Revista de Științe Penale nr. II

348 Pages·2006·2.23 MB·Romanian

RReevviissttaa ddee
STIINTE PENALE
,, ,,
ANUAR. ANUL II
2006
Revista de ştiinţe penale
Anuar ● Anul II ● 2006
______________________________________________________________
Colegiul de redacţie: Prof. univ., dr. George ANTONIU, Institutul de Cercetări
Juridice al Academiei Române
Prof. univ., dr. Gheorghe BACIU, Universitatea de Stat de
Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău
Prof. univ., dr. Arie BLOED, expert OSCE, Olanda
Conf. univ., dr. Igor CIOBANU, Universitatea de Stat din
Moldova
Conf. univ., dr. Igor DOLEA, redactor-şef, Universitatea de
Stat din Moldova
Conf. univ., dr. Simion DORAŞ, Universitatea de Stat din
Moldova
Prof. univ. Antonius Maria van KALMTHOUT, Universitatea
din Tilburg, Olanda
Prof. univ. dr. hab. Evghenii MARTÂNCIK
Prof. univ. dr. hab. Alexandr MIHAILENCO, Universitatea
din Kiev, Ucraina
Conf. univ., dr. Svetlana RÎJIKOVA, Universitatea de Stat
„Alecu Russo” din Bălţi
Dr. Mihai TAŞCĂ, secretar general de redacţie, Institutul
de Reforme Penale
Articolele sunt recenzate de colegiul de redacţie
Redacţia: Institutul de Reforme Penale
str. Bucureşti nr. 23, bl. A, bir. 202, Chişinău MD 2001, Republica Moldova,
Tel./fax: [phone]; e-mail:[email protected]
Revista apare cu sprijinul fundaţiei Soros Moldova
Opiniile expuse în conţinutul acestui volum
nu refl ectă neapărat opinia redacţiei şi a fi nanţatorului
______________________________________________________________
Prepress: Direcţia Editorială a Institutului de Reforme Penale,
coordonator Dana Belicov, str. Bucureşti nr. 23, bl. A, bir. 202, Chişinău MD 2001, Republica Moldova,
Tel./fax: [phone]; e-mail:[email protected]
Imprimat la Tipografi a “Reclama”
© IRP
SUMAR
DOCTRINĂ
George ANTONIU. Implicaţii penale ale constituţiei europene .................................................... 5
А.Р. МИХАЙЛЕНКО. Проблемы расследования преступлений
совершенных на суднах, находящихся в дальнем плавании ................................................ 21
Florin STRETEANU. Câteva aspecte controversate privind concursul ideal de infracţiuni ....... 26
Simion DORAŞ. Clasifi carea şi caracteristica criminalistică a infracţiunilor
de omor ca puncte de repere privind direcţionarea activităţii de urmărire penală .......................37
Igor DOLEA. Prezumţiile în probaţiunea penală ........................................................................ 42
Igor CIOBANU. Rolul creştinismului în lupta împotriva criminalităţii .......................................... 62
Sergiu BRÎNZĂ. Consideraţii asupra obiectului infracţiunilor săvârşite
prin distrugere sau tulburare de posesie prevăzute în legea penală
a Republicii Moldova şi a României ........................................................................................... 70
Gheorghe GLADCHI. Victima în dreptul penal .......................................................................... 81
Vladimir GROSU. Legitima apărare: experienţa statelor străine,
standarde internaţionale şi drepturile omului .............................................................................. 90
Xenofon ULIANOVSCHI. Persoana fi zică şi vârsta - semne principale
ale subiectului infracţiunii militare ............................................................................................. 100
Alexandru MARIŢ. Dimensiunea psihică a persoanei infractorului în cazul
constrângerii fi zice şi psihice .................................................................................................... 116
Victor MUNTEANU, Victor ZAHARIA. Initiating Legal Aid Reform in Moldova:
challenges and vision ............................................................................................................... 124
Т.А. ДЕНИСОВА. Совершенствование процесса социальной адаптации лиц,
отбывших уголовное наказание ............................................................................................. 132
Petre DUNGAN. Reglementari in noul cod penal al României.
Crime şl delicte privind manipularea genetică .......................................................................... 142
Victor MORARU, Mihai GUZUN. Informaţia şi securitatea informaţională
ca obiect al protecţiei juridico-penale ....................................................................................... 150 3
Vitalie STATI. Infracţiunea de contrabandă în legislaţia penală
a Republicii Moldova şi a României: Analiză juridică comparativă ........................................... 160 6
0
Victor ZAHARIA. Reţeaua de parajurişt — o modalitate de apropiere 20
a justiţiei de comunitate ............................................................................................................ 172 L II
Veaceslav MÎRZA. Înaintarea recursului doar prin intermediul U
N
unui avocat - restricţie sau garanţie? ........................................................................................ 179 A
Adrian CERBU. Măsuri premărgătoare judecării recursului ordinar ........................................ 187 e
Sergiu URSU. Contestarea şi verifi carea hotărârilor judecătorului de instrucţie. al
n
Studiu comparat ....................................................................................................................... 192 e
p
Lucian FURNICĂ. Unele aspecte istorice privind instituţia declaraţiilor e
nþ
ca mijloc de probă în procesul penal din spaţiul românesc ...................................................... 200 ðtii
Gheorghe ALECU. Infracţiunea de tăinuire: aspecte de drept comparat ................................ 219 e
d
Diana IONIŢĂ. Poziţii în examinarea statutului procesual al avocatului apărător .................... 224 a
st
Delia MAGHERESCU. The changing of the deed`s juridical integration. vi
e
The consequences of the omission of some information to the parts involved ........................ 234 R
Александр БУКАЛОВ. Общественный контроль пенитенциарных учреждений
в Украине ................................................................................................................................. 237
Iurie LARII. Particularităţi social-psihologice ale personalităţii
infractorului - subiect al infracţiunii de omor săvârşite în stare de afect ................................... 244
Alexandru SPOIALĂ. The problem of removing and returning offenders in community ......... 247
Ştefan BRUNO. Scurtă istorie a închisorilor ............................................................................ 258
ACTE JURIDICE EUROPENE
Regulile Penitenciare Europene ............................................................................................... 282
Proiect preliminar al unei noi Recomandări (actualizând Rec (87) 21) privind
asistenţa acordată victimelor infracţiunilor penale şi prevenirea victimizării repetate ............... 305
Raportul Comitetul European pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (CPT) adresat Guvernului R. Moldova
în urma vizitei efectuată în Moldova ......................................................................................... 315
JURISPRUDENŢA CURŢII EUROPENE PENTRU DREPTURILE OMULUI
Cauza Corsacov v. Moldova ..................................................................................................... 322
MAXIME JURIDICE LATINE ................................................................................................... 339
CRONICĂ. NOI APARIŢII ÎN ŞTIINŢELE PENALE ................................................................. 341
IN MEMORIAM ........................................................................................................................ 348
4
6
0
0
2
L II
U
N
A
e
al
n
e
p
e
nþ
ðtii
e
d
a
st
vi
e
R
DOCTRINÃ
Prof. univ. dr. George ANTONIU
Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române
IMPLICAŢII PENALE ALE CONSTITUŢIEI EUROPENE
_____________________________________________________________________
The study is dedicated to the evolution of criminal law through the prism of legal acts of a
penal nature adopted in the European Union. Researching the topic, the author examines
the features specifi c to national penal systems in relation to the tasks of the European
community in fi ghting against extending national criminality to the European Union.
The author describes in detail the fundamental principles of organisation and functioning,
etc. of the European Union, paying a particular attention to the perspectives of the
criminal law discussed by the European Constitution.
Distinguishing and examining the differences, sometimes quite essential, between the
penal systems of member-states, the researcher proposes improvements and a lege
ferenda of the European penal framework that would allow for the unifi cation imposed by
the necessity, the principles of which have been laid down in the European Constitution.
1. Dreptul penal, aşa cum se ştie, constituie o parte componentă a culturii popoarelor,
deoarece cuprinde exigenţele fundamentale faţă de comportarea cetăţenilor şi faţă de
valorile sociale care trebuie ocrotite prin aplicarea constrângerii juridice în formele sale
cele mai grave (pedeapsa). S-a spus pe drept cuvânt că gradul de cultură al unui popor
se măsoară şi după valorile sociale care sunt respectate de membrii grupului social,
implicit după modul cum sunt ocrotite aceste valori, precum şi de felul constrângerii
juridice ce trebuie folosită pentru a asigura respectarea acestor valori. Prevenirea şi
combaterea încălcărilor grave ale legii penale caracterizează politica penală a tuturor
statelor civilizate, fac parte integrantă din preocupările lor legislative şi dogmatice, din
mijloacele folosite pentru a asigura pacea socială şi condiţiile dezvoltării materiale şi
spirituale a popoarelor.
2. Sistemul penal cuprinde un ansamblu normativ: adică dispoziţii de drept
substanţial, de drept procedural şi execuţional penal care defi nesc faptele care aduc
atingere valorilor fundamentale ocrotite de lege, sancţiunile meritate de făptuitori, ca şi
căile prin care se realizează tragerea lor la răspundere penală şi executarea pedepselor
de către cei vinovaţi. Pe lângă aceasta, sistemul penal se întregeşte cu un ansamblu
de organe (de urmărire, de judecată, de executare a pedepsei) prin care se realizează
5
prevenirea şi combaterea infracţiunilor, ca şi reeducarea infractorilor.
3. Dreptul penal apare în istoria civilizaţiei ca o recunoaştere a faptului că societatea
6
umană, în pluralismul şi diversitatea ei, creează nu numai factori care respectă şi 0
0
ocrotesc valorile fundamentale ale societăţii, fi ind preocupată de asigurarea bunei 2
convieţuiri a membrilor societăţii, dar şi factori negativi, de contestare a acestor valori, L II
U
de subminare a păcii sociale şi a bunei convieţuiri. Evident, progresul societăţii nu N
A
padoeactev afi t ec oconncetrpau at cdeelocârat rceacrue ntuolsbcuârnăd v piaeţraic soolcuila ulăn,o rri paossetmânedn ecaâ tt emnadii neţfie c şiei nlut âlan dac mţiuăsnuilrei e
al
nocive ale elementelor distructive. Organizarea acestei riposte trebuie să ţină seama n
e
p
însă de doi factori la fel de importanţi: pe de o parte de necesitatea respectării drepturilor e
fundamentale atât ale victimei cât şi ale agresorului, iar, pe de altă parte de necesitatea nþ
evitării abuzului celor însărcinaţi cu combaterea manifestărilor infracţionale, astfel e ðtii
ca riposta societăţii să îmbine efi cienţa cu legalitatea şi imparţialitatea organelor care a d
o exercită, singurele modalităţi în care societatea modernă concepe lupta împotriva st
vi
infracţiunilor. Re
DOCTRINÃ
4. Opoziţia dintre factorii de stabilitate şi de bună convieţuire şi cei care încalcă
valorile fundamentale ale societăţii apărând odată cu societatea omenească, atât
acţiunile pozitive cât şi cele negative s-au cristalizat în forme istorice; acestea au
evoluat de-a lungul veacurilor şi s-au diferenţiat nu numai de la epocă la epoca, dar
şi de la grup social la grup social; aceasta a determinat ca şi represiunea penală să
cunoască o mare varietate, nu numai în privinţa metodelor de combatere, dar şi în
ce priveşte conţinutul normelor care defi nesc şi sancţionează aceste manifestări, ca
şi între diferitele instituţii, organe, care asigură tragerea la răspundere penală a celor
vinovaţi.
5. Aceste trăsături specifi ce ale sistemelor penale naţionale, în strânsă legătură
cu cultura şi modul de viaţă şi de dezvoltare a popoarelor, caracterul particular al
instituţiilor penale, ca şi diversitarea lor ca urmare a proceselor istorice din care au luat
naştere, n-ar putea să se manifeste decât în cadrul unui stat unitar cu particularităţile
sale de dezvoltare şi cu specifi cul culturii sale. Numai o autoritate centralizată ar putea
defi ni în mod unitar conţinutul agresiunilor împotriva valorilor sociale ocrotite şi
sancţiunile care ar fi meritate pentru aceste manifestări. Tot astfel, numai în cadrul unui
asemenea tip de autoritate statală s-ar putea concepe o înfăţişare unitară a instituţiilor
penale, atât a celor de drept substanţial, a celor de drept procedural, cât şi a mijloacelor
şi a metodelor de combatere a infracţiunilor. Evoluţia vieţii moderne şi contemporane
a confi rmat teza după care exigenţele pe care le consacră legea penală în raport cu
comportarea cetăţenilor n-ar putea fi decât unitare pentru întregul grup social, expresie
a egalităţii lor în faţa legii şi a obligaţiilor lor identice de a respecta comandamentele
fundamentale ale vieţii în comun. Numai o autoritate centralizată ar putea să impună
respectarea unor reguli identice de comportare şi să asigure tragerea la răspundere
penală într-un cadru juridic identic a celor vinovaţi, precum şi executarea unitară a
sancţiunilor la care au fost supuşi potrivit legii.
Nu întâmplător profesorul Vintilă Dongoroz nu concepea posibilitatea unui drept
penal internaţional. Combătând această idee, el scria „Desigur, există o comunitate
internaţională, există şi o ordine juridică consimţită a comunităţii internaţionale, nu
există însă o organizare juridică a comunităţii internaţionale, fi indcă o atare organizare
presupune o putere superioară suveranităţii fi ecărui stat (suprastatală), putere care să
impună statelor şi supuşilor acestora o ordine juridică comună. Neexistând o atare
6
putere, nu pot exista nici norme de drept penal internaţional”. De aceeaşi părere erau
şi mulţi alţi autori (de pildă Manzini, Maggiore, Bettiol, Garraud şi alţii)1.
6
0
0 Această realitate a fost recunoscută de altfel în vremea noastră şi de tratatele
2
UL II pinesntaitlueţ isounnatl de ea rlee sCorotmulu snuivtăeţrialonrit ăEţuiir ostpaetenleo rc amree maub rpe.revăzut că problemele legislaţiei
N
A 6. Dar condiţiile vieţii moderne nu se caracterizează numai printr-o adâncire continuă
e a elementelor specifi ce ale sistemelor naţionale penale, ci şi printr-o recrudescenţă a
al criminalităţii, fenomen care tinde să treacă dincolo de graniţele unei ţări determinate
n
pe şi să capete caracter internaţional, punând la grea încercare nu numai ordinea juridică
nþe naţională, dar şi valorile sociale pe care le respectă şi le ocroteşte întreaga comunitate
ðtii internaţională. Există tendinţa asociaţiilor moderne de infractori să se organizeze nu
e numai la nivel naţional, dar şi internaţional (mafi a, jakuza japoneză, triadele chinezeşti,
d
a clanurile turceşti, ruseşti, poloneze, grupările pakistaneze, iraniene, cartelurile din
st
vi
e
R 1 Vintilă Dongoroz, Drept penal. Bucureşti, 1939, p.179..
DOCTRINÃ
America Latină), profi tând din plin de înlesnirile pe care le oferă societatea modernă a
liberei circulaţii a persoanelor, mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor.
Aşa cum se cunoaşte, crima organizată nu se opreşte la frontierele naţionale, ea este
transnaţională. Libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, a informaţiilor, a datelor si a
operaţiilor fi nanciare creează condiţii favorabile şi liberei circulaţii a infracţiunilor.
Împotriva acestor manifestări deosebit de periculoase comunitatea internaţională
este obligată să riposteze prin acţiuni care să descurajeze asemenea activităţi criminale,
să le combată şi să le sancţioneze. întrebarea pe care o ridică nu numai specialiştii în
dreptul penal, dar şi cei care aplică legea penală, este aceea dacă se poate lupta efi cient
contra unor asemenea forme de criminalitate cu mijloacele pe care le are la dispoziţie
fi ecare stat, şi care sunt atât de diversifi cate şi uneori contradictorii. în mod raţional,
la o tendinţă spre organizare unitară a elementelor criminale şi a crimei organizate ar
trebui să se răspundă cu o organizare la fel de unitară a represiunii penale, dincolo de
frontierele naţionale şi prin abandonarea treptată a formelor specifi ce, a instituţiilor
extrem de particularizate ale fi ecărei ţări. întrucât dintre componentele culturii
naţionale numai legislaţia penală este supusă unor asemenea presiuni internaţionale,
apare pe deplin justifi cată necesitatea ca legea penală să depăşească particularităţile
naţionale, consecinţă a procesului istoric din care au apărut şi să găsească rezolvări
noi, compatibile cu necesitatea ocrotirii ordinii de drept internaţionale şi cu noile
condiţii ale dezvoltării societăţii. O mobilizare la nivel suprastatal a factorilor europeni
de stabilitate şi de asigurare a bunei convieţuiri a popoarelor în vederea unor acţiuni
concertate şi efi ciente contra formulelor noi de criminalitate n-ar fi posibilă decât prin
folosirea unui nou tip de organizare juridică a comunităţii internaţionale, spre a fi în
măsură să exercite constrângerea juridico-penală la nivel suprastatal.
7. O asemenea sarcină şi-a luat asupra sa Uniunea Europeană, propunându-şi ca
în domeniul luptei contra infracţiunilor grave care subminează însăşi baza existenţei
comunităţii internaţionale să identifi ce mijloacele şi metodele care să asigure un
caracter unitar şi organizat represiunii actelor criminale. în realizarea acestor obiective
Uniunea se confruntă cu particularităţile sistemelor naţionale penale, rod al unei
dezvoltări de veacuri a represiunii penale, implicit cu necesitatea eliminării treptate a
diversităţii instituţiilor penale şi procesual penale, spre a se crea un cadru legal unitar
de luptă contra criminalităţii internaţionale.
7
8. Documentul cel mai recent şi mai reprezentativ care sintetizează formele şi
metodele în care comunitatea internaţională îşi propune să acţioneze pentru ridicarea
6
0
nivelului de organizare penală la înălţimea cerinţelor vieţii europene şi a realităţilor 0
2
nfeanţioomnaelneu lcuui icneflrea caţiloe ncaol,m puen bitaăzţiai uinnoterr nsoaţliuoţniia clea,r es osălu îţmii bcianree invtoerr efsaeclee spuavrteer aşnii tădţiini UL II
N
politica penală a statului nostru după aderarea la Uniunea Europeană este, fără îndoială, A
Constituţia Europeană adoptată la 29 octombrie 2004, semnată de cele 25 de state e
membre şi care urma să intre în vigoare la 1 noiembrie 2006. al
n
9. Constituţia cuprinde principiile fundamentale de organizare şi funcţionare pe
ale Uniunii Europene, organele de conducere ale acesteia, drepturile şi libertăţile nþe
fundamentale ale cetăţenilor Uniunii Europene; ea reglementează pe larg mecanismele ðtii
de realizare a obiectivelor Uniunii şi de ocrotire a valorilor fundamentale pe care e
d
acestea le promovează, cum ar fi : pluralismul, toleranţa, nediscriminarea, justiţia, a
st
solidaritatea, egalitatea între bărbaţi şi femei, pacea, bunăstarea popoarelor, legalitatea vi
e
R
DOCTRINÃ
şi diversitatea lingvistică şi culturală, asigurarea unei pieţe comune bazate pe o liberă
şi nedenaturată concurenţă.
Constituţia subliniază, de asemenea, că îşi propune să respecte funcţiile esenţiale
ale statelor membre (asigurarea integrităţii naţionale, menţinerea ordinii publice şi
a securităţii naţionale), să respecte caracterul specifi c al instituţiilor penale, parte
integrantă a culturii fi ecărui popor. în acelaşi timp atribuie legilor penale caracterul de
instrument de asigurare a ordinii publice, a siguranţei şi justiţiei în raport cu întreaga
comunitate internaţională.
10. Problema centrală, din perspectiva legii penale, pe care şi-a propus să o
rezolve Constituţia Europeană este şi aceea a îmbinării caracterului autonom al legii
penale ca parte componentă a culturii popoarelor (ceea ce ar presupune respectarea
particularităţilor naţionale ale legislaţiilor penale ale statelor membre), cu cerinţele
ordinii juridice europene care pretind organizarea unei represiuni unitare a criminalităţii
internaţionale, ca şi a faptelor grave care aduc atingere intereselor Uniunii Europene.
Cum s-ar putea opera, s-au întrebat probabil autorii Constituţiei, cu un drept penal
încărcat de istorie şi de specifi c regional şi ale cărui particularităţi, principial, ar trebui
respectate, pentru a combate manifestările ilegale ale organizaţiilor şi asociaţiilor
criminale multinaţionale, manifestări care, incontestabil au un caracter unitar,
consecvent şi efi cient. Iată una din chestiunile vitale care s-au ridicat în faţa autorilor
Constituţiei Europene.
11. Luând naştere în condiţii istorice specifi ce şi răspunzând unor nevoi de ocrotire
corespunzătoare particularităţilor naţionale, legislaţiile penale ale ţărilor membre
prezintă mari diferenţe în ce priveşte soluţiile legislative. Există mai întâi deosebiri
referitoare la reglementarea instituţiilor penale din partea generală a Codului penal.
Apoi, deosebiri privind aplicarea legii penale în timp şi spaţiu, reglementarea cauzelor
justifi cative (de exemplu, Codul penal francez şi cel italian prevăd drept cauză
justifi cativă ordinul legii şi comanda autorităţii legitime, în timp ce Codul penal german
nu o prevede; Codul penal francez nu prevede consimţământul victimei ca fi ind o cauză
justifi cativă, în timp ce Codul penal italian o stipulează la toate infracţiunile, iar Codul
penal german o prevede numai în legătură cu infracţiunile contra integrităţii corporale,
legea penală italiană prevede drept cauză justifi cativă folosirea legitimă a armei, pe
când alte legislaţii nu prevăd o atare o cauză justifi cativă); există deosebiri în ceea
8
ce priveşte tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni (de pildă, legea germană nu
prevede recidiva ca o reglementare autonomă, ci o tratează ca o circumstanţă agravantă,
6
0
0 în timp ce alte legislaţii reglementează pe larg diferitele ipoteze ale recidivei); tot
2
UL II caasttfeeglo, riîin dcea pzaurlt icpiapratincţiip, aaţliteei lepgeinsalaleţi,i nuun eflaec ole agtiasrlaeţ idie ofasce bidreeo (sdeeb ipriel dîăn, tlreeg edai fpeerintaellăe
N
A italiană tratează pe toţi participanţii drept persoane care cooperează la săvârşirea
e unei infracţiuni); există diferenţe şi în ce priveşte defi nirea şi tratamentul penal al
al tentativei, a cauzelor care înlătură răspunderea penală sau pedeapsa etc. Practic, s-ar
n
pe putea afi rma că reglementările asemănătoare sunt mult mai reduse ca număr decât cele
nþe care se diferenţiază, sub diferite aspecte, începând de la modul de formulare şi până la
ðtii consecinţele penale.
e Diferenţe la fel de evidente există în legile penale naţionale ale statelor membre ale
d
a Uniunii şi în ce priveşte normele de incriminare, ca şi limitele de sancţionare a unor
st
vi fapte.
e
R
DOCTRINÃ
Dacă ne referim numai la infracţiunile contra patrimoniului, observăm că în
Codul penal francez este incriminat furtul agravat însoţit sau urmat de violenţe dacă
acestea au atras o incapacitate de muncă (criteriul de evaluare a gradului de pericol
al faptei necunoscut de alte legislaţii), pedeapsa ^fi ind de până la 5 ani închisoare.
Legea penală italiană incriminează ca tâlhărie, faptă distinctă de aceea de furt, orice
sustragere însoţită sau urmată de violenţă, indiferent de gravitatea acestor acte. în
forma simplă se sancţionează până la 5 ani închisoare, iar în forma agravată cu până la
20 de ani închisoare. Codul penal german sancţionează, de asemenea, distinct tâlhăria
pentru care prevede de la 6 luni la 5 ani închisoare, iar în cazuri grave între 3 şi
10 ani închisoare. Legea penală germană incriminează fapta de gestiune frauduloasă
(până la 5 ani închisoare sau amendă), infracţiune pe care Codul penal italian şi cel
francez nu o prevăd. Legea penală franceză incriminează în schimb fapta de deturnare
a obiectului gajat, care nu este prevăzută în legea penală italiană sau germană. Legea
penală germană incriminează folosirea neautorizată a unui vehicul, faptă pe care legea
penală italiană şi franceză nu o incriminează.
În materia drogurilor, Olanda are o reglementare juridică extrem de îngăduitoare;
se pedepseşte cu până la un an închisoare sau amendă deţinerea în vederea consumului
propriu de droguri dure (heroină, LSD), iar deţinerea de canabis peste 3 gr. constituie
contravenţie (o lună închisoare). Trafi canţii de droguri sunt pedepsiţi cu până la
12 ani închisoare în cazul drogurilor dure şi cu 4 ani închisoare când este vorba de
droguri uşoare. în Olanda drogul canabis se vinde în mod liber, cu anumite restricţii
administrative. Deschiderea unor asemenea centre de vânzare a drogului la frontierele
cu Germania a atras protestele acestei ţări a cărei legislaţie este mult mai dură în
privinţa drogurilor. în Spania, Legea din 1983 incriminează numai fapta aceluia care
îndeamnă ori favorizează, înlesneşte consumul ilicit de droguri; deţinerea de droguri
pentru consum personal este liberă, indiferent de calitatea drogului. Trafi cul de droguri
se pedepseşte cu până la 6 ani închisoare, iar pentru droguri uşoare cu până la 6 luni.
Trafi cul de droguri în condiţii agravante se pedepseşte cu până la 12 ani închisoare
în cazul drogurilor dure şi cu 6 ani în cazul drogurilor uşoare. Aceste pedepse contra
trafi canţilor au fost modifi cate printr-o lege din 1988. Alte ţări europene, cum sunt
Franţa, Germania, Suedia pedepsesc foarte sever deţinerea de droguri chiar pentru
folosinţa proprie (până la 10 ani închisoare în cazul drogurilor uşoare şi până la 20 de
9
ani pentru drogurile dure).
În materia faptelor de corupţie, legea penală franceză incriminează numai corupţia
6
0
anterioară, fi e activă (darea de mită), fi e pasivă (luarea de mită), nu şi corupţia 0
2
fpaocset eurino aarcăt, işlie gsael ,r ecfâetr ăş i lap epnrtirmu irae aîn ddee pfloinloi ausne adcet clăat rcea ruen efruan ocbţiloignaatr daetâ tl epgeen. tArul tae UL II
N
legislaţii incriminează corupţia activă şi pe cea pasivă, atât anterioară, cât şi posterioară A
îndeplinirii actului şi se referă atât la actele legale, cât şi ilegale ale funcţionarului e
corupt (legea penală italiană, portugheză, suedeză, spaniolă, engleză). Sunt legislaţii al
n
care incriminează numai corupţia pasivă şi activă, dar după îndeplinirea actului la care pe
funcţionarul era obligat (legea penală daneză şi luxemburgheză), sau incriminează nþe
corupţia activă şi pasivă numai în cazul când funcţionarul primeşte diferite foloase ðtii
pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu (Olanda). Chiar Convenţia e
d
referitoare la protecţia intereselor fi nanciare ale Uniunii Europene se referă, în cazul a
st
corupţiei pasive, numai la actele îndeplinite de funcţionarul corupt prin încălcarea vi
e
R
DOCTRINÃ
obligaţiilor de serviciu, deşi în doctrină s-a sugerat ca dispoziţiile Convenţiei să se
refere şi la actele funcţionarului care primeşte diferite foloase pentru a îndeplini un act
conform obligaţiilor de serviciu. Legea penală italiană face deosebire între corupţia
proprie (primirea de avantaje de către funcţionar pentru a face un act contrar funcţiei)
şi corupţia improprie (când foloasele sunt primite de funcţionar pentru a face un act în
legătură cu funcţia sa şi la care era obligat).
Legea penală portugheză incriminează corupţia activă şi pe cea pasivă, foloasele
primite de funcţionar putând să se refere atât la îndeplinirea unui act contrar funcţiei,
cât şi la un act la care funcţionarul era obligat conform legii. Legea penală suedeză
incriminează atât corupţia activă, cât şi pe cea pasivă. în cazul corupţiei pasive (luarea
de mită) subiectul activ poate fi orice persoană (chiar dacă formal nu este funcţionar),
fi ind sufi cient să fi primit foloase pentru a face ceva la care era obligat de lege, însă
suma să nu fi e sub 30 de euro. Pedeapsa maximă pentru corupţia activă este închisoarea
până la 2 ani, iar pentru corupţia pasivă în cazuri grave pedeapsa maximă este de până
la 6 ani. Legea penală engleză sancţionează corupţia pasivă cu o pedeapsă maximă de
7 ani închisoare şi amendă.
În legislaţia statelor membre ale Uniunii Europene corupţia pasivă (luarea de
mită) este defi nită ca fapta funcţionarului care în schimbul unor foloase îşi încalcă
obligaţiile ofi ciale, prin aceasta aducând atingere loialităţii şi bunei funcţionări a
administraţiei.
12. În legătură cu defi nirea corupţiei provoacă o anumită surprindere modul în care
recent publicata Strategie Naţională Anticorupţie enumera trăsăturile caracteristice
ale acestui fenomen social. Astfel, prin corupţie s-ar înţelege, arată documentul citat,
„devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea
la baza funcţionării administraţiei publice şi care presupun ca bunurile publice să fi e
distribuite în mod universal, echitabil, legal”; iar în continuare se arată că „actele de
corupţie sunt demersuri care lezează această distribuţie universală şi echitabilă în scop
de a aduce profi turi unor persoane sau grupuri”.
O atare defi nire a corupţiei este discutabilă: mai întâi, că actele de corupţie sunt
incriminate în legea penală nu numai atunci când sunt sistematice, ci şi atunci când
se produc întâmplător (legea nu cere să fi e acte repetate, obişnuite, sistematice, fi ind
sufi cient un singur act de acest fel); în al doilea rând, administraţia publică nu se ocupă
10
decât întâmplător cu distribuirea bunurilor (distribuire care ar trebui să fi e universală,
echitabilă, legală). Valoarea socială căreia i se aduce atingere sau este pusă în pericol
6
0
0 prin actele de corupţie este buna funcţionare a serviciului public sau privat, loialitatea
2
UL II frueanlciţziaorneaar uolbulii gîanţi iîlnodr ecpel iîni irreevai no.bligaţiilor de serviciu, cinstea şi corectitudinea în
N
A Numai în cazurile de excepţie, când statul intervine în viaţa economică prin
e acordarea de subvenţii, ajutoare, înlesniri unor persoane sau agenţi economici, se
al pune problema ca funcţionarul să urmărească o distribuire corectă a bunurilor publice,
n
pe să nu avantajeze persoane sau grupuri. Pe de altă parte, actele de corupţie nu sunt
nþe demersuri, ci fapte, acţiuni, manifestări exterioare cu un anumit conţinut aducând
ðtii atingere intereselor generale.
e Mai aproape de adevăr sunt alte caracterizări ale corupţiei cuprinse în acelaşi
d
a document, şi anume că au acest caracter „actele de utilizare a funcţiei publice ca sursă
st
vi de venituri” sau „actele funcţionarului îndeplinite în urma unor avantaje materiale
e
R