ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE 1

260 Pages·2013·3.25 MB·Romanian

ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE

1
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPPAACCEE BBEEAAGGLLEE
A.E. Van Vogt

OOddiisseeeeaa nnaavveeii
SSSSSSSSppppppppaaaaaaaacccccccceeeeeeee BBBBBBBBeeeeeeeeaaaaaaaagggggggglllllllleeeeeeee

Traducerea: Petre Solomon

Versiune electronică rreeaalliizzaattă
după volumul apărut la
Editura Albatros-FFaannttaassttiicc CClluubb,, 11997788
A.E. Van Vogt
The VVooyyaaggee ooff tthhee SSppaaccee BBeeaaggllee 11995500

1
Corl tot dădea tîrcoale. Noaptea neagrăă,, ffără lună şi
aproape fără stele, se retrăgea în silă ddiinn ccaalleeaa zzoorriilloorr ccaarree
mijeau undeva, spre stînnggaa lluuii.. LLuummiinnaa lloorr rrooşiatică şi
lugubră nu făgăduia pic de căldură, ci dezvăălluuiiaa,, ttrreeppttaatt,, uunn
peisaj de coşmar.
În jurul lui se conturau nişte stînnccii ffuummuurriiii,, ccoollțuroase şi
o cîmpie neagră, fără viaţă. Un soare de un roşuu ppaalliidd ttrrăgea
ccuu oocchhiiuull ddeeaassuupprraa oorriizzoonnttuulluuii.. DDeeggeettee ddee lluummiinnă dibuiau
printre umbre. Nu se vedea încă nici o urmăă aa ttrriibbuulluuii ddee
2
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
ființe înzestrate cu id, după care Corl umbla de aproape o
sută de zile încoace.
Se opri, în sfîrşit, înfiorat de această realitate. Labele
picioarelor îi zvîcniră cuprinse de un tremur ce-i încorda
ghearele ascuțite ca nişte lame. Tentaculele groase care-i
creşteau din umeri se încordară şi ele. Corl îşi răsuci dintr-o
parte în alta enormul său cap de pisică, în timp ce
filamentele păroase din care-i erau alcătuite urechile
fremătau cu putere, iscodind fiecare adiere de vînt, fiecare
vibrație a eterului.
Nu primi nici un răspuns. Complicatul lui sistem nervos
nu înregistra nici o mişcare. Nimic nu vădea prezenţa acelor
ființe, care erau unica lui sursă de hrană pe această planetă
pustie. Corl se ghemui la sol – o gigantică siluetă felină
zugrăvită pe fundalul de un roşu întunecat al cerului. Ai fi
zis că-i caricatura unui tigru negru într-o lume de umbre.
Ceea ce-l descumpănea era faptul că pierduse contactul. Era
înzestrat cu un sistem senzorial care, în mod normal, putea
detecta prezenţa idului într-un organism aflat la mari
depărtări. Însemna că nu mai funcționa normal. Faptul că nu
izbutise, în noaptea asta, să menţină contactul trăda o
dereglare a organismului, era un simptom al bolii mortale
despre care auzise. De şapte ori în decursul secolului trecut
întîlnise nişte corli prea slabi pentru a se putea mişca şi ale
căror trupuri, altminteri nemuritoare, se vlăguiseră din lipsă
de hrană. De fiecare dată, se năpustise asupra acelor trupuri
inerte, zdrobindu-le pentru a le stoarce fărîma de id care
continua să le ţină în viaţă.
Corl se înfiora de plăcere, amintindu-şi de acele ospețe.
Scoase apoi un fel de mîrîit, un sunet sfidător, repetat de
3
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
ecou din stîncă în stîncă, înainte de a se întoarce în propriii
săi nervi. Era o expresie instinctivă a voinței lui de a trăi.
Deodată, încremeni.
Zărise, cu mult deasupra liniei orizontului, un minuscul
punct luminos. Acesta se apropia rapid, devenind întîi o
minge de metal, apoi o enormă navă rotundă, argintie,
care-şi încetini vizibil viteză cînd zbură deasupra lui Corl.
Nava rămase o clipă aproape nemişcată deasupra şirului de
dealuri negre din dreapta lui, apoi dispăru.
Corl îşi reveni din buimăceală şi se repezi ca un tigru
printre stînci. În ochii lui negri şi rotunzi ardea o dorinţă
aprigă. Perii de pe urechi începură să vibreze, semnalîndu-i
o cantitate de id atît de mare, încît foamea lui deveni
insuportabilă.
Soarele, trandafiriu acum, urcase mult pe cerul de
purpură, în vreme ce Corl se furişa înapoia unor stînci şi
privea, din umbra lor, ruinele oraşului de la poale. În ciuda
dimensiunilor ei uriaşe, nava argintie părea minusculă pe
fundalul acestor ruine. Dar avea atîta viaţă şi atîta dinamism
în ea, încît, într-o clipită, ajunse să domine peisajul. Nava se
aşeză într-un făgaş săpat de propria-i greutate în cîmpia
stîncoasă care începea brusc la periferia metropolei moarte.
Corl se uita la ființele bipede care ieşiseră din navă şi
stăteau acum în grupuri mici la poalele unei scări rulante,
coborîte printr-o poartă puternic luminată. Simți că i se
usucă gîtlejul de foame şi că i se întuneca mintea din pricina
dorinței aprige de a se năpusti asupra acestor făpturi fragile,
dar bogate în id.
Amintiri cețoase îi stăviliră elanul care-i electriza
muşchii. Amintirile astea îi vorbeau despre trecutul
îndepărtat al neamului său, despre maşini capabile de
4
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
distrugere, despre energii mult mai mari decît toate puterile
ascunse în propriu-i trup. Prin pîcla ce i se lăsase peste ochi,
văzu că ființele acelea erau îmbrăcate într-un veşmînt
străveziu, care scînteia în razele soarelui.
În mintea lui Corl se făcu deodată lumină: ființele astea
erau desigur membrii unei expediții ştiințifice de pe o altă
planetă. Oamenii de ştiinţă nu distrug, ci cercetează. Ei nu
vor încerca să-l omoare, dacă nu-i va ataca...
Îmboldit de foame, Corl ieşi din ascunzătoare şi înainta
spre ființele acelea. Ele îl simțiră, căci se întoarseră să-l
privească. Trei, care erau mai în faţă, se retraseră încet spre
grupurile ceva mai numeroase. Unul dintre bipezi, cel mai
mărunt din grupul lui, scoase dintr-o teacă pe care-o purta pe
coapsă o vergea de metal şi începu s-o legene cu un aer
nepăsător.
Deşi cam neliniştit de acest gest, Corl continuă să
înainteze. Era prea tîrziu ca să mai dea înapoi.
Elliott Grosvenor rămăsese locului, în urma celorlalți,
lîngă pasarelă.
Se obişnuise să se ţină deoparte. Fiind singurul nexialist
aflat la bordul navei Space Beagle1 era ignorat de specialişti:
aceştia nu pricepeau limpede ce anume e un nexialist şi,
oricum, nici nu prea se sinchiseau. Grosvenor avea de gînd
să schimbe lucrurile, dar deocamdată nu i se ivise prilejul.
Aparatul acustic din cască lui spațiala se însufleți brusc.
Un om rîse încet, apoi spuse:
— Eu, unul, nu vreau să am de-a face c-un monstru atît
de uriaş!

1 Beagle a fost nava pe care tînărul naturalist Charles Darwin s-a
îmbarcat în 1831 într-o expediție de cercetări științifice care avea să
dureze cinci ani (n. tr.).
5
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
Grosvenor recunoscu glasul lui Gregory Kent, şeful
secției de chimie. Deşi mărunțel, Kent era o personalitate.
Avea mulți prieteni şi sprijinitori printre membrii expediției
şi îşi anunțase candidatura la viitoarele alegeri pentru postul
de director al acesteia. Dintre toți oamenii care-l văzuseră pe
monstru, Kent era singurul care-şi scosese arma. Acum,
degetele lui îi mîngîiau țeava metalică.
Grosvenor auzi un alt glas, mai adînc şi mai relaxat decît
primul, era glasul lui Hal Morton, conducătorul expediției:
— Tocmai de aceea te-ai îmbarcat pe această navă.
Fiindcă dumneata, dragul meu Kent, nu laşi nimic la voia
întîmplării.
Era o remarcă foarte amicală. Morton trecea peste faptul
că Gregory Kent se şi declarase rivalul lui în viitoarele
alegeri. Putea fi vorba, desigur, de o manevră menită să-i
facă pe unii naivi să creadă că Morton nu-i purta sîmbetele
rivalului său. Grosvenor nu se îndoia că şeful expediției era
capabil de un asemenea rafinament. Îl socotea un om destul
de integru, dar şiret şi inteligent, în stare să se descurce în
orice situație.
Grosvenor văzu că Morton face cîțiva paşi,
depărtîndu-se de ceilalți. Costumul de metalit transparent îi
scotea în relief trupul vînjos. Din locul unde se afla acum,
şeful expediției urmărea mişcările monstruoasei feline care
se apropia de ei de-a curmezişul cîmpiei negre, stîncoase.
Comentariile celorlalți şefi de secții răsunau în aparatul
acustic al lui Grosvenor:
— Nu mi-ar plăcea să-l întîlnesc pe copilaşul ăsta
noaptea, pe o alee întunecoasă!
— Nu fi prost! Se vede cît de colo că-i o creatură
inteligentă. Probabil din rasa care stăpînea această planetă.
6
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
— Aspectul ei fizic sugerează o adaptare animalică la
mediul ambiant, rosti o voce în care Grosvenor recunoscu
glasul lui Siedel, psihologul expediției. Pe de altă parte,
faptul că se apropie de noi dovedeşte că nu-i un animal, ci o
ființă inteligentă, conştientă că are de-a face cu alte ființe
inteligente. Observați rigiditatea mişcărilor ei. Înseamnă
că-i prudentă şi că şi-a dat seama că sîntem înarmați.
Tare-aş vrea să-i pot examina îndeaproape extremitățile
tentaculelor de pe umeri. Dacă au forma unor ventuze sau a
unor mîini, putem presupune că e un descendent al
locuitorilor acestui oraş. Ar fi foarte bine dacă am putea
comunica direct cu el. Judecînd după aparenţe, deocamdată
aş spune că e un descendent care a degenerat într-o stare
primitivă.
Corl se opri la cîțiva paşi de ființele cele mai apropiate.
Nevoia de id era din ce în ce mai imperioasă. Gîndurile i se
învălmăşeau, tîrîndu-l parcă spre marginea unei prăpastii.
Avea senzația că tot trupul îi e scăldat într-un lichid vîscos,
iar vederea, din ce în ce mai tulbure.
Oamenii se apropiaseră de el şi-l priveau, curioşi. Corl
le vedea buzele mişcîndu-se în căştile transparente.
Mesajele pe care le schimbau între ei îi parveneau pe o
frecvenţă pe care se simțea capabil s-o înregistreze. Dar
aceste mesaje i se păreau lipsite de semnificație. Ca să le dea
impresia că-i prietenos, Corl îşi transmise numele prin perii
de pe urechi, arătînd spre sine cu unul dintre tentacule.
Un glas pe care Grosvenor nu-l recunoscu spuse,
tărăgănat:
— Am auzit în aparat un fel de paraziți în clipa cînd
făptura şi-a mişcat urechile. Ia spune, Morton, crezi cumva
că...
7
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
— Tot ce se poate, îi răspunse Morton, fără a-l lăsa să-şi
termine fraza. Asta înseamnă că vei avea de lucru, Gourlay.
Dacă vorbeşte cu ajutorul undelor radio, am putea pune la
punct un cod prin care să comunicăm cu el.
Aşadar, acesta era Gourlay, şeful serviciului de
comunicații! Grosvenor fu mulțumit: sosirea monstrului îi
va da, poate, prilejul să înregistreze vocile tuturor
membrilor mai importanți ai expediției. Căutase asemenea
ocazii încă de la începutul călătoriei.
— Ia te uită! Exclamă Siedel. Tentaculele se termină în
formă de ventuze! Dacă ar avea un sistem nervos suficient
de complex, ar putea fi instruit să manevreze orice aparat.
— Cred că a sosit momentul să ne întoarcem în navă şi
să mîncăm, spuse Morton. După aceea, vom avea multă
treabă. Aş vrea să-mi întocmiți un raport privitor la evoluția
acestei specii. Aş dori să cunosc mai ales cauza pieirii ei. Pe
Pămînt, în epoca depărtată de dinainte de apariția unei
civilizații galactice, numeroase civilizații s-au prăbuşit după
ce ajunseseră, fiecare, la apogeu. O civilizație nouă se
năştea totdeauna din cenuşa alteia. Nu văd de ce nu s-ar fi
întîmplat la fel şi aici... Fiecare secție va efectua cercetări în
propria-i specialitate.
— Dar „pisicuța“? întreba cineva. Am impresia că vrea
să vină cu noi.
Morton chicoti, apoi spuse, pe un ton grav:
— Tare-aş vrea s-o putem lua cu noi, dar nu cu de-a silă.
Ce zici, Kent?
Şeful secției de chimie răspunse cu hotărîre, scuturînd
din cap:
— Atmosfera ce ne-nconjoară conține mai mult clor
decît oxigen, dar de fapt ambele elemente se găsesc în
8
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
cantităţi neîndestulătoare. Oxigenul nostru ar fi ca o
dinamită pentru plămînii monstrului.
Grosvenor îşi dădu seama că uriaşa felină nu se gîndea
la această primejdie, căci o văzu păşind pe urmele primilor
doi oameni pe pasarelă, apoi pe poarta cea mare.
Oamenii se întoarseră cu faţa spre Morton, care le spuse,
făcîndu-le semn cu mîna:
— Deschideți şi cea de-a doua ecluză şi lăsați-l să aspire
puțin oxigen, ca să-i piară pofta.
Peste cîteva clipe, directorul exclamă, uluit:
— Să mă bată Dumnezeu dacă pricep! N-a simțit nici o
deosebire. Asta înseamnă că n-are nici un fel de plămîni, sau
că plămînii lui nu se alimentează cu clor. Lăsați-l să intre!
Iată, Smith, o adevărată comoară pentru un biolog! Şi nu-i
deloc periculos, dacă sîntem prudenți. Ce metabolism!
Smith era un individ înalt, subțiratic, osos, cu o faţa
lungă şi lugubră. Glasul lui, prea puternic pentru un
asemenea trup, răsuna în aparatul lui Grosvenor:
— În diferitele expediții la care-am luat parte, n-am
observat decît două forme superioare de viaţă – una
întemeiată pe clor, iar cealaltă întemeiata pe oxigen – clorul
şi oxigenul fiind singurele elemente care înlesnesc arderea.
Am auzit vag vorbindu-se despre nişte ființe care ar trăi
într-o atmosferă de fluor, dar aştept să văd măcar un singur
specimen. Aş putea să jur pe reputația mea că nici un
organism complex nu va fi vreodată capabil să se adapteze
la inhalarea simultană a celor două gaze. Morton, nu trebuie
să lăsam să ne scape această creatură!
— Pare ea însăşi dornică să rămînă, zise directorul şi,
urcînd pe pasarelă, intră în ecluza pneumatică împreuna cu
Corl şi cu cei doi oameni. Grosvenor se repezi şi el în ecluză,
9
ALFRED ELTON VAN VOGT - Odiseea navei SPACE BEAGLE
laolaltă cu alți zece-doisprezece oameni. Poarta cea mare se
închise şi aerul începu să şuiere în încăpere. Oamenii se
țineau cît mai departe de monstru. Grosvenor îl privea cu un
sentiment de nelinişte. Ar fi vrut să-i comunice lui Morton
gîndurile care-i treceau prin minte. La bordul navelor
expediționare, şefii de secții aveau, în genere, posibilitatea
de a comunica uşor cu directorul. Ca şef al secției nexialiste
– deşi era unicul ei membru – Grosvenor ar fi trebuit să aibă
şi el această posibilitate. Dar, spre deosebire de ceilalți şefi
de secții, care aveau cîte un aparat de transmisie, el primise
doar un receptor, ce-i permitea să-i asculte în timp ce lucrau,
iar cînd voia să se adreseze cuiva, sau cînd se simțea în
pericol, avea posibilitatea de a lansa un apel ce-i făcea
legătura cu centrala.
Grosvenor nu punea la îndoiala utilitatea acestui sistem.
La bordul navei se aflau aproape o mie de oameni şi era clar
că nu le puteai îngădui tuturor să-i vorbească lui Morton ori
de cîte ori aveau chef.
Uşa interioară a ecluzei pneumatice se deschise şi
Grosvenor ieşi odată cu ceilalți. Peste cîteva minute se aflau
cu toții în faţa unor ascensoare care urcau spre camerele
membrilor echipajului.
Morton şi Smith se opriră puțin pentru a discuta ceva.
— O să-l lăsam să urce singur, dacă doreşte, spuse
Morton.
Corl nu păru să aibă nimic împotrivă, dar cînd auzi uşa
ascensorului închizîndu-se cu zgomot în spatele lui, iar
ascensorul începu să urce, se năpusti spre uşă, cu un fel de
mîrîit. Mintea i se întunecase. Metalul uşii se îndoi sub
greutatea lui, făcîndu-l să urle de durere. Acum era ca un
animal prins în capcană. Începu să izbească în uşă cu
10