutică

12 Pages·2011·0.23 MB·Romanian

Valerius M. CIUCĂ
Valerius M. CIUCĂ

Bona fides
într-o nouă hermeneutică

Bona Fides and a New Hermeneutic

(Abstract)

The meaning of the Christian „poverty of spirit” as a very suggestive expression
of the bona fides is really impressive. It is to be noticed in ancient societies that
were sabotaged by juridical formalism. Such a decrepit, brutish, and devastating
juridical formalism lead the individual to prefer paralegal or illegal solutions,
however risky such alternatives were (with no juridical guarantees, and the
volatile conduct of the si-called co-contractors, illustrated by Juppiter Fulgurator,
Tonans ou Fulminator and the randomness of Juppiter Elicius).
On the contrary, nowadays we may speak of juridical conservatism, sterile
bureaucracy, rigorism, exaggerated formalism, and administrative blocking. Such
epiphenomena concerned the classical Roman age as well and were called „the
crises of the Republic between 109 and 79 B.C.”.
I advance the hypothesis that the symbolic Christian phrase has a hidden
meaning. I am talking of the juridical meaning of the Roman conventionalist bona
fides and how it was interpreted within the foreign Judaic cultural space. This
interpretation serves as an antidote for legislative inflation. It also brings, through
the instruments of freedom and trus,t the alienation of the specters of quasi
methodical suspicion in an ultra-conservative society.
Keywords: bona fides, poverty of spirit, juridical interpretation

Motto: Bona causa nullum judicem verebitur *

Argumentum * cupărilor teoreticienilor dreptului. Unele
monografii consacrate acestei teme atât
Cercetarea bunei-credinţe ca valoare de pletorice în ipostaze şi consecinţe
juridică fundamentală, ca principiu al juridice i-au descoperit bunei-credinţe un
justiţiabilităţii şi în calitate de condiţie sine fundament moral (forum internum) constant.
qua non în multe dintre instituţiile drep- Din acest motiv, de altfel, buna-credinţă
tului privat (deseori, chiar şi ale dreptului mereu se prezumă; este prezumată (bona
public1) reprezintă o constantă a preo- fides praesumitur) tocmai pentru a asigura
stabilitate actelor juridice civile. În
accepţiunea Codului civil napoleonian,

art. 2268, La bonne foi est toujours
* Publilius Syrus (sec. I d.Cr.), Sententiae: „O cauză
présumée… În versiunea art. 1899, alin. 2
dreaptă nu are a se teme de nici un judecător”,
a Codului civil român, „Buna-credinţă se
apud Eugen Munteanu, Lucia-Gabriela Munteanu,
Aeterna Latinitas. Mică enciclopedie a gândirii europene presupune întotdeauna…”. Ca atare, pe
în expresie latină, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 34.
1 A se vedea, în acest sens, Magdolna Sič, Fides e
debitum publicum (l’imposte) – indulgentia reliquorum romanisti dell’Europa centro-orientale e dell’Asia,
nella età postclassica Romana, în Colloquiuo dei Novi Sad, 24-26 ottobre, 2002.
19
Bona fides într-o nouă hermeneutică
lângă funcţionalitatea sa juridică evidentă procesului în procedura formulară (fază
(forum externum)2, aceasta are şi un denumită in judicio). Cu alte cuvinte,
fondament moral. răspund unui criteriu exterior, judiciar,
În opinia noastră, buna-credinţă este nu unei „obiectivităţi” proprii. Iată-le:
o condiţie pur subiectivă legată doar de actio tutelae, actio pro socio, actio fiduciae, actio
factorul „cunoaştere”. ex empto, actio venditi, actio conducti, actio
Este o condiţie subiectivă, pe de o locati5. Nu ne ocupăm, aici, de această
parte, în raporturile contractuale în care, diviziune. Anunţăm doar că noi nu o
exempli gratia, bona fides (după o regulă împărtăşim, şi aceasta se datorează carac-
gaiană) nu permite dubla plată pentru terului mai unitar pe care definiţia pe
aceeaşi obligaţie contractuală (Bona fides care am reprodus-o mai sus o imprimă
non partitur ut bis idem exigatur). Pe cale de condiţiei subiective a bunei-credinţe.
consecinţă, opunerea faptului plăţii ca Buna-credinţă (bona fides) nu avea, în
mijloc de apărare în proces este permisă. îndepărtata Antichitate greco-latină, o
Pe de altă parte, este o condiţie pur legătură imediată cu bunele moravuri, cu
subiectivă în raporturile reale şi, mai cu morala sau cu ordinea juridică sau cu
seamă, în cele de posesiune, unde, după aceea etică minimală a societăţilor
concepţia marelui Papinian, factualităţii arhaice, după cum nici obiceiul juridic al
însoţite de bună-credinţă i se rezervă schimbului de daruri din Epoca Eroică a
beneficiul juridicităţii (Posseeeio autem Greciei, şi, mai târziu, nici acela al ospă-
plurimum facti habet3) ca o consecinţă a ţului ritualic (obiceiuri ce reprezentau
definiţiei atât de edificatoare, romane, „sângele vital”6 al perioadelor homerice,
aceea după care „Buna-credinţă este ambele refugiate, mai târziu, în cultul
conştiinţa, convingerea sinceră a aceluia ritualic al bunei-credinţe romane) nu erau
care crede că un bun îi aparţine” (Bona legate de maniere, moravuri sau morală,
fides est illaessa putantis rem suam esse). ci de celebrarea credinţei în sine (o
Romaniştii, plecând de la o clasificare credinţă ipostaziată, în primul rând, în
a acţiunilor bazate pe bună-credinţă şi a acceptarea ca pe un dat inexorabil a co-
celor de drept strict (actio stricti juris mandamentelor divinităţilor ordonatoare).
precum, e.g., cele care aveau ca obiect un Ele, divinităţile ordonatoare, erau cele
bun cert – certa pecunia, certum res4, interogate prin tehnicile haruspiciilor
clasificare datorată lui Quintus Mucius asupra măsurilor teocratice pe care, apoi,
Scaevola), au considerat că buna-credinţă cetăţile le adoptau în profundul spirit
ce justifică acele acţiuni ar fi una absolutist al fideistelor brocarduri ale
„obiectivă”, iar buna-credinţă ce-ar însoţi religiilor politeiste7.
raporturile juridice nesancţionate prin

actio bona fidei sau, altfel spus, prin actio ex
5 Cicerone Dei Doveri, A cura di Dario Arfelli,
fide bona, ar fi una „subiectivă”. Care ar fi Oscar Mondadori, Bologna, 1994, pp. 258 sqq.,
acţiunile de bună-credinţă? Cele care apud Xu Guodong, La base unificatoria della buona
răspund mai bine criteriului puterii de fede oggettiva e la buona fede soggettiva nel diritto romano,
Colloquio dei romanisti dell’Europa centro-
apreciere a judecătorului în faza a doua a
orientale e dell’Asia, Novi sad, 24-26 ottobre,
2002, p. 5.
6 A se vedea, în acest sens, A.M. Snodgrass, Grecia
2 A se vedea, în acest sens, Dr. Dimitrie Epocii Întunecate. Cercetare arheologică asupra secolelor
Gherasim, Buna-credinţă în raporturile juridice civile, XI-VIII î.e.n., traducere şi cuvânt înainte de Mihai
Editura Academiei, Bucureşti, 1981, pp. 12-13. Gramatopol, Editura Meridiane, Bucureşti, 1994,
3 Aemilius Papinianus, Digestorum seu Pandectarum, p. 483.
Liber quartus, Titulus sextus, § 19. 7 A se vedea, în acest sens, George Dennis, Lumea
4 În acest sens, a se vedea Valerius M. Ciucă, Lecţii etruscilor, vol. I, traducere de Ersilia Moroianu,
de drept roman, vol. I, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, prefaţă de Ion Frunzetti, Editura Meridiane,
p. 131. Bucureşti, 1982, p. 85.
20
Valerius M. CIUCĂ
Sincretismul sublim al acestor cre- un antidot care stimulează anticorpii
dinţe ordonatoare străvechi, într-un creu- bunelor moravuri ce au menirea de-a
zet moral, se regăseşte, cu rol esenţial asana, prin armele libertăţii şi încrederii,
pentru noi, postmodernii, în creştinism, societăţile ultraconservatoare şi suspiciu-
chiar în polisemantica înfăţişare pe care nea metodică.
străvechea bona fides a dobândit-o (exempli Nu întâmplător întâlnim astfel de
gratia: dreptate, cinste – hinc fides, illinc concepţii în culturile socio-juridice antice,
fraudatio8 –, garanţie, încredere, lucru atât la romanii ce exaltau forţa moravu-
desăvârşit etc.). rilor (In coruptissima respublica plurimae leges,
Este deosebit de incitant spre medi- cf. Publius Cornelius Tacitus, Annales,
taţie şi hermeneutică juridică, dincolo de Liber tertius, Titulus XXVII), cât şi la
orice subtilitate teologică, modul în care grecii ce exaltau forţa raţiunii10 (“Atenia-
Isus Cristos a folosit expresia „Fericiţi nul: Se pare, de la început, că a face legi
cei săraci în duh (spirit)”, ca o prezumţie despre materii ca acestea, pe care avem
de veritate a afirmaţiilor Celuilalt, una de gând să le facem, este o ruşine pentru
transgresând confinele divinităţii, prin un stat care am zis că va fi bine constituit
numen, spre lume, în demonstrarea carac- şi în stare să cultive virtutea, mulţumită
terului benefic al bunei-credinţe. Prin unei bune organizări”, Platon, Legile,
aceasta, Cristos potenţează rolul benefic Cartea a IX-a11).
al încrederii în cel străin în cadrul rapor- Deosebit, extensiunea serială, ca
turilor de drept privat ale indivizilor şi formă de aculturaţie a ideilor filosofico-
grupurilor. juridice greceşti şi romane prin interme-
diul creştinismului, una demonstrată şi
Bona fides este acea prezumţie ce-a de A.D. Xenopol, pare a fi, astăzi, un
învins una dintre ultimele „rămăşiţe ale bun comun.12
ritualismului (juridico-religios, n.n.) proto-

republican”9 în Epoca Clasică romană.
10 Constantin Tsatsos, Filosofia socială a vechilor greci,
Ne propunem, în cele ce urmează,
Cu un cuvânt al autorului, În româneşte de Lia
interpretarea socio-juridică a misterioasei Brad, prefaţă de Romul Munteanu, Editura
sintagme cristice care proslăveşte sărăcia Univers, Bucureşti, 1979, p. 158.
în duh pornind de la teza aculturării 11 Platon, Legile, traducere: E. Bezdechi, intro-
ducere şi traducerea Cărţii a XIII-a: St. Bezdechi,
romanei condiţii convenţionaliste bona
Editura IRI, Bucureşti, 1995, pp. 13, 262.
fides din Epoca Clasică, în spaţiul iudaic 12 A.D. Xenopol, Teoria istoriei, traducere din limba
de cultură şi civilizaţie. Aceasta a fost o franceză de Olga Zaicik, studiu introductiv de
aculturaţie cu atât mai necesară, cu cât Al.Zub, editura Fundaţiei Culturale Române,
Bucureşti, 1997, p. 181 („Thomas Buckle s-a
prezumţia de bună-credinţă reprezenta
străduit să dovedească faptul că în domeniul
(cum constituie şi astăzi, de altfel) un
moralei nu s-a făcut nici o nouă descoperire –
bun antidot pentru fenomenul de inflaţie Histoire de la civilisation, I, p. 210. Deşi lucrul este
legislativă şi de excesiv formalism juridic, discutabil chiar şi din acest punct de vedere, ni se
pare că progresul ideii de dreptate nu constă în
descoperirea unor principii morale necunoscute, ci
8 „Aici buna-credinţă, dincolo viclenia” (Marcus în aplicarea tot mai largă şi mai completă a justei
Tullius Cicero), apud Ioan Nădejde şi Amelia repartiţii a plăcerilor. Repartizarea mai echitabilă a
Nădejde-Gesticone, Dicţionar latin-român complet bunurilor, element la fel de important al evoluţiei
pentru licee, seminarii şi universităţi, lucrat după cei mai spiritului ca şi achiziţionarea de plăceri, a progre-
buni lexicografi, ca: Bréal, Quicherat, Mühlamann etc., sat de asemenea. Filosofia greacă i-a imprimat
Ediţia a VI-a, Editura „Viaţa Românească” S.A., primii paşi, mai degrabă în teorie; a urmat dreptul
Iaşi, 1993, p. 256. roman, care a introdus reguli precise asupra a ceea
9 Aldo Schiavone, Sulle dottrine contrattualistiche dei ce este al meu sau al tău în viaţa socială.
giuristi romani, Index. Quaderni camerti di studi Creştinismul a făcut să înainteze cu mult această
romanistici. Nel nome di Giorgio la Pira, Jovene idee, mai ales prin suprimarea sclaviei. O dată cu
Editore, Napoli, 23/1995, p. 536. Revoluţia franceză, a venit rândul servituţii,
21
Bona fides într-o nouă hermeneutică
Totodată, speranţa noastră se anco- sofiştii Antiphon (“toţi ne-am născut în
rează în exprimarea cu rafinament a ten- chip identic”; „toţi respirăm aerul pe
tativei de înlăturare a consacratei erori de gură şi pe nări”, „Despre adevăr”, 5, ed.
interpretare din ultimele două secole, Genet) şi Filemon (“Deşi sunt sclav, nu
aceea prin care a fost asimilată „sărăcia în sunt mai puţin om decât tine, stăpâne;
spirit” (din sintagma evanghelică) carac- suntem făcuţi din aceeaşi carne. Nimeni
terului ignar (în accepţiune intelectualistă nu-i sclav de la natură; numai soarta ne-a
modernă), una evidenţiată de curând şi în aservit trupurile”, fr. 94, Kock)16. Este,
paginile României literare (prin autoritatea iată, o manieră de a gândi care a ampren-
publicistului Nicolae Manolescu) şi criti- tat definitiv creştinismul ca formă de
cată din perspective teologice (de către dislocare a zăgazurilor, de creare de
un alt reputat intelectual, Ioan-Florin solidarităţi noi pe ruinele diviziunilor
Florescu13). vetuste: greci/barbari, cives Romani
Expresia ce ne reţine atenţia este optimo jure/peregrini dedditici, liberi/servi,
deschisă şi către labirintice exegeze în humiliores/honestiores etc., ca o îmbăiere
registru teologic sau, mai larg, noetic (ca lustrală „întru’ Cristos” (aşa cum a fost
Raţiune a iubirii aproapelui, în sens de cerută insistent de Sf. Paul în vederea
Nous, sau de Logos blagian14, în care noi dobândirii identităţii noi şi unice, aceea
observăm şi semnul suprem al iubirii lui, de Om în „adunarea neamurilor”17).
tocmai prin consacrarea încrederii necondi- Noi ne vom limita, însă, la această
ţionate, neformalizate juridic în el). veritabilă lecţie cristică de drept din
De asemenea, pot fi interpretate Evanghelia după Matei ce cuprinde expre-
distinct câteva dintre conexiunile indicate sia centrală „Ferice de cei săraci în duh”
în chiar textul biblic (Evanghelia după şi nu vom extrapola „sărăcia în spirit”
Matei, V, 1-12), în capitolul „Cuvântarea sau ignoranţa factuală pozitivă, cum o
de pe munte. Fericirile”. mai numim, la alte atribute ale conduitei
Deosebit, gândirea liberă, subversivă, umane exemplare, aşa cum a procedat
predominant intelectualistă în paideia din Giovanni Papini (cel ce i-a conferit
epoca lui Pericle15, poate fi adusă în semnificaţia largă de modestie, de sme-
avanscena interpretărilor noastre, pentru renie, în raport cu necuprinderea holistă
a evidenţia egalitatea dintre oameni, a Cunoaşterii, cu imposibilitatea omni-
dincolo de statutul lor social. Este un tip scienţei umane prin raportare la omnipo-
de gândire căreia îi putem găsi rădăcini la tenţa şi omniscienţa divine)18.
Cei săraci în duh pot împrumuta,
însă, din arhetipurile religioase, acele
breslelor, privilegiilor anumitor clase. Meritul şi-a
conduite care pot favoriza încheierea
cucerit tot mai mult locul sub soare. În zilele
relaţiilor bazate pe consensus. Suverani-
noastre, această idee îşi pregăteşte ultimul asalt,
care va fi cel mai greu de înfăptuit. Este vorba de tatea juridică şi magică a zeilor înteme-
a corecta prea marea diferenţă cu care indivizii îşi
împart între ei cele mai bune produse ale naturii”).
13 A se vedea, în acest sens, Ioan Florin-Florescu, 16 A se vedea, în acest sens, G. Glotz, Cetatea
„Cine sunt cei săraci cu duhul?”, Monitorul de Iaşi, greacă, traducere şi indice de Mioara Izverna şi Pan
18 sept. 2000, p. 6A. Izverna, traducerea notelor de Elena Lazăr,
14 În acest sens, a se vedea Lucian Blaga, Les Editura Meridiane, Bucureşti, 1992, p. 309.
différentielles divines, traduit et adapté du roumain 17 În acest sens, a se vedea Philippe Ariès şi
par Thomas Bazin, Raoul Marin et Georges Georges Duby, Istoria vieţii private. De la Imperiul
Piscoci-Danesco, Librairie du Savoir, Paris, 1990, roman la anul o mie, vol. I, traducere de Ion Herdan,
p. 34. Ed. Meridiane, Bucureşti, 1994, p. 255.
15 În acest sens, a se vedea Robert Flacelière, Viaţa 18 În acest sens, a se vedea Giovanni Papini, Viaţa
de toate zilele în Gracia secolului lui Pericle, traducere lui Isus (Cap. Muntele), traducere de Alexandru
de Liana Lupaş, Complexul editorial „Basarabia”, Marcu, Ed. EGO-TEMPORIS, Chişinău, 1991,
Chişinău, 1991, p. 105. p. 78.
22
Valerius M. CIUCĂ
ietori (exempli gratia, Varuna la hinduşi, sanctum în care popoarele Antichităţii le
Mitra la persani, Othin la nordici şi rezervau regilor, magilor, zeilor şi heral-
Juppiter la romani19, precum şi Ammon-Ra, zilor acestora predilectul spaţiu al comu-
suprema divinitate egipteană, cu al său nicării viziunilor epifanice, al ideilor
vestit oracol din Libya,20 ori Zeus al juridice „revoluţionare”, spaţiu al confre-
Olimpului grecesc, prin sporul de putere riei magice dintre rege, zeu şi marele
divină la cele pământene) consacră şi sacerdot, sau al retragerii mitice (de la
garantează convenţiile într-o manieră pe Rama la Heraclit, Romulus şi Zalmoxis
care creştinismul a ameliorat-o, în sensul al geto-dacilor)22.
că l-a pus pe om în centrul relaţiilor de
putere, dar nu a externalizat prejudecata Iată un brocard eliadian:
pozitivă a sărăciei în duh (aceea a încre- “… esenţialul moştenirii indo-euro-
derii în spusele celuilalt). În acest fel, pene s-a păstrat într-o formă puternic
prezumţia pozitivă de veritate a spuselor istoricizată. Cele două tendinţe comple-
celuilalt dobândeşte în creştinism şi mentare ale primei funcţii – suveranitate
valenţe egalitare, deoarece e indiferent magică şi suveranitate juridică, ilustrate
cine este acesta din urmă, acest strani, de perechea Varuna-Mitra – se regăsesc la
acest „altul” (fie unul desprins de lume cei doi întemeietori ai Romei: Romulus şi
prin anachoresis, precum Sf. Antonie în Tatius. Primul, semizeul violent, este
Tebaida, sau Ioan Gură de Aur în protejatul lui Iuppiter Feretrius; al doilea,
Antiohia21 ori, dimpotrivă, vagant noto- măsurat şi înţelept, instituitor de sacra şi
riu precum Villon; pauper precum Sf. leges, este devotul lui Fides Publica.”23 Este,
Francisc sau, din contra, opulent infatuat aici, o dualitate perfectă, o „bipartiţie”
precum Appius Crassus; familiaris versus juridico-religioasă însoţitoare, în tradiţia
hostilis; reputat onest contrapus recu- gnostică occidentală, a oricărei întemeieri
noscutului fur etc.). cu rol fundamental. Roma n-a evadat din
În viziunea gânditorilor recenţi, buna- această logică, una în care primii săi doi
credinţă romană ne oferă chintesenţa regi i-au oferit panopticul vieţii complete:
tipului de civilizaţie indo-europeană. În „Romulus, regele tânăr, viguros, activ şi
ea trebuie căutată semnificaţia profundă violent, întemeietor al cetăţii”, căruia i se
a comportamentului nostru centrat pe

încredere (fides) şi libertate (libertas sive
22 Strabon, Geografia (VII, 3, 3), apud Mircea
voluntas), dimensiune centrală şi în biblica Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han. Studii
cuvântare christică de pe Munte (veri- comparative despre religiile şi folclorul Daciei şi Europei
tabilă conferinţă de drept asupra „ferici- Orientale, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar
Ivănescu (Ed. Payot, Paris, 1970), Cap. „Zalmoxis
rilor”, adică asupra împlinirii fiinţei
şi Deceneu”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995, pp.
omului în viziune christică).
66, 67 („Cu toate că la început fu declarat numai
Muntele însuşi este încărcat cu semni- «preot al zeului celui mai venerat al lor», mai târziu
ficaţii magico-religioase, ca simbol com- Zalmoxis a sfârşit prin a fi considerat el însuşi zeu.
plementar al peşterii. Este un locus «După ce s-a retras într-un fel de peşteră
inaccesibilă altora, şi-a petrecut acolo o bucată de
vreme, întâlnindu-se rar cu cei de afară, decât doar
19 În acest sens, a se vedea Mircea Eliade, Istoria cu regele şi cu slujitorii săi. Regele, când a văzut că
credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, De la Gautama oamenii sunt mult mai supuşi faţă de el decât mai
Buddha până la triumful creştinismului, traducere înainte, ca faţă de unul care le dă porunci după
de Cezar Baltag, Editura Stiinţifică, Bucureşti, îndemnul zeilor, I-a dat tot sprijinul. Acest obicei
1991, p. 105. a dăinuit până în vremea noastră; după datină,
20 A se vedea, în acest sens, Anca Balaci, Mic dic- mereu se găsea un astfel de om care ajuta
ţionar mitologic greco-roman, Ed. Mondero, Bucureşti, sfetnicului regelui, iar la geţi acest om era numit
1997, p. 28. chiar zeu. Până şi muntele a fost socotit sfânt şi
21 În acest sens, a se vedea Philippe Ariès şi aşa îl şi numesc. Numele lui este Kogaion»…”).
Georges Duby, op. cit., p. 287. 23 Mircea Eliade, op. cit., p. 105.
23
Bona fides într-o nouă hermeneutică
adaugă, succedându-i natural, Numa echilibru în raporturile dintre civis şi
Pompilius, „bătrânul paşnic, neîndemâ- populus29, nu-şi găsea loc, în viziunea lui
nat la acţiune, creatorul pios al religiei şi Cato şi a lui Marcus Tullius Cicero (De
dreptului”.24 oficiis, I, §150 sqq.), câştigul din comerţ.
Normele juridico-religioase romane Acesta era considerat „rod al înşelă-
(între care cele privind bona-fides), având ciunii” (viziune conformă cu vetusta
deschidere universalistă, au alimentat un concepţie conform căreia, „în activitatea
generos jus gentium sau jus fetiale, de natură negustorului există o înclinaţie înnăscută
a atenua disparităţile dictate de cives şi de către minciună, un soi de lanţ oţelit ce
a favoriza relaţiile dintre romani şi leagă lucrum şi fraus”30).
străini, independent de existenţa unei Non consentiunt qui errant, principiu ce-
foedera ori a „vreunui alt tratat” între ve- a fost reţinut în Pandectele justiniene, stă
chile popoare25. la baza întregului sistem de norme care
susţin arcana sau brocardul suprem, acela
Non consentiunt qui errant al nevicierii consimţământului31. Sancţiu-
nea juridică a acestui corolar se prezintă
Buna-credinţă (bona fides), ca rezultat fie sub forma unei repuneri în situaţia
al acreditărilor favorabile emise de anterioară contractării (restitutio in integrum),
pretorul roman faţă de necunoaşterea fie sub forma unei condicţiuni pentru
factuală, error vel ignorantia facti26 (nu absenţa cauzei (condictio sine causa)32.
privitoare la legi, deoarece eroarea de
drept – error in jus27 sau error vel ignorantia Deus fidius et bona fides
juris28 –, trădând un spirit ignar, indolent,
nu putea fi scuzabilă prin prisma vechiului Buna-credinţă este strâns legată de
principiu stoic vigilantibus, non dormientibus consensualism, dar nu este o noţiune
jura scripta sunt) devenise, în Epoca stranie pentru începuturile vieţii juridice
Clasică romană, condiţie esenţială pentru romane din timpurile protorepublicane.
validitatea consimţământului în cadrul Chiar şi contractele formale, cu întreaga
raporturilor juridice obligaţionale. lor panoplie de condiţii, una menită a
Această bona fides era de natură a asigura respectarea „cauzelor sociale”
atenua din naturala „înclinaţie” negusto- (avant la lettre) în raporturile juridice bila-
rească spre mitomanie în raport cu o terale, aparent independente (în obser-
abstractă societas (guvernată de normele varea strictă a principiului relativităţii
lui jus naturale – inter homines natura contractului, res inter aliis acta, aliis nec nocet
conjuncta societas-) din vechile epoci rustice

sau pastorale, în care, datorită naturalului
29 A se vedea, în acest sens, Pierangelo Catalano,
Populus Romanus Quirites, Universita di Torino,
24 A se vedea, în acest sens, John Scheid, Memorie dell’Istituto Giuridico, G. Giappichelli,
„Preotul”, în Andrea Giardina (coord.) et alii, Editore, Torino, 1974, pp. 5 sqq.
Omul roman, traducere de Dragoş Cojocaru, 30 În acest sens, a se vedea Andrea Giardina,
Editura Polirom, Plural clasic, Iaşi, 2001, p. 72. „Negustorul”, în Andrea Giardina (coordonator)
25 Pentru dezvoltări, a se vedea Pierangelo et alii, Omul roman, traducere de Dragoş Cojocaru,
Catalano, Ordinario di Diritto Romano nell’Universita Editura Polirom, Iaşi, 2001, pp. 230-231.
di Roma, “La Sapienza”, Diritto e Persone, vol. I, G. 31 Digestorum seu Pandectarum, Liber secundus,
Giappichelli Editore, Torino, 1990, pp. 9 sqq. Titulus primus, § 15.
26 Digestorum seu Pandectarum, Liber XXII, Titulus 32 A se vedea, în acest sens, Gaston May, Éléments
sextus. de droit romain à l’usage des étudiants des facultés de droit,
27 Valerius M. Ciucă, Lecţii de drept roman, vol. III, Septième édition contenant l’histoire du droit romain, les
Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pp. 697-698 personnes, les droits réels, les obligations, les successions, la
28 Codex Justinianeus repetitae praelectionis, Liber procédure civile et les actions, Librairie de la Société du
primus, Titulus XVIII, „De juris et facti Recueil Général des Lois et des Arrêts, L. Larose,
ignorantia”. Paris, 1901, p. 236, note 9.
24
Valerius M. CIUCĂ
nec prodest) fie în formele lor verbis, fie în nează: regele Numa „a iniţiat un sacri-
cele scripta, impuneau o corespondenţă ficiu anual pentru Fides şi, în această
obiectivă între cele afirmate de co- împrejurare, flaminii majori, purtaţi cu
contractanţi cu privire la obiectul juridic toţii de acelaşi car, acţionau împreună,
şi cel material al contractului şi realitatea împlinind gesturile rituale cu mâna
descrierilor lor. dreaptă complet înfăşurată”36.
Contractele vechi solemne (formale) În esenţă, Juppiter Capitolinus este un
nu presupuneau ca părţile să precizeze chezaş al bunei-credinţe, adică al jocului
cauza obligării lor. Practic, această cauză acceptat al credinţei în aparenţa invocată.
se confunda cu înseşi solemnităţile Această aparenţă invocată şi acceptată
prescrise de lege pentru încheierea rapor- prin credinţă este de fapt chintesenţa
turilor convenţionale în mod valabil. De definiţională a oricărui tratat, a oricărei
aceea au mai fost calificate ca fiind con- convenţii, a oricărui contract, ca însemn
tracte „abstracte”33. suprem al Certitudinii. Iată-l, deci, pe
Titus Livius menţionează, în monu- Juppiter sau Deuspiter al nostru din triada
mentala sa istorie a Romei (Ab Urbe celebrată de flamen majores (flamen Dialis,
condita), cum, în epocile arhaice, romanii Martialis ac Quirinalis), în dubla-i ipostază:
„obişnuiau să însoţească încheierea con- - de Jupiter Feretrius (consacratorul)
tractelor cu unele proceduri sacrificiale; căruia i se închinau, cu rol sacrificial,
chiar şi tratatele suportau acelaşi ritual magnificele trofee (spolia opima);
sacrificial; de obicei, îi aduceau lui Jupiter - de Jupiter Stantor (statornicul).
un porc drept jertfă, pentru a simboliza Georges Dumézil face o similară
garanţia bunei lor credinţe (şi asta dato- interpretare a poziţiei jupiteriene în
rită faptului că, în simbolistica preroga- spectrul bunei-credinţe cultice romane37;
tivelor divine, Deus Fidius – zeul tutelar al o bună-credinţă, vedem bine, ridicată la
jurămintelor nu era altul decât Zeul rang de divinitate (Fides) de către urmaşul
Suprem – Juppiter Optimus Maximus sau lui Romulus Quirinus, nimeni altul decât
Juppiter Capitolinus, n.n.) şi o chezăşie a regele Numa Pompilius, cel ce-a înteme-
răscumpărării divine a păcatului de iat cultul zeilor şi-al strămoşilor pentru
încălcare a învoielilor; ca atare, în caz de a-i da Romei cucernicie (în sensul
dezicere de obligaţia convenţională asu- christic, avant la lettre).
mată, aşa cum ei au lovit porcul sacrifi- Iată ce consemnează, în sus-menţio-
cat, Jupiter şi-ar fi îndreptat împotrivă-le natul sens, Dionysios din Halicarnas,
retorsiunea”34, dar cu „o forţă pe atât inspirat de Varro, cu câteva decenii
mai mare pe cât era porcul de puter- înainte de naşterea lui Cristos: „Nu există
nic”35. Aceasta se întâmpla în raporturile

private, contractuale, convenţionale, în
36 Titus Livius, Ab Urbe condita, Liber primus,
pacte şi fidejusiuni. Să nu omitem însă, Titulus XXI, §4, apud G.Dumézil, Mit şi epopee, vol.
că şi domeniul vieţii publice a fost I, traducere de Francesca Băltăceanu, Gabriela
marcat de un veritabil cult al bunei-credinţe, Creţia, Dan Sluşanschi, Ed. Stiinţifică, Bucureşti,
1993, p. 194.
după cum acelaşi Titus Livius consem-
37 A se vedea, în acest sens, G. Dumézil, op. cit., p.
188, nota: „Acestei ipostaze a lui Iuppiter –
vulturii, Iuppiter Feretrius – i se închinau spolia
33 A se vedea, în acest sens, Mihail Vasile Jakotă, opima, «magnificele trofee», luate de o căpetenie
Dreptul roman, vol. II, Ed. Fundaţiei „Chemarea”, romană căpeteniei duşmanilor, ucise. Numele se
Iaşi, 1993, p. 383. pare că trebuie legat nu de feretrum, targa pe care
34 Valerius M. Ciucă, op. cit., vol. III, p. 796. erau purtate, în cortegiile triumfale sau funerare,
35 În acest sens, a se vedea Titus Livius, Ab Urbe obiecte, chipuri şi chiar oameni, ci de ferire, «a
condita, Liber quintus, Titulus XXIV, apud Jean lovi», «a jertfi», cu valoarea religios-juridică din
Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, sintagma foedus ferire, «a încheia un tratat»
vol. III, p. 88. consfinţit printr-un sacrificiu”.
25
Bona fides într-o nouă hermeneutică
simţământ mai înalt şi mai sfânt decât Este oare, aici, vorba de o aculturaţie
buna-credinţă în treburile de stat şi în juridică de dimensiuni impresionante
relaţiile dintre oameni; încredinţat de prin transmutarea principiilor juridice
acest adevăr, Numa, cel dintâi dintre romane din primul secol al Epocii
oameni, a întemeiat un templu pentru Clasice (sec. I î.Cr.) în spaţiul iudaic de
Fides Publica (Buna-credinţă obştească) şi, cultură, spiritualitate şi civilizaţie?
în cinstea ei, sacrificii tot atât de oficiale Credem că răspunsul este afirmativ.
ca şi cele ale celorlalţi zei”38. Aşa cum adevărat este şi sensul revers,
De asemenea, în opera lui Plutarh, ancorarea în drept a preceptelor reli-
este menţionat faptul că regele Numa gioase. „În Zoar (Cartea Splendorii), operă
„cel dintâi, a clădit un templu pentru esenţială a doctrinei cabbalistice a rabi-
Fides şi că i-a învăţat pe romani cel mai nilor evrei, scrisă în secolul II d.Cr….
sfânt jurământ al lor, cel în numele ei”39. pentru comentarea Pentateuhului (mai cu
seamă a legilor lui Moise, n.n.) … ni se
Cuvântarea de pe munte. Fericirile demonstrează cum o noţiune, mai întâi
(o lecţie cristică de drept privat pur religioasă, intră în mod gradual în
după model roman) domeniul juridic, fără a pierde caracterul
său mistic.”41
Există, în Noul Testament, un capitol „Ferice de cei săraci în duh” transfi-
care (cuprinzând, oarecum, ca o digre- gurează, în opinia noastră, principiul
siune, exortaţia marii rugi – „Tatăl juridic al prezumării bunei-credinţe şi se
nostru”) se remarcă, în cadrul Evangheliei constituie într-un fundament ideatic al
după Matei, ca mărturie a uneia dintre cele întregului drept european (incluzând,
mai cutezante lecţii de drept consemnate aici, sistemul romano-germanic sau con-
în istoria doctrinelor juridice. Acesta este tinental-european şi common law-ul bri-
intitulat „Cuvântarea de pe munte. tanic).
Fericirile”. Este capitolul central al Prezumtiva necunoaştere nu a fost
Noului Testament şi începe astfel: încă „discreditată” de jure, chiar dacă, din
„1. Si văzând mulţimile, Isus S-a suit nefericire, anchilozantul nostru spirit
pe munte (în fapt, o creastă de deal, panjuridist prezintă şi simptomele ero-
n.n.); şi după ce a stat jos, ucenicii Lui ziunii sale.
s-au apropiat de El. Isus Cristos luminează cu înaltu-I
(Marc, 3.13.) spirit o epocă de tulburătoare schimbări
în magma fundamentelor dreptului care,
2. Şi deschizându-Şi gura, El îi învăţa, pe de-o parte, încă susţinea lumea
zicând: „veche” şi, pe de altă parte, primea razele
3. «Ferice de cei săraci în spirit, căci a Aurorei ce anunţa aşternerea altei ere, era
lor este împărăţia cerurilor!»” noastră. În Roma Epocii Clasice, acest
(Ps. 51.17; Prov. 16.19; 29.23; fenomen se consumase deja cu un secol
Isa. 57.15; 66.2; Luc. 6.2040)

41 Henri Decugis, Les étapes du droit des origines à nos
jours, 2-ème édition refondue et augmentée, Tome
I, Librairie du Recueil Sirey, Paris, 1946, p. 150
38 Dionysios din Halicarnas, A.R., Liber secundus, (“…Dans chaque mot se cache un sens plus élevé,
Titulus LXXV, apud G. Dumézil, op. cit., p. 194. chaque récit nous apprend autre chose que les
39 Plutarchos din Cheroneia, Bioi paralleloi, XVI, 1, événements qu’il paraît contenir. Et cette loi
apud G. Dumézil, op. cit., p. 194. supérieure est plus sainte, c’est la loi véritable…
40 Biblia sau Sfânta Scriptură (Vechiul şi Noul Malheur à l’homme qui ne voit dans la loi que de
Testament), Evanghelia după Matei, 5, Ediţia simples récits et paroles ordinaires !… Mais il n’en
revizuită, după trad. lui D.Cornilescu, AVC, 1990, est pas ainsi: chaque mot de la loi renferme un
p. 940. sens élevé et un mystère sublime !”).
26
Valerius M. CIUCĂ
înainte de naşterea lui Cristos şi în credinţă nu poate fi interpretată în sens
avangarda lui s-au aflat „înţelepţii cetă- strict, normativ-dogmatic, unul al infor-
ţii”42, nu alţii decât juriştii, jurisconsulţii maţiei independente de miracolul gândi-
dedicaţi cercetării sapientogene a ca- rii, alfel spus, în raport doar cu orice fapt
zuisticii şi rafinării brocardice a marilor ori act precis determinate în relaţiile
valori religioase transmutate prin creu- private dintre semeni.
zetul alchimic al puterii dreptului – jus, Miracolul gândirii… Fac, aici, o
jubere – în idealuri societare noi: paranteză: dialecticienii călugări din aba-
- voluntas, libertas; ţiile şi universităţile secolelor XII-XIII
- bona fides; (un Abélard, un Sf. Bernard, un Sf.
- aequitas; Toma d’Aquino etc.), pe calea de aur a
- officium pietatis erga proximos. înţelepciunii instrumentate de ştiinţă (aşa
Spaţiul acestei intervenţii nu este cum a fost ea deschisă de legendarul
suficient de generos cu o teză pe seama Hermes Mercurius Trismegistus cu al său
căreia am putea glosa foarte mult. De Corpus hermeticum sintetizat în Tabula
aceea, cu o umbră de regret, mă voi smaragdina45, şi consacrată, la greci, în
referi doar la o interpretare particulară, secolul lui Pericle, sub efigia acestui
juridică, inedită în câmpul cercetărilor semizeu înţelept) ne-ar privi cu condes-
juridice mondiale, a „sărăciei în duh” cendenţă (una, dezonorantă pentru noi,
(bona fides). „postmodernii”) pentru insolenţa de-a
Ei bine, surprinzător (probabil) vorbi despre ştiinţă în afara Spiritului
pentru unii teologi, în contextul acestei divin, dar acesta este un subiect ce derivă
înalte lecţiuni de drept cristice (sub doar din cel tratat de noi.
forma cuvântării pe creasta unui loc “Sărăcia în duh” este echivalentul
muntos, precum Juppiter pe citadela bunei-credinţe deoarece cunoaşterea
Capitolium, spaţiu simbolic de civilizaţie însăşi este subsidiară sensului dumne-
etruscă43, împrumutat de romani, loc zeiesc al construirii relaţiilor umane.
rezervat templelor şi marilor cuvântări Contrariul „sărăciei în duh” este reaua-
ori heraldicelor mesaje divine, spaţiu credinţă (male fidem), adică o cunoaştere
aculturat, asemeni dreptului, în civili- (sub accepţie de informaţie) precară
zaţiile de contingenţă romană)44, „sărac despre iregularitate, cunoaştere ce resus-
în spirit” poartă semnificaţia omului de cită suspiciunea perpetuă datorită nerespec-
bună-credinţă. tării „cuvântului dat”46. Cum ar putea fi
Omul de bună-credinţă, omul sărac suspicioşii fericiţi, adică înţelepţi (alt
cu duhul poate fi şi ignarul, şi savantul, şi termen ce desemnează, de fapt, ferici-
inventivul, şi retardatul. De ce? Datorită rea)? Doar cei de bună-credinţă pot fi
faptului că buna-credinţă nu este inter- astfel. Viaţa lor nu este ruinată de povara
pretabilă aici în sens moral (ca o nouă
invectivă la adresa cărturarilor şi farisei- 45 Hermes Mercurius Trismegistus, Corpus
lor), ci într-unul pur euristic, unul al hermeticum, traducerea: Dan Dumbrăveanu, cu o
introducere şi note de Anna Kingsford şi Edward
purei informaţii de ordin factual. Buna-
Maitland, Ed. Herald, Bucureşti, 2002, p. 15
(„Multor gânditori de azi le lipseşte conştiinţa
42 În acest sens, a se vedea Aldo Schiavone, spirituală, adică le lipseşte adevărata umanitate
„Juristul”, în Andrea Giardina, op. cit., p. 86. spirituală – umanitate ce ţine de cel mai înalt
43 A se vedea, în acest sens, Larisa Bonfante plan… Gnoza îl ridică pe om din această condiţie
(coord.), Civilizaţia etruscilor, traducere de Sorin a beznei spirituale şi, dându-i supremul desideratum,
Paliga, Editura Meridiane, Bucureşti, 1996, p. 29. … îi demonstrează cu rigoare ştiinţifică supre-
44 A se vedea, în acest sens, Jean-Claude maţia legii morale…”, E. M.).
Fredouille, Larousse, Dicţionar de civilizaţie romană, 46 Emil Molcuţ, Dan Oancea, Drept roman, Casa de
traducere de Serban Velescu, Ed. Univers Enci- Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1993,
clopedic, Bucureşti, 2000, p. 39. p. 237.
27
Bona fides într-o nouă hermeneutică
temerii şi a îndoielilor deserte. Nu este sau periferia dreptului), cu toate riscurile
dificil să ne imaginăm, cel puţin prin asociate ei (lipsa oricărei garanţii juridice,
prisma operelor lui Kafka, Orwell şi volatilitatea conduitelor co-contractan-
Eugen Ionescu, cum ar putea să „func- ţilor, capriciile „soartei”, adică mânia lui
ţioneze” lumea noastră într-un spaţiu al Juppiter Fulgurator, Tonans sau Fulminator
suspiciunii metodice, în care neîncrederea în în contra căreia tot aleatoriul rezultatelor
Celălalt, în străin, în alteritate ar patrona invocaţiilor către Juppiter Elicius era de
orice relaţie, orice impuls, orice gând. aşteptat etc.) decât să urmeze orbeşte
Şi astăzi, precum în urmă cu 2000 de prescripţiile unui conservatorism juridic
ani, cele mai importante relaţii umane aberant. Astăzi l-am eticheta drept biro-
sunt cele juridice cu Celălalt, mereu cu cratism steril, rigorism, formalism exce-
un terţ faţă de familie, de cercul de siv, anchilozare administrativă etc., epife-
prieteni, de cunoscuţi. Acestea ar fi nomene care, în literatura de specialitate,
minate, submerse de un infern de spaime au fost circumscrise altora mai grave,
în tenebrele căruia despre orice am denominate generic „crizele Republicii
putea vorbi, numai despre Legea iubirii între 107 şi 79 î.Cr.”51
cristice47 a aproapelui nu. Or, „duhul sărac” înseamnă tocmai
Iubirea faţă de Celălalt, ca lege suple- încredere prezumată (până la proba con-
tivă la scara umanităţii, aşa cum a fost trarie) în realitate (factualitate), aşa cum este
anunţată de Fiul Omului, apare a fi o ea prezentată de către Celălalt. Aceasta
extrapolare a obligaţiei de iubire între cei este natura veritabilă a omului. Şi Marcus
apropiaţi, officium pietatis erga proximos, Tullius Cicero, vorbind despre legi, ne
normă ce se afirmase, evident inedit, în adresează exortaţia de-a pune în lumină
raporturile juridice dintre proximi, în „natura dreptului, iar ea trebuie căutată
Roma Epocii Clasice, încă din sec. I în natura omului”, în natura noastră52.
î.Cr.48; în virtutea acesteia, chiar testa- În modul descris mai sus, ceea ce
mentul lui pater familias ce-l exhereda pe înainte era informal a devenit valabil sub
filius putea fi atacat ca fiind inofficiosum noua şi miraculoasa Lege a încrederii
sau, mai precis, ca fiind contra officium prezumate, subtil enunţată de Isus
pietatis erga proximos49). Cristos printre celelalte fericiri lumeşti
Este impresionantă semnificaţia be- de-a dreptul utopice în epocă (e.g., tot pe
nefică a acestei „sărăcii în spirit” clamată colină, Mântuitorul proclamă sfârşitul
în sens de bună-credinţă, în sens de unui ancestral sistem al răzbunării private
nesuspicionare a Celuilalt. Şi iată de ce. în favoarea corecţiei prin educaţie a
Societăţile vechi (de care s-a detaşat cea delincventului, principiu încă neîntrupat
clasică romană, fără, însă, a abandona în fapte în civilizaţiile postromane…).
cultul celor veteres) erau sabotate de un Anticiparea dreptului non-segregaţio-
formalism juridic decrepit şi grosier, atât nist, la fundamentele căruia se află bona
de împovărător pentru toţi, încât indivizii fides, însoţeşte, cu patru secole şi jumătate
preferau perilegalitatea (non-dreptul50 înainte de naşterea lui Cristos, destinul
faimoasei Lex Canuleia prin cuvintele de

47 Valerius M. Ciucă, op. cit., vol. I, p. 204. aur rostite de tribunul Canuleius însuşi:
48 În acest sens, a se vedea Mihai Vasile Jacotă,
Gheorghe Piticari, Drept privat roman, Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, 1987, p. 234. 51 Odile Wattel, Mic atlas istoric al Antichităţii
49 Mihai Vasile Jacotă, Drept roman, vol. II, Ed. romane, traducere din limba franceză de Gina
Chemarea, Iaşi, 1993, p. 261. Vasiliu, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p. 48.
50 Jean Carbonnier, „L’hypothèse du non-droit”, 52 Marcus Tullius Cicero, De leg., I, 5, apud
în Archives de Philosophie du droit, Paris, nr. 8/1963, Gh.Vlăduţescu, Filosofia în Roma antică. Forme de
cit. în Valerius M. Ciucă, Lecţii de sociologia dreptului, gândire şi evoluţii, Editura Albatros, Bucureşti, 1991,
Ed. Polirom, Iaşi, 1998, pp. 226 sqq. p. 52.
28