Vrajitoria de-a lungul timpului PDF
Preview Vrajitoria de-a lungul timpului
de; heorghe V. Bratescu VRĂJITORIAa lungul timpului 1985 Editura Politică Bucureşti Cuprins . . . . . . r ţ Cuvînt înainte . ' . " . ■ •................................... Redactor ADELA BECbEANU IANCU ] Naşterea şi evoluţia unei ciudate profesiuni 19 Coperta ION MINCQ " . 19 (coperta a tVa după Goya) 1. începuturile . . • • ' , '. ". *l 2. Magia şi religia . . • • • 3. Practici şi manifestări vrăjitoreşti străvechi. ^ Iniţieri, recuzită, dans............................................ 4. Magie şi folclor în tradiţia românească : : ■*>•> .,.., .. » « ■ 63 5. Originea superstiţiilor . , = • • » II. Divinaţia . . îî ! î S ! ! * * ! 73 ............................................• 73 1. De la magie la şarlatame . • 2 Ghicitoria în antichitatea greeoromană : : " 84 3. Ghicitoria, variaţii pe aceeaşi tema . . • 4. Aberaţiile exaltaţilor. Evocări, prevestiri, ^ profeţii.................................................• ' ' 131 5. Marile oracole şi enigmele lor ■ . * . . • • III. Magia neagră. : : : ' . * • ' • * ' ' l 1. Ce este şi ce face vrăjitorul ? '. "• * • 1 2. Istoria lui Satan. Demonismul . " . ' . " • 3. Posedaţi şi obsedaţi . . . • * 4. Animale la stîlpul infamiei' . • ' • : 5 5. Ritualuri şi tehnici de magie neagră ; . W& 6. Arsenalul vrăjitoresc ..............................; .184 I V. D o I a m ag i e I a şti i n ţ ă . . . . . : . 2 04 1. Astrologia sau ghicitul în stele ' . " . " . . 204 2. Alchimia ...................................... • r; ; . 2 1 4 3. Magia tămăduitoare . . . .' ." . r . 228 V.Ocultismul fără enigme . ; . ." . . . 250 1. Scamatoriile orientale. Misterele ktmaismului tibetan, dervişii, fachirii........................................250 2. Iluzionismul............................................... . . 259 3. Spiritismul . . . . ;...................................264 4. Secte şi societăţi oculte................................... 276 încheiere . . . . . : ; : . /. . . . 285 Postfaţă . . . : : m , : ; : . . . . 2 9 5 ' Bibliografie selectivă . .' ? : ". . . , „ Cuvînt ifialnte Cea mai veche preocupare a omului, reprezentînd do vada evoluţiei sale, o constituie, fără îndoială, încercarea de a se cunoaşte pe sine, precum şi de a înţelege natura înconjurătoare. în aceasta nu trebuie văzut doar un produs al simplei curiozităţi, ci dorinţa lui de a afla răspunsuri unor între'bări dramatice privitoare la existenţă şi modul de a supravieţui pe o planetă cu ample modificări ale cli mei, faunei, florei, cu catastrofale evenimente, urmate de tragedii zguduitoare, pe care fiinţa umană căuta să le priceapă. Dibuind, omul a învăţat cu greu şi chinuitor de încet să înfrunte durităţile naturii, adaptînduse ei, imitîndo pînă la obsesie. Acest mod de comportament, ce sa dovedit dea lungul timpului a fi vital, stă la baza credinţelor mîticomagice, precum şi la cea a tehnicii şi ştiinţei. Desigur, cunoaşterea constituia, la începuturile ome nirii, un bun al tuturor, fiind absolut necesară vieţii şi — de aceea — ea se transmitea din generaţie în generaţie în mod deliberat, obligatoriu. Era timp suficient atunci pentru toţi spre a privi cerul, a observa în detalii fine comportamentul fiecărei specii de animale, de care aveau nevoie pentru hrană, pentru a se apăra ; să stabilească, prin încercări, vegetalele comestibile, ori să caute materia primă pentru unelte şi arme. Omul îşi punea, de asemenea, întrebări cu privire la fenomene ce1 intrigau, anume naşterea, evoluţia şi moar tea în natură. încercînd să răspundă acestora, investigînd tot ce îl înconjura, el şia clădit explicaţii pornind de la natura sa umană, asemuind acesteia totul. Magia sa născut în condiţiile în care cunoaşterea lumii era încă rudimen tară, în credinţa omului din vechime, practica magică apă rea ca singura capabilă să1 ajute, iar vraciul, vrăjitorul, şamanul — doar ei — puteau să determine fenomenele ai fi favorabile. Aceste personaje deosebite reprezentau, totodată, depo zitul viu de cunoştinţe al grupului social, tezaur mental pe care îl apărau prin taină şi1 transmiteau doar celor aleşi. Ca atare, cunoaşterea umană a pierdut caracterul său de grup, pe care 1a avut iniţial, căpâtînd treptat forme noi, ducînd, în final, la apariţia unor caste deţinătoare ale şti inţei (la nivelul ei de atunci). Cît de amplu era volumul acestor acumulări de observaţie şi experienţă îl poate proba istoria ştiinţei, care deţine un impresionant set de cunoş tinţe provenit încă din preistorie. Acestea au fost îmbo găţite şi transmise dea lungul timpului în bună parte de către magi sau vrăjitori, acei „savanţi" anonimi străvechi. Mai bine de 60 de milenii ei au deţinut cheile cunoaşterii, pînă cînd ştiinţa, bazată pe experiment, pe raţiune sa născut şi sa impus ca singura modalitate valabilă de a înţelege şi utiliza natura, de a o adapta nevoilor umane. Investigaţia ştiinţifică de început, cu forme ce par bi zare omului modern, nu putea fi altfel decît naivă, întro lungă perioadă în care gîndirea era centrată pe satisfacerea nevoilor materiale imediate. Se pornea, deci. cum era firesc să fie atunci, de la practica imediată. Folosirea, aplicarea au precedat cercetarea ştiinţifică ce avea să explice natura prin clasificarea faptelor, obiectelor şi fenomenelor deja cunoscute. Evoluţia de la iraţional, reprezentat prin aşazisele şti inţe oculte * (magia ** incluzînd divinaţia, astrologia, alchi mia, cabala etc.) la raţional, deci la ştiinţa autentică sa desfăşurat lent, în răstimpul cîtorva milenii, proces ce con tinuă încă, cu intensitate evident redusă, dacă se are în * De la latinescul ,,occultus" — ascuns, tainic. ** Termenul magie provine de la cuvîntul „imga", desem•nînd în dialectul accadian noţiunea de preot. în limba asiriană „imga' devine „maga", printr o simplă transformare fonetica, fără a fi afectat sensul iniţial al cuvîntului. Dar la greci, care vor adopta practici orientale vrăjitoreşti, „magheia" însemna şi „religia magilor", ceea ce dă o indicaţie în plus asupra faptului că procedeele magice noi erau privite întrun mod deosebit faţă de cele tradiţionale, autohtone, aflate mult mai aproape de gîndirea primitivă. Romanii vor spune „magus" preotului persan, vraciului, dar şi actului do vrăjitorie. 8 vedere că încercările unora de a teoretiza doctrine ezote rice * perimate, sau că existenta unor concepţii vulgare, retrograde, anacronice în rîndul unor categorii de oameni nu ating aceeaşi amploare. Avînd ca obiect manipularea unor pretinse fenomene supranaturale, inaccesibile cunoaşterii obişnuite, ocultis mul se autoconsideră privilegiu al unor grupe de iniţiaţi, tradiţie moştenită din timpuri imemorabile, cînd secretele profesiunii de vrăjitor şi, mai tîrziu, cele ale castei preoţi lor, trebuiau apărate, în scopul păstrării poziţiei economice şi sociale a celor ce le deţineau. Credinţa în existenţa unei foarte vechi sinteze absolute a cunoaşterii, cuprinsă în doctrinele şi ritualurile ezoterice, se clatină o dată cu progresul înţelegerii şi explicării feno menelor naturii. în, mod firesc a urmat transferul spre ra ţional. Desprinderea de ocultism sa făcut greu, timid, pe măsura evoluţiei condiţiilor economicosociale, cu eforturi şi nu de puţine ori cu sacrificii supreme ale unor oameni ' curajoşi care, degajînduse de imobilismul gîndirii şi de conservatorism, sau îndepărtat treptat de magie, punînd astfel temei cunoaşterii ştiinţifice. ■ Prin marile figuri ale gîndirii mondiale, cunoaşterea umană a progresat continuu, detaşînduse de „ştiinţele ezoterice" şi „ştiinţele vulgare", specifice perioadelor de început ale societăţii ce şiau pus amprenta, aşa cum se va încerca a se demonstra în volumul de faţă, o perioadă în delungată, asupra gîndirii şi mentalităţii omenirii, apro piinduse pînă la identificare de raţional. Ce sînt aşazisele ştiinţe oculte ? Mai au ele dreptul la existenţă ? în ce măsură cunoaşterea istoriei ocultismului poate contribui la înţelegerea dezvoltării ştiinţei şi tehni cii, a gîndirii, în decursul timpului ? La aceste întrebări încearcă să răspundă volumul de faţă, care trece în re vistă principalele manifestări ale ocultismului, din cele mai vechi timpuri, pînă astăzi. Fără îndoială, aceasta este o sarcină dificilă, date fiind vastitatea şi mulţimea aspectelor ce se cer enumerate şi explicate, fie şi succint, complexitatea problemelor abor date, lipsa unor cercetări aprofundate, exhaustive, de spe cialitate etc. a unor metodologii şi termeni unanim ac ceptaţi. * Din grecescul „esoterikos" — pentru iniţiaţi. In volum, observaţiile, argumentele necesare sint redaie astfel încît lectura să fie inteligibilă pentru toate catego riile de cititori, prezentînduse doar acele momente şi per sonaje care marchează evoluţia ocultismului. Ordonarea metodică şi conotaţia au fost, în unele cazuri, modificate faţă de uzanţe, în funcţie de realitatea istorică şi în lumina celor mai recente evaluări. Nu însă în detrimentul ştiinţei. Privit în mod obiectiv, analitic, ocultismul se prezintă ca un fenomen ce se manifestă pe planuri diverse — social, cultural şi individual. Sub aspect istoric, evo luţia ocultismului a urmărit pe cea a civilizaţiei, cu puternice influenţe din partea infrastructurii şi a supra structurii, astfel că această evoluţie aparţine procesului fi resc de dezvoltare a omenirii. Determinat de condiţiile socialeconomice, de stadiile gîndirii, de mentalităţile eticosociale şi, în ultimă instanţă, de credinţele laice şl religioase, acest fenomen poartă marca evenimentelor isto rice majore, contribuind uneori la declanşarea unor fapte de o deosebită importanţă pentru cursul istoriei. Au existat perioade de ascendenţă ca şi de declin ale ocultismului. Uneori, credinţele în forţe oculte, mai ales în vrăjitorie, au avut un caracter epidemic şi nu o dată sau soldat cu tragedii, sub raport psihic şi fizic, de la mici încăierări familiale sau" tribale, declanşate de moartea cuiva, pusă pe seama manoperelor oculte, malefice ale inamicilor, pînă la pogromurile împotriva aşazişilor eretici din evul mediu, stîrnite de isteria antidemonică, dar şi de interese de clasă oprimatoare. Sigur, există o sumedenie de explicaţii, date de către diverşi autori, privitoare la apariţia şi conservarea gîndirii magice şi la exercitarea practicilor oculte. Adesea se con sideră că apelarea la vrăjitorie, tla divinaţie etc. ar fi o consecinţă a nivelului redus de cunoaştere a fenomenelor complexe ale naturii şi societăţii. Argumentul este, deşi 1 suficient, valabil pentru epocile trecute, dar el nu co spunde cu realitatea existenţei credinţei în diferite forme ocultism la persoane instruite, despre care nu se poate trma sub nici un motiv că ar fi ignorante. Problema vine cu atît mai complicată cu cît în relaţia dintre prac antul ocultismului şi cel care apelează la serviciile sale nasc Uneori raporturi de corespondenţă psihică, de trans îere a gîndurilor. Bineînţeles, în acest raport nimic nu te supranatural, totul ţinînd de natura umană, aşa cum ■ va putea observa din lectura acestui volum. 10 Sa acreditat ideea că gindirea magică are un caracter primitiv sau că ar fi specifică primitivilor, iar, ca urmar logică a argumentaţiei, persistenţa ocultismului ar trebui înţeleasă ca âtavism sau reminiscenţă a mentalităţilor so cietăţilor subdezvoltate'. Supoziţia este infirmată de însu.v mecanismul gîndirii. Omul a operat permanent cu aceleaşi valori generale, a avut aceeaşi logică, indiferent de epoeu în care a trăit. Sentimentele se menţin şi ele ; dragoste« ura, iubirea, indiferenţa etc. nu pier chiar dacă apar di ferit la un individ saoi altul, în funcţie de anumiţi faeton. ce ţin mai ales de temperament, instrucţie, gradul de edu caţie, stăpînirea de sine, condiţii socialistorice etc. Acestea acţionează asupra gîndirii dîndui conţinut. Evident, con ţinutul gîndirii va fi variabil datorită gamei extrem de nuanţate a sentimentelor, dar şi presiunii concepţiilor so cietăţii, opiniilor generale, credinţelor, obiceiurilor, modei, iar nu în ultimă instanţă moralei. Vor fi deci întotdeauna indivizi mai sensibili, iar alţii mai rezistenţi din punct de vedere psihic. Credinţele, obi ceiurile ţin în primul rînd de educaţie. Prin urmare, cu cit formarea umană, instrucţia, vor fi mai conciliante cu ocultismul, mai îngăduitoare faţă de ignoranţă, persistenţa magiei, a divinaţiei şi astrologiei tămăduitoare etc, a tu turor formulelor himerice de rezolvare a cazurilor limită, va fi evidentă. Neîndoielnic, ocultismul a avut.un rol de supapă socială atîta vreme cît soluţiile ştiinţifice au lipsit. Dar formele de vrăjitorie practicate cu scop de răzbunare, chiar cri minală, nu şiau aflat justificarea sub raport etic niciodată, fiind sancţionate întotdeauna prin oprobriu public. Ocultismul a putut furniza răspunsuri provizorii la în trebări tulburătoare pentru existenţa cuiva. însă aceste răspunsuri nu pot avea niciodată încărcătura adevărului, ci sînt doar pseudoexplicaţii, avînd darul de a echilibra individul numai pe moment. Rezolvarea permanentelor probleme ale vieţii nu se poate produce decît prin efortul individual de modelare a conţinutului gîndirii şi psihicu lui, şi, în mod esenţial, de rezolvare a contradicţiilor sociale generatoare de înstrăinare acută a omului. Nefericirea, durerea, frustraţia, refuzul nu vor putea fi vindecate prin găsirea unui „ţap ispăşitor" oferit de magie, de exemplu, sau prin speranţe iluzorii date de astrologie şi ghkitorie, ci prin autocontrol şi stăpînire a gîndirii ajutate de ame liorarea condiţiei umane. Sugestia şi autosugestia joacă un 11
The list of books you might like
