1 Anthony M. Coniaris INTRODUCERE ÎN CREDINŢA ŞI VIAŢA BISERICII ORTODOXE Traducere din limba engleză de Constantin Făgăţean Tipărită cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului Bucureşti, 2001 «Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 2 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ Ce înţelegem prin cuvântul "biserică" ? Priviţi la înspăimântătoarea felurime a grupărilor ce se numesc "biserici". De fapt, oricine îşi poate întemeia propria "biserică". Există azi o mulţime de secte sau alte grupări ce folosesc foarte liber numele de "Iisus" şi de "biserică". Îi auzim spunându-şi "poporul lui Iisus" sau "biserica lui Iisus" etc. Dar sunt ei cu adevărat biserici? Au fost acestea întemeiate de Iisus şi de Apostoli? Ce legătură istorică au ei cu Apostolii şi cu Biserica din vechime? Dacă diavolul se preface în înger şi citează din Scriptură, atunci înseamnă că poate folosi şi astfel de "biserici" spre a îndepărta pe oameni de Unul Dumnezeu adevărat şi de aşezământul Său mântuitor. Trebuie să ne definim termenii cu foarte multă grijă. Ce înţelegem de fapt când spunem "biserică"? Noi, creştinii ortodocşi, înţelegem prin Biserică trupul prin care Hristos este prezent şi lucrător în lumea de astăzi. Ea a fost întemeiată de Hristos prin Apostoli şi a păstrat o legătură vie, istorică cu Apostolii prin hirotoniile clerului ei. Faptul că episcopul ce hirotoneşte astăzi un preot ortodox poate înfăţişa în istorie continuitatea hirotoniei sale în trecut până la Apostoli şi, prin ei, până la Hristos, este o chezăşie că Biserica Ortodoxă nu a fost întemeiată de vreun om oarecare acum câteva veacuri, ci de către însuşi Hristos şi îşi poate înfăţişa existenţa în în chip istoric până la Iisus Hristos. Numim aceasta succesiune apostolică. Ea înseamnă că Biserica noastră este Biserica autentică şi adevărată sau Trupul lui Hristos în lumea de azi. Ea nu învaţă tâlcuirea credinţei făcută de un om oarecare, ci continuă să înveţe întregul aşezământ al credinţei, aşa cum a fost predat Apostolilor de către Hristos. Deci când auzim cuvântul "biserică", trebuie să ne punem câteva întrebări fundamentale. Oare acea "biserică" a fost întemeiată de Dumnezeu sau de oameni? Are ea legătură neîntreruptă cu Biserica Apostolică de la începuturi? Cum altfel putem fi siguri că ceea ce 3 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ învaţă ea este cu adevărat apostolic, cu adevărat creştinesc, cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu, iar nu tălmăcirea sau, mai bine zis, răstălmăcirea unui om? O legătură istorică neîntreruptă Spre a arăta că o biserică este într-adevăr cea autentică, întemeiată de Iisus, este necesară o dovadă definitorie: dovada legăturii istorice neîntrerupte cu Biserica Apostolică. O biserică este adevărata Biserică a lui Hristos dacă poate arăta în chip istoric că a fost întemeiată de Hristos şi a păstrat o legătură vie peste veacuri cu Biserica primară. Avem trebuinţă de această legătură istorică spre a putea fi încredinţaţi că aşezământul credinţei nu a fost stricat, ci ne-a fost predat în întregime. Părintele Theodor Stelianopoulos, profesor de Noul Testament la Seminarul Teologic Ortodox Grecesc "Sfânta Cruce", scrie: "Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică a lui Dumnezeu pe pământ şi păstrează plinătatea adevărului lui Hristos, continuând Biserica Apostolilor. Această teribilă revendicare nu înseamnă în chip necesar că creştinii ortodocşi au ajuns la desăvârşire, căci şi noi avem multe lipsuri personale. Şi nici nu înseamnă neapărat că celelalte biserici creştine nu slujesc scopurile lui Dumnezeu în chip pozitiv: căci nu avem noi a judeca pe alţii, ci a trăi şi a vesti plinătatea adevărului. Dar înseamnă că dacă cineva cercetează cu băgare de seamă istoria creştinismului, va descoperi curând că numai Biserica Ortodoxă are deplină continuitate sacramentală, dogmatică şi canonică cu vechea Biserică nedespărţită, aşa cum ea singură s-a înfăţişat cu autoritate prin marile Soboare Ecumenice".1 1 Christ in our Midst (Hristos în mijlocul nostru), Dept. of Rel. Education, Greek Orthodox Archdiocese, Brookline, Mass. «Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 4 Neschimbarea Una din trăsăturile distinctive ale Bisericii Ortodoxe este neschimbarea. Biserica Ortodoxă botează prin întreită scufundare, la fel cum se făcea în Biserica timpurie. Ea face încă ungerea cu Sfântul Mir a copiilor la botez, punând asupra lor "pecetea darului Duhului Sfânt". Încă aduce pe prunci şi pe copiii mici să primească Sfânta Împărtăşanie. În Liturghie diaconul vesteşte încă "Uşile, uşile", amintind zilele de demult când nimeni afară de cei botezaţi nu putea participa la a doua parte a Liturghiei. Crezul de la Niceea se rosteşte încă fără adăugirile ulterioare. Biserica Ortodoxă are două trăsături distinctive: neschimbarea ei şi simţământul legăturii vii cu Biserica Apostolilor din început. Crezul de la Niceea În Crezul de la Niceea noi mărturisim: "Cred întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică". Ce înseamnă aceste cuvinte? Una înseamnă că Biserica este una, singură, fiindcă Dumnezeu este unul. "Un trup şi un Duh ... o nădejde ... un Domnl.. o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor" (Efes. 4, 4-6). În marea Sa rugăciune arhierească, Iisus s-a rugat ca Biserica să fie "una", aşa cum El şi Tatăl sunt una (Ioan 17, 22). Sfântă. Biserica este sfântă fiindcă Domnul nostru a făcut-o astfel. "Şi Hristos a iubit Biserica, şi pe Sine S-a dat pentru ea, ca să o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt şi ca să o înfăţişeze Sieşi, Biserica slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană" (Efes. 5, 25-27). Şi nu numai că Biserica este sfântă, dar ea ţinteşte să ne facă şi pe noi sfinţi, adică deosebiţi de lume, după voia lui Dumnezeu. Sobornicească. Biserica Ortdoxă este sobornicească, adică întreagă, fiindcă a păstrat întregul credinţei lui Hristos peste veacuri fără a adăuga sau a scoate ceva din acea credinţă dumnezeieşte descoperită. Din această pricină a ajuns a fi cunoscută ca Biserica "Ortodoxă", adică Biserica ce a păstrat dep1ina şi adevărata credinţă a lui Hristos. Creştinii ortodocşi cred că Biserica, ce are pe Însuşi 5 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ Hristos drept cap şi care este templul Duhului Sfânt, nu poate rătăci. G1asul ei este glasul lui Hristos în lumea de astăzi. Cuvântul Ortodox se aplică Bisericii Ortodoxe spre a arăta că ea a păstrat adevărata "credinţă dată sfinţilor o dată pentru totdeauna" (Iuda 1, 3). Sobornicească înseamnă şi faptul că Biserica este universală. Ea cuprinde toţi oamenii, întregul pământ. "Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat" (Ioan 3, 16). Tot aşa cum nu se află deosebire înlăuntrul dragostei lui Dumnezeu, la fel şi Biserica îşi întinde braţele către lume, "unde nu este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber" (Col. 3, 11). Dragostea lui Dumnezeu este atotcuprinzătoare; tot aşa, Biserica este sobomicească. Apostolească. Biserica e apostolească fiindcă învaţă ceea ce au învăţat Apostolii şi îşi poate înfăţişa existenţa în chip istoric până la Apostoli. De pildă, Biserica creştină a Greciei a fost întemeiată de Apostolul Pavel în primele sale călătorii de propovăduire. Epistolele sale către corinteni, tesaloniceni, filipeni au fost scrise bisericilor pe care le întemeiase în acele cetăţi greceşti. Biserica întemeiată de el acolo nu şi-a încetat nicicând existenţa. Astăzi e cunoscută ca Biserica Ortodoxă Greacă. Apostolul Petru a întemeiat biserica din Antiohia, care există până azi ca Biserica Ortodoxă Antiohiană. Alţi Apostoli au întemeiat Biserica din Ierusalim, Alexandria şi Cipru. Biserica Ortodoxă Răsăriteană a existat în acele locuri încă din zilele Apostolilor. Din acele cetăţi şi ţinuturi, propovăduitorii au dus Evanghelia, Vestea cea Bună a lui Iisus, în alte ţări: Rusia, Ucraina, Serbia, România, Bulgaria etc. Această familie de Biserici autocefale e cunoscută azi ca Biserica Ortodoxă Răsăriteană. Astfel Biserica Ortodoxă este continuarea legiuită şi istorică a Bisericii de la început. Ea are aceeaşi credinţă, acelaşi duh, aceeaşi vieţuire. "Aceasta e credinţa apostolească, aceasta e credinţa Părinţilor, aceasta e credinţa ortodoxă, această credinţă a întemeiat lumea" (Vecernia Duminicii Ortodoxiei). Biserica este atât văzută, cât şi nevăzută. Biserica văzută este Biserica Luptătoare, pe pământ. Biserica nevăzută este Biserica Biruitoare, în ceruri, "Ierusalimul cel ceresc ... zeci de mii de îngeri în adunare sărbătorească ... Biserica celor întâi născuţi cari sunt scrişi în ceruri" (Evr. 12, 22-23). Hristos a făgăduit că porţile iadului nu vor birui Biserica (Matei 16, 18) şi că El va fi cu ea până la sfârşitul «Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 6 veacului (Mat. 28, 20). Sfântul Pavel numeşte Biserica "stâlp şi temelie a adevărului" (I Tim. 3, 15). Obârşia autorităţii sale Cea mai înaltă autoritate a Bisericii Răsăritene este Soborul Ecumenic, cuprinzând întreaga Biserică. Când episcopul Bisericii defineşte o dogmă a credinţei într-un Sobor Ecumenic, condiţia recunoaşterii sale este primirea şi încuviinţarea ei de către întreaga Biserică. Numai atunci poate fi socotită fără de greşeală sau insuflată de Duhul Sfânt ce sălăşluieşte în întreaga Biserică, alcătuită din clerici şi mireni, spre a o călăuzi către tot adevărul. Acest lucru face ca fiecare persoană din Biserică să fie răspunzătoare de adevărul creştinesc. Există exemple de hotărâri ale episcopilor dintr-un Sobor Ecumenic ce nu au fost primite, fiind respinse de Biserică în totalitatea ei. Biserica Ortodoxă azi În primele secole Biserica era alcătuită din cinci vechi Patriarhate: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim. Aceste oraşe alcătuiau centrele principale ale creştinătăţii în zilele de început. Între veacurile al unsprezecelea şi al treisprezecelea Roma s-a despărţit de celelalte Patriarhate datorită pretenţiei asupra propriei supremaţii. Celelalte vechi Patriarhate îl socoteau pe episcopul Romei ca "cel dintâi dintre egali", acordându-i o întâietate de cinstire, dar nu de jurisdicţie. Apoi Constantinopolul a dobândit întîietate între alte Patriarhate, deoarece era capitala Imperiului Roman de Răsărit. Întâietatea Constantinopolului însă a fost întotdeauna o întâietate de cinstire, iar nu de jurisdicţie. De-a lungul anilor, noi Biserici Ortodoxe au fost întemeiate în multe ţinuturi prin lucrarea de propovăduire, astfel că familia actuală a Bisericilor Ortodoxe acoperă tot globul, cum se vede din tabelul de mai jos: 7 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ A. Vechi Patriarhate: 1. Constantinopol, care cuprinde Turcia, Creta, Insulele Dodecanez şi Diaspora. 2. Alexandria, care cuprinde Egiptul şi restul Africii. 3. Antiohia, care cuprinde Siria, Libanul, Iranul şi Irakul. 4. Ierusalimul, care cuprinde Israelul şi Iordania. B. Biserici Naţionale (dintre care unele sunt noi Patriarhate) 1. Biserica Rusă 2. Biserica Ciprului 3. Biserica Greacă 4. Biserica Bulgară 5. Biserica Română 6. Biserica Sârbă 7. Biserica Albaneză 8. Biserica Georgiană 9. Biserica Cehă 10. Biserica Poloneză 11. Biserica Sinaită C. Biserici misionare 1. Coreea 2. Uganda şi Kenia 3. China 4. Australia 5. America de Sud 6. Europa Apuseană 7. America de Nord D. Biserici în Diaspora 1. Arhiepiscopia Ortodoxă Greacă din America de Nord şi de Sud 2. Bisericile ortodoxe din America, incluzând OCA, al cărei statut de autocefalie trebuie lămurit la un viitor Sobor Ecumenic. 3. Japonia 4. Finlanda 5. China 6. Macedonia «Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» - Anthony M. Coniaris 8 Preasfinţitul Kallistos Ware scrie: "În Răsărit erau multe biserici a căror întemeiere mergea în trecut până la Apostoli; exista un puternic simţământ al egalităţii tuturor episcopilor, un simţământ al alcătuirii sinodale a Bisericii. Răsăritul a încuviinţat ca Papa să fie întâiul episcop al Bisericii, dar l-a văzut ca întâiul între egali. În Apus însă exista un singur scaun episcopal ce revendica întemeiere apostolică - Roma - astfel că Roma a ajuns să fie privită ca singurul scaun episcopal apostolic ... Biserica a fost văzută mai puţin ca un aşezământ colegial, şi mai mult ca o monarhie - monarhia papală." 2 Insistenţa asupra monarhiei papale, agravată de atrocităţile săvârşite de cruciaţi asupra populaţiei Constantinopolului în 1204, a dus la o tristă înstrăinare şi despărţire a Bisericilor Răsăritene faţă de Roma, care ne rugăm să fie vindecată în timp, întrucât cele două biserici sunt apostolice şi au multe lucruri în comun. Ce este Biserica? Vechii evrei credeau că Dumnezeu locuieşte într-o raclă pe care o numeau chivot, şi purtau cu ei această raclă tot timpul. Racla cuprindea tablele de piatră pe care Dumnezeu scrisese cele zece porunci. Nimănui nu-i era îngăduit să atingă racla sfântă. Odată un om s-a atins de ea din greşeală şi a căzut îndată mort. Altădată, când chivotul a fost răpit de filisteni, evreii au crezut că le-a venit sfârşitul, fiindcă-şi pierduseră Dumnezeul. Mai târziu au ridicat un cort spre a adăposti chivotul. Apoi mai târziu, când Solomon a zidit vestitul său templu din Ierusalim, chivotul a fost aşezat în Sfânta Sfintelor. R. L. Bruckberger scrie: "În pustie Dumnezeu vieţuia sub un cort în chivotul Său, şi adeseori în timpul nopţii un stâlp de foc stătea tocmai deasupra acelui cort dintre toate celelalte, dezvăluind tuturor slava Prezenţei Sale ocrotitoare şi înspăimântătoare. Când poporul Său s-a sălăşluit în Pământul Făgăduinţei, Dumnezeu S-a mulţumit încă multă vreme cu cortul, aşezat alături de palatul regelui şi de casele oamenilor. Doar cu părere de rău, pe cât se pare, Şi-a părăsit cortul 2 The Orthodox Church, Viking-Penquin Press, New York 9 I. UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ pentru măreţul Templu zidit de Solomon."3 Din clipa când Solomon a zidit Templul spre a adăposti chivotul, oamenii au rămas cu impresia că Biserica e o clădire. Însă când Solomon şi-a afierosit Templul, a spus în rugăciunea de afierosire: "Dumnezeu va locui cu oamenii pe pământ? Dacă cerul şi cerurile cerului nu Te încap, cu atât mai puţin Te va încăpea templul acesta pe care Ţi l-am zidit eu ?" (2 Paralip. 6, 18). Cum poate trăi DumnezeU într-o clădire când nici întregul univers nu e destul de mare să Îl cuprindă? Solomon ştia că Dumnezeu nu poate fi închis într-o casă, oricât de măreaţă ar fi ea. Dumnezeu este pretutindeni, pe străzi, în fabrici, în şcoli, pe drumuri singuratice sau în camerele de închiriat. El nu poate fi cuprins sau mărginit de un templu sau o biserică. Întregul univers este Biserica Sa. Dumnezeu nu are nevoie de clădirea pe care o numim biserică, însă noi avem. Avem nevoie de locuri anume afierosite lui Dumnezeu, unde oamenii se adună cu singurul scop de a-L slăvi pe Dumnezeu şi a căuta să afle voia Lui. De bună seamă, am putea sluji lui Dumnezeu şi în locuri destinate altor îndeletniciri, dar nu o facem. Avem nevoie de o casă de închinare unde tot ce există: arhitectura, icoanele, cântarea, veşmintele, potirul, predica, tămâia şi lumânările ne ajută să ne închinăm, aducându-ni-L înainte pe Dumnezeu. El este mereu prezent în Biserica Sa. El vorbeşte prin citirile din Scripturi. El ni se dăruieşte pe Sine în Sfânta Împărtăşanie. Aceasta este cu adevărat casa Lui. Însă există permanent primejdia de a-L închide pe Dumnezeu în această casă, de a-L întemniţa acolo şi a simţi că acea clădire e singurul loc unde Dumnezeu este prezent, că aceea este singura Lui casă. Este o greşeală. Poporul lui Dumnezeu Dumnezeul care trăia într-un cort cu poporul Său în Vechiul Legământ, şi-a făcut sălaş într-o Persoană în Noul Legământ. Acesta e înţelesul literal al cuvântului eskìnosen (a-şi aşeza cortul), din Ioan 1, 14: "Şi Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit (eskìnosen) între noi, şi 3 The History of Jesus Christ, The Viking Press.
Description: